De multe ori as vrea sa fiu bun, corect, iubitor, darnic, gindul meu se indreapta spre aceste stari pe care mi le doresc, drumul insa nu este unul scurt, si trebuie multa rabdare pentru a ajunge la ceea ce vrei sa fii. Iar de cele mai multe ori pe acest drum pe care vrei sa-l faci spre tine, “cel bun, corect, iubitor, darnic..” treci prin locuri cu umbre ce ti se aseaza nesimtite pe fata, iar fata care este vazuta de ceilalti arata datorita acestor umbre exact invers decat ceea ce vrei sa fi tu, in loc de bun, te arata rau, in loc de corect te arata necinstit, in loc de iubitor te arata degraba urator, in loc de darnic te tine de zgarcit, si atunci intri in panica.

Drumul pe care ai apucat este lung foarte lung, si ti se pare tare nedrept ca la momentul acesta fata ta sa arate de fapt inversul a ceea ce doresti sa fi, si uite asa se intimpla amagirea, si accepti sa te inseli singur sperind sa-i faci pe ceilalti sa cunoasca ca nu asta este adevarata ta fata, si singur accepti inselarea unei pareri despre tine insuti. De aici drumul este mult mai scurt, si astfel renunti sa mai mergi spre cel care vrei sa fi si te indrepti spre parerea de sine pe care vrei sa o arati celorlalti, pe care vrei ca ceilalti sa o aprecieze cat mai repede daca se poate imediat, abandonind un drum sigur pentru aceasta subtirime a unei pareri care te va duce la a-ti pierde orice gand despre adevaratul tau sine.

De cate ori Doamne nu am apucat pe drumul cel bun, si de cate ori am intrat in panica si am renuntat pentru o parere de sine mincinoasa, speriat ca ceilalti o sa ma judece incorect, ca ceilalti nu o sa ma creada cu adevarat ca sunt un om bun. De fapt daca acum stau sa ma gandesc bine asa functioneaza minciuna otravitoare a personalitatilor pe care ni le construim din lucrurile ce nu ne apartin si nici nu ne vor apartine niciodata cu adevarat. Acum insa sunt iarasi hotarat( pentru  a cata oara, oare) sa imi reiau iarasi drumul spre cel care vreau sa fiu si nu spre cel care vreau sa par in ochii celorlalti, sperind ca de data aceasta nu ma voi mai lasa speriat de umbrele ce-mi vor ascunde adevarata fata, si ca voi avea curajul sa merg mai departe acceptind orice judecata si orice parere oricat de proasta a celorlalti, cu convingerea ca si acestea trebuie sa faca parte din drumul meu spre cel care vreau sa fiu, ca poate  si acestea sunt chiar o parte din acest drum lung si greu al carui capat pleaca intotdeauna din inima mea si se termina mereu tot in inima mea, fara sa aiba nici o legatura cu gindurile celorlalti despre mine.

De aceea te rog Doamne, adu-mi aminte mereu, chiar daca eu uit, ca gravitatia parerii de sine pe care o am, ma indeparteaza intotdeauna amagitor de la cel care vreau sa fiu eu.

Gabriel Balasa

Ati privit vreodata fara sa va limitati la “imaginile” din fata voastra incercind sa “vedeti” cu adevarat ce sunt aceste imagini?

Daca nu crede-ti in aceasta posibilitate, ganditi-va ca Vederea nu ne-a fost data doar sa privim ci, mai ales sa intoarcem imaginile in noi insine pentru a ne hrani imaginatia cu prelungirile prezentului in eternitatea din care venim. Pentru ca o privire nu are valoare cind ne ajuta doar sa nu ne lovim de un obstacol ci, capata valoare prin intelegerea pe care ne-o aduc gindurile ce ne leaga de acele imagini.

Ganditi-va ca Privirea noastra este supusa timpului si de aceea uneori noi suntem nevoiti sa apelam la ochelari, vederea noastra scapa insa acestei supuneri, ea transformand totul in intelegere fara sa cheltuiasca nimic din energia exterioara ce se manifesta in afara noastra.

Ganditi-va ca Privirile noastre ne pacalesc cu cautarea unui timp pentru noi si sufletul nostru, pentru ca numai timpul poate fi impartit intr-un anumit numar limitat de ani, zile, ore si secunde, in timp ce sufletul nostru poate fi impartit la infinit pentru ca el reprezinta intotdeauna un intreg.

Ganditi-va ca Timpul nu poate exista niciodata pe acelasi nivel cu sufletul nostru, pentru ca acesta exista in eternitate si nu intr-un timp limitat oricat ar fi acesta de mare.

Si incercati sa intelegeti ca asa cum privirea este o inselare a vederii noastre, la fel timpul este o inselare a sufletului nostru. Pentru ca timpul la fel ca si spatiul nu poate exista decat in exteriorul nostru, in timp ce acestea sunt inexistente in dimensiunea noastra interioara.

Priviti cum toti masuram timpul si spatiul doar in exteriorul nostru, si pe urma “vedeti” ca masura lor este data in primul rand de nevoia de a iesi din noi insine pentru a ne putea manifesta cu adevarat propria noastra subiectivitate.

Poate ca dezvoltind in noi cunoasterea acestor lucruri, putem incerca sa intelegem ca asa cum privirea reprezinta o functie a ochilor, vederea reprezinta o functie a constiintei noastre, o imagine a dimensiunii noastre interioare al carei simbol este sufletul nostru.

Si totusi, uneori, privirea insasi ne poate ajuta la a vedea nevazutul atit de actual in dimensiunea exterioara in care traim.

 In viata,  fiecare dintre noi urmarim constient sau inconstient un tel, ne grabim spre un loc in care am vrea sa fim, un loc in care credem ca putem scapa de confuzii, griji, anxietati si dorinte neimplinite.         Pentru a face aceasta renuntam insa la simplitate si incepem sa simplificam lucrurile, relatiile, legile,rationamentele si  practicile, fara sa ne dam seama ca fiecare simplificare nu reprezinta decat o complicare a intoarcerii noastre catre simplitate. Simplitate care este singurul loc unde putem” fi” cu adevarat, fara sa ne plingem singuri de mila si sa ne inecam in marea apatiei, sau din contra sa ne razboim cu toti otravindu-i cu cinismul nostru.

       Nu va grabiti insa, sa va scoateti “instrumentele” stiintifice, si sa va concentrati pe schitarea unui plan de succes pentru recastigarea simplitatii. Nici sa nu incercati sa judecati simplitatea dupa simptomele reusitei sociale sau dupa etaloanele unei etici inventate de frica unui blocaj spiritual. 

              Doar respirati si inspirati, simplu, in ritmul propriu, pentru ca simplitatea reprezinta insasi spiritul nostru care ne asteapta cuminte in interior, fara sa acuze nesiguranta si mastile noastre false ce ne impiedica sa ajungem la energia cea mai curata a duhului care suntem.

                Simplitatea este de fapt emotia noastra cea mai profunda care ne poate elibera de toata durerea, oboseala si confuzia din care am ajuns sa ne hranim si care a facut sa creasca atit de mult fluxurile de energie distructiva in lumea noastra blocindu-ne intr-un fel  VIATA.

               Simplitatea este insasi iubirea care circula intre noi si care poate transforma blocajele in deschideri ce regleaza de fapt nivelul nostru de spiritualitate.

              Simplitatea este echilibrul care se realizeaza intre energie, corpul si spiritul nostru,

pentru a sustine o viata in care sa  manifestam constienti si fara teama de schimbari vindecarea acestei lumi.

              Simplitatea este chiar lumina care poate  purifica OMUL !

simplu,

balasa gabriel