Nici o putere nu este obligata sa fie buna cu oamenii

Sunt multe lucruri care nu merg in societatea romaneasca, si este ceva atat de real incat multi dintre noi simtim inutilitatea oricarei incercari de schimbare.

Apoi, in fiecare zi ni se intampla lucruri pe care din comoditate sau din oboseala le acceptam in cea mai mare parte, chiar daca nu toate sunt bune, chiar daca nu toate sunt pe masura gandurilor si sentimentelor noastre.

Eu nu sunt un expert pentru lupta corp la corp cu haosul, care pare asa de batran in Romania ca am putea sa-i fim stra-stra-stra- stra-stra- stra-stra- stranepoti, dar nu mai  vreau sa iau zilnic ”otravurile” mentale pe care toti ni le servesc asa de binevoitori ca iti este si rusine sa-i refuzi.

De aceea incerc mereu sa privesc Romania in contextul paradigmei statului si a unui punct maxim de armonie a puterilor pe care acesta le are, pentru a putea invata ceva din lucrurile pe care ma straduiesc sa le inteleg, dar mai ales pentru a incerca sa scap dintr-un tipar al haosului, in care se pare ca am ramas blocati de prea multa vreme.

Daca intram ceva mai adanc in aceasta paradigma, vom vedea ca puterile constitutionale ale statutului nu sunt de fapt puteri separate si independente de statul in care functioneaza, ci ele sunt mai degraba doar nivele diferite pe care statul functioneaza, cu atributii specifice si urmărind scopuri si rezultate  diferite.

Numai ca aceste nivele au fost construite prin crearea unor autoritati carora statul le-a acordat o anumita putere, care de fapt a si creat perceptia unor puteri separate una de cealalta, o separare care dusa la limita face sa ne para uneori ca sunt separate chiar de statul pe care-l reprezinta si in numele caruia exercita puterea, fiind parca incapabile de orice urma de unitate.

Or, separarea oricum s-a facut sau s-a perceput nu poate duce decat la conflict, pentru ca in toate cazurile puterea incearca sa se pozitioneaze cat mai bine pentru a putea sa  controleze cat mai mult din statul pe care ar trebui doar sa-l reprezinte.

Azi, eu cred insa ca exista chiar mai mult decat o separare, exista o ruptura intre aceste  nivele ale statului, si pentru a stabili din nou  in mod corect legaturile dintre acestea, trebuie sa avem curajul de a pipai invizibilul nespus si evitat de toata lumea, care separa aceste nivele de putere ale statului roman, si mai ales de a reflecta asupra celui mai bun mod de a corecta aceasta stare de lucruri.

Semnificatia acestui straniu invizibil este cea a unei energii capabile sa inlesneasca functionarea aparatului specific fiecarei puteri, prin care aceasta incearca sa induca un anumit mod  de tratare a problemelor societatii si sa proiecteze un model capabil sa orienteze oamenii spre un anumit punct in care se doreste sa ajungem. Numai ca deseori acest spatiu este doar o protectie prin care puterea folosita ca un instrument devine ostila fata de orice ”teorie” care depaseste  nivelul acesteia sau care nu se incadreaza strict in modelul poiectat de aceasta.

Perceptia corecta a conceptului de putere ar trebui sa plece de la felul in care este identificata puterea, sau mai bine zis in raport cu ce sau cu cine este considerata aceasta putere. Din pacate in prezent perceptia puterii se face numai in raport de celelalte puteri, iar ceea ce defineste puterea azi nu este raportarea concreta a modului de exercitare a acesteia asupra oamenilor, ci doar o raportare abstracta la stat. De fapt este destul de convenabil pentru aceste puteri sa-si masoare gradul de putere in primul rand prin autonomia manifestata fata de stat si de oameni si in al doilea rand prin forta pe care sunt in stare sa o manifeste fata de celelalte puteri.

Tocmai aceasta dimensiune a puterilor constitutionale ar trebui sa ne faca, sa ne punem intrebarea daca puterea statului este folosita in interesul nostru al oamenilor sau doar pentru realizarea puterii ca instrument aflat in mana unor oameni ce devin stapanii acestuia.

Avem posibilitatea astfel de a descoperii ca:

         nivelul puterii legiuitoare este  nivelul  statului care are atributul  unui creator, un creator care construieste infrastructura sistemului statal, si care in mod natural se ingrijeste de prezervarea modelului statal, acesta este efectiv nivelul puterii.

         nivelul puterii executive este nivelul statului care are atributul unui administrator, el se îngrijeste de executarea intocmai a legilor, acesta este nivelul controlului.

         iar nivelul puterii judecătorești este nivelul statului prin care se regleaza modul concret de actiune al celorlalte doua puteri asupra oamenilor si societății in general, acesta  este nivelul echilibrului.

 Dintre aceste trei nivele de putere, primele doua au interesul de a-si conserva fortele si nu de putine ori se simt amenintate de constientizarea pe care puterea judecatoreasca o aduce in societate, prin incercarea acesteia de a reduce dezechilibrele pe care puterea efectiva si cea care detine controlul le genereaza.

Adevarul este ca nu exista nici o obligatie pentru nici una dintre puteri de a fi buna cu oamenii simpli care traiesc experienta acestei vieti in statul roman.

Si mai trist este ca cele doua puteri care detin impreună aproape 90% din puterea statului, incearca sa-si mareasca autoritatea  prin ”desfiintarea„ pur si simplu a puterii judecatoresti, nesesizand ca prin acest lucru, nu fac decat sa slabeasca puterea generala a statului si implicit a lor. Pentru ca fara puterea judecatoreasca statul se va dezechilibra pana la autodistrugere.

Oamenii trebuie sa inteleaga, ca numai puterea judecatoreasca este cea care  da posibilitatea oricaruia dintre ei, de a privi lumea si statul in care traiesc, in felul lor, fara sa se lase inchisi in mecanica legilor care le macina vietile.

Aceasta putere este singura care le poate limpezi binele pe care si-l doresc, si care mai ales le poate restitui libertatile si identitatile, atunci cand acestea sunt incuiate in realitatea ce ii apasa neconditionat.

Pentru a intelege toate acestea, trebuie sa vedem ca forta puterii judecatoresti sta in independenta pe care aceasta trebuie sa o aiba in fata celorlalte puteri constitutionale, independenta care se manifesta prin puterea de a interpreta legile si aplicarea acestora avand mereu ca ideal dreptatea pentru oamenii carora li se aplica toate acestea. Caci fara puterea de a interpreta, puterea judecatoreasca se transforma doar intr-un simplu paznic al unor legi, fara sa aiba voie sa aprecieze justetea acestora in viata oamenilor, un rol pe care celelalte puteri il vor montat cat mai repede, pentru asta fiind in stare sa minta, sa jure si chiar sa planga, dar mai ales sa condamne la neincredere puterea judecatoreasca.

Numai ca oamenii vor incepe sa gandeasca si atunci vor realiza ca  puterea judecatoreasca este singura care protejeaza dreptul concret al oricarui om de a vorbi si mai ales de a cere si obtine, ceea ce el crede ca este just si drept.

Iar atunci vor vedea ca cineva minte, si ca valoarea acestei puteri nu sta in lupta pentru acapararea a cat mai multa putere din stat,  ci valoarea ei sta in forta de a se elibera de prejudecatile unor legi, de automatisme si de comoditatea aplicarii acestora pentru a ajunge la adevar, chiar daca pentru aceasta trebuie sa lupte pentru ca sa cladeasca din noua alte reguli.

Va previn ca am incarcat aceste cuvinte cu viata si iubire pentru ca toti cei care le citesc sa simta realitatea celor afirmate !

Balasa Gabriel

One Response to “Nici o putere nu este obligata sa fie buna cu oamenii”

  1. Claudia Says:

    Totul e mai mult deacat real…..sper intr-un adevar national cat mai curand…puterea judeactoreasca sa fie respectata si oamenii sa aiba incredesre deplina in ea….
    Scri foarte frumos…citesc cu placere postarile tale..chiar daca nu prea comentez…din ceea ce am citit esti exact modelul de magistrat de care Romania are nevoie….sper intr-o reforma cat mai repede….si atunci sper ca vei ajunge la ICCJ…
    Claudia -studenta la Drept

Leave a Reply