Gabriel Bălaşa

Oare chiar este totul in regula cu viata noastra? Nu cumva ceea ce stim noi acum este despre cu totul altceva decat despre viata? Multi dintre noi credem ca acum mai mult decat oricand cunoastem foarte multe despre viata, pentru ca informatia despre aceasta este disponibila oricui la orice nivel. Si aproape in mod firesc, fiecare dintre noi credem ca viata este ceea ce ni se intimpla, experientele si greselile pe care le acumulam, felul cum reactionam, ne comportam si ceea ce gandim, dorim si realizam prin actiunile noastre.

 Si totusi, daca viata este altceva?

Poate ca si noi oamenii suntem la fel ca albinele, care desi produc mierea, cred ca habar nu au ce este aceasta, poate la fel si noi oamenii producem viata, ca pe un produs ce nu ne apartine cu adevarat si care este folosit de altcineva.

Imi place sa privesc lucrurile altfel pentru ca in acest fel am impresia ca este posibil sa inaintez pe o cale revelatorie, cale pe care as putea avea parte de o dezlegare brusca a unor intelesuri noi pentru toate aceste lucruri vechi de cand lumea.

Poate ca viata adevarata nu este nicidecum acest “mers pe fringhie” al oamenilor, poate ca noi nu facem decat o munca de albine iar “munca noastra” nu reprezinta decat ceara cu care cautam sa astupam crapaturile dintr-un univers  infinit pentru noi.

Poate ca viata adevarata este doar “mierea”  un produs uimitor pe care altcineva il recolteaza si-l desavarseste.

Poate ca acesta este destinul si  “exercitiul” nostru in creatie, sa fim albine, sa nastem stupul-societate sa muncim si sa traim, sa murim, dar mai ales sa producem “mierea-viata” care, fara sa stim, ne motiveaza si ne defineste existentele, acea viata-miere ca  o materie prima din care se hraneste DUMNEZEU. 

Balasa Gabriel

Dreptul a fost vazut mereu ca un instrument principal in functionarea unui stat, iar acest statut a facut sa se urmareasca o continua dezvoltare a lui, dezvoltare inteleasa ca o fuga de la obicei spre pozitivitate precum si reglementari legale stricte unde obligatia este impusa prin forta de constringere a statului, cu argumentul ca intotdeauna o lege are o  greutate mai mare decat niste simple obiceiuri.

Si in acest fel a inceput progresul pentru drept. Numai ca intotdeauna lucrurile pot fi privite in mai multe feluri, iar fiecare fel de a privi lucrurile poate aduce pe linga schimbarile substantiale din jurul nostru si o marire a potentialului  de a ne gandi mereu si mereu la altceva mai nou .

 Dupa mintea mea, eu cred insa ca ne-am cam pacalit cu acest progres pozitivist al dreptului, si as tinde acum sa dau mai mult credit unor obiceiuri care sunt intemeiate pe anumite comportamente sociale, pe anumite conventii acceptate de catre societate, ca si pe o anumita morala, decat unor legi seci care nu au o straduinta interna spre un bine concret al oamenilor din societatea noastra, si care sunt facute doar dupa o matematica abstracta a unor momente politice ce nu fac decat sa nasca confuzie cu privire la acest instrument principal al unui stat de drept, si care mai ales, nu intrunesc macar o minima acceptare. Pentru ca un obicei acceptat de societate, un obicei valorizat de morala societatii este de o mie de ori mai puternic decat orice lege care nu raspunde unei nevoi reale a oamenilor.

Si de aceea ar trebui sa ne reamintim in permanenta ca morala reprezinta radacina oricarui drept, si ca poate fi mai mult decat O SPERANTA sa incerci aducerea moralei intr-un prezent in care dreptul   se vrea doar o LEGE , nici macar PERFECTA, uitand ca numai morala poate valoriza cu adevarat constinta unei societati.

Eu cred cã azi, cu toate discutiile care se fac asupra justitiei, cu toate cerintele si somatiile pentru schimbare, reforma precum si dorinta de a avea altceva, urmate de juramintele legislativului si politicului ca lucrurile s-au schimbat ca suntem in plan si ca avem realizari notabile, nu putem schimba cu  nimic realitatea ca Romania are din pacate un DREPT MUT.

Un drept ce reprezinta pentru cei mai multi un fel de „vestigiu” care nu poate decat sa se lase ingropat ca o samanta, si pentru a carei rodire ne rugam cu totii, asteptand curiosi sa vedem ce „animal” va iesi din acesta.

Un drept mut care are o singura dimensiune, cea legislativa si careia ii lipseste cu desavarsire dimensiunea sociala si filozofica a acceptarii acestuia si a efectelor urmarite in mod direct si concret de catre fiecare om, ce simte un anumit dezechilibru si care-l indeamna sa caute masura justului.

 Un drept in care lipsa vocilor judecatorilor il transforma intr-o pantomima jalnica lipsita de orice urma de expresivitate. Un drept greoi si agitat de pastrarea imposibila a unei practici unitare.

Un drept mut in care hotararile judecatoresti nu apar decat ca niste replici foarte lungi si plictisitoare scrise in alb/negru intre secventele unui film mut, fara sa reuseasca sa dea oamenilor sentimentul unei apropieri de realitatea vietilor pe care ei le traiesc.

 Tocmai de aceea, azi, in aceasta lume a dreptului nu pot sa evit regretul ca ceva s-a pierdut din maretia dreptului natural, care este poate mai vechi, sau mai depasit cum ar spune multi, dar care avea insa  in el atita „viata” si care iti putea aprinde usor pasiunile unei discutii juridice.

Din pacate un drept mut  ca cel de azi nu ne poate ajuta sa schimbam nimic cu adevarat, ci doar sa scriem mai departe niste legi, pe care sa le aplicam apoi ca pe niste obligatii a  caror falsitate este insa simtita de catre oamenii ce striga dupa ajutorul unei „juste masuri”  in viata lor reala si in cea a societatii.

Poate ca este timpul sa vedem ca nasterea „drepturilor omului” cu jurisprudenta specifica acestora nu este decat o incercare de renastere a unei morale in dreptul contemporan, si ca aceasta ar trebui continuata cu o extindere a principiilor sale la nivelul intregului drept.

Sa vedem ca pastrarea unei simplitati intr-un drept mut ca al nostru, este imposibila si ca desavarsirea acestei arte a binelui, tine de asezarea ferma si pastrarea fara nici un fel de efort a unei dimensiunii sociale in care nimeni nu este fortat si obligat, ci doar ajutat sa inteleaga avantajul unei stabilitati si continuitati a unei morale ce prefigureaza intotdeauna atit de evident perfectiunea naturala.

Balasa Gabriel

Exista azi o specializare a judecatorilor despre care vorbim, specializare care nu a fost definita inca si care produce mai multa confuzie in sistem decat sa ne aduca  limpezime in activitatea ce o desfasuram. Specializarea nu este decat o fragmentare a unui domeniu general cu scopul de a optimiza astfel eficienta unei activitati pe un domeniu limitat, mai mic si care poate fi cunoscut mult mai bine in acest fel

Astfel, infiintarea unor sectii specializate de civil, penal, comercial si contencios administrativ a fost un lucru bun, si urmarea normala ar fi trebuit sa fie infintarea acelor tribunale specializate, care continui sa cred ca se putea face simplu pe scheletul sectiilor fara sa ne intereseze atit de mult chestiile birocratice si locurile de sefi si de sefuti la aceste instante.

Nu s-au infiintat insa aceste tribunale specializate, in schimb au aparut completele specializate cel putin cite 3-4 in cadrul aceleiasi sectii, unde de fapt toti judecatorii apar specializati in toate aceste complete lasind astfel fara continut orice idee de specializare, si ca intr-o adevarata isterie acestea continua sa se infiinteze. Probabil cum va mai aparea o lege mai speciala vom mai infiinta si noi un complet specializat,  desi dupa mine acest lucru nu ar trebui sa se intimple, asa cum voi arata mai departe.

Lucurile se complica insa si mai mult daca ne gandim la procedura infiintarii acestora, unde se  prevede ca se infiinteaza numai prin hotararea CSM, si cum lucrurile sunt intotdeauna mai bine cunoscute de instantele care au facut propunerile decat de CSM te mai trezesti ca nu-ti poti organiza activitatea in sectie pentru ca lucrurile sa mearga bine si trebuie sa te multumesti cu mai putine complete fara a putea sa faci o repartizare echitabila a volumului de dosare.

In mod anormal azi specializarea nu are nici o relatie cu, competenta materiala prevazuta de catre codurile de procedura unde nu se face referire decat la instante, fara a se aminti nici macar sectiile ce sa mai vorbim de complete specializate.

Desi intr-o ordine fireasca, specializarea presupune o pregatire speciala a unui judecator ce-i confera acestuia o competenta intr-un domeniu special si in care specialitatea acestuia este legata in mod direct si intim si de competenta instantei in cadrul caruia acesta isi desfasoara activitatea.

De fapt completele specializate nu trebuiau infiintate cel putin in cadrul tribunalelor, si curtilor de apel unde exista sectii, iar acest lucru il spune chiar legea, care intr-o interpretare corecta arata ca (art.36 din L 304/2004) “in cadrul tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile,cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, precum si, în raport cu natura si numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii.” Iar pentru mine este destul de clar ca infiintarea completelor specializate se face numai daca nu sunt infiintate sectii, or, noi desi avem sectii comerciale, si sectii de contencios administrativ continuam sa cerem in mod cu totul eronat si pe linga lege, de la  CSM hotarari de infintare a completelor specializate in materie comerciala si de contencios administrativ.In ceea ce priveste specializarea judecatorilor privita ca activitatea desfasurata pentru o pregatire speciala numai intr-un anumit domeniu, eu cred ca suntem destul de departe de aceasta, iar o concretizare a specializarii nu se va putea face decat in cazul infiintarii tribunalelor specializate, bineinteles cu schimbarea in consecinta a procedurilor care sa prevada in mod expres competenta materiala a acestora.

Care sunt valorile care au prioritate?

Aceasta intrebare pusa de un prieten  m-a condus la aceasta discutie despre valori.

Astfel, valoarea ca expresie a unei calitati ce duce pina la urma doar la o comparatie dupa o anumita pretuire cantitativa (valoros,mai valoros, foarte valoros) mi se pare ca un caine fara dinti, care nu numai ca nu musca dar nici nu mai latra destul de serios pentru societatea romaneasca de azi.

Daca ar fi sa definesc valoarea sau valorile asa cum le vad eu, as spune ca acestea sunt si trebuie sa ramana cele mai subiective parti ale sufletelor noastre.

Ca ele trebuie sa ne ghideze mereu spre esentialul din vietile noastre si nu doar spre ceea ce conteaza la un moment dat .

Valorile pentru a-si merita acest nume trebuie sa ne apartina la modul cel mai personal cu putinta fiecaruia dintre noi, fara a putea fi imprumutate ca o suma oarecare de cuvinte selectate si stranse doar dupa o anumita logica.

Daca azi ne aflam in cautarea unor valori, este clar ca  am cam pierdut credinta in moralitate, si continuam sa ne mingaiem cu eficacitatea unor drepturi disparate ce capata pentru fiecare din noi o insemnatate din ce in ce mai mare.

Si este nevoie de atentie pentru a observa faptul ca oricat de luminoase ni s-ar parea aceste drepturi ele nu sunt decat o moneda mincinoasa de schimb pentru cele la care renuntam de bunavoie sau convinsi.

Este adevarat ca toti spunem, -“avem dreptul sa traim asa cum vrem noi, avem dreptul la un trai decent, avem dreptul la propriile noastre opinii”, din pacate insa nu observam ca odata cu aceste drepturi incepem sa ne justificam comoditatea de a ne lasa dusi de “val” si renuntam cu usurinta la orice ideal ce presupune un pic mai mult efort sau poate si un pic de jertfa din partea noastra.

Iar valoarea devine astfel din ce in ce mai mult o exceptie care nu este deloc folositoare pentru cei care vor din ce in ce mai multe drepturi, pentru ca drepturile sunt pentru toata lumea, asa cum este si indiferenta noastra pentru ceilalti.

Valoarea inainte de orice altceva reprezinta capacitatea noastra de constientizare a insemnatatii pe care fiecare dintre noi hotaraste sa o acorde unei anumite perspective de a vedea, a cauta si a simti sensul acestei vieti pe care o traim, motiv pentru care nu poti sa ai “valori” daca nu te cunosti pe tine insuti asa cum esti si nu asa cum ai vrea sa fi.

Este greu azi sa ai valori adevarate, pentru ca acestea nu se justifica, ele se traiesc si se infaptuiesc clipa de clipa prin ceea ce esti si ceea ce faci.

Cum sa gasim aceste valori cind prima noastra grija este sa cautam castigul, sau distractiile, ori sa ne chinuim cu obiceiuri proaste sau bune numai sa nu ramanem singuri cu noi insine si sa lasam astfel constiinta sa se trezeasca si sa ne simtim trasi la “raspundere”, pentru ca atunci cu siguranta nu ne mai convine.

Nici considerarea valorilor ca pe simple standarde nu ne ajuta prea mult, pentru ca in acest fel ne indepartam de ele destul de mult, cat sa nu le mai traim in mod autentic si ne racim ajungand sa le tratam drept simple probleme ce pot fi rezolvate de inteligenta noastra.

Iar lucrul cel mai potrivnic azi valorilor adevarate mi se pare ca este rautatea noastra, acea rautate pe care nu o bagam in seama considerind-o o lupta normala pentru orice progres.

O rautate care ne chinuie si ne nelinisteste transformandu-ne orice fel de valori potentiale in dispretul cu care-i privim pe ceilalti, pentru ca mandria are puterea de a acoperi orice fel de valoare, si care are gustul mahnirii ce ne stramba sufletele si ne alunga puterea de a ne bucura de binele pe care-l putem face pentru aceasta lume in care traim.

La fel cum cea mai apropiata de valorile adevarate mi se pare ca este dragostea pentru ceilalti oameni, ca un ajutor pe care ni-l dam noua prin ajutorarea aproapelui nostru.

 Eu as merge insa mai departe si m-as intreba daca aceste valori nu sunt cumva varianta mai proasta a virtutilor la care se pare ca am renuntat cu totii de bunavoie.

Pentru ca de la Virtute care reprezenta insasi forta morala a omului de a urmari binele si care in mod esential reprezenta o insusire interioara de caracter a omului, am coborat o treapta mai jos  la Valori mutind in exteriorul nostru acele insusiri asupra unor lucruri, fapte sau idei si care nu pot reprezenta decat  simpla urmarire a unor necesitati sociale, iar de aici o treapta si mai jos, unde de altfel cred ca ne aflam acum, gasim normele de conduita pe care societatea a trebuit sa ni le impuna pentru a putea supravietui impreuna, si uite asa ne vedem restransa orice valoare adevarata la punctele de vedere, sau opiniile cu care am ajuns sa ne justificam comportamentele si actiunile noastre.

 De aceea, azi mai important decat o ordine de prioritate a valorilor mi se pare ca este credinta in aceste valori, pentru a putea sa urcam o treapta mai sus la nivelul virturilor care reprezinta valorile adevarate ale omului, valori care pentru mine   sunt dragostea, cinstea, curajul, si dreptatea .

Balasa Gabriel