Gabriel Bălaşa

Poate ca nu intotdeauna reuşim să ne prindem  la timp de toate jocurile vietii pe care o traim, un lucru insa este sigur nu ne-am nascut pacaliti si suparati pe noi insine, asa cum ne simtim acum. Daca acceptam jocul de-a anormalii jucat azi din ce in ce, de mai multi oameni si ne refugiem in certuri, scandaluri si injuraturi, pierdem legatura cu normalul din noi insine, cu care totusi ne-am nascut fiecare dintre noi.

Nici o cearta si nici un scandal sau critica nu o sa ne ajute sa evoluam si sa iesim odata din confuzia aceasta cu care ne subliniaza fiecare clipa pe care o traim, unde pe aceleasi fapte uni te lauda iar alti te condamna.

Stiu ca oamenii nu sunt sfinti, din pacate insa multi dintre noi nu mai suntem OAMENI.

 Ne strangem toti pe aceeasi cantitate de injuraturi, de barfe si de condamnari si ne simtim inghesuiti si lipsiti de aerul cumsecade al unei apropieri unul de altul. Iar daca cineva ne injura sau ne face prosti sarim imediat ca arsi spunand ca nu acceptam asa ceva si trecem la atac, uitand insa un lucru simplu dar esential ca nimeni nu te poate face sa te simti prost daca tu nu vrei.

Multi spun ca vremurile s-au schimbat, insa noi  evitam cu un zambet subtire sa participam la aceste schimbari si de aceea totul ni se pare extrem de dureros si incepem sa luam hotarari finale inca de la inceput de cand am deschis gura, inconstienti ca la noi exceptiile sunt mult mai multe decat regulile, pentru ca fiecare dintre noi are exceptia lui personala in timp ce regulile sunt pentru toti.

Stiti ceva, oricine, chiar si cel mai prost om poate nega si pune sub semnul indoielii orice lucru si orice cuvant, numai ca pentru a putea sa  accepti  viata asa cum este ea iti trebuie nu numai inteligenta dar si putere, o putere a sufletului pe care nu poti sa o ai decat daca spui da, si mai ales daca traiesti cu adevarat din iubire si nu din frica.

Toti vrem sa tragem concluzii, nimeni nu mai vrea sa gandeasca, sa se uite la premisele de la care se pleaca si sa le analizeze, suntem obositi de cum am deschis gura, de aceste cuvinte ale noastre  goale, dintre care putine mai au intransele substanta unui gand.

Ne falsificam realitatea in fiecare zi, pentru ca atunci cand credem un lucru, noi vrem sa il facem adevarat nu numai pentru noi ci si pentru ceilalti, si vrem neaparat sa-l impunem prin parerile pe care le sustinem cu tarie intr-o realitate partiala rupta din intreg si care ne apartine numai noua. Or cu atatea realitati partiale, nebunia se desavarseste in vietile noastre, pentru ca ne lipseste perspectiva intregului, care este o alta realitate, cea in care de fapt existam noi toti fara a fi despartiti de realitatile partiale in care credem.

 Putem schimba insa, ceva din realitatea aceasta in care traim?

 Ce ne poate influenta cel mai mult schimbarea?

 Care este acel element esential care ne poate aduce in sfarsit schimbarea de care toti vorbim,in vietile noastre si in societate?

Raspunsul meu este simplu…..

–       Este ADEVARUL !!!

Adevarul care nu este pentru oamenii inteligenti sau pentru oamenii prosti, pentru oamenii cinstiti sau pentru cei mincinosi, pentru ca adevarul  este insasi constiinta noastra, calea spre intregul din care am venit si dupa care alergam toata viata fara sa stim ce este acela.

Din pacate de mult timp am fost invatati ca suntem doar oameni si de aceea mintim. Ca minciuna nu este decat un lucru necesar pentru a ne proteja de adevarul care ne poate face rau.

Si atunci am facut din viata noastra o mare minciuna, cand am vrut sa credem ca tot ceea ce  noi facem, este adevarat doar pentru ca asa ne simtim noi bine. Am fost invatati sa fim prudenti atunci cand vrem sa spunem adevarul, pentru ca acesta doare, nimic mai fals, nu adevarul doare ci minciunile care trebuie date la o parte si care se simt amenintate de acesta.

 Nu vedeti  ca orice minciuna ne limiteaza posibilitatile pe care le avem pentru a ne schimba realitatea in care traim. Priviti numai si veti afla ca de multe ori oamenii sunt mai repede scandalizati de un om care spune adevarul si nu de unul care minte, aceasta este inversarea valorilor pe care o suportam cu totii azi.

 Si nu vorbesc aici neaparat de sinceritate, pentru ca sinceritatea nu reprezinta adevarul pur si simplu ci este doar dorinta noastra egoista de a ne folosi de adevar  doar cu un anumit scop.

Ganditi-va numai ce s-ar intampla azi daca noi toti am incepe sa spunem adevarul! Ganditi-va ! Nu-i asa ca v-ar placea, sa vedeti cum lucrurile se schimba aproape intr-o clipa, chiar daca poate ne-ar durea un pic pe fiecare minciunile pe care trebuie sa le dam la o parte din vietile noastre.

Acest lucru ar aduce cu adevarat o schimbare nu numai la noi ci in orice societate de pe acest pamant.

Adevarul nu este o floare pe care oricine o poate rupe si tine ascunsa numai pentru el, adevarul este o radacina uriasa care are o floare pentru fiecare dintre noi.

Adevarul este de multe ori de necrezut, el te face insa,  sa apreciezi  constiinta ta si nu parerile celorlalti.

Adevarul te face sa fi tu insuti in orice imprejurare si mai ales adevarul poate supravietui singur fara nici o minciuna careia ii trebuie mereu si mereu o alta si alta minciuna pentru sprijin.

Stiti care este cel mai mare dusman al adevarului ? Nu, nu este minciuna ci ignoranta care nu te lasa sa-l cunosti si din pacate fiecare dintre noi avem ignoranta noastra de care suntem atat de mandri pentru ca ne apartine numai noua. Iar semnul cel mai simplu al adevarului este acela ca este atat de greu de inghitit incat ne este mai usor sa-l impodobim cu o mica minciuna de fiecare data.

Din pacate am crezut ca valorile  stau in importanta lor pentru noi sau pentru societate si nu in adevarul acestora, iar cea mai mare iluzie sunt minciunile pe care le spunem incredintati ca acestea fac bine, pentru ca nici un bine facut de minciuna oricat de buna am crede-o ca este, nu poate valora cat cel mai mic adevar oricat de rau ar parea ca ne face acesta.

Pentru ca adevarul si numai adevarul este ceea ce fiecare dobandeste pentru el din intreg, pe planul interior al constintei sale, iar asta poate duce imediat la o transformare exterioara a noastra si a lumii in care traim. El nu este un lucru revolutionar, ci unul perfect normal care exista idiferent daca noi credem sau nu ca  are legatura cu noi, fiind insasi legatura noastra cu  lumina ce ne poate vindeca.

 De aceea adevarul, poate fi surpatorul ratacirii noastre printre aceste confuzii in care traim si el ne poate lumina realitatea umbrita de nefericirile noastre.

Deci, spuneti ADEVARUL si mai ales Nu-l economisiti, pentru ca acesta nu se  va termina niciodata.

Balasa Gabriel

Ochii mei, ca niste ghivece de flori,

se despart de pamantul trupului meu

intelenit de ganduri si griji.

Degeaba ingenuchez in fata ochilor mei,

si incerc sa-i aduc inapoi

cu o aripa sau un zbor.

Degeaba am incercat sa-i uit,

locurile goale ma dor mereu

ca niste pietre arse de soare.

Degeaba am rasturnat cerul cu stele peste ei,

pentru ca in umbrele vietii

ochii mei s-au prefacut deja in samburi de planete.

Balasa Gabriel

Cuvantul justitie poate fi o  putere adevarata la care oamenii spera sa gaseasca ajutor, sau se poate transforma intr-o simpla metafora, totul fiind legat de rolul si semnificatia care i se acorda justitiei.

        Eu cred ca justitia pe care noi o infaptuim nu poate fi decat una temporara si relativa, dependenta de realitatea pe care o construim zi de zi, si  mai ales de adevarul pe care reusim sa-l descoperim in constiinta noastra.

       Dintotdeauna m-am intrebat, de ce este necesara justitia?

      Raspunsul nu este atat de convenabil dar, este totusi simplu printr-o intelegere inteleapta a situatiei existente in societatea noastra;

…..pentru ca noi oamenii nu suntem perfecti,

…. pentru ca nu ne purtam unii cu altii asa cum ar trebui sa o facem,

…. pentru ca lipseste un standard de moralitate,

…..pentru ca nu ne place sa respectam regulile,

…..pentru ca nu suntem mereu constienti de efectele a ceea ce gandim, vorbim si facem celorlalti,

…..pentru ca de multe ori nu stim  sa iubim si ne este frica sa nu fim luati drept prosti,

…..pentru ca vrem sa ne razbunam,

…..pentru ca ne dorim mereu mai multe lucruri si mai multi bani.

         Intr-o lume dominata de dorinta noastra de putere, de a avea si de a controla, toate acestea sunt transformate in ucigasii increderii in noi insine si in constiinta noastra.

         In definitiv, justitia nu reprezinta o stare de normalitate, ci doar un raspuns fortat, o reacţie la realitatea ce ne  inconjoara.

           Pentru ca intr-o societate perfecta justitia nu ar fi necesara, dar noi nu traim decat intr-o societate care a abandonat de mult orice cautare a perfectiunii, si pe care a inlocuit-o cu o perfectibilitate a realitatii convenabila fiecaruia dintre noi, pentru a nu fi obligati sa ne schimbam cu adevarat.

         Cum sa gasim o justitie perfecta, cand insasi justiţia reprezinta un efect al imperfectiunii noastre?

            Putem insa incerca sa facem din justitie un drum spre perfectiunea societatii in care traim, tocmai prin sublinierea acestui paradox, in care justitia a inceput prin a fi un efect al lipsei de moralitate, iar acum a ajuns sa doreasca sa reprezinte o cauza in stabilirea unei moralitati.

           Este insa acest lucru o solutie ?

           Sau se doreste doar o  normativitate a unei moralitati lipsite de orice substanta, limitata la reguli si la respectarea acestora fara sa intereseze pe nimeni si efectele ei?

           Raspunsul pe care eu l-am gasit nu mi s-a parut deloc satisfacator, de aceea cred ca limitarea aceasta poate fi depasita totusi prin crearea unui mesaj direct și explicit prin care să le spunem oamenilor  sa fie atenti la ei insisi, pentru ca ceva nu este in ordine cu ei daca au ajuns in fata justitiei, iar critica justitiei nu poate acoperi in nici un caz problemele pentru care ei au ajuns aici.

           Privind in retrospectiva, vedem ca inclestarea in vechea paradigma a dreptatii nu face decat sa ne indeparteze de la adevarul constiintei noastre, singurul in stare sa explice anomaliile realitatii in care traim azi.

            Asa se intampla cand apelam din ce in ce mai des la justitie, din cauza slabiciunilor  noastre care ne arunca in neintelegeri, in ura si dusmanie, in lupte si conflicte, in care fiecare incearca sa obtina mai mult decat ceilalti uitand ca si el face parte din ceilalti .

           Si astfel justitia devine importanta pentru noi, care numai realizam ca acest lucru se intampla doar atunci cand societatea decade si nu mai poate functiona in mod corect singura, fara ajutorul unei institutii care sa ne dea iluzia unei oarecari ordini.

           De aceea, in loc sa discutam despre necesitatea justitiei si functionarea acesteia, mi se pare ca mult mai corect  ar fi  sa trecem direct la problema fundamentala, adica posibilitatea unei armoni in societate.

           Aceasta armonie care ar face inutila justitia nu poate fi adusa insa decat de constiinta noastra, ca o modalitate de a percepe intregimea proprie in cea a universului.

          Este timpul cred, sa vedem unde ne aflam, cine suntem si ce perspectiva avem asupra noastra si asupra lumii, si sa recunoastem  ca ne axam in mod gresit pe justitie cand constiinta noastra ne-ar putea oferi o altfel de intelegere a relatiilor umane si a existentei noastre.

         Pentru ca nu justitia este de vina pentru ca noi ne tinem atat de departe de constiinta  noastra,

          ….nu justitia poate sta la baza valorilor noastre, pentru ca aceasta nu poate reprezenta decat o limitare impusa moralitatii noastre,

          …..nu justitia ne poate intari responsabilitatea noastra personala,

           ….si mai ales nu avem nevoie de justitie pentru ca  moralitatea sa poata functiona in societatea noastra.

        Mi se pare o atitudine demodata incercarea de a face din justitie un surogat pentru constiintele necoapte pe care ne convine sa le restrictionam si sa le pastram la un nivel inferior, pentru a ramane stapani asupra unei subiectivitati ce o consideram valoroasa doar daca ne este bine noua, sau mai bine zis doar daca nevoile noastre sunt satisfacute.

         Din fericire, justitia nu poate oferi decat o responsabilitate limitata la propria persoana, ca si o valoare la fel de limitata.

         Ea ramane o problema indreptata asupra altor probleme care nu poate sa-i faca pe oameni decat sa reactioneze si nu sa evolueze.

         Justitia nu poate reprezenta prin contrabalans raspunsul la o constiinta de cele mai multe ori invizibila, atata timp cat in societate nu suntem educati sa apreciem decat cantitatea de lucruri sau de merite pe care o detinem in plus fata de ceilalti, ca pe ceva semnificativ si profund si nu constiinta care poate face intr-adevar ceva pentru noi insine  si pentru societate.

         Si aceasta potentare a rolului justitiei cred ca este gresita, ea nu face altceva decat sa ne slabeasca si mai mult constiintele, si sa punem la indoiala intotdeauna  responsabilitatea altora si nu pe a noastra. Cu cat  justitia are un rol mai mare cu atat decade mai mult  societatea noastra contemporana, iar rolul acesteia este mai mult  unul de dublura care pe nedrept a luat locul actorului principal care este –   Constiinta noastra.

         Constiinta care reprezinta fata de justitie o viziune a unei ordini superioare, pentru ca in aceasta ordine exista o corelatie a ceea ce traim in interiorul nostru cu evenimentele din viata noastra, oferindu-ne astfel accesul la o realitate de nivel mai inalt decat simpla supravietuire cotidiana, trebuie sa devina mai importanta decat justitia.

         Si daca  justitia  o percepem intotdeauna ca pe o cale simpla de rezolvare a unor probleme pe care le avem cu ceilalti oameni sau cu statul, care nu ne obliga la multe analize interioare,  constiinta dimpotriva ne obliga sa ne identificam cu convingerile si credintele noastre si mai ales ne obliga sa fim responsabili pentru acestea.

         Orice constiinta atinge la un moment dat, un punct al cunoasterii de sine revelatoriu, care exista in sufletul fiecaruia dintre noi, si acesta poate fi folosit mereu ca punctul de sprijin in evolutia noastra. Poate daca am deveni mai constienti de chemarea divina a intregului am putea sa ne orientam cu adevarat spre o schimbare interioara, spre o ordine in care spiritul nostru sa fie deasupra ratiunii.

          De aceea intre justitie si constiinta eu aleg constiinta ca fiind esentiala pentru evolutia mea si a societatii din care fac parte, si cred ca trebuie subliniata diferenta dintre tensiunea, agitatia si conflictul justitiei si intelegerea a ceea ce ni se intampla la nivelul totalitatii constiintei noastre.

        Constinta noastra care nu inseamna personalitatea noastra, desi cei mai multi dintre noi le confundam.

        Constiinta noastra care inseamna identitatea noastra si uneori chiar durerea de a afla cine suntem cu adevarat, dar si bucuria de a deveni ceea ce vrem.

          In acest context, justitia nu poate deveni o forta relevanta, si ea trebuie sa-si accepte mereu relativitatea intr-o lume fragmentata si divizata, constiinta noastra insa, are un acces nelimitat la  realizarea unei unitati in armonie cu intregul. Iar calitatea energiilor implicate in justitie ramane mereu la nivelul cel mai de jos al justificarilor, pe cand calitatea energiilor constiintei este ridicata la un nivel energetic mult mai puternic cu ajutorul caruia se poate influenta cu adevarat evenimentele din lumea noastra.

                    Dacă vrem cu adevarat să schimbăm ceva, atunci trebuie să ne indreptam spre o calitate a  principiilor, a puterii de convingere, a densităţii adevărurilor pe care ni le descoperă  constiinta, pentru ca aceasta sa devina un model de realitate mai important decat justitia, asa cum este normal de fapt sa fie normalul, in locul unui model, in care Justitia inseamna lipsa unei constiinte, si aceasta lipsa devine cauza justitiei.

               Dar mai ales trebuie sa devenim constienti ca evolutia constintei reprezinta drumul nostru care incepe prin a-i trata pe ceilalti ca pe noi insine, un drum  spre o spiritualitate care este masura corecta a unitatii cu intregul in care existam.

  Balasa Gabriel

 Orice critica este buna, doar in masura in care te face să munceşti mai bine, atunci însă când prin ea poţi distruge în loc să ajuţi, aceasta îşi pierde orice valoare. Azi foarte mulţi oameni critică justiţia, şi dacă justiţia este pentru mulţi, judecătorul scris cu litere mari, orice critică a sistemului este în fapt o critică la adresa judecătorilor.

Nimeni nu îi întreabă însă pe cei care critică, dacă ei consideră justiţia un lucru bun sau rău?

 Cu siguranţă că cei mai mulţi oameni sunt atât de încărcaţi cu dezamăgirile vieţii de zi cu zi, încât nu i-ar interesa prea mult acest lucru, atâta vreme cât nu au nimic de câştigat, iar răspunsul lor probabil s-ar umple de conţinutul cel mai la îndemână dat de „opinia publică”.

 Pentru că justiţia, nu este ceva ce-şi doresc în condiţii normale oamenii, o lume ideala ar fi o lume fara justitie in care toti oamenii sunt multumiti si nimeni nu se considera nedreptatit.  Necesitatea justitiei exista datorita problemelor cauzate de aplicarea gresita a legii de institutiile statului sau de interpretarea gresita data de societate, motiv pentru care insasi existenta ei este legata dramatic de problemele si necazurile oamenilor ce vin in fata acesteia. Justitia fiind ultima lor sansa pentru a li se face dreptate, fara insa ca aceasta sa fie cauza determinanta a problemelor pe care le au, este considerata totusi de majoritatea oamenilor singura vinovata. Parca nimeni nu doreste sa constientizeze faptul ca justitia funcţionează doar în situaţii de conflict şi de criză, niciodata in situatii normale in care nu exista nici o neintelegere.

Şi sunt atâtea conflicte care se rostogolesc prin viaţă, şi care lasă urme de supărare peste toate lucrurile cu care vin în contact, încât pentru mulţi oameni, justiţia nu înseamnă decât lucruri rele, ameninţare, răzbunare, şi sancţiune. Iar soluţiile date de justiţie sunt de multe ori privite, ca nişte tensiuni suplimentare ce nu satisfac niciodată pe deplin aşteptările oamenilor, şi care nu le rezolvă problemele în totalitate. Poate si din această cauză aceştia nu pot preţui justiţia, ceea ce face ca aceasta să capete un caracter negativ în conştiinţa lor.

Cu siguranţă, sunt şi oameni care sunt mulţumiţi de justiţie. Dar cine poate ţine minte binele prea mult, când acesta se potriveşte aşa de bine cu discreţia şi tăcerea? Cum poţi insa, să vorbeşti despre bine în lumea de azi, când peste tot se vorbeşte numai de scandaluri, se bârfeşte şi se aruncă zvonuri greu controlabile ce caută să ne convingă că nu numai justiţia este mai rea decât se crede, ci totul în societatea noastră este la fel.

Toate această lipsă de armonie nu s-a epuizat, şi nici nu cred că se va epuiza vreodată, lucru care, însă nu trebuie să ne împiedice să experimentăm şi un alt mod de a ne alege soluţiile în funcţie de care vrem să apreciem ceea ce se petrece în justiţie.

Şi una din modalităţi, o poate reprezenta şi analizarea din interior a contactului pe care justiţia îl are cu realitatea.

Balasa Gabriel