Sentimentul de dreptate pe care  il emite o societate este strans legat de folosirea moralei.

Morala insa este disociata intr-o morala in sens pozitiv, ca moravuri si obiceiuri ce exista la un moment dat in societate si care sunt acceptate de aceasta expres sau tacit,  si intr-o morala in sens ideal care ramane totusi cea mai potrivita  pentru a fi folosita ca un criteriu in identificarea acelor  norme juridice ce corespund acestui sentiment de dreptate.

Din pacate se pare ca morala pozitiva  a cistigat primplanul in societatea romaneasca, lasind morala ideala in urma, acolo de  unde aceasta nu mai are o buna vizibilitate, iar  acest  lucru se pare  ca a dus la o reducere a pretentiei de legitimitate a justitiei.

 Normele juridice insa si sistemele juridice trebuie sa emita in mod necesar o pretentie de corectitudine, iar aceasta pretentie este un element necesar al conceptului de drept pentru cã prin ea se instituie acea legatura  dintre drept si morala care naste pina la urma sentimentul de dreptate.

 Chiar daca sistemul nostru  juridic romanesc emite aceasta pretentie, eu cred insa ca nu o satisface si tocmai de aceea este criticat ca un sistem juridic “imperfect” pe care toti vor sa ne ajute sa-l schimbam. Pentru cã un sistem juridic in care pretentia de justete a normelor juridice nu reprezinta o caracteristica definitorie a acestora nu poate fi considerat cu adevarat  un sistem juridic.

Increderea in justitie despre care toata lumea vorbeste isi are originea in aceasta pretentie de corectitudine (si nu numai in ea), iar aceasta corectitudine trebuie sa existe mai ales in adoptarea unui punct de vedere intern al autoritatilor si al oficialilor ei, ceea ce inseamna ca ei nu trebuie doar sa priveasca ci si sa accepte normele ca fiind moralmente obligatorii datorita corectitudinii acestora raportata la acea morala ideala, si nu datorita unei suprematii a legii.

Legea trebuie respectata este un comandament asupra caruia nu trebuie sa discutam,mai ales ca legea reprezinta materialul principal pe care judecatorii il folosesc atunci cind infaptuiesc justitia.

Sunt cazuri insa cind legea in litera ei este gresita, cind aceasta litera nu concorda cu o morala ideala spre care ar trebui sa tindem . Si in aceste situatii, pentru ca noi sa castigam increderea oamenilor, trebuie ca in primul rand noi ca judecatori sa credem ca o norma, o lege  este moralmente obligatorie, adica, sa credem ca aceasta este etic justificata, si in consecinta corecta si conforma cu o morala ideala, si nu doar cu o morala pozitiva si tocmai de aceea o si aplicam la un caz concret pe care-l solutionam.

Daca sunt situatii cind un judecator considera ca litera legii nu este corecta, atunci el este obligat sa treaca peste aceasta litera si sa descopere spiritul acesteia, dar nu orice fel de spirit (pentru ca mai exista si spirite “rele”), ci acel spirit conform unei juste masuri si corectitudini care sa fie caracterizate  prin valorile morale.

Inchipuiti va o situatie in care un judecator vede ca o lege este proasta, ca aceasta in litera ei nu este justa, ce trebuie sa faca acesta ? 

Sunt multi care spun ca  judecatorul nu are ce face si trebuie sa aplice legea asa cum este aceasta.

 Eu spun insa ca un  judecator trebuie sa aiba curajul sa treaca peste litera unei asemenea legii si sa caute corectitudinea in spiritul acesteia.

Credeti ca lucrul asupra unei legi se termina odata ce a iesit din Parlament, nu, o lege traieste si se aplica unor situatii diverse din viata noastra si toate acestea o modifica intr-un fel sau altul, o lege nu este o litera sapata in stanca ce nu se mai sterge (ca doar vedem si noi in realitate, ca nici nu apuca sa fie publicata si este deja modificata), ci doar una care este creata pentru un scop ideal, acela de a face cit mai buna viata  oamenilor dintr-o societate.

Legea  a fost creata de fapt ca un mecanism de aparare al societatii .

Ceea ce este important sa stim este ca acest mecanism nu poate fi lasat in afara oricarui control iar una din modalitatile de control este si acest sentiment al justului cu, care trebuie sa rezoneze orice lege.

Si aici intervine justitia, a carei interventie nu este impotriva legii ci pentru eficientizarea acesteia. Pentru ca niciodata un judecator care cauta corectitudinea trecand peste litera unei legi si cautand spiritul acesteia, nu ar trebui sa fie judecat ca o face pentru a nu aplica o lege. Dimpotriva acesta o face pentru ca vede lipsa unei juste masuri in litera legii si simte nevoia totusi sa o aplice, iar atunci cauta spiritul acesteia pentru ca aplicarea ei sa se faca totusi in echilibru cu echitatea si binele pentru cei care vin in fata justitiei.

 De aceea, toata aceasta alegere continua intre litera si spiritul unei legi trebuie sa  duca  la considerarea normelor juridice ca fiind moralmente juste sau corecte in primul rand de catre judecator, pentru ca acesta sa poata sa o aplice la randul sau in procesul de infaptuire a justitiei.

Balasa Gabriel

Atunci cind vorbesc despre justitie, ajung sa ma intreb ce rost are sa te lupti cu un sistem prost, pentru ca aceasta nu face decat sa-i sustina logica si sa puna la indoiala chiar posibilitatea schimbarii acestuia. Orice lupta presupune cu necesitate alocarea de resurse si acceptarea de pierderi, dar mai presus de acestea lupta presupune o oprire, o stationare pentru a putea sa evaluezi sansele si sa alegi atacul, iar uneori aceasta oprire nu este deloc de scurta durata ci presupune o perioada mai lunga pentru ca sti ca poti fi si impins inapoi si automat te pregatesti pentru o anume rezistenta pe aceasta pozitie, iar cu timpul s-ar putea sa te iluzionezi  ca ramanerea pe loc inseamna de fapt un “mare pas inainte”.Se poate oare gasi insa o modalitate mai simpla de a a duce la o schimbare a sistemului ?

Eu cred ca da, si aceasta ar putea fi o construire a unei constiinte care sa nu mai fie limitata de practici sau teori invatate pe de rost, pentru ca daca nu suntem satisfacuti de realitate avem dreptul de a ne manifesta libertatea de constiinta si mai ales de a incerca sa reconsideram perspectivele din care a fost construit sistemul si modalitatea de a-l privi, nu luat separat ci intr-un context care ii da nu numai o anumita identitate dar si o enorma responsabilitate.

Numai ca, pentru a nu cadea intr-o eroare, si a nu ajunge doar sa incercam sa schimbam ceva, ci chiar sa reusim sa facem acest lucru, cred ca este important sa realizam ca sistemul nu poate fi schimbat decat odata cu esenta acestuia.

 Iar esenta sistemului de justitie il constituie DREPTUL, si asupra acestei esente avem intr-adevar posibilitatea de a actiona si noi in mod direct, putind obtine astfel printr-o cale mai directa si poate mai simpla si schimbarea sistemului. 

Putem sa incepem mai intai prin a accepta faptul ca DREPTUL reprezinta un intreg in care nu conteaza numai legea (care este doar o parte a acestuia), ci conteaza si morala, obiceiurile oamenilor, perspectiva spre care se indreapta la un moment dat societatea, asteptarile subiective ale indivizilor, constiinta si aparenta pe care o constientizam, si poate mai presus de toate  sincronizarea tuturor acestora pentru crearea unei echitati, si a unui echilibru atit de necesar intr-o societate lipsita de armonie.

 De fapt azi  DREPTUL nu mai reprezinta doar o stiinta, sau un sistem , el este mai mult contextul esential in care oamenii pot si doresc sa gaseasca la nivel social un echilibru de care duc atita lipsa si au atita nevoie in vietile lor luate individual.

 Iar considerarea DREPTULUI ca un intreg in care legea reprezinta doar o parte, poate sa duca la solutii a caror acceptare si intelegere va atrage intr-un mod oarecum automat si schimbarea sistemului.

Pentru ca felul in care oamenii privesc sistemul de justitie defineste in mare parte si asteptarile pe care le au de la acesta,  pentru ei puterea justitiei nu sta in simpla pronuntare a unor hotarari sau decizii, ci  sta tocmai in capacitatea acesteia de reactie independenta de orice putere, reactie  care creeaza un context in care se gaseste alaturi de dreptul urmarit si  libertate, si echilbru, si echitate.

Balasa Gabriel