Archive for February, 2010

Cum sa construim increderea in justitie

Sunday, February 28th, 2010

Ati cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în justitie din toată inima?

       Eu nu am intalnit prea multe persoane, si peste tot, si din ce in ce mai des nu aud decat despre o lipsa de incredere in justitie. O lipsa de incredere care este reprosata in totalitate judecatorilor, utiandu-se ca acestia fac parte dintr-un intreg sistem de justitie din care ei nu reprezinta decat o mica parte.

       Ce putem sa facem insa pentru a reda oamenilor increderea in justitie?       

 Cu sigurantă ca trebuie sa mai facem o multime de lucruri.      

         Nimeni insa nu doreste sa vada lucrurile neobisnuite din viata oamenilor care se intampla zi de zi fara sa fie influentate in nici un fel de justitie. Si daca privim aceste lucruri din viata cotidiana a oamenilor nu putem sa nu vedem ca acestea seamana prea mult cu ceea ce cred oamenii despre justitie, cu ceea ce se intampla in justitie , iar dupa o vreme e greu sa mai argumentezi ca totul este doar o simpla coincidenta.      

 Nici o incredere in ceva sau in cineva nu poate sa existe fara a exista mai intai o relatie cu acel ceva sau cineva.   

     Oamenii nu au incredere in justitie, si asta este o realitate, dar ma intreb cati dintre oameni au o legatura personala cu justitia. O legatura care nu priveste ceva sau pe cineva anume, ci care este de fapt caracterul nostru, convingerile noastre, existenta noastra morala raportata la esenta justitiei, justul-masura-echilibrul-corectitudinea, si  care de fapt sunt cele care pun mereu un zid de despartire intre oameni si justitie.  

     Pana la urma este destul de normal ca oamenii sa simta aceasta despărtire de justitie ca pe o lipsa de incredere in aceasta. 

     Si daca  se intampla ca oamenii sa aiba nevoie de justitie atunci ei nu trebuie doar sa-si rezolve o problema fara insa, sa aiba nici cel mai mic impuls de a stabili ei insisi in interiorul lor o relatie cu esenta justitiei, adica cu justul-masura-echilibrul-corectitudinea, la care ar trebui sa-si raporteze propriile ganduri, cuvinte si actiuni atunci cand vor sa-si realizeze drepturile lor impotriva celorlalti.

        Mai inainte de toate subtilitatile si calculele unei eficiente trebuie să ai o relaţie cu esenta justitiei pentru a putea cu adevarat sa o privesti asa cum este ea, pentru ca relatiile pe care le avem schimba totul.   

     Daca nu aveti incredere in justitie, este poate pentru ca nu puteti sa spuneti cu adevarat ca aveti o relatie cu esenta acesteia, poate  nu puteti sa spuneti ca, cunoasteti cu adevarat ce inseamna justitia pentru voi si pentru ceilalti oameni.    

   Daca sunteti departe de justitie prin comportamentul,  atitudinea  si existenta morala pe care le aveti, cum sa puteti sa aveti incredere in aceasta.   

       Ştiti care este punctul în care ne împotmolim cand vorbim despre increderea in justitie?     

  Când ne închipuim că ştim ce este justitia, … fiindcă nouă ni se pare că aceasta inseamna mereu, si in primul rand doar dreptul nostru si nu si al celorlalti. Noi presupunem că la fiecare cerere este doar un singur „răspuns”, cel potrivit cu gandurile si interesele noastre.   

    Uitam insa ca noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra unei situaţii fara sa intelegem totul pe deplin, si ca totusi, vrem ca justitia  sa inteleaga mai mult decat suntem noi in stare sa ne explicam.      

    Justitia poate fi un scut pentru toti cei care alearga la ea daca acestia poarta intr-adevar in ei esenta acesteia, justul-masura-echilibrul-corectitudinea, construind astfel o relatie cu justitia care nu poate sa-i conduca decat la o deplina incredere in aceasta, fara sa le tulbure inima si fara sa-i  inspaimante. 

       De aceea, azi, in această lipsa de incredere in justitie, când nimic nu mai pare asa limpede si sigur  trebuie ca oamenii sa se bizuie pe caracterul si esenta justitiei din ei insisi si pe care sa le puna intr-o relatie directa cu aceasta.    

  Pentru ca justitia nu se sprijina doar pe sistemul pus la dispozitie de stat ci aceasta se sprijina in egala masura si pe soliditatea corectitudinii si caracterului oamenilor care isi cer drepturile sau care doar vorbesc despre justitie. 

      Aceasta relatie a oamenilor cu esenta justitiei din interiorul lor este cea care confera de fapt valoare si calitate oricarei justitii, este cea care da nastere unei intelegeri ideale  a justitiei, si din care-si poate trage seva adevarata incredere in justitie.        

  De fapt lipsa relatiei cu justitia, eu o vad la fel ca si intr-o prietenie in care lipseste orice relatie reala ceea ce face din aceasta o simpla manipulare si nu ceea ce se doreste sa se arate in aparenta, si vreau sa va spun ca de prea multe ori am vazut cum cei care vin in fata justitiei desi vorbesc despre dreptate nu fac altceva decat sa incerce sa manipuleze justitia.      

     Pentru ca  relatia oamenilor cu justitia ar trebui sa priveasca in mod necesar si subiectiv gradul de constiinta al tuturora care iau parte la realizarea acesteia,parti, judecatori, legiuitor, avocati, etc. si cand gradele difera si intelegerea este diferita.          

    Pana la urma nimeni nu trebuie sa creada ca justitia este un automat  in care introduci cererea si automat imediat justitia iti da  ceea ce ai cerut si ceea ce tu consideri ca este dreptatea ta.           

   Lucrurile in justitie ca si in viata sunt  mult mai vii si mai complicate decat un simplu automat tehnicizat la maxim doar pentru obtinerea eficienta a ceea ce iti doresti.   

         Iar increderea in justitie nu poate fi construita pana la urma decat in relatia cu esenta acesteia pe care am reusit sa o construim fiecare dintre noi in interiorul nostru, ea poate exista doar daca noi insine avem incredere in corectitudinea noastra fata de ceilalti.  

 Balasa Gabriel  

INTAMPLARI LA MIJLOCUL EXISTENTEI

Wednesday, February 10th, 2010

Noi ne aflam intotdeauna la mijlocul existentei, dar pentru ca nu putem suporta curgerea continua a acesteia, incepem sa delimitam bucatele de inceputuri si bucatele de sfarsituri ,alergand intr-o parte sau in alta, fortadu-ne sa prindem macar un pic din extrema acelei bucati de existenta pe care am delimitat-o in mod artificial din continuitatea unui tot ce ne sperie.

Punem intrebari, inventam teorii, creem scopuri si cauze noi iar nelinistea noastra a ajuns deja un ocean imens care ne inghite cu valurile lui furioase prin apasarea infinitului mic. Intrebarile si raspunsurile raman insa mereu acolo unde au fost dintotdeauna, adica in cel mai neadevarat loc unde totul se intampla de la sine.

Am trait in aceasta viata kilometri intregi de intamplari, apoi m-am trezit ca tineretea mea a plecat si pentru a uita ca nu voi mai fi am inceput sa ma gandesc la cum mi se intampla iubirea.

 Atunci ceva a cazut definitiv din mine, era revelatia lui ”a face”. Mi-am dat seama ca de fapt eu nu am reusit sa fac nimic, si ca totul doar s-a intamplat cat timp eu ma aflam la mijlocul existentei.

 In realitate, eu nu exist decat atunci cand curg pierzandu-ma pe mine insumi in mijlocul acestei existente.

Asa ca e paradoxal, dar se intampla: cu cat incerc sa traiesc asa cum VREAU EU,  cu atat mai mult ma aflu in pericolul de a pierde mijlocul acestei existente unde totul este intreg si perfect.

Cine are ochi vede oricum

Thursday, February 4th, 2010

Ma intreb de ce nu ne nastem cu totii maturi, intelepti si plini de iubire?

 De ce oare trebuie sa trecem prin atit de multe incercari si intamplari care lasa asupra noastra atitea semne?

Poate ca viata noastra este o devenire, aceasta insa nu ne reprezinta pe noi ca fiinte, ci noi suntem chemati sa o reprezentam pe aceasta, si din pacate de multe ori suntem candidati mai slabi decat alte multe fiinte care nu se pot lauda cu atitea calitati ca noi, oamenii.

 Iar devenirea  incepe acolo unde se sfarseste multumirea noastra cu datul acestei vieti si incepe constientizarea unei vieti spirituale ce acopera minuscula viata materiala ce este lasata la vedere, dar care poate inseamna pentru multi dintre noi aproape totul.

 Cati dintre noi au insa puterea sa inteleaga viata aceasta pe care noi o traim azi ca pe o abatere de la ceva anume, cati dintre noi rezista in fata unei superioritati pe care oamenii si-au creat-o din lucrurile moarte ascunse intre cuvintele si gandurile acestei vesnice contradictii-personalitatea umana, pe care ne straduim sa o construim fiecare cat mai mare, pentru a o folosi impotriva celorlalti.

Nimeni nu pare sa inteleaga lucrurile confuze si semnele de intrebare, iar asta nu mai pare sa deranjeze pe nimeni asa de mult, atata vreme cat cineva se ocupa de lucrurile cu caracter obligatoriu care pot da un oarecare sentiment de siguranta pentru a nu ni se mai parea totul chiar asa o mare belea.

Mi-e teama ca toti ne grabim atat de tare incat nu mai vedem posibilitatea pe care o avem de a alege sa definim altfel viata pe care o traim azi, si continuam sa ne credem destepti doar pentru ca vedem cu ochii nostrii ceea ce noi numim realitate, uitand ca cine are ochi vede oricum ceva.