Archive for June, 2009

Nici o putere nu este obligata sa fie buna cu oamenii

Monday, June 22nd, 2009

Sunt multe lucruri care nu merg in societatea romaneasca, si este ceva atat de real incat multi dintre noi simtim inutilitatea oricarei incercari de schimbare.

Apoi, in fiecare zi ni se intampla lucruri pe care din comoditate sau din oboseala le acceptam in cea mai mare parte, chiar daca nu toate sunt bune, chiar daca nu toate sunt pe masura gandurilor si sentimentelor noastre.

Eu nu sunt un expert pentru lupta corp la corp cu haosul, care pare asa de batran in Romania ca am putea sa-i fim stra-stra-stra- stra-stra- stra-stra- stranepoti, dar nu mai  vreau sa iau zilnic ”otravurile” mentale pe care toti ni le servesc asa de binevoitori ca iti este si rusine sa-i refuzi.

De aceea incerc mereu sa privesc Romania in contextul paradigmei statului si a unui punct maxim de armonie a puterilor pe care acesta le are, pentru a putea invata ceva din lucrurile pe care ma straduiesc sa le inteleg, dar mai ales pentru a incerca sa scap dintr-un tipar al haosului, in care se pare ca am ramas blocati de prea multa vreme.

Daca intram ceva mai adanc in aceasta paradigma, vom vedea ca puterile constitutionale ale statutului nu sunt de fapt puteri separate si independente de statul in care functioneaza, ci ele sunt mai degraba doar nivele diferite pe care statul functioneaza, cu atributii specifice si urmărind scopuri si rezultate  diferite.

Numai ca aceste nivele au fost construite prin crearea unor autoritati carora statul le-a acordat o anumita putere, care de fapt a si creat perceptia unor puteri separate una de cealalta, o separare care dusa la limita face sa ne para uneori ca sunt separate chiar de statul pe care-l reprezinta si in numele caruia exercita puterea, fiind parca incapabile de orice urma de unitate.

Or, separarea oricum s-a facut sau s-a perceput nu poate duce decat la conflict, pentru ca in toate cazurile puterea incearca sa se pozitioneaze cat mai bine pentru a putea sa  controleze cat mai mult din statul pe care ar trebui doar sa-l reprezinte.

Azi, eu cred insa ca exista chiar mai mult decat o separare, exista o ruptura intre aceste  nivele ale statului, si pentru a stabili din nou  in mod corect legaturile dintre acestea, trebuie sa avem curajul de a pipai invizibilul nespus si evitat de toata lumea, care separa aceste nivele de putere ale statului roman, si mai ales de a reflecta asupra celui mai bun mod de a corecta aceasta stare de lucruri.

Semnificatia acestui straniu invizibil este cea a unei energii capabile sa inlesneasca functionarea aparatului specific fiecarei puteri, prin care aceasta incearca sa induca un anumit mod  de tratare a problemelor societatii si sa proiecteze un model capabil sa orienteze oamenii spre un anumit punct in care se doreste sa ajungem. Numai ca deseori acest spatiu este doar o protectie prin care puterea folosita ca un instrument devine ostila fata de orice ”teorie” care depaseste  nivelul acesteia sau care nu se incadreaza strict in modelul poiectat de aceasta.

Perceptia corecta a conceptului de putere ar trebui sa plece de la felul in care este identificata puterea, sau mai bine zis in raport cu ce sau cu cine este considerata aceasta putere. Din pacate in prezent perceptia puterii se face numai in raport de celelalte puteri, iar ceea ce defineste puterea azi nu este raportarea concreta a modului de exercitare a acesteia asupra oamenilor, ci doar o raportare abstracta la stat. De fapt este destul de convenabil pentru aceste puteri sa-si masoare gradul de putere in primul rand prin autonomia manifestata fata de stat si de oameni si in al doilea rand prin forta pe care sunt in stare sa o manifeste fata de celelalte puteri.

Tocmai aceasta dimensiune a puterilor constitutionale ar trebui sa ne faca, sa ne punem intrebarea daca puterea statului este folosita in interesul nostru al oamenilor sau doar pentru realizarea puterii ca instrument aflat in mana unor oameni ce devin stapanii acestuia.

Avem posibilitatea astfel de a descoperii ca:

         nivelul puterii legiuitoare este  nivelul  statului care are atributul  unui creator, un creator care construieste infrastructura sistemului statal, si care in mod natural se ingrijeste de prezervarea modelului statal, acesta este efectiv nivelul puterii.

         nivelul puterii executive este nivelul statului care are atributul unui administrator, el se îngrijeste de executarea intocmai a legilor, acesta este nivelul controlului.

         iar nivelul puterii judecătorești este nivelul statului prin care se regleaza modul concret de actiune al celorlalte doua puteri asupra oamenilor si societății in general, acesta  este nivelul echilibrului.

 Dintre aceste trei nivele de putere, primele doua au interesul de a-si conserva fortele si nu de putine ori se simt amenintate de constientizarea pe care puterea judecatoreasca o aduce in societate, prin incercarea acesteia de a reduce dezechilibrele pe care puterea efectiva si cea care detine controlul le genereaza.

Adevarul este ca nu exista nici o obligatie pentru nici una dintre puteri de a fi buna cu oamenii simpli care traiesc experienta acestei vieti in statul roman.

Si mai trist este ca cele doua puteri care detin impreună aproape 90% din puterea statului, incearca sa-si mareasca autoritatea  prin ”desfiintarea„ pur si simplu a puterii judecatoresti, nesesizand ca prin acest lucru, nu fac decat sa slabeasca puterea generala a statului si implicit a lor. Pentru ca fara puterea judecatoreasca statul se va dezechilibra pana la autodistrugere.

Oamenii trebuie sa inteleaga, ca numai puterea judecatoreasca este cea care  da posibilitatea oricaruia dintre ei, de a privi lumea si statul in care traiesc, in felul lor, fara sa se lase inchisi in mecanica legilor care le macina vietile.

Aceasta putere este singura care le poate limpezi binele pe care si-l doresc, si care mai ales le poate restitui libertatile si identitatile, atunci cand acestea sunt incuiate in realitatea ce ii apasa neconditionat.

Pentru a intelege toate acestea, trebuie sa vedem ca forta puterii judecatoresti sta in independenta pe care aceasta trebuie sa o aiba in fata celorlalte puteri constitutionale, independenta care se manifesta prin puterea de a interpreta legile si aplicarea acestora avand mereu ca ideal dreptatea pentru oamenii carora li se aplica toate acestea. Caci fara puterea de a interpreta, puterea judecatoreasca se transforma doar intr-un simplu paznic al unor legi, fara sa aiba voie sa aprecieze justetea acestora in viata oamenilor, un rol pe care celelalte puteri il vor montat cat mai repede, pentru asta fiind in stare sa minta, sa jure si chiar sa planga, dar mai ales sa condamne la neincredere puterea judecatoreasca.

Numai ca oamenii vor incepe sa gandeasca si atunci vor realiza ca  puterea judecatoreasca este singura care protejeaza dreptul concret al oricarui om de a vorbi si mai ales de a cere si obtine, ceea ce el crede ca este just si drept.

Iar atunci vor vedea ca cineva minte, si ca valoarea acestei puteri nu sta in lupta pentru acapararea a cat mai multa putere din stat,  ci valoarea ei sta in forta de a se elibera de prejudecatile unor legi, de automatisme si de comoditatea aplicarii acestora pentru a ajunge la adevar, chiar daca pentru aceasta trebuie sa lupte pentru ca sa cladeasca din noua alte reguli.

Va previn ca am incarcat aceste cuvinte cu viata si iubire pentru ca toti cei care le citesc sa simta realitatea celor afirmate !

Balasa Gabriel

Legile si rationamentul sec al binelui si raului!

Thursday, June 4th, 2009

Dincolo de toate legile si judecatile pe care le facem ar trebui sa cautam si sa gasim un sens acestora in contextul acestei vieti pe care o traim. Fara aceasta cautare si fara acest sens oamenii nu se pot ridica deasupra intimplarilor experimentate de ei si de ceilalti. Trebuie sa gasim timp sa ne intrebam ce simtim fata de lucrurile si faptele facute de cei pe care-i judecam, sa ne intrebam care sunt sentimentele noastre fata de ei si fata de ceea ce au facut, sa ne intrebam in ce masura regasim aceste sentimente in judecatile noastre? Citi dintre noi isi permit insa sa gandeasca ca acestea sunt doar niste experiente ce se datoreaza unei lipse de constientizare, lipse de iubire si in principal unei anumite lipse? Citi dintre noi pot merge mai departe si sa se intrebe asupra acestei lipse, asupra naturii acesteia, asupra posibilitatii ca aceasta sa nu fie de fapt decat o perceptie eronata bazata pe rationamente si logici trase din presupuneri gresite si depasite? Cati dintre noi judecand nu se duc mai intai la raul pe care si-l imagineaza, la lipsurile create de faptele celor judecati, la abaterea si la incalcarea legii cu care suntem invatati sa le masuram actiunile?

Raspunsul la toate aceste intrebari ramane insa doar o mare tacere, si nimeni nu pare ca vrea sa-si asume ceva din aceasta tacere, motiv pentru care toti incepem sa repetam papagaliceste textele seci din legi ca si cum acestea ar fi adevaruri fundamentale ce stau la baza creatiei, a aparitiei si evolutiei vietilor noastre. Aceasta tacere nu este in fapt decat incercarea noastra de a evita responsabilitatea unor credinte si constiinte personale multumindu-ne cu acea medie satisfacatoare a unei constiinte sociale ce se bazeaza pe rationamentul sec al binelui si raului.

Eu vreau sa aleg altceva decat aceasta tacere tocmai pentru ca aceasta alegere a mea sa devina mai usoara pentru ceilalti, si tocmai de aceea spun ca…

Nici o lege ne este dreapta prin ea insasi si nici prin vointa celor care o fac sau a celor care o aplica. Ea poate fi insa dreapta prin sensul pe care-l descopera oamenilor, prin locul spre care-i indreapta pe acestia, prin urmarile pe care le are aplicarea ei indiferent de sentimentele, gindurile si conditionarile noastre. In acest punct insa, trebuie sa recunoastem ca este greu ca legea sa fie esenta unei intelepciuni, unei indreptari a oamenilor spre o evolutie spirituala, pentru ca legea se preocupa in general de partea materiala, ea nu-si asuma nimic din partea spirituala care totusi face parte din constitutia omului ca fiinta. Si atunci efectul este doar o polarizare si o separare a omului in om, a partii lui materiale cu toate cele ce se pot atinge si vedea, de partea spirituala, de credintele, de intrebarile, de gandurile si de incercarea de a evolua spiritual.

Ce putem noi face? Poate ca la aceasta intrebare cel mai bun raspuns ar fi tot o intrebare:
Ce suntem dispusi sa facem, suntem pregatiti sa renuntam la conditionari, sa facem ceva nou?
Avem increderea si viziunea ca putem sa redefinim legea de sub conditionarile invechite ale acesteia?
Putem crea modele noi?
Putem sa ne depasim teama si obiceiurile, sa ne gasim un scop din inoirea modelelor vechi?
Putem sa ne reamintim de partea spirituala care ne defineste?
Putem aplana violenta, ura si neintelegerile prin situarea pe un nivel superior aceluia la care au fost create toate aceste probleme?
Putem sa inpingem sensul legilor pina la limita la care se poate trezi dorinta de evolutie spirituala si in care din saminta sadita in fiecare dintre noi poate sa inceapa sa creasca acel suflu divin promis.

Ce putem noi face? Poate ar trebui sa recunoastem ca Legea este doar lege, ea nu este o judecata ci doar o conditionare a felului in care trebuie sa privim omul in lume, o conditionare a regulilor pe care trebuie sa le respectam, a separarii dintre ceea ce este considerat bine si ceea ce este rau. Poate ca aceasta conditionare a legii este depasita, poate ca ea trebuie schimbata sau cel putin redefinita. Poate ca nu aplicarea legii este scopul justitiei ci asigurarea respectarii dreptului, si a suprematiei acestuia fata de orice lege.

Ce putem noi face? Putem sa ne intrebam si sa constatam daca regulile si liniile directoare ale legilor mai sunt valabile pentru descoperirea unui sens spiritual al evolutiei omului, unui om intreg si neseparat de ceilalti si de sentimentele sau de gandurile lui. Din aceasta perspectiva putem apoi alege sa ne ridicam deasupra oricaror conditionari, deasupra “nevoii de a reprima” tot ceea ce nu este corespunzator acestora.

Pentru ca Dreptul nu inseamna doar lege, nu inseamna doar dreptate el este mai inainte de toate egalitate si echilibru pentru toate dreptatile personale, pentru toate alegerile si consecintele acestora, dreptul este insasi dreptul omului la evolutie spirituala mai inainte de orice altceva.

Ce putem noi face? Acum la acest moment singura solutie pare sa fie o redefinire a sistemului care sa puna cel putin la egalitate daca nu deasupra, elementul spiritual fata de cel material, sensul omului si al vietii pe care acesta o traieste, faptul ca in esenta suntem un spirit care are experiente materiale si nu doar un corp fizic ce poate avea din cind in cind experiente spirituale, si de aici toata perspectiva noastra, tot sensul vietii si chiar sistemul insusi s-ar putea schimba in mod categoric.

Trebuie sa recunoastem acest timp in care traim, ca un timp in care legile se straduiesc sa “apese pe cat mai multe butoane” ale conditionarilor, speriate de prea multele probleme si prea putinele solutii sau rezolvari. De aici poate si disperarea cu care se adopta aproape in fiecare zi o lege sau mai multe, dupa o lozinca “nici o zi fara o lege”, ce pare sa fi devenit motto-ul celor care nu stiu cum sa reactioneze altfel la experienta vietii. Si toate aceste sunt realitatea de azi, pe care vrem sa o ducem si maine.

Ce putem noi face? Putem face o noua alegere, o alegere de a privi dincolo de frica, ura si neincredrea oamenilor, o alegere care sa ne ridice deasupra circumstantelor in care suntem prinsi. Putem sa recunoastem ca logica, judecatile noastre, ca si legile sunt guvernate de inertie, ca ele functioneaza sub impulsul cel mai bine adaptat asteptarilor si conditionarilor unei societati, ca ele sunt totusi relative.

Ce putem noi face? Putem alege sa fim primii care trecem dincolo de caracterul reactiv al sistemului, dincolo de vechile moduri de reactie si de rezolvare a problemelor, si sa ne intrebam cit si cum ii este de folos judecata noastra celui judecat. Putem incerca sa descoperim omul in esenta lui sub faptele si murdaria cu care acesta se acopera. Putem Visa la momentul in care un judecator va sti sa asculte, va sti sa comunice cu cel din fata lui, iar cuvintele judecatorului vor fi de ajuns pentru a actiona asupra schimbarii acestuia, fara sa mai fie necesara nici o sentinta, sau daca se da o sentinta putem visa la acele sentinte in echitate, care sa nu urmareasca o pedeapsa razbunatoare sau ochi pentru ochi, ci intelegerea celui care a gresit, pentru ca locul in care a gresit sa poata deveni locul de unde incepe schimbarea pentru acesta.

Ce putem noi face? Nu este doar o intrebare ci si un raspuns care suna cam asa: Mai intai de toate intrebati-va cate nu putem noi face daca stim ceea ce vrem sa facem.