Gabriel Bălaşa

Am auzit multe lucruri despre libertate, cu siguranta insa ca nu am inteles-o niciodata atit de profund pe cit mi-as fi dorit-o. De aceea incerc azi sa-mi randuiesc gandurile despre aceasta si mai ales sa-mi dau seama, daca este mai importanta libertatea care  ni se da de catre cineva sau aceea care reprezinta mai mult o valoare interioara pe care fiecare dintre noi  o putem avea. Daca are libertatea  puterea  ei proprie sau este doar o inventie ce ne apara imaginatia de intrebarile care ne ispitesc.

Azi, suntem liberi sa gindim, desi de cele mai multe ori facem doar ceea ce vedem ca fac si ceilalti.

 Suntem liberi sa muncim, desi de cele mai multe ori munca ni se pare o povara, iar azi  multi nu mai au nici unde munci.

 Suntem liberi sa privim si chiar sa avem acces la toate tehnologiile acestei societăti desi, de cele mai multe ori majoritatea dintre noi traim doar la limita subzistentei.

 Suntem liberi  sa vorbim liberi, sa radem si sa plingem liberi, numai ca inca nu simtim aceasta libertate ca fiind o parte din noi insine, atita timp cat aceasta pare a fi doar o libertate la care ni s-a dat voie sa ajungem de undeva din afara.

Iar uneori suntem atit de liberi incit spunem lucruri pe care nu le intelegem si facem altele in care nu credem.

 Uni dintre noi ar putea spune: –    ce frumoase sunt aceste libertati si ce importante sunt.

 Pe cind alti  ar spune doar : –         acestea sunt scumpele noastre libertati inutile! Pentru ca degeaba esti liber atunci cind nu ai unde locui sau nu ai ce minca.  

 Tuturora ni se da o anume libertate in societatile in care traim, noi insa cautam esentialul acesteia nu  in exprimarea ei ci, mai ales in lucrarea ascunsa printre limitele pe care aceasta ni le impune.  Pe urma, libertatea nu este  un drept, asa cum multi dintre noi cred, ea este mult mai mult decat atit, libertatea  este rezultatul tuturor drepturilor pe care le avem.

 Da, libertatea ne emotioneaza tocmai pentru ca libertatea  este inainte de orice o insusire a omului, o insusire spirituala care in evolutia ei atinge intotdeauna constiinta si insasi dezvoltarea noastra, ca si cum libertatea ar reprezenta insasi picioarele pe care sufletul nostru invata sa ”mearga”.

 In realitate insa, nu este liber cel care face doar ceea ce vrea, nici cel care se lasa stapanit de dorintele sale, si nici cel care se ascunde incercand sa para altcineva decat cel care este, ci este liber doar cel care se intelege pe el insusi in aceasta lume. Astfel, in naivitatea gandurilor mele eu cred ca , oamenii se simt in primul rand liberi fata de libertatea lor care nu ii preseaza niciodata, iar daca ar fi sa definesc libertatea in sens negativ as spune ca:

… libertatea nu este o miza a unei atitudini de moment a individului, si nici nu este o regula formala,

…libertatea nu este nici dementa unei societati care se crede libera doar pentru ca  permite omului sa faca atit de multe nebunii, asa cum libertatea nu poate fi nici ispitirea sufletului nostru cu stralucirea materiala la care lumea ne indeamna in permanenta sa visam,

…libertatea nu este nici o problema asa cum nu poate fi nici unica solutie,  

…libertatea nu este  o groapa unde fiecare isi arunca parerile pe care le are despre oricine si orice,

…libertatea nu inseamna nici inteligenta de a te folosi de ceilalti si de lucrurile pe care le ai pentru a reusi sa obti ceea ce-ti doresti, asa cum nu poate fi nici mindria de a fi mai liber decat alti.

…libertatea nu este  transformarea sigurantei noastre intr-o greutate agatata de capatul unui fir pe care o invartim dupa un deget mintindu-ne ca suntem liberi sa facem orice in acest spatiu minuscul care ne apartine numai noua,

 … libertatea nu este nici  gustul artificial al unei puteri care doreste sa conduca totul in aceasta lume si nici acceptarea neputintei cu care judecam obisnuintele noastre.

… si mai ales, din pacate, libertatea nu este dreapta cu toti oamenii pentru ca aceasta nu este inca partea conducatoare in inimile noastre, atita vreme cit noi incercam sa-i substituim acesteia logica unui castig imediat si personal, sau logica unei lupte pe care ne simtim indreptatiti sa o ducem si chiar sa o castigam impotriva celorlalti.  

Este adevarat ca  oamenii pot spune in multe feluri – LIBERTATE, insa numai intr-unul singur lucreaza libertatea, si acesta este cunoasterea pe care o avem despre noi insine, pentru ca adevarata libertate nu poate fi ingradita de nimeni si de nimic altceva ci, doar de indiferenta noastra.

Iar daca ar fi sa definesc in sens pozitiv libertatea, ca actiune constienta supusa autoevaluarii, responsabilitatii si respectului pentru sine si pentru ceilalti, as spune ca:

… libertatea este inceputul pe care-l putem pune intelegerii scopului nostru in aceasta viata,

… libertatea este planul pe care Dumnezeu ni l-a lasat pentru a ajunge sa intelegem ceea ce inseamna intregul si mai ales care este drumul catre acesta,  

…libertatea este consistenta gindurilor ce presupune risipirea intunericului care vine din faptul ca de multe ori nu stim de ce si ceea ce facem,

 … libertatea  este cea care nu stie  ce se scrie in carti despre ea, dar indrazneste  uneori sa devina vizibilul nostru sine, care ne face sa mergem mai departe in fiecare zi din aceasta viata,

 … libertatea este pina la urma  cunoasterea modului in care omul poate evolua spre o desavarsire a fiintei sale spirituale.

 Poate ca unora li se pare ca libertatea este o prajitura dulce din care vor sa apuce cu disperare macar o firimitura, acceptand pina la urma sa se multumeasca si doar cu aroma acesteia. Poate ca altora li se pare ca libertatea este doar un laborator util unde cei puternici pot crea mereu variante noi si usoare pentru cei slabi care nu-i pot suporta adevarata greutate.

Eu cred insa ca libertatea nu reprezinta decat valoarea noastra spirituala care ne poate intemeia nu numai gandurile si cuvintele sau faptele dar mai ales prezentul de unde incepe viitorul nostru. Si tocmai de aceea azi, poate mai mult decat oricand, ar trebui sa ne bucuram de exprimarea unei puteri a libertatii ce constituie intr-un anume fel stilpul implinirii noastre, pentru ca nu libertatile devin inutile atunci cind nimeni nu le mai foloseste ci, chiar viata noastra.

 Si daca azi putem spune ca avem libertate nu putem sa spunem din pacate, ca avem destui oameni liberi, pentru ca nu libertatea ii face pe oameni cu adevarat liberi, ci doar oamenii liberi sunt cei care creaza libertatea.. 

   BG    

Oamenii se schimba, am auzit de atitea ori aceasta fraza, incat mult timp am crezut ca lumea aceasta poate ajunge foarte usor la perfectiune, o perfectiune eliberata de mii si milioane de schimbari.

 Numai ca aceasta schimbare perceputa de noi nu este chiar o schimbare, ea pare mai degraba o renuntare, o renuntare la lucrurile pe care le-am dorit, la comportamentele pe care ni le-am imaginat, la oamenii care simteam ca putem fi, si toate astea doar pentru a avea sansa sa reusim in aceasta lume, si mai ales sa fim pe placul acesteia.

Cel mai bine am vazut asta la mine insumi, am vazut cum prefer sa astept situatiile extreme pentru a face ceva ce mi-am propus demult  timp, am vazut  ca schimbarea in care am crezut consta aproape in totalitate in observarea modului in care functionez, o observare care-mi induce iluzia unei miscari catre altceva decat cel care sunt acum, ca un om impins in alt om in care sper sa-mi ating limitele, dar nu este asa.

 Nimic si nimeni  nu poate sa atinga limita,  deoarece fiinta noastra este infinita, ea este chiar universul care ne inconjoara si in care ni se pare doar ca traim  ca niste entitati separate.

Ne predam viata noastra cuvintelor pe care le-am invatat si speram ca adevarul sa se intrepatrunda la un moment dat cu acestea.

Cine detine insa viata, detine insasi existenta, iar binele si raul indiferent daca inseamna victorie sau infrangere au ramas singurele noastre mijloace de a invata sa intelegem acest proces al schimbarii.

Uneori vorbim despre schimbare pentru ca simtim ca nu suntem siguri de nimic din ceea ce este in interiorul sau in exteriorul nostru, pentru ca simtim nevoia sa ne traim vulnerabilitatea din care  se hranesc emotiile noastre si mai ales pentru ca vrem sa fim utili. Alteori pur si simplu vrem sa-i schimbam pe altii pentru ca nu ne plac asa cum sunt.

Avem motive sa dorim  schimbarea, pentru ca niciodata lumea nu ne-a oferit o imagine care sa ne convina, pentru ca intotdeauna lumea s-a multumit cu o supravietuire frustranta in timp ce ne indeamna sa cautam o alta parte  mai buna din ea.

Sa recunoastem insa, ca toate schimbarile pe care le vrem sunt gandite nu pentru acum, pentru clipa aceasta, ci pentru viitor, ele se hranesc cu timpul nostru si pina la urma nu fac altceva decat sa ne manipuleze aparentele dualitatii in care suntem captivi inca de la prima noastra socializare.

Poate ca este timpul sa ne schimbam modul de a intelege principiul schimbarii, sa vedem ca  schimbarea nu este atit de dificila pe cit pare, pentru ca de fapt schimbarea nu inseamna timp si nici sacrificii, nu inseamna ca noi sau ceilalti sa devenim altcineva, ci din contra, schimbarea inseamna in modul cel mai simplu sa fim noi insine fara sa ne lasam condusi, manipulati sau ignorati de limitele celor  pe care le dorim.

In aceasta privinta putem vedea cum in viata noastra de toate zilele, ne folosim foarte mult de memorie si mai ales de o cunoastere superficiala pe care ne construim realitatea in care traim, adapostindu-ne convingerile noastre sub nevoia unei sigurante pe care o justificam oricum si oricat, indiferent de adevarul sau iluziile pe  care ne sprijinim.

Si tocmai de aceea, schimbarea perfecta este pur si simplu schimbarea modului de a ne privi pe noi insine in aceasta lume, pentru ca cei care vor sa  schimbe cu adevarat nu au nevoie de timp, nu au nevoie de cine stie ce scoli, nu au nevoie de ajutorul altora, de programe, de miracole sau de revolutii, ci doar de intelegerea faptului ca ei pot fi asa cum simt ca trebuie sa fie, acum in aceasta clipa, lasindu-i la o parte pe toti cei care vor sa  schimbe doar o imagine cu o alta imagine.

Si mai cred ca schimbarea nu inseamna ca ai ceva in minus, ci inseamna ca ai ceva in plus fata de personalitatea pe care ti-ai construit-o, tocmaai pentru ca fiecare dintre noi se are pe el insusi intreg, sub toata confuzia aceasta in care traim.

Noi suntem!

Noi suntem intregi!

Noi suntem neschimbati!

Balasa Gabriel

Principiul preeminentei dreptului  a devenit un adevarat laitmotiv al deciziilor pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, chiar daca el nu  reprezinta pentru multi dintre noi inca o certitudine.  El este insa un concept foarte important pe care ma straduiesc  sa-l inteleg.

Plecand astfel de la sensul cuvintului preeminenta, am ajuns la a-l intelege ca fiind „mai inainte de” sau „mai presus de”, sau „superior”. Caz in care m-as putea aventura chiar in afirmatia ca dreptul este certitudinea unei masuri juste deja existente, care ne garanteaza drepturile inainte de orice lege sau reglementare pozitiva.

Culmea paradoxului este insa ca toti vorbim despre „suprematia legii”, incepind de la Constitutie la cel mai tanar student in ale dreptului,  desi o lege absoluta si totala nu exista si nu poate exista. Realizez in schimb ca in virful  constiintei noastre poate  locui dreptul, dreptul avind propria lui credinta, acea credinta simpla in fiinta omului si in locul natural al acestuia in orice societate.

Ma intreb atunci ce rost are  sa memoram sute de legi, daca nu suntem in stare sa patrundem inlauntrul acestora, unde sa putem vedea ca puterea lor nu sta in vointa legiuitorului ci sta in puterea dreptului pe care legile il cuprind.

Stiu ca dreptul si legea au impreuna cu justitia o legatura profunda, pe care insa nu am fost in stare sa o inteleg cu adevarat cum functioneaza pina ce      nu mi le-am inchipuit asezate pe o axa verticala incepind de sus: -legea, – justitia, si – oamenii, iar dreptul, dreptul este chiar legatura dintre acestea, substanta care exista in tot acest mediu, este de fapt planul care le sustine, pentru ca fara drept distanta de oameni si lege ar fi atit de mare incit de multe ori nici justitia nu ar putea sa o acopere.

Dreptul privit ca justa masura este tocmai acea experienta care se gaseste la nivelul personal al fiecaruia ca dreptate, iar incercarea de a situa legea si justitia pe planuri superioare acesteia nu face decat sa le indeparteze  efectiv de oameni, pentru ca dreptul reprezinta intotdeauna modul corect al oamenilor de a actiona in raport de ceilalti.

Ajuns aici, indraznesc sa spun ca dreptul exista mai inainte de orice reglementare, fata de care el are intaietate,  chiar daca azi suntem intr-o situatie in care toti se straduiesc sa reglementeze din ce in ce mai multe situatii, sub justificarea ca astfel se evita „luptele de jungla” dintre oameni care se bazeaza fiecare pe instinctul sau de supravietuire. Numai ca de fapt aceste reglementari de multe ori nu se vor inlocuitoare ale acestor instincte ci ele incearca chiar sa le suprime.

Este adevarat ca acum avem reglementari destule, dar din pacate nu avem simtul distantei dintre acestea si dreptatea pe care oamenii o simt. O distanta care nu se va putea calcula niciodata in mod matematic, si care ne poate arata indepartarea oamenilor de toate aceste legi.

Da, cred ca dreptul este inainte de orice lege,  ca dreptul este un urias printre miile de pitici reglementati legal, si mai cred ca acesta trebuie sa vegheze la integrarea legilor in vietile oamenilor, pentru ca acestea sa capete statutul de lucruri naturale si firesti ce legitimeaza  drepturile noastre in societate.

Daca reglementarile legale pot avea indrazneala ele au si precaritate, iar dreptul  este cel care ne va da intotdeauna masura corecta a acestora.

Daca legea este cea care vrea sa faca prin ea insasi justitie, dreptul este cel care reprezinta insasi ideea de justitie.

 In mod corect, daca exista legile,  exista si dreptul, iar ceea ce le diferentiaza  in mod esential cred ca este chiar nivelul de luciditate cuprins in acestea, luciditate ce este mereu mult mai puternica in drept decat in actele normative.

Si daca uneori vietile oamenilor se izbesc violent de legile pe care nu le cunosc sau pe care nu le inteleg, atunci dreptul este cel care functioneaza ca un airbag ce atenueaza toate aceste lovituri salvind de multe ori oamenii.

Din toata aceasta perspectiva sper sa fi prins putin din intelesul acestei “preemptiuni a dreptului”, acel drept care trebuie sa devina forma suprema a reflexului iubirii, griji si preocuparii pentru oameni. Pentru ca toate legile din lume nu inseamna nimic fara dreptul care sa le demonstreze legitimitatea in fata oamenilor.

Balasa Gabriel