Gabriel Bălaşa

Toate lucrurile in aceasta lume tin de o anumita “ordine”, chiar si atunci cind aceasta arata mai mult a haos, pentru ca esentialul pentru orice ordine este ca mai intai sa ai, si apoi sa cunosti bine motivatia acesteia si scopul pe care vrei sa-l atingi prin impunerea ei. Da, este  corect impunere, pentru ca orice ordine trebuie impusa, incepind de la cea mai simpla pina la cea mai complexa, chiar daca multi dintre noi ar dori sa transforme reactia de acceptare intr-o adevarata participare.

Necesitatea existentei ordinei tine de o strategie de autoconservare a omului, de o acceptare a unui echilibru pe care noi luati individual inca nu l-am gasit.

Iar la nivelul societatii, avem asezate in cercuri concentrice mai intai : ordinea sociala cu cele mai mari limite, din care se naste ordinea politica, si din care la randul ei se naste ordinea de drept, punctul central al tuturor acestor ordine fiind  « individul », care in mod paradoxal este si singurul ce poate da adevarata masura a acestora, pentru ca el reprezinta temelia lor, adica scopul  esential.

Ordinea de drept fiind cea mai apropiata de individ, este si cea care il poate influenta cel mai mult, de aceea mi se pare interesanta analizarea acesteia.

Astfel orice ordine trebuie impusa prin forta, iar forta apartine unei puteri anume. Ordinea de drept care urmareste « conturul »unei ordine sociale,  ia nastere prin puterea legiuitoare, este executata si aplicata de puterea executiva si este administrata de puterea judecatoreasca. Echilibrul unei ordine de drept este dat in mod direct de echilibrul puterilor intre ele, prin  care se  incearca sa se pastreze conturul unei anumite ordine sociale in deplin acord cu drepturile si interesele individului.

O examinare atenta a ordinei de drept in Romania, ne arata ca aceste trei puteri :legislativa, executiva si judecatoreasca , nu sunt inca in echilibru, ca fiecare dintre acestea isi amplifica sau isi reduc activitatea fiind departe de orice echilibru.

De fapt puterea legislativa exagereaza prin umplerea a mii de pagini cu legi care nu-si au originea intr-o nevoie sociala autentica si care de multe ori se contrazic sau sunt considerate la putin timp de la adoptare ca fiind proaste si sunt iarasi schimbate, numarul mare al acestora anulind calitatea si eficienta lor.

Puterea  executiva exagereaza la randul ei prin emiterea de « norme metodologice »date in aplicarea si executarea legilor, care de fapt modifica legile, pentru ca aceste norme nu pot avea decat un caracter intern ce tine de organizarea executarii legilor, ele fiind insa in mod gresit transformate in adevarate parti ce complinesc legile adoptate de legislativ, si care sunt impuse indivizilor ca si niste legi, desi nu au deloc acest caracter.

 In timp ce puterea judecatoreasca este singura care si-a redus ingrijorator activitatea de administrare a ordinei de drept la o simpla aparenta de legalitate.      

Aceasta activitate de administrare, inseamna  “administrarea legilor”, adica urmarirea in permanenta a legitimitatii sociale care reprezinta in mod esential scopul pentru care acestea au fost adoptate si pentru care trebuiesc respectate si executate, si nu in ultimul rand activitatea de reglare a societatii in raporturile acesteia cu drepturile individuale ale oamenilor. Iar legitimitatea, este starea de conformitate a ordinei sociale cu ordinea politica, a ordinei politice cu ordinea de drept, si a ordinei de drept cu individul si drepturile fundamentale ale acestuia.

Daca aceste lucruri sunt reale, atunci este clar ca  echilibrul adus de puterea judecatoreasca lipseste din principiul unei ordine sociale in Romania.

.

Balasa Gabriel

         Felul in care definim un lucru ne arata uneori cu precizie nu numai ce credem despre acesta dar si valoarea pe care i-o dam, asteptarile noastre si mai ales atitudinea pe care o avem si pe care ne-o manifestam prin obiceiurile si conventiile sociale.

             Astfel, o definitie a justitiei spune :–  ”  JUSTITIE s.f. 1. Totalitatea organelor de jurisdictie dintr-un stat, ansamblul legilor si al instantelor judecatoresti, sistemul de functionare a acestor instante. 2. Una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta in judecarea pricinilor civile sau penale si in aplicarea pedepselor prevazute de lege.”

          Aceasta  definitie a justitiei  nu ne ajuta insa deloc sa “fim” ci, mai mult ne impiedica sa cistigam increderea in puterea constiintei noastre de a ne elibera de sub conditiile inrobitoare ale vietii cotidiene.

               Pentru ca justitia inseamna mult mai mult decat un nivel institutional impus si acceptat.

         Ceea ce nu spun dictionarele, regulamentele, legile si chiar Constitutia, este ca adevaratul camp de actiune si de exercitare a justitiei il reprezinta de fapt atitudinea corecta pe care trebuie sa o aiba fiecare om indiferent de inteligenta, interesul sau pozitia sociala a acestuia. Acesta este primul pas si cel mai important in construirea unei justitii integrate in viata sociala.

       Din pacate azi, justitia nu  exista decit la nivel de institutie, ca o formalitate din ce in ce mai complicata de care ne putem folosi, si doar pentru a ne satisface  propriile interese impotriva celorlalti, si atit.

          Justitia insa trebuie sa existe cu adevarat in cotidian, in afara oricarei institutii, si ea trebuie sa insemne in primul rand modul corect si just de a fi  al oamenilor in societatea in care  traiesc.

       Fara aceasta dimensiune sociala, justitia la nivel de institutie nu ramane decat o forma goala fara continut,  un simptom al unor legi care nu vor avea niciodata ocazia de a deveni un etalon al dreptatii.

      De aceea este important sa cunoastem ca adevarata putere a justitiei nu sta doar in independenta acesteia ci si in acceptarea justului ca echilibru in relatiile noastre cu ceilalti si in puterea fiecaruia dintre noi de a renunta la pretentiile incorecte si injuste pe care le avem de multe ori, doar pentru a ne iluziona ca avem controlul asupra altora sau ca suntem mai destepti decat ceilalti si ca noi suntem cei care avem dreptate.

           Pentru ca de multe ori dreptatea pe care noi o cerem nu este decat un instrument de  a ne arata taria sau a ne satisface orgoliul, si nu are nimic de a face cu echilibrul pe care ar trebui sa  il presupuna aceasta.

       Justitia institutionala este un lucru, iar starea de justitie din societate care reprezinta de fapt realitatea de la care trebuie sa porneasca cea institutionala, un alt lucru.

         Prima este o constructie teoretica care se experimenteaza la nivelul institutional al statului, in timp ce starea de justitie este dimensiunea senzitiva care se  poate experimenta la nivelul social libera de orice conditionari.

            Aceasta stare de justitie este sinonima cu, corectitudinea si ea inseamna pozitionarea reala si corecta fata de ceilalti si chiar fata de tine insuti, fara conditionarea nici unei legi pozitive. Din pacate dimensiunea acestei stari de justitie nu este manifestata in cotidian, si fiecare pare interesat mai mult de corectitudinea celorlalti fata de el pe care o revendica ca fiind dreptatea, si mai putin de corectitudinea lui fata de ceilalti, careia sunt gata sa-i gaseasca imediat justificari pentru a servi mai intai intereselor personale.

            Daca privim cu atentie  Justitia institutionala vom vedea ca in aceasta nu gasim decat dezechilibre, in timp ce starea de justitie este o adevarata “institutie”a constiintei noastre, care poate fi si chiar este in continuitate cu echilibrul si armonia sociala.

          Daca vrem sa cautam si daca vrem si sa gasim o cale pentru functionarea echilibrata si corecta a justitiei institutionale, atunci trebuie sa acceptam ca acesta nu poate fi decat o forma si ca trebuie sa descoperim mai intai continutul acesteia care nu poate fi dat decat de o stare de justitie valabila pentru toti si pentru fiecare in parte la nivelul unei constiinte responsabile de echilibru si armonie sociala.

Balasa Gabriel

Managementul instantelor de judecata, fie ca este de natura judiciara sau administrativa, s-a dezvoltat asa de mult mai ales in ceea ce priveste cerintele CSM sau MJ cu privire la atributii si solutii, carora le sunt acordate o importanta din ce in ce mai mare, transformind un simplu concept teoretic intr-o cerinta esentiala pentru buna activitate de judecata a instantelor. Pare sa existe convingerea ca o imbunatatire a managementului ar putea duce la o imbuntatatire a calitatii actului de justitie, si de aici o serie de discutii despre managerul de instanta care sa preia din atributiile presedintelui de instanta, discutii care nu vor face decat sa amine si sa ocoleasca o discutie ce ar trebui sa se faca pe conducerea instantelor de judecata.

Eu cred ca nu rezolvarea oricarei probleme este importanta, ci doar rezolvarea acelor probleme care sunt puse corect si a caror rezolvare ar putea duce intr-adevar la imbunatatiri de substanta si nu doar la schimbari formale ce lasa nerezolvat fondul. De aceea probabil ca daca ar fi sa punem corect problema managementului instantelor ar trebui sa incepem cu cea a stabilirii unei alte structuri de conducere a instantelor.

Dupa mine Adunarea Generala a Judecatorilor trebuie sa fie organismul de conducere al unei instante, cu atributii de luare a unor hotarari in problemele cele mai importante ce privesc instanta respectiva, de la aprobarea bugetului la alegerea organelor de conducere. Dupa Adunarea Generala a Judecatorilor, urmatorul organ care va fi unul executiv, este Colegiul de conducere, care va fi ales de Adunare la fel cum va fi ales si  un presedinte pentru 1 an de zile si un vicepresedinte atunci cind este cazul. Tot Adunarea Generala ar trebui sa aleaga si Presedintii de sectie cu recomandarea sectiei respective si avizul colegiului de conducere.

Din punct de vedere administrativ, Colegiul de conducere si presedintele acestuia ca si presedintii de sectie vor avea o raspundere dubla si fata de Adunarea Generala si fata de CSM, Adunarea Generala avind dreptul de a-i revoca atunci cind acest lucru este cerut pentru deficiente grave in activitatea de conducere sau pentru neaducerea la indeplinire a hotararilor AG. Personalul administrativ va fi tinut sa duca la indeplinire hotararile Adunarii Generale, inclusiv Directorul Economic care se ocupa cu problemele pur administrative.

Avantajul unei astfel de structuri ar fi acela ca o conducere a unei instante ar avea mult mai multa legatura cu magistratii instantei, si poate ca acest lucru ar conduce la o conlucrare mai bunaa si de ce nu la o activitate mai eficienta.

 De fapt cel mai eficient pentru conducerea instantelor de judecata  mi s-ar parea acel concept numit inteligenta roiului ( este vorba de roiul de albine) ale carei modele sunt deja folosite din ce in ce mai mult in organizarea si optimizarea activitatilor.

Acest concept se bazeaza de fapt pe o  analiza extrem de atenta a comportarii  roiurilor  de albine  constatandu- se ca o albina  sau mai multe se misca individual luate  intr-un mod fara sens adica stupid fara nici cea mai subtire logica….in schimb o data ce sint in roi toate activitatile lor sint socant de precise si regulate…unul din cercetatorii modelelor inteligentei roiului a simulat informatii false si adevarate plantind dis de dimineata linga roiuri niste antete de fibra de sticla cu diferite substante ..ei bine albinele destinate “procurarii de alimente” nu au plecat la munca numai dupa ce au simtit prin atingerea antenelor cu substantele specifice albinelor de “patrula” care le dadeau OK sa iasa…ba mai mult se pare ca atingerile antenelor cu informatii trebuie sa se petreaca la cel mult 10 secunde altfel ” procuratoarea de alimente ” nu iese din stup la munca . Practic roiul  este o comunitate fara “managers” si nici macar  regina nu e mai breaza la IQ pentru ca singurul lucru care il stie e sa depuna oua …simplist ar suna ca fiecare urmeaza legi simple ” vad in punctul A un lucru trebuie sa il prind si sa il duc undeva in C …ori nu sint lucruri in punctul A  fug in stinga la punctul B sa ajut aducerea lucrurilor pentru punctul A etc …”

Ganditi-va numai ce beneficii ar fi daca intr-o instanta s-ar urma regulile inteligente ale unui roi de albine, atunci nimeni nu ar mai avea nevoie de manageri, pentru ca fiecare si-ar face treaba care o are de facut. Pentru asta insa este necesar de stabilit operatiunile care se fac intr-o instanta, responsabilii care se ocupa de acestea si in plus existenta  constinciozitatii fiecaruia in ceea ce priveste o activitate de calitate si realizata in termenul optim.

Nu-i asa ca este frumos sa lasam sa ne treaca prin minte si astfel de idei, ceea ce nu stim inca este ca toate aceste ginduri pe care ne permitem sa le avem sunt deja actiuni la nivelul concret al mintilor noastre care nu mai au nevoie decat de putina convingere pentru a fi transformate in realitate.

BG