Gabriel Bălaşa

         Traim zi de zi un paradox in care suntem prinsi cu totii, iar atunci cand cedam refuzului de a vedea si de a crede ca si lucrurile bune si cele rele au in aceasta lume un rost ce se poate afla de multe ori dincolo de intelegerea noastra ne simtim blocati in realitatea faptului de a nu putea schimba nimic.

          Iar singura solutie intr-o astfel de realitate mi se pare a fi cea a intelepciunii blandetii si iubirii. Trebuie sa fim blanzi si iubitori cu noi si cu ceilalti ori de cate ori ne propunem sa facem un bine iar ceilalti ni se impotrivesc. Pentru ca de cele mai multe ori ar trebui sa ne intrebam pe cine ajutam cu adevarat cu ajutorul nostru, oare nu este totul un joc, oare nu este  o iluzie sa credem ca-i putem ajuta sau salva  pe ceilalti atata vreme cat nu suntem in stare sa-i intelegem asa cum sunt ei, cu cele rele si cu cele bune.

         Privind la Romania de azi, imi vine sa scutur capul si sa intreb unde si cum poate fi privita  perfectiunea in aceasta tara ?

         Poate ca exista posibilitatea sa vedem aceasta Romanie imperfecta si altfel,  prin   acceptarea ca si greselile noastre sunt perfecte, fie in relatiile cu ceilalti, fie in munca, si in orice alte situatii, dar aceasta nu este o viziune asa de simpla care sa poata fi sustinuta in mod obisnuit de catre oameni, pentru ca ne este greu oricat de intelegatori am fi sa cautam si sa gasim perfectiunea ascunsa in toate aceste imperfectiuni.

        Stiu ca s-ar putea spune pur si simplu ca avem o intelegere mai dezvoltata a imperfectiunii decat a perfectiunii, dar pina la urma nici un cuvant nu are puterea de a ne  ridica  greutatea de pe umerii nostri. Probabil ca nu stim sa apreciem perfectiunea, probabil ca nu credem in perfectiune si suntem deja convinsi ca aceasta nu poate exista.

       Pentru ca perfectiunea tine in  mod organic de ordine, de felul potrivit si echilibrat in care idealurile, lucrurile, gandurile, si vietile noastre sunt aranjate in aceasta tara. Iar ordinea pare sa nu aiba in Romania un rol prea mare, pentru ca niciodata aceasta nu a fost un far calauzitor in viata noastra a romanilor, noi fiind mult mai apropiati de parerile personale  dupa care ne judecam unii pe altii .

       Ordinea ca si perfectiunea aduc in orice realitate in care exista un sens in care oamenii se dezvolta spre ceea ce ar putea si ar trebui sa fie aceasta lume.      

        Ordinea si perfectiunea sunt de fapt doua nivele ale aceluiasi intreg, un nivel material in care ordinea este asezata in mod simplu fara prea multe exceptii, sau complicatii si un nivel spiritual in care perfectiunea ne ajuta sa intelegem cu intelepciune si iubire toate experientele acestei vieti. 

        Acceptarea unei ordini ca reactie a unui simt de raspundere pentru vietile noastre si ale celorlalti poate fi inceputul perfect pentru trezirea unei constinte care sa ne impinga spre o imagine a unei Romanii perfecte.

        Avem noi romanii un simt dezvoltat al umorului care ne ajuta de multe ori sa privim in ansamblu atat dreptatea cat si nedreptatea din intreaga drama a existentei acestei lumi. Iar acest umor trebuie  sa-l folosim  pentru a imbratisa lumea in care traim si nu pentru a-i lovi pe ceilalti sau pentru a-i trage inapoia noastra cu scopul de a ramane in fata acestora mereu,  indiferent de adevarul dramelor noastre personale.

         In ce fel am putea privi Romania ca aceasta sa fie perfecta ?  

         Sincer sa fiu inca nu stiu cum. In nici un caz insa, nu cred ca impunerea cu forta a unei ordini care nu este acceptata  poate fi o modalitate de intelegere  a perfectiunii, pentru ca ordinea in sensul ei cel mai profund nu inseamna o aranjare mecanica si intamplatoare a unor lucruri, ganduri sau chiar institutii, ci ordinea inseamna in primul rand echilibrul oamenilor in interiorul acestora si in relatiile cu ceilalti. 

        Perfectiunea nu este o conditie.

       Perfectiunea este intotdeauna un echilibru al interactiunilor noastre cu noi, cu ceilalti si cu lumea in care traim.

              Perfectiunea este capacitatea de a privi dincolo de roluri sau de aparentele exterioare cu ochi sufletului deschisi de puterea mintilor noastre.

       Perfectiunea  nu poate veni niciodata din comparatie, ea este castigarea sufletului acestei lumi, care exista desi nimeni nu ne vorbeste despre el.          

       Perfectiunea nu ne poate ajuta niciodata sa fim altcineva decat suntem, ea este insa implinirea spirituala a goliciunii cu care ne nastem.

Balasa Gabriel      

     Orice timp are adevarul sau , este adevarul manifestat sub forma aparentelor carora oamenii le cad victime nevinovate, dorind doar sa beneficieze de confortul unei reprezentari reductibile ale convingerilor deja formate si tipizate. Iar adevarul timpului nostru a fost spus deja  de Schopenhauer: “traim intr-o societate de porci spinosi surprinsa de iarna raului universal, vrem sa ne incalzim uni pe alti dar tepii de pe spatele fiecaruia nu ne lasa”.

       Democratiile se radicalizeaza si vor ajunge sa degenereze probabil in forme involuate de autocratisme cu diferite specifice regionale.

       Cei care conduc se vor multumi doar sa domine, este mai simplu si mai usor decat sa ti cont de adevaratele nevoi si necesitati ale oamenilor simpli. Usor, usor acestia se vor transforma in calauze oarbe care strecoara tantarul si inghit camila, pentru ca acestia nu vor pune pret decat pe o litera moarta a unor sute de legi ce nu au nici o legatura cu viata oamenilor decat daca aceasta trebuie inghesuita in motivatii si justificari politice.

       La ce foloseste oare ca un stat are o constitutie noua, sau legi mai aspre daca este totusi mereu neglijat omul si viata lui spirituala, pentru ca doar consideratiile politice si mai ales falsificarile politice nu pot aduce nici un pic din fericirea unei trairi spirituale, a unei trairi a adevarului fiecaruia.

        Daca vrem sa avem folos din aceste legi trebuie sa fim constienti de faptul ca mai intai trebuie sa existe o ordine, iar o ordine perfecta este cea in care sunt cat mai putine reguli iar acestea sunt bine si temeinic stabilite. Lumea aceasta in care traim are parca menirea de a ne hrani prostia si de a ne indemna sa ne lasam cat mai mult in voia trufiei lumesti.

       Avem si azi destule adevaruri, dar acestea nu sunt decat niste cuvinte simple spuse, iar noi oamenii doar ascultatori ai acestor cuvinte, pentru ca numai atunci cand devenim si infaptuitori si lucratori si traitori ai acestor cuvinte putem spune ca avem adevarul cu noi si chiar in noi.

            In rest, inima noastra este goala doar mintea ne este plina de socoteli, de speculatii, de argumentatii si in definitiv de aparenta unei cunoasteri ce nu ne este de nici un folos pentru adevarul spiritual pe care-l cautam cu totii fie ca suntem constienti sau nu de aceasta cautare.

        Ratiunea fara inima nu ne poate duce decat la o moarte traita in aceasta viata.  Inima insa ne ofera o asemenea cunoastere incat viata se salta deasupra oricarei cruzimi plutind pe fericirea iubirii traite si infaptuite.

        Priviti aceasta lume, priviti acest univers, de peste tot ne apare legea zidirii, pentru ca lucrurile sunt atat de perfect aranjate peste tot incat cu credinta sa ne indreptam spre Dumnezeu, intregul din care toate s-au nascut.  O singura lege ar trebui respectata de catre toti oamenii si lumea aceasta s-ar schimba intr-un mod radical, pentru ca legea iubirii pe care Iisus Hristos a adus-o in aceasta lume acum 2000 de ani poate sa ne intoarca destinele spre o fericire traita cu intelepciune.

        Poate ca este timpul sa intelegem macar acum cuvintele spuse de Dumnezeu lui Adam si Eva, de a nu manca din pomul cunoasterii pentru ca vor muri, ei si toti urmasii lor. Atunci omul a ales singur sa-si paraseasca intelepciunea din inima sa si sa urce la desteptaciunea iluzorie a unei minti care ne-a adus doar moartea. Iisus a avenit insa si ne-a aratat calea prin care putem invinge aceasta moarte a cunoasterii exterioare, prin invierea inimilor noastre cu ajutorul iubirii.

         Acest drum atat de scurt de la cap la inima s-a dovedit insa cel mai greu si mai ascuns drum al vietilor noastre. Daca insa mai avem o speranta intr-un alt model de societate, aceasta nu poate veni decat de la o societate in care oamenii vor alege o singura lege, LEGEA IUBIRII ce ne va invia spiritul in viata vesnica a intregului din care am venit.         Balasa Gabriel