Gabriel Bălaşa

Facatorii de legi sunt  si ei oameni supusi greselii, iar legile pe care  le fac nu pot fi perfecte. Aceste legi trebuie sa fie insa concepute a functiona pe perioade atit de lungi , in asa fel incat sa fie imposibil sa sti daca ele vor ajuta anumiti oameni mai degraba decat  pe altii.

Realitatea de azi insa ne arata ca legile noastre sunt totalmente lipsite de orice impartialitate.

Iar aceasta lipsa de impartialitate a legilor cred ca este cauza principala a crizei politice, sociale si chiar judiciare prin care trece Romania azi.

Pentru ca legiuitorul nostru foloseste in mod discretionar si fara discernamint puterea de a face legi, intervenind ad hoc pentru azi, maine sau poimaine, pentru mine, pentru tine sau pentru el, incercand sa dirijeze o activitate curenta de zi cu zi a societatii si rapindu-le astfel indivizilor posibilitatea de a-si trai liberi viata, tocmai pentru ca-i  lipsesc de posibilitatea de a prevedea cu o anumita certitudine modul cum “puterea”isi va folosi forta de elaborare a legilor si de constrangere.

Legile noastre actuale par sa depinda mai mult de imprejurarile de moment decat de stabilirea unor reguli generale fixate independent de circumstantele concrete, si astfel renunta la autenticitatatea lor pentru a se transforma in simple “ordine” rigide ce nu lasa loc nici unei alte posibilitati de libertate a indivizilor.

Impartialitatea legiuitorului nu inseamna ca acesta sa nu stie cu ce scop face legile, si cum vor actiona acestea.

 Impartialitatea legiuitorului trebuie insa sa fie acea nepartinire a tuturor oamenilor in fata unei legi, si mai ales lipsa de privilegiere a unor anumiti indivizi  fata de altii.

 Impartialitatea este aceea care presupune ca legiuitorul nu va sti cu anticipatie cui ii vor folosi legile, in timp ce lipsa de impartialitate presupune in mod clar si fara echivoc alegerea unor interese particulare ale unor anumiti indivizi particulari, creindu-le acestora un avantaj, sau mai bine zis lipsa de impartialitate se manifesta in acele legi facute expres pentru cineva anume.

Lipsa de impartialitate a legilor, este acea renuntare la caracterul general al acestora care poate fi de folos oricarui individ in urmarirea unor scopuri variate, si adoptarea unui caracter strict particular cu restringerea fireasca a ariei lor de aplicare in favoarea unor situatii concrete si scopuri particulare.

Avem nevoie de aceasta impartialitate a legilor in societatea romaneasca, asa cum avem nevoie sa stim ca nu tot  ceea ce nu este prevazut de lege este nelegal. De fapt nu putem sa incadram strict viata noastra intr-o legalitate stramta fara sa renuntam la principiile si valorile noastre. Iar legile noastre sunt atit de tocite de modificarile aproape zilnice incat forta lor mai sta doar in constrangere si nu in idealurile unor drepturi sau libertati spre care sa ne deschida drumul.Legiuitorul roman a devenit un carpaci care pune petice si la “hainele”noi, modificand legile intr-o dementa aproape senila.

El a renuntat la a fi un vizionar, un creator de modele prin care sa conduca indivizii si societatea spre fericire, si se multumeste doar sa faca pe administratorul unui “ospiciu” in care el este primul si cel mai mare nebun, si Doamne, cit de tare se mai bucura uni de aceasta nebunie in fiecare clipa pe care o traiesc !

Balasa Gabriel

Profesia de judecator cere timp si staruinta, si mai apoi rabdare pentru  a indura oboseala si stresul rezultate din greutatea luarii unei hotararii prin care el pretinde oamenilor si societatii sa urmeze un anume sens, sens pe care trebuie sa-l justifice atit pentru el cit mai ales pentru ceilalti. Aceasta profesie mai cere ca toata viata unui judecator sa fie echilibrata, astfel ca in greutatile cu care acesta se lupta sa-si cumpaneasca bine puterea de a razbi in cele bune si drepte.Numai ca uneori este greu sa ajungi la un echilibru in viata profesionala fara a trece printr-un echilibru al vietii personale, si nici usor nu este sa depui mereu eforturi bine masurate pentru fiece lucru fara sa sporesti sau sa micsorezi nimic peste masura si sa-ti pastrezi astfel o alcatuire armonioasa a vietii .

Pentru ca un judecator trebuie sa-si gaseasca singur drumul spre intelepciune, plecind de la realitatea in care exista si in care judeca, si mergind spre apropierea de idealurile societatii pe care o slujeste prin profesia pe care o practica.

 Intelepciunea judecatorului nu este o norma juridica,  ea poate fi insa descoperita prin atingerea unei aceleiasi lumini in mintea si sufletul sau, o lumina ce reprezinta un imperativ categoric spiritual al unui ideal in viata si nu doar al unei finalitati a judecatii pe care acesta o face.

 Intelepciunea unui judecator trebuie sa treaca peste greutatea ce o intampina in intelegerea a ceea ce este ascuns cu stiinta sau cu nestiinta in cele aratate si prezentate de parti pentru folosul castigarii  unei “dreptati personale”,  care nu se vad la o simpla” privire sau citire” a acestora, si fara de care nu se poate ajunge la o judecata cu adevarat dreapta.

Intelepciunea unui judecator trebuie sa masoare cu grija fara a spori sau micsora drepturile sau obligatiile vreunei parti si sa duca astfel la departarea oricarui echilibru in judecata pe care o face, pentru ca adevarata dreptate nu poate sta decat in echilibru si niciodata in dezechilibru, oricat de cautat sau acceptat ar fi acesta de catre oameni sau societate la un moment dat.

Intelepciunea unui judecator trebuie sa pastreze acest echilibru indreptindu-se spre o neluare aminte la tot ceea ce priveste propriile ganduri, sentimente si emotii, tocmai pentru a pastra toata grija si toata puterea pentru implinirea unei judecati corecte.

Intelepciunea unui judecator mai are nevoie si de o largime a mintii si inimii , in care sa incapa si cele obisnuite si cele neobisnuite ,  pentru a nu judeca un gand sau un adevar ce-i apartine lui, mai inainte de asezarea unei drepte judecati in procesele  celor ce simt trebuinta unei dreptati.

Intelepciunea unui judecator trebuie sa aiba puterea de a asculta si de a incerca sa inteleaga si lucrurile care nu-i plac sau nu-i convin, pentru a nu-si pierde echilibrul cu indoiala ca tot ceea ce face este in zadar.

Intelepciunea unui judecator cere nedejde si credinta in idealul unui echilibru al societatii, si in desavarsirea acesteia prin ridicarea si echilibrarea greutatilor pe care le intalneste in drumul oamenilor spre drepturile lor.

Intelepciunea unui judecator are nevoie si de liniste, pentru ca aceasta ii da puterea pentru osteneala oricarei judecati desprinse din lupta partilor, fara a mai ingadui ca judecatorul sa fie tulburat de lucrurile personale din afara procesului, si care exista in mod obisnuit in viata sa ca si intr-a fiecarui om.

Intelepciunea unui judecator mai cuprinde inlauntrul sau si putin har, adica acea lumina din sufletul sau care-i apare uneori si pe chip, lumina care arunca umbra nedreptatii si descopera adevarul din relatiile si raporturile asa de incurcate ale oamenilor, lumina care este o miscare spre intelegerea deplina a acestora, o intelegere fara condamnare, o intelegere desavarsita ce vine din iubirea pentru om.

Si cum am putea sa ne silim spre aceasta intelepciune? _ decat numai incepind mai intai cu fuga de o imprastiere a mintii spre nevoile noastre, si de cautare a acelei Intelepciunii care  incepe odata cu intoarcerea spre noi insine pentru a intelege slabiciunile celor pe care-i judecam si puterea apropierii de echilbrul spre care ne indreptam.

Balasa Gabriel

Avem un model in ceea ce priveste legile de organizare a justitiei care este deja consacrat indiferent de judecatile pe care uni sau altii le putem face asupra acestuia. Stim de asemenea ca cea mai cunoscuta metoda de schimbare a unui model este conflictul care functioneaza prin confruntarea unor idei opuse, aceasta insa poate genera o rigidizare a modelului existent care poate fi o frana in calea oricarei schimbari. De aceea eu propun sa incercam un mod nou de schimbare a modelului, care nu se face printr-un alt model din exterior, ci doar prin rearanjarea interna a informatiilor disponibile in modelul existent, restructurare care poate duce prin ea insasi la aparitia unui alt model.

Avem astfel lucruri care sunt blocate in vechile modele, si putem sa luam aceste lucruri pe care sa incercam sa le combinam  intr-o varianta noua a modelului.

 Eu nu sustin ca actualul model privind legile de organizare a justitiei este gresit dar nici perfect,  sustin insa ca nu trebuie sa acceptam pur si simplu o rigiditate aroganta a acestuia, si mai ales ca putem si avem dreptul sa incercam sa producem si alte modele alternative, pentru ca aceste legi nu reprezinta un scop in sine ci ele sunt importante prin efectul lor asupra justitiei si asupra societatii romanesti.

 Intrebarea pe care mi-am pus-o si pe care v-o pun si dvs. este:

 -chiar trebuie sa consideram ca modelul actual al legilor de organizare a justitiei este singurul model convenabil si posibil? 

Atunci de ce  este considerata, chiar de CSM,  necesara o modificare a legilor de organizare a justitiei daca prin aceasta nu se incearca indreptarea sistemului de justitie intr-o directie noua si utila obtinerii unei solutii optime?

Raspunsul meu este ca modelul existent nu prea mai functioneaza si indirect se cauta o imbunatatire a acestuia, dar nu pe calea unei restructurari ci mai degraba pe calea adaugarii unor elemente care nu fac decat sa  rigidizeze modelul existent, ceea ce imi pare impotriva oricarei logici de modificare sau schimbare, care a fost acceptata cel putin la nivel declarativ de CSM.

Sa luam Legea privind organizarea judiciara, si vom vedea ca nici o prevedere constitutionala nu  justifica si nu impune o obligatie a unei reglementari comune a organizarii puterii judecatoresti si a organizarii activitatii procurorilor, ba mai degraba se impunea o tratare separata a acestora doua. De aceea propunerea mea este  sa modificam legea privind organizarea judiciara, prin realizarea a doua legi separate, – o  Lege privind organizarea puterii judecatoresti, si – o alta lege privind organizarea activitatii Ministerului Public, lucru perfect realizabil si care s-ar constitui intr-o directie noua aplicata justitiei din Romania. Sunt lucruri care creaza confuzie in aceasta lege, pentru ca nu putem continua la nesfarsit sa spunem cetatenilor ca judecatorul este un fel de procuror si procurorul este un fel de judecator, ca nu exista de fapt nici o diferenta intre acestia, ca activitatea lor nu este diferita, nu, toate acestea sunt lucruri neadevarate, si din fericire le vedem noi si ceilalti din ce in ce cu mai multa evidenta avind la dispozitie numeroasele informatii ce ne vin de pe plan extern. Este de fapt o situatie din care trebuie sa iesim, si putem face acest lucru destul de simplu doar printr-o restructurare a modelului existent. 

In aceasta lege de organizare a puterii judecatoresti care se va referi doar la puterea judecatoreasca, putem sublinia in plus fata de prevederile existente ca :

– ” Justitia se realizeaza de cãtre judecãtori prin instantele judecatoresti”   

– “ Justitia se infaptuieste in numele legii având la bazã principiul supremaþiei dreptului”

– stabilirea ca “Adunarea generalã a judecatorilor este un organ permanent “situatie care este in fapt incomplet prevazuta chiar si de actuala lege.

Separat putind realiza o lege de organizare a activitatii Ministerului Public.

Si in ceea ce priveste Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor lucrurile stau la fel. Si aici printr-o alaturare fortata a acestor doua profesii diferite, cu functii diferite, proceduri diferite, chiar si constitutional diferite (Constitutia vorbeste separat despre un statut al judecatorilor(art.125) si separat de un statut al procurorilor(art.132)), nu s-a reusit decat crearea unor confuzii nu numai in ce priveste perceptia cetatenilor, dar chiar si in ceea ce priveste functionarea lor .

Deci o Lege privind statutul judecatorilor, am putea sa o imbunatatim fata de prevederile existente cu urmatoarele prevederi:

– “Judecatorii sunt profesionisti care infaptuiesc justitia prin instantele de judecata in cadrul carora functioneaza, avind ca scop asigurarea suprematiei dreptului.”

– caracterizarea profesionalismului judecatorilor

– plecind de la acest statut de profesionisti crearea pentru inceput a unui “Corp profesional al judecatorilor ce  se  constituie la nivel national din judecatorii de la toate instantele de judecata, reprezentantul acestuia fiind Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care tine si evidenta membrilor acestui corp.”

Si separat o lege privind statutul procurorilor cu tot ceea ce tine de caracteristicile proprii acestei profesii.

In ceea ce priveste Legea privind CSM, nu as fi de acord cu marirea perioadei madatului, pentru ca in definitiv caracteristica principala a membrilor acestuia este calitatea de judecator sau procuror, calitate care trebuie pastrata neputind fi transformata intr-o calitate de functionar, de asemenea cred ca ar pute fi imbunatatit modul privind alegerile membrilor CSM, si am putea modifica citeva lucruri care sunt pe deplin acceptabile:

– In primul rand urmarind linia celorlalte legi de organizare privind distinctia clara dintre judecatori si procurori,  stabilirea  competentei fiecarei sectii pentru tot ceea ce inseamna cariera profesionala a judecatorilor sau dupa caz a procurorilor, Plenul avind stabilita prin lege in mod imperativ  atributia de a solutiona plingerile acestora impotriva hotararilor sectiilor, lucru care desi legal, nu este respectat in prezent, cind Plenul ia majoritatea hotararilor in locul Sectiilor.

– “   Consiliul Superior al Magistraturii este independent si se supune numai legii. Consiliul Superior al Magistraturii este partea componenta a autoritatii judecatoresti care garanteaza si asigura independenta si impartialitatea justitiei, a judecatorilor care o realizeaza, precum si independenta activitatii judiciare desfasurate de procurori.”

–  ” Consiliul Superior al Magistraturii asigura justitiei, in raport cu celelalte puteri constitutionale, un spatiu liber de ingerinte externe, presiuni si constrângeri politice,  economice, sau de orice alta natura, necesare unei independente reale a justitiei.

Consiliul Superior al Magistraturii si Ministerul Justitiei asigura conditiile necesare desfasurarii activitatii de justitie in Romania”

 Toate acestea nu sunt decat o incercarea de crearea a unei perspective noi, prin care sa incercam declansarea unei restructurari eficiente a justitiei. Multi dintre noi sunt constienti de faptul ca trebuie sa gasim idei noi, ceea ce trebuie sa acceptam este ca acestea nu trebuie neaparat sa insemne inventii inedite, de multe ori ideile noi se pot naste si in cadrul modelelor vechi prin restructurarea lor,  prin rearanjarea lor in alte feluri.            Si chiar daca uni vor mai mult , eu cred ca sunt importante aceste restructurari care le putem face fara mari inovatii dar care ne aduc in mod esential stabilirea unei alte directii in care se poate indrepta justitia, o directie care este nu numai corecta dar se poate dovedi si eficienta.

Balasa Gabriel