Gabriel Bălaşa

Avem un model in ceea ce priveste legile de organizare a justitiei care este deja consacrat indiferent de judecatile pe care uni sau altii le putem face asupra acestuia. Stim de asemenea ca cea mai cunoscuta metoda de schimbare a unui model este conflictul care functioneaza prin confruntarea unor idei opuse, aceasta insa poate genera o rigidizare a modelului existent care poate fi o frana in calea oricarei schimbari. De aceea eu propun sa incercam un mod nou de schimbare a modelului, care nu se face printr-un alt model din exterior, ci doar prin rearanjarea interna a informatiilor disponibile in modelul existent, restructurare care poate duce prin ea insasi la aparitia unui alt model.

Avem astfel lucruri care sunt blocate in vechile modele, si putem sa luam aceste lucruri pe care sa incercam sa le combinam  intr-o varianta noua a modelului.

 Eu nu sustin ca actualul model privind legile de organizare a justitiei este gresit dar nici perfect,  sustin insa ca nu trebuie sa acceptam pur si simplu o rigiditate aroganta a acestuia, si mai ales ca putem si avem dreptul sa incercam sa producem si alte modele alternative, pentru ca aceste legi nu reprezinta un scop in sine ci ele sunt importante prin efectul lor asupra justitiei si asupra societatii romanesti.

 Intrebarea pe care mi-am pus-o si pe care v-o pun si dvs. este:

 -chiar trebuie sa consideram ca modelul actual al legilor de organizare a justitiei este singurul model convenabil si posibil? 

Atunci de ce  este considerata, chiar de CSM,  necesara o modificare a legilor de organizare a justitiei daca prin aceasta nu se incearca indreptarea sistemului de justitie intr-o directie noua si utila obtinerii unei solutii optime?

Raspunsul meu este ca modelul existent nu prea mai functioneaza si indirect se cauta o imbunatatire a acestuia, dar nu pe calea unei restructurari ci mai degraba pe calea adaugarii unor elemente care nu fac decat sa  rigidizeze modelul existent, ceea ce imi pare impotriva oricarei logici de modificare sau schimbare, care a fost acceptata cel putin la nivel declarativ de CSM.

Sa luam Legea privind organizarea judiciara, si vom vedea ca nici o prevedere constitutionala nu  justifica si nu impune o obligatie a unei reglementari comune a organizarii puterii judecatoresti si a organizarii activitatii procurorilor, ba mai degraba se impunea o tratare separata a acestora doua. De aceea propunerea mea este  sa modificam legea privind organizarea judiciara, prin realizarea a doua legi separate, – o  Lege privind organizarea puterii judecatoresti, si – o alta lege privind organizarea activitatii Ministerului Public, lucru perfect realizabil si care s-ar constitui intr-o directie noua aplicata justitiei din Romania. Sunt lucruri care creaza confuzie in aceasta lege, pentru ca nu putem continua la nesfarsit sa spunem cetatenilor ca judecatorul este un fel de procuror si procurorul este un fel de judecator, ca nu exista de fapt nici o diferenta intre acestia, ca activitatea lor nu este diferita, nu, toate acestea sunt lucruri neadevarate, si din fericire le vedem noi si ceilalti din ce in ce cu mai multa evidenta avind la dispozitie numeroasele informatii ce ne vin de pe plan extern. Este de fapt o situatie din care trebuie sa iesim, si putem face acest lucru destul de simplu doar printr-o restructurare a modelului existent. 

In aceasta lege de organizare a puterii judecatoresti care se va referi doar la puterea judecatoreasca, putem sublinia in plus fata de prevederile existente ca :

– ” Justitia se realizeaza de cãtre judecãtori prin instantele judecatoresti”   

– “ Justitia se infaptuieste in numele legii având la bazã principiul supremaþiei dreptului”

– stabilirea ca “Adunarea generalã a judecatorilor este un organ permanent “situatie care este in fapt incomplet prevazuta chiar si de actuala lege.

Separat putind realiza o lege de organizare a activitatii Ministerului Public.

Si in ceea ce priveste Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor lucrurile stau la fel. Si aici printr-o alaturare fortata a acestor doua profesii diferite, cu functii diferite, proceduri diferite, chiar si constitutional diferite (Constitutia vorbeste separat despre un statut al judecatorilor(art.125) si separat de un statut al procurorilor(art.132)), nu s-a reusit decat crearea unor confuzii nu numai in ce priveste perceptia cetatenilor, dar chiar si in ceea ce priveste functionarea lor .

Deci o Lege privind statutul judecatorilor, am putea sa o imbunatatim fata de prevederile existente cu urmatoarele prevederi:

– “Judecatorii sunt profesionisti care infaptuiesc justitia prin instantele de judecata in cadrul carora functioneaza, avind ca scop asigurarea suprematiei dreptului.”

– caracterizarea profesionalismului judecatorilor

– plecind de la acest statut de profesionisti crearea pentru inceput a unui “Corp profesional al judecatorilor ce  se  constituie la nivel national din judecatorii de la toate instantele de judecata, reprezentantul acestuia fiind Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care tine si evidenta membrilor acestui corp.”

Si separat o lege privind statutul procurorilor cu tot ceea ce tine de caracteristicile proprii acestei profesii.

In ceea ce priveste Legea privind CSM, nu as fi de acord cu marirea perioadei madatului, pentru ca in definitiv caracteristica principala a membrilor acestuia este calitatea de judecator sau procuror, calitate care trebuie pastrata neputind fi transformata intr-o calitate de functionar, de asemenea cred ca ar pute fi imbunatatit modul privind alegerile membrilor CSM, si am putea modifica citeva lucruri care sunt pe deplin acceptabile:

– In primul rand urmarind linia celorlalte legi de organizare privind distinctia clara dintre judecatori si procurori,  stabilirea  competentei fiecarei sectii pentru tot ceea ce inseamna cariera profesionala a judecatorilor sau dupa caz a procurorilor, Plenul avind stabilita prin lege in mod imperativ  atributia de a solutiona plingerile acestora impotriva hotararilor sectiilor, lucru care desi legal, nu este respectat in prezent, cind Plenul ia majoritatea hotararilor in locul Sectiilor.

– “   Consiliul Superior al Magistraturii este independent si se supune numai legii. Consiliul Superior al Magistraturii este partea componenta a autoritatii judecatoresti care garanteaza si asigura independenta si impartialitatea justitiei, a judecatorilor care o realizeaza, precum si independenta activitatii judiciare desfasurate de procurori.”

–  ” Consiliul Superior al Magistraturii asigura justitiei, in raport cu celelalte puteri constitutionale, un spatiu liber de ingerinte externe, presiuni si constrângeri politice,  economice, sau de orice alta natura, necesare unei independente reale a justitiei.

Consiliul Superior al Magistraturii si Ministerul Justitiei asigura conditiile necesare desfasurarii activitatii de justitie in Romania”

 Toate acestea nu sunt decat o incercarea de crearea a unei perspective noi, prin care sa incercam declansarea unei restructurari eficiente a justitiei. Multi dintre noi sunt constienti de faptul ca trebuie sa gasim idei noi, ceea ce trebuie sa acceptam este ca acestea nu trebuie neaparat sa insemne inventii inedite, de multe ori ideile noi se pot naste si in cadrul modelelor vechi prin restructurarea lor,  prin rearanjarea lor in alte feluri.            Si chiar daca uni vor mai mult , eu cred ca sunt importante aceste restructurari care le putem face fara mari inovatii dar care ne aduc in mod esential stabilirea unei alte directii in care se poate indrepta justitia, o directie care este nu numai corecta dar se poate dovedi si eficienta.

Balasa Gabriel

Toate lucrurile in aceasta lume tin de o anumita “ordine”, chiar si atunci cind aceasta arata mai mult a haos, pentru ca esentialul pentru orice ordine este ca mai intai sa ai, si apoi sa cunosti bine motivatia acesteia si scopul pe care vrei sa-l atingi prin impunerea ei. Da, este  corect impunere, pentru ca orice ordine trebuie impusa, incepind de la cea mai simpla pina la cea mai complexa, chiar daca multi dintre noi ar dori sa transforme reactia de acceptare intr-o adevarata participare.

Necesitatea existentei ordinei tine de o strategie de autoconservare a omului, de o acceptare a unui echilibru pe care noi luati individual inca nu l-am gasit.

Iar la nivelul societatii, avem asezate in cercuri concentrice mai intai : ordinea sociala cu cele mai mari limite, din care se naste ordinea politica, si din care la randul ei se naste ordinea de drept, punctul central al tuturor acestor ordine fiind  « individul », care in mod paradoxal este si singurul ce poate da adevarata masura a acestora, pentru ca el reprezinta temelia lor, adica scopul  esential.

Ordinea de drept fiind cea mai apropiata de individ, este si cea care il poate influenta cel mai mult, de aceea mi se pare interesanta analizarea acesteia.

Astfel orice ordine trebuie impusa prin forta, iar forta apartine unei puteri anume. Ordinea de drept care urmareste « conturul »unei ordine sociale,  ia nastere prin puterea legiuitoare, este executata si aplicata de puterea executiva si este administrata de puterea judecatoreasca. Echilibrul unei ordine de drept este dat in mod direct de echilibrul puterilor intre ele, prin  care se  incearca sa se pastreze conturul unei anumite ordine sociale in deplin acord cu drepturile si interesele individului.

O examinare atenta a ordinei de drept in Romania, ne arata ca aceste trei puteri :legislativa, executiva si judecatoreasca , nu sunt inca in echilibru, ca fiecare dintre acestea isi amplifica sau isi reduc activitatea fiind departe de orice echilibru.

De fapt puterea legislativa exagereaza prin umplerea a mii de pagini cu legi care nu-si au originea intr-o nevoie sociala autentica si care de multe ori se contrazic sau sunt considerate la putin timp de la adoptare ca fiind proaste si sunt iarasi schimbate, numarul mare al acestora anulind calitatea si eficienta lor.

Puterea  executiva exagereaza la randul ei prin emiterea de « norme metodologice »date in aplicarea si executarea legilor, care de fapt modifica legile, pentru ca aceste norme nu pot avea decat un caracter intern ce tine de organizarea executarii legilor, ele fiind insa in mod gresit transformate in adevarate parti ce complinesc legile adoptate de legislativ, si care sunt impuse indivizilor ca si niste legi, desi nu au deloc acest caracter.

 In timp ce puterea judecatoreasca este singura care si-a redus ingrijorator activitatea de administrare a ordinei de drept la o simpla aparenta de legalitate.      

Aceasta activitate de administrare, inseamna  “administrarea legilor”, adica urmarirea in permanenta a legitimitatii sociale care reprezinta in mod esential scopul pentru care acestea au fost adoptate si pentru care trebuiesc respectate si executate, si nu in ultimul rand activitatea de reglare a societatii in raporturile acesteia cu drepturile individuale ale oamenilor. Iar legitimitatea, este starea de conformitate a ordinei sociale cu ordinea politica, a ordinei politice cu ordinea de drept, si a ordinei de drept cu individul si drepturile fundamentale ale acestuia.

Daca aceste lucruri sunt reale, atunci este clar ca  echilibrul adus de puterea judecatoreasca lipseste din principiul unei ordine sociale in Romania.

.

Balasa Gabriel