Gabriel Bălaşa

justitia-intre-dreptate-si-lege.pdf

sa ne intoarcem desculti

la prima iubire

cu zimbetul si ochii rastigniti in noi

cu sufletul stors de ratacire

sa ne intoarcem batrani

 prin vestede ploi

 si sa lasam o lacrima peste piatra durerii

 fara sa o spargem in scantei

cu cerul albastru din ochii mei

cu marea neagra a ochilor tai !

am sapat in cer,

pina am dat de Dumnezeu,

acelasi si altul, la fel.

punct de necuprins in eter,

faptuind iubirea,

inainte si inapoi, la fel.

nestiut in cunoastere si

puternic in bunatatea

luminii si intunericului, fa fel.

clipa de liniste,

prinsa in suflete

de viata si moarte, la fel.

Gabriel Balasa

Multe sunt posibile, este un fel de lozinca a carei “eficienta” am incercat-o sau am simtit-o fiecare dintre noi cel putin odata in viata. Este posibil ca putini oameni sa fie bogati si multi saraci, este posibil ca de fiecare data sa ne indepartam atentia de la ceea ce avem si sa ne indreptam spre ceea ce au alti si noi nu, este posibil sa explicam lucrurile si modul in care functionam prin opozitia dintre ceea ce depinde de noi si ceea ce depinde de altii, intr-un cuvint “multe sunt posibile”; si mai ales caind este vorba despre nevoile noastre toti suntem infailibili in talentul de a cere cit mai mult de la ceilalti si de la noi fara insa a darui mai nimic.Stabilim prioritati, cautam intelepciunea, facem actiuni pe care le consideram uimitoare, ne folosim de lucruri si de oameni pentru a “evolua”, manifestam cele 10% procente din mintea noastra si ne luptam cu superficialitatea unor crezuri pe care “cei” sau “cele” puternice le-au acaparat de mult, ignorand credinta in adevar, “facem multe” tocmai pentru ca “multe sunt posibile”si totusi in toata aceasta manifestare minunata ne permitem sa ignoram nu numai lucrurile esentiale din interiorul nostru dar si lucrurile imense si importante din afara noastra, care nu sunt: sotia, copii, slujba, casa, proprietatile, masina, nu nimic din toate acestea.

Ganditi-va la acel lucru de care suntem siguri, care ne sta la dispozitie fara nici o conditie, pe care ne putem baza fara sa ne facem nici o problema, fara sa depunem nici un efort, fara sa ne facem griji ca il pierdem, fara sa ne poata opri nici un prieten sau dusman, si care paradoxal nici nu ne intereseaza pentru ca este prea mare, spunem noi in ignoranta noastra, pentru a trebui  sa ne mai gindim  la el.

Si totusi acest lucru mare fara de care viata noastra nu ar fi posibila, a obosit sa tot fie ignorat, batut, batjocorit, slabit, imbolnavit, si omorit.

Probabil ca daca nu suntem in stare sa vedem cel mai mare lucru posibil din exteriorul nostru, nu putem fi in stare nici sa-l  gasim  pe cel mai pretios din interiorul nostru.

Viata noastra, imprejurarile in care o traim si rezultatele acesteia sunt categoric influentate de PAMANTUL pe care locuim. Nu este vorba despre pamantul trecut in titlul nostru de proprietate, cite 500 mp, sau 10000 mp sau mai mult, ci despre acel PAMANT – PLANETA, care ne permite sa ne ducem existenta in aceasta viata.

Priviti ce lipsa de intelegere avem noi oamenii cu privire la nevoile acestui PAMANT, ce lipsa de armonie exista intre toate dorintele si nevoile noastre si pamantul pe care cresc florile si toate ierburile, si animalele si toti oamenii, si care sustine viata si din care izvorasc apele.

Crede-ti ca PAMANTUL, acest urias care s-a prefacut intr-un suflet de copil daruindu-se cu tot ce are el mai de pret tuturora celor cel calca in picioare, nu-i trebuie iubire?

Va inselati daca crede-ti ca nu, pentru ca cea mai dreapta rinduiala este ca dincolo de toate stiintele si credintele, cel care are taria de a  sustine orice forma de viata are si puterea de a renunta la aceasta atunci cind tot consumandu-se in a  se darui ramane secat, fara a primi nici o urma  din cea mai pretioasa comoara a oamenilor care este iubire.

PAMANTUL  este fratele nostru mai mare,acel urias blind si iubitor care ne ajuta si are grija de noi de la inceputul vietii noastre si pina la sfarsitul acesteia, sufletul lui este acelasi cu sufletul nostru, corpul lui este acelasi cu, corpul nostru, numai intelepciunea lui nu este aceeasi cu intelepciunea noastra pentru ca noi am ales inteligenta rationala in locul intelepciunii iubitoare.

Crede-ti ca putem sa privim  incepind de azi PAMANTUL  ca pe un urias ce are nevoie de iubirea noastra ?

Sa-l respectam si sa-l binecuvintam pentru sanatatea si prosperitatea ce ne-o daruieste zi de zi rupand din corpul si din sufletul lui bucatica cu bucatica ?

Balasa Gabriel   

Este important de subliniat acest raport, intre faptele de care se plang oamenii si legea pe care o invoca , ca si raportul dintre dreptate ca sentiment de justitie si lege. Ambele reprezinta valori ce nu pot fi contestate, diferenta dintre ele consta in faptul ca, in timp ce dreptatea reprezinta scopul insasi al actului de justitie, legea nu poate fi decat un mijloc pentru atingerea acestui scop. In practica  insa de multe ori se procedeaza gresit, si se ajunge la transformarea acestei valori-mijloc care este legea, in valoare-scop. Acest lucru nu face decat sa duca la frustrarea oamenilor, care se vad pusi undeva intr-un text legal ce nu are nici-o legatura cu motivul pentru care ei s-au adresat justitiei, si care nu inteleg de ce aceasta nu le poate rezolva problemele. Judecatorul isi indeplineste in mod corect si constiincios datoria care ii revine potrivit legii dupa care functioneaza. Oamenii nu cer insa in mod special, aplicarea legii, ei vin in fata justitiei pentru ca  vor dreptate. Si atunci, cred ca este cazul sa ne intrebam daca mecanismul justitiei, nu s-a transformat intr-un adevarat stereotip, care functioneaza mecanic doar prin aplicarea legii?  Poate ca ar trebui sa revenim  la  Montesquieu si sa spunem ca „un lucru nu-i drept pentru ca este lege, dar trebuie sa fie lege pentru ca este just”. Legea trebuie sa fie conforma cu realitatea, ea este facuta tocmai pentru a ajuta oamenii si nu pentru a-i asupri de undeva de sus, intangibila. Atunci cand ai dreptate si legea nu ti-o da, se face diferenta intre judecatori. Un judecator corect aplica doar legea fara a fi interesat de dreptate, el isi face meseria, un judecator bun insa, face dreptate chiar daca risca uneori sa nu aplice legea in litera ei, el isi face insa datoria cautand sa judece in spiritul acesteia. Orice lege este ca o jucarie mecanica al carei arc reprezentat de sensul aplicarii ei, se intoarce pentru ca aceasta sa mearga. Vine un timp cand arcul se strica, iar judecatorul este obligat sa faca un lucru ce numai are nici un sens.

Acest sentiment al justului si injustului, pe care Aristotel il considera un caracter fundamental si specific al omului fata de celelalte animale, trebuie sa ne conduca in a repune dreptatea in granitele ei normale. Legea nu este decat o manifestare a vietii reale, iar atunci cand in realitatea pe care o traim lipseste aceasta corespondenta intre lege si sentimentul de dreptate, nimic nu trebuie sa opreasca pe un judecator, de a proceda in mod autonom la aprecierea justului, chiar daca trebuie sa  ajusteze o lege prin interpretarea pe care i-o da. Pentru ca in caz contrar, nu le lasam oamenilor care vin in fata noastra, decat posibilitatea de a aprecia dupa facultatea lor naturala  ceea ce este just sau injust, iar de aici pana la afirmarea unei neincrederi zdrobitoare in justitie, nu mai este decat un pas.Hotararile judecatorului, trebuie sa fie adevarate directionari in formarea sentimentului de justitie si nu in cea a formarii unei legalitati exagerate.    

 Intr-o balanta in care sunt  puse, legea si omul, ar trebui sa stabilim clar ceea ce conteaza mai mult, pentru a putea inlatura aceasta stare de confuzie, ce se regaseste la nivelul societatii. Iar eu cred ca ceea ce conteaza este omul. Daca valorile noastre le alegem dupa importanta pe care o dam anumitor lucruri, eu sunt sigur ca valoarea cea mai mare pentru cei mai multi din societate, este omul si nu legea, pentru ca in slujba lui sunt sau ar trebui sa fie, si parlamentul care face legile, si guvernul care le aplica, si judecatorii care le folosesc pentru a face dreptate. El reprezinta cel mai important scop, in care ne concentram toate eforturile, in timp ce toate celelalte nu sunt decat mijloace pentru atingerea acestuia. Explicatia pe care o gasesc acestei perceptii despre justitie, este tocmai aceasta incercare a societatii civile de depasire a unei simple legalitatii in exercitarea justitiei. Astfel, simpla legalitate devine insuficienta, atata timp cat ea nu este legitimata si ramane un simplu legalism bazat pe formalism. Societatea simte ca statul de drept, presupune ca legalitatea sa nu mai fie considerata ca valoare centrala a dreptului, aceasta urmand a deveni doar o valoare accesorie, o valoare-mijloc fata de valoarea-scop reprezentata de individ. Iar ceea ce este sanctionat de catre oameni, este tocmai faptul ca  judecatorul ajunge sa fie mai mult preocupat de normele legale, de aplicarea acestora, fara sa mai tina seama de realitate.  Adevarul, dreptatea, nu se pot afla in lege, ci in realitatea care este adusa in fata justitiei. Valoarea suprema pe care trebuie sa o respectam nu este legea, ci demnitatea persoanei umane si protectia drepturilor si libertatilor acesteia.

De unde vine aceasta perceptie proasta a justitiei, daca nu de la faptul ca oamenii asteapta dreptate de la justitie si primesc doar justificarea unor legi? Justitia, trebuie sa existe cu un sens. Si care este sensul justitiei in aceasta lume, daca nu acela de a face dreptate? Modul de functionare al justitiei, cred ca este unul deficitar, atata vreme cat aceasta functioneaza doar prin tensiunea a doi poli (a se citi parti). Astfel realizarea acesteia, apare mai mult ca o scurtcircuitare, o descarcare periculoasa care mereu va face stricaciuni si care nu poate duce niciodata la o functionare buna, perfecta. Corect ar fi, ca functionarea justitiei sa se faca prin alimentarea acesteia de la o singura sursa de energie, care sa aiba puterea sa neutralizeze orice scurtcircuit, iar cea mai pura energie pentru acest lucru, nu-l pot reprezenta decat principiile morale. Acestea trebuie sa fie scheletul oricarei legi, si al oricarui act de justitie, pentru ca oamenii sa nu mai rataceasca in cautarea dreptatii. Legea nu poate tine niciodata locul moralei, pentru ca legea, nu va putea crea niciodata oamenii virtuosi, ci doar oameni precauti sau abili.  De aceea justitia trebuie sa fie mai intai o masura pentru noi insine si de-abia pe urma pentru ceilalti. 

Romania de azi este nedesavarsita, pentru ca este Romania pe care noi o criticam zi de zi, fara sa vrem sa recunoastem ca Romania suntem de fapt noi, ca Romania nu exista ca un taram separat de mintile, vietile, vointele si actiunile noastre ce o construiesc secunda de secunda si minut de minut. Este Romania in care si azi mai avem destule zone intunecate pe care fiecare le populeaza cu “basme” si “povesti” de care pina la urma ajungem sa ne speriem singuri, pentru ca acest intuneric nu este periculos prin ce ascunde ci mai ales prin frica care ii da putere sa se perpetueze mai departe. Este Romania pe care noi am construit-o doar undeva in afara noastra si in care am uitat sa mai punem si ceva din sufletul noastru. Este Romania in care ne hranim doar cu iluzii.

Insa Romania de maine pe care o cautam este acea Romanie la gandul careia zimbim ca si cum am gusta o bucurie. Este Romania care ne implineste sensul unei intelegeri pentru ceea ce ne dorim sa fim noi romanii in Romania, o Romanie care sa nu tina doar o zi, un an sau un deceniu, ci secole de acum incolo. Este Romania care ne deschide o poarta in noi insine si prin care lumina ne daruieste pacea si linistea pentru o existenta impacata cu lumea. Este Romania dinlauntrul viselor noastre la care privim cu invidie impiedicati de propriile bariere pe care singuri ni le-am ridicat in Romania de azi. Este Romania in care experimentam realitatile intelepciunii, iubirii, bunatatii si adevarului.

Binele si Raul au intrat atit de mult in mintea noastra incit acestea au devenit un intreg, si nimeni nu mai poate sa separe acum binele de rau, pentru ca fiecare este vazut ca o parte a celuilalt.

Dar oare chiar asa stau lucrurile?

Ma intreb acest lucru pentru ca binele pare azi atit de putin si parca are din ce in ce mai mari greutati in a ajunge la toata lumea, in timp ce raul se leaga parca de toate zilele oamenilor.

Eu cred ca de fapt nici binele si nici raul nu exista, si ma refer aici la acea existenta care nu se datoreaza vreunui inceput “nascut”. Pentru ca asa cum vad eu lumea, aceasta reprezinta doar niste raze ce tisnesc din intregul divinitatii necreate si care nu se opresc niciodata, iar omul privit ca o asemenea raza, nu este decat o prelungire a acestei divinitati.

Numai ca omul a inceput sa puna limite acestor raze ce reprezinta insasi esenta sa, si asa a fost inventat Binele si Raul.

In timp ce Binele este limita care este pusa dincolo de om, inaintea acestuia ca si cum s-ar incerca oprirea razei de a merge mai departe, Raul este limita care se pune intre om si intregul divin din care venim.

Si Binele si Raul le-am transformat in instrumente prin care constient sau nu cautam cu disperare sa avem acces la cat mai multe placeri pe care le strangem cu acrivie, pentru ca de la o anumita cantitate in sus sa ne putem iluziona cu speranta unei fericiri, cel mai bun si important crez al oamenilor aici pe pamant si in acelasi timp cea mai falsa credinta pentru inimile lor.

De fapt pina la urma si Binele si Raul nu sunt altceva decit cunoasterea noastra in existenta fizica si rezistenta in fata tentatiei de a patrunde in templul inimii noastre unde nici o credinta nu ne pune la incercare, unde nu exista succese sau esecuri ci doar pace, si unde nu exista limite puse intre noi si intreg si nici intre noi si univers.

Binele si Raul nu sunt FORTE ci doar limitele noastre pe care noi singuri ni le-am pus in calea noastra pentru a ne ingreuna drumul reintoarcerii catre intreg, catre DUMNEZEU !