Calitatea de noi insine
Am crezut mereu ca lucrurile si lumea sunt asa cum le vad eu, desi niciodata nu am reusit sa aduc acest eu in constiinta mea, pentru ca mereu eu-l, s-a dovedit mai puternic, mai abil, mai util, mai inteligent si parca mai legat de realitatea sociala decat glasul slab al unei constinte ce ma indemna sa parasesc calea construirii unei personalitati ceruta de societate, pentru calea unei fiintarii in propria fiinta.
Am dorit mereu sa cunosc mai mult, sa pot mai mult, sa am mai mult, sa fiu mai mult, iar rezultatul pe care l-am primit nu a fost decat o multime de experiente, unele chiar interesante, amestecate cu nedumeriri, nelinisti,sperante absurde sau disperari pe care le transformam de frica in bucurii stupide.
Am visat la o cale spirituala de cind ma stiu, dar m-am lasat mereu pacalit de mindria si orgoliul de a fi in lume si din lume si am cautat in inchipuirile mele toate posibilitatile pe care le aveam de a face lucruri extraordinare, fara sa realizez ca singurul lucru care conteaza este cel pe care nimeni nu ti-l poate lua din tine si de la tine, ca in existenta noastra putem sa ne facem calcule si reguli, sa le respectam si sa le urmam, dar niciodata nu vom gasi in acestea esentialul pe care il cautam, pentru simplul fapt ca acesta nu poate fi masurat si nici calculat, pentru ca el este doar acea “subiectivitate” mereu neinteleasa de mareata realitate obiectiva, si mai ales neluata in seama de societatea noastra.
Chiar daca am vrut sau nu, daca am stiut sau nu, m-am comparat mereu cu ceilalti oameni si am cautat sa fiu mai bun, mai destept, mai priceput decat acestia, numai ca raportindu-ma mereu la ei, nu am reusit decat sa ma transform pe mine insumi in defectul de mine insumi, unde important si esential era doar raportarea la ceilalalti si la lume.
De fapt eu sunt omul de azi, in lumea de azi, unde am inlocuit intregul cu majoritatea.
Spre norocul nostru, si poate deloc intamplator, uneori insa acest om de azi se trezeste si isi da seama ca are ochi de vazut si urechi de auzit si pentru o alta realiatate decat cea obiectiva, si ca subiectivitatea lui poate atinge o profunzime a unei unitati fara a se mai raporta la ceilalti si la lume.
Aceasta subiectivitate nu este ceva rau, ea este doar samanta care poate contine in ea calea, adevarul si viata din nucleul esential al fiintei noastre care este constiinta, acel glas mic si slab pe care fiecare il aude de undeva de departe din inima lui.
Ea vine din calitatea de noi insine, acea calitate a interiorului nostru care poate transforma si exteriorul intr-un interior al fiintei noastre, si poate de aceea calitatea de noi insine este mereu periculoasa, inedita si surprinzatoare pentru lume, pentru ca ea transcede si regulile si compromisurile si drepturile, si obiceiurile si mai ales aparentele acestei lumi.
Balasa Gabriel