DRAGA TARA !

July 8th, 2009

          Imi cer scuze ca iti scriu, dar nu am stiut cui sa ma adresez, pentru ca nu stiu cine este cel care raspunde in Romania de situatia grea in care se afla oamenii, toti spun ca ceilalti, sau in orice caz alti sunt vinovati si nu ei, ca alti sunt incompetenti si nu ei, eu stau insa si ma intreb daca nu cumva au toti dreptate, si sunt cu toti vinovati, toti cei care se bat odata la 4 ani pentru voturile noastre spunandu-ne cit de bine vor  conduce ei  aceasta tara. Si atunci daca acestia nu realizeaza acest lucru, poate ca este timpul la fel ca in povestea cu imparatul ce mergea fara haine, sa strigam si noi, Tara noastra este ”dezbracata” si pentru asta voi sunteti vinovati, pentru ca nu se poate sa dati vina pe cei care v-au ales pentru ca au fost prosti, este prea sfidator chiar si pentru voi. De aceea m-am gandit ca pot sa scriu ca atunci cind eram mic si credeam in Mos Craciun, acestei tari, in care continui sa cred si azi desi am imbatranit de mult, sau poate tocmai varsta sa fie de vina.      Deci, dragă Tară, eu inca te mai iubesc, desi esti din ce in ce mai saraca, cu toti banii imprumutati pe care nimeni dintre noi nu-i vede, si cu toate aceste incercari de a schimba cate ceva pe ici pe acolo, dar nu in punctele esentiale.  

   Draga tara, chiar daca de multe ori mi se pare ca suntem ca o roata descentrata si intepata, si  stim ca este rau, si simtim asta, totusi, sunt atit de multi cei care ne mint ca trebuie sa mai rezistam si ca vom ajunge odata si odata,  asa prost cum mergem pina la un mecanic pentru o reparatie si atunci ne va fi bine. Eu cred insa, ca este timpul sa ne oprim ACUM, sa spunem ca asa nu mai putem merge, si sa incercam sa remediem aceasta pana ACUM. 

     Draga tara, ca orice roman am fost invatat sa ma adaptez, pentru ca la noi adaptarea inseamna mai mult decat  o  supravietuire, inseamna o forta, am ajuns insa intr-un punct in care incep sa cred ca trebuie sa ne oprim de la acest obicei care nu face altceva decat sa ne mentina intr-o spiritualitate subnutrita. Si ma intreb acum daca nu cumva este gresita de la bun inceput aceasta continua incercare de adaptare, atata vreme cat se pare ca la noi chiar realitatea pe care o traim are o problema mare de tot, pentru ca se inventeaza zilnic reguli si legi noi, restrictii de tot felul, documente cerute degeaba si care nu servesc la nimic. 

               Am obosit draga Tara, pentru ca la noi nimeni nu mai crede cu adevarat in nimeni, oamenii au devenit rautaciosi, banuitori, vicleni si perversi, toata lumea are probleme, impozitele si taxele sunt mari iar preocuparile pentru lipsa banilor distrug mintile si face ca nimeni sa nu mai traiasca linistit.  

Draga Tară, stiu ca este o problema pentru toti, dar parca azi mai mult ca oricand, si mai puternic decat pentru oricine, pentru noi romanii realitatea existenta a devenit o masca obositoare si sub care nu se face altceva decat sa se creeze si mai multe preocupari si griji. Stiu ca lumea poate sa schimbe oamenii fara ca ea sa se schimbe absolut deloc, numai ca a venit vremea cand nici o schimbare nu mai este de ajuns, pentru ca sensul schimbarii va trebui sa fie inteles altfel, decat intelegerea confuza de pina azi. Nu trebuie sa ne mai pedepsim singuri prin multimea de opinii subiective lipsite de orice realitate obiectiva cu privire la incoerenta si ambiguitatea unei schimbari careia nu am reusit niciodata sa-i dam sensul adevarat.     

   Din pacate dupa orice schimbare pe care am incercat-o, ne dam seama ca totul ramane la fel, ca noi, ramanem aceiasi oameni care inghitim aceleasi prostii zi de zi, pentru ca schimbarea adevarata este ceva care se face in interiorul nostru si nu in afara noastra.     

          Draga Tara, as vrea sa-ti spun ca poporul roman este bine, dar nu vreau sa te mint, pentru ca la noi prostia are atata experienta si stil, ca acum nu mai accepta decat posturi de manager, si datorita acestui fapt muncim prost, suntem platiti prost si traim prost.       

         Totusi draga Tara, am ramas  unici in felul nostru, si spunem tuturor ca este bine, incercand sa ne pacalim singuri pentru ca nu vrem sa fim socotiti cu ”gloata” gandurilor aruncate in lume  care incearca sa ne avertizeze ca vremurile sunt atat de grele incat este bine sa cautam altceva.      

          Daca m-ai intreba draga Tara, de ce stau lucrurile asa, si nu as sti sa raspund,  si as face si eu cum am vazut la TV,  adica as spune pur si simplu altceva, de exemplu ca natia este bine in esenta ei , ca problema este rezolvata deja de investitiile care se fac, si de oamenii destepti pe care am avut norocul sa-i alegem, ca….se vede deja schimbarea, si ca…. trebuie sa avem mult mai multa incredere……… pana cand vom ajunge sa traim bine. Te-ai supara?   

          Poate ca nu, pentru ca Tu, draga Tara, ai sti ca bat campii, cu siguranta ca ai sti acest lucru, si m-ai impinge cu intelegerea amara a infrangerii, usor linga ceilalti, care sunt la fel ca mine spre a nu ma simti singur si prost.    

       De aceea draga Tara, daca Dumnezeu ne-a dat 2000 de ani si nu ne-am schimbat, eu cred ca a venit momentul in care sa nu mai depindem de timp, sa incepem ACUM sa recunoastem ca realitatea in care traim nu este cea mai buna, ca noi toti avem o mare problema, atunci cand doar vorbim despre moralitate si nu traim dupa moralitate, vorbim despre Dumnezeu si nu traim dupa acesta, vorbim despre oameni si nu ne pasa de ei. Putem sa avem orice idei sau ganduri, sa vorbim frumos despre acestea, dar daca nu le experimentam in esenta lor, direct in vietile noastre, acestea nu ne servesc la nimic.     

     Iti spun draga Tara, ca ACUM este vremea pentru a ne strange halucinatia intelectuala de ingnoranti cultivati, cu care vrem sa facem ca logica noastra sa coincida cu toate fenomenele acestei lumi intr-un rationalism primitiv lipsit de orice intelepciune si in care vrem sa avem dreptate mereu, uitand ca aceasta oscileaza de la o extrema a dreptatii noastre la cealalta extrema a dreptatii celorlalti.

      Uitand draga Tara, ca, cu cat ne batem capul cu mai multe probleme, cu atat sunt mai mari sansele sa nu intelegem niciuna si mai ales uitand faptul ca nu este de ajuns sa fim destepti daca aceasta nu foloseste cu nimic celorlalti, si nu este de ajuns sa fim buni daca bunatatea noastra nu foloseste cu nimic celorlalti. La o re- vedere cat mai placuta draga Tara, cu multa iubire te imbratiseaza un roman, care incearca sa vada dincolo de minte, cu inima nelinistilor spirituale inainte de a disparea paradoxul schimbarii. P.S.Draga Tara, iarta-ne ca nu stim ce facem!

Balasa Gabriel

Posted in Puncte de vedere | 1 Comment »

Nici o putere nu este obligata sa fie buna cu oamenii

June 22nd, 2009

Sunt multe lucruri care nu merg in societatea romaneasca, si este ceva atat de real incat multi dintre noi simtim inutilitatea oricarei incercari de schimbare.

Apoi, in fiecare zi ni se intampla lucruri pe care din comoditate sau din oboseala le acceptam in cea mai mare parte, chiar daca nu toate sunt bune, chiar daca nu toate sunt pe masura gandurilor si sentimentelor noastre.

Eu nu sunt un expert pentru lupta corp la corp cu haosul, care pare asa de batran in Romania ca am putea sa-i fim stra-stra-stra- stra-stra- stra-stra- stranepoti, dar nu mai  vreau sa iau zilnic ”otravurile” mentale pe care toti ni le servesc asa de binevoitori ca iti este si rusine sa-i refuzi.

De aceea incerc mereu sa privesc Romania in contextul paradigmei statului si a unui punct maxim de armonie a puterilor pe care acesta le are, pentru a putea invata ceva din lucrurile pe care ma straduiesc sa le inteleg, dar mai ales pentru a incerca sa scap dintr-un tipar al haosului, in care se pare ca am ramas blocati de prea multa vreme.

Daca intram ceva mai adanc in aceasta paradigma, vom vedea ca puterile constitutionale ale statutului nu sunt de fapt puteri separate si independente de statul in care functioneaza, ci ele sunt mai degraba doar nivele diferite pe care statul functioneaza, cu atributii specifice si urmărind scopuri si rezultate  diferite.

Numai ca aceste nivele au fost construite prin crearea unor autoritati carora statul le-a acordat o anumita putere, care de fapt a si creat perceptia unor puteri separate una de cealalta, o separare care dusa la limita face sa ne para uneori ca sunt separate chiar de statul pe care-l reprezinta si in numele caruia exercita puterea, fiind parca incapabile de orice urma de unitate.

Or, separarea oricum s-a facut sau s-a perceput nu poate duce decat la conflict, pentru ca in toate cazurile puterea incearca sa se pozitioneaze cat mai bine pentru a putea sa  controleze cat mai mult din statul pe care ar trebui doar sa-l reprezinte.

Azi, eu cred insa ca exista chiar mai mult decat o separare, exista o ruptura intre aceste  nivele ale statului, si pentru a stabili din nou  in mod corect legaturile dintre acestea, trebuie sa avem curajul de a pipai invizibilul nespus si evitat de toata lumea, care separa aceste nivele de putere ale statului roman, si mai ales de a reflecta asupra celui mai bun mod de a corecta aceasta stare de lucruri.

Semnificatia acestui straniu invizibil este cea a unei energii capabile sa inlesneasca functionarea aparatului specific fiecarei puteri, prin care aceasta incearca sa induca un anumit mod  de tratare a problemelor societatii si sa proiecteze un model capabil sa orienteze oamenii spre un anumit punct in care se doreste sa ajungem. Numai ca deseori acest spatiu este doar o protectie prin care puterea folosita ca un instrument devine ostila fata de orice ”teorie” care depaseste  nivelul acesteia sau care nu se incadreaza strict in modelul poiectat de aceasta.

Perceptia corecta a conceptului de putere ar trebui sa plece de la felul in care este identificata puterea, sau mai bine zis in raport cu ce sau cu cine este considerata aceasta putere. Din pacate in prezent perceptia puterii se face numai in raport de celelalte puteri, iar ceea ce defineste puterea azi nu este raportarea concreta a modului de exercitare a acesteia asupra oamenilor, ci doar o raportare abstracta la stat. De fapt este destul de convenabil pentru aceste puteri sa-si masoare gradul de putere in primul rand prin autonomia manifestata fata de stat si de oameni si in al doilea rand prin forta pe care sunt in stare sa o manifeste fata de celelalte puteri.

Tocmai aceasta dimensiune a puterilor constitutionale ar trebui sa ne faca, sa ne punem intrebarea daca puterea statului este folosita in interesul nostru al oamenilor sau doar pentru realizarea puterii ca instrument aflat in mana unor oameni ce devin stapanii acestuia.

Avem posibilitatea astfel de a descoperii ca:

–         nivelul puterii legiuitoare este  nivelul  statului care are atributul  unui creator, un creator care construieste infrastructura sistemului statal, si care in mod natural se ingrijeste de prezervarea modelului statal, acesta este efectiv nivelul puterii.

–         nivelul puterii executive este nivelul statului care are atributul unui administrator, el se îngrijeste de executarea intocmai a legilor, acesta este nivelul controlului.

–         iar nivelul puterii judecătorești este nivelul statului prin care se regleaza modul concret de actiune al celorlalte doua puteri asupra oamenilor si societății in general, acesta  este nivelul echilibrului.

 Dintre aceste trei nivele de putere, primele doua au interesul de a-si conserva fortele si nu de putine ori se simt amenintate de constientizarea pe care puterea judecatoreasca o aduce in societate, prin incercarea acesteia de a reduce dezechilibrele pe care puterea efectiva si cea care detine controlul le genereaza.

Adevarul este ca nu exista nici o obligatie pentru nici una dintre puteri de a fi buna cu oamenii simpli care traiesc experienta acestei vieti in statul roman.

Si mai trist este ca cele doua puteri care detin impreună aproape 90% din puterea statului, incearca sa-si mareasca autoritatea  prin ”desfiintarea„ pur si simplu a puterii judecatoresti, nesesizand ca prin acest lucru, nu fac decat sa slabeasca puterea generala a statului si implicit a lor. Pentru ca fara puterea judecatoreasca statul se va dezechilibra pana la autodistrugere.

Oamenii trebuie sa inteleaga, ca numai puterea judecatoreasca este cea care  da posibilitatea oricaruia dintre ei, de a privi lumea si statul in care traiesc, in felul lor, fara sa se lase inchisi in mecanica legilor care le macina vietile.

Aceasta putere este singura care le poate limpezi binele pe care si-l doresc, si care mai ales le poate restitui libertatile si identitatile, atunci cand acestea sunt incuiate in realitatea ce ii apasa neconditionat.

Pentru a intelege toate acestea, trebuie sa vedem ca forta puterii judecatoresti sta in independenta pe care aceasta trebuie sa o aiba in fata celorlalte puteri constitutionale, independenta care se manifesta prin puterea de a interpreta legile si aplicarea acestora avand mereu ca ideal dreptatea pentru oamenii carora li se aplica toate acestea. Caci fara puterea de a interpreta, puterea judecatoreasca se transforma doar intr-un simplu paznic al unor legi, fara sa aiba voie sa aprecieze justetea acestora in viata oamenilor, un rol pe care celelalte puteri il vor montat cat mai repede, pentru asta fiind in stare sa minta, sa jure si chiar sa planga, dar mai ales sa condamne la neincredere puterea judecatoreasca.

Numai ca oamenii vor incepe sa gandeasca si atunci vor realiza ca  puterea judecatoreasca este singura care protejeaza dreptul concret al oricarui om de a vorbi si mai ales de a cere si obtine, ceea ce el crede ca este just si drept.

Iar atunci vor vedea ca cineva minte, si ca valoarea acestei puteri nu sta in lupta pentru acapararea a cat mai multa putere din stat,  ci valoarea ei sta in forta de a se elibera de prejudecatile unor legi, de automatisme si de comoditatea aplicarii acestora pentru a ajunge la adevar, chiar daca pentru aceasta trebuie sa lupte pentru ca sa cladeasca din noua alte reguli.

Va previn ca am incarcat aceste cuvinte cu viata si iubire pentru ca toti cei care le citesc sa simta realitatea celor afirmate !

Balasa Gabriel

Posted in Despre justitie | 1 Comment »

Legile si rationamentul sec al binelui si raului!

June 4th, 2009

Dincolo de toate legile si judecatile pe care le facem ar trebui sa cautam si sa gasim un sens acestora in contextul acestei vieti pe care o traim. Fara aceasta cautare si fara acest sens oamenii nu se pot ridica deasupra intimplarilor experimentate de ei si de ceilalti. Trebuie sa gasim timp sa ne intrebam ce simtim fata de lucrurile si faptele facute de cei pe care-i judecam, sa ne intrebam care sunt sentimentele noastre fata de ei si fata de ceea ce au facut, sa ne intrebam in ce masura regasim aceste sentimente in judecatile noastre? Citi dintre noi isi permit insa sa gandeasca ca acestea sunt doar niste experiente ce se datoreaza unei lipse de constientizare, lipse de iubire si in principal unei anumite lipse? Citi dintre noi pot merge mai departe si sa se intrebe asupra acestei lipse, asupra naturii acesteia, asupra posibilitatii ca aceasta sa nu fie de fapt decat o perceptie eronata bazata pe rationamente si logici trase din presupuneri gresite si depasite? Cati dintre noi judecand nu se duc mai intai la raul pe care si-l imagineaza, la lipsurile create de faptele celor judecati, la abaterea si la incalcarea legii cu care suntem invatati sa le masuram actiunile?

Raspunsul la toate aceste intrebari ramane insa doar o mare tacere, si nimeni nu pare ca vrea sa-si asume ceva din aceasta tacere, motiv pentru care toti incepem sa repetam papagaliceste textele seci din legi ca si cum acestea ar fi adevaruri fundamentale ce stau la baza creatiei, a aparitiei si evolutiei vietilor noastre. Aceasta tacere nu este in fapt decat incercarea noastra de a evita responsabilitatea unor credinte si constiinte personale multumindu-ne cu acea medie satisfacatoare a unei constiinte sociale ce se bazeaza pe rationamentul sec al binelui si raului.

Eu vreau sa aleg altceva decat aceasta tacere tocmai pentru ca aceasta alegere a mea sa devina mai usoara pentru ceilalti, si tocmai de aceea spun ca…

Nici o lege ne este dreapta prin ea insasi si nici prin vointa celor care o fac sau a celor care o aplica. Ea poate fi insa dreapta prin sensul pe care-l descopera oamenilor, prin locul spre care-i indreapta pe acestia, prin urmarile pe care le are aplicarea ei indiferent de sentimentele, gindurile si conditionarile noastre. In acest punct insa, trebuie sa recunoastem ca este greu ca legea sa fie esenta unei intelepciuni, unei indreptari a oamenilor spre o evolutie spirituala, pentru ca legea se preocupa in general de partea materiala, ea nu-si asuma nimic din partea spirituala care totusi face parte din constitutia omului ca fiinta. Si atunci efectul este doar o polarizare si o separare a omului in om, a partii lui materiale cu toate cele ce se pot atinge si vedea, de partea spirituala, de credintele, de intrebarile, de gandurile si de incercarea de a evolua spiritual.

Ce putem noi face? Poate ca la aceasta intrebare cel mai bun raspuns ar fi tot o intrebare:
Ce suntem dispusi sa facem, suntem pregatiti sa renuntam la conditionari, sa facem ceva nou?
Avem increderea si viziunea ca putem sa redefinim legea de sub conditionarile invechite ale acesteia?
Putem crea modele noi?
Putem sa ne depasim teama si obiceiurile, sa ne gasim un scop din inoirea modelelor vechi?
Putem sa ne reamintim de partea spirituala care ne defineste?
Putem aplana violenta, ura si neintelegerile prin situarea pe un nivel superior aceluia la care au fost create toate aceste probleme?
Putem sa inpingem sensul legilor pina la limita la care se poate trezi dorinta de evolutie spirituala si in care din saminta sadita in fiecare dintre noi poate sa inceapa sa creasca acel suflu divin promis.

Ce putem noi face? Poate ar trebui sa recunoastem ca Legea este doar lege, ea nu este o judecata ci doar o conditionare a felului in care trebuie sa privim omul in lume, o conditionare a regulilor pe care trebuie sa le respectam, a separarii dintre ceea ce este considerat bine si ceea ce este rau. Poate ca aceasta conditionare a legii este depasita, poate ca ea trebuie schimbata sau cel putin redefinita. Poate ca nu aplicarea legii este scopul justitiei ci asigurarea respectarii dreptului, si a suprematiei acestuia fata de orice lege.

Ce putem noi face? Putem sa ne intrebam si sa constatam daca regulile si liniile directoare ale legilor mai sunt valabile pentru descoperirea unui sens spiritual al evolutiei omului, unui om intreg si neseparat de ceilalti si de sentimentele sau de gandurile lui. Din aceasta perspectiva putem apoi alege sa ne ridicam deasupra oricaror conditionari, deasupra “nevoii de a reprima” tot ceea ce nu este corespunzator acestora.

Pentru ca Dreptul nu inseamna doar lege, nu inseamna doar dreptate el este mai inainte de toate egalitate si echilibru pentru toate dreptatile personale, pentru toate alegerile si consecintele acestora, dreptul este insasi dreptul omului la evolutie spirituala mai inainte de orice altceva.

Ce putem noi face? Acum la acest moment singura solutie pare sa fie o redefinire a sistemului care sa puna cel putin la egalitate daca nu deasupra, elementul spiritual fata de cel material, sensul omului si al vietii pe care acesta o traieste, faptul ca in esenta suntem un spirit care are experiente materiale si nu doar un corp fizic ce poate avea din cind in cind experiente spirituale, si de aici toata perspectiva noastra, tot sensul vietii si chiar sistemul insusi s-ar putea schimba in mod categoric.

Trebuie sa recunoastem acest timp in care traim, ca un timp in care legile se straduiesc sa “apese pe cat mai multe butoane” ale conditionarilor, speriate de prea multele probleme si prea putinele solutii sau rezolvari. De aici poate si disperarea cu care se adopta aproape in fiecare zi o lege sau mai multe, dupa o lozinca “nici o zi fara o lege”, ce pare sa fi devenit motto-ul celor care nu stiu cum sa reactioneze altfel la experienta vietii. Si toate aceste sunt realitatea de azi, pe care vrem sa o ducem si maine.

Ce putem noi face? Putem face o noua alegere, o alegere de a privi dincolo de frica, ura si neincredrea oamenilor, o alegere care sa ne ridice deasupra circumstantelor in care suntem prinsi. Putem sa recunoastem ca logica, judecatile noastre, ca si legile sunt guvernate de inertie, ca ele functioneaza sub impulsul cel mai bine adaptat asteptarilor si conditionarilor unei societati, ca ele sunt totusi relative.

Ce putem noi face? Putem alege sa fim primii care trecem dincolo de caracterul reactiv al sistemului, dincolo de vechile moduri de reactie si de rezolvare a problemelor, si sa ne intrebam cit si cum ii este de folos judecata noastra celui judecat. Putem incerca sa descoperim omul in esenta lui sub faptele si murdaria cu care acesta se acopera. Putem Visa la momentul in care un judecator va sti sa asculte, va sti sa comunice cu cel din fata lui, iar cuvintele judecatorului vor fi de ajuns pentru a actiona asupra schimbarii acestuia, fara sa mai fie necesara nici o sentinta, sau daca se da o sentinta putem visa la acele sentinte in echitate, care sa nu urmareasca o pedeapsa razbunatoare sau ochi pentru ochi, ci intelegerea celui care a gresit, pentru ca locul in care a gresit sa poata deveni locul de unde incepe schimbarea pentru acesta.

Ce putem noi face? Nu este doar o intrebare ci si un raspuns care suna cam asa: Mai intai de toate intrebati-va cate nu putem noi face daca stim ceea ce vrem sa facem.

Posted in Despre justitie | No Comments »

Nu ingropati inca Romania

May 2nd, 2009

Ne moare tara oameni buni, si nimeni parca nu vede cum aceasta este asezata in mormant, batoasa si slabanoaga si cum ne zambeste saraca din mormantul peste care uni vor sa arunce déjà primul pumn de tarana.

Sa stiti insa ca Romania nu a murit, tara noastra mai misca odata cu credinta romanilor care se roaga pentru ea. Puteti să radeti, dar mie, mi-e draga Romania chiar si asa cum este ea acum, cu drumuri facute praf, cu oamenii, sarmanii, care nu mai inteleg nimic din toate cuvintele ce sunt aruncate asupra lor ca niste lucruri, cu ajutorul carora se vor acoperite adevarurile putine si coltoase din aceasta tara. Pentru ca Romania, este tara mea, singura mea tara in care m-am nascut si am crescut, in care vreau sa traiesc si sa mor ingropat cu iubirea pentru aceasta.

Traim vremuri grele de criza, este adevarat, si vor veni poate altele si mai grele, dar pentru acestea nu Romania este de vina, pentru ca Romania sufera si ea odata cu noi, o doare si pe ea ca si pe noi, este folosita si ea la fel cum suntem folositi si noi, si mai ales este condusa si ea asa cum suntem condusi si noi.

Romania nu este un concept, o idée generala, abstracta despre o tara oarecare, Romania suntem noi, Romania este realitatea noastra in care traim zi de zi, Romania este energia care ne ajuta sa trecem peste toate greutatile si sa o luam mereu de la capat. De aceea eu nu-I pot intelege niciodata pe romanii care spun ca ”s-au saturat de Romania”, doar pentru ca sunt suparati de lipsurile ce le experimentaza, fara insa, sa vada ca doar Romania le poate arata cine sunt si cum vor si pot sa se exprime pe ei insisi in aceasta lume, refuzand sa recunoasca relatia directa cu Romania care le-a construit viata si personalitatea, care le-a deschis inteligenta si creativitatea.

Este adevarat ca Romania nu este o putere, asa cum sunt alte tari, conceptul de putere este insa lipsit de orice continut daca manifestarea acesteia se face doar la nivelul de cauza, rupta de orice legatura cu efectele. Exista totusi putere in Romania, si sistemul constitutional desemneaza cele 2 puteri, legislativa si executiva care reprezinta statul. Numai ca romanii, vad ca in general, Puterea ce se manifesta azi,, nu este de fapt puterea Romaniei. Iar reducerea puterii doar la un instrument pentru a conduce si a-ti pune in aplicare vointa, ca si lacomia manifestarii acestei puteri se pare ca a blocat Romania. Si cand Romania este blocata, si noi romanii suntem blocati.

Puterea adevarata a Romaniei trebuie curatata ca si lentilele murdare ale unor ochelari prin care imaginile nu se mai vad asa bine si clar. Si pe masura ce o vom curata vom vedea ca recunoastem mai bine conexiunea noastra cu Romania, vom vedea ca incepem sa comunicam mai bine uni cu alti, sa fim mai deschisi, si sa ii ascultam pe oameni chiar si atunci cand nu suntem de accord cu ei.

Pentru aceasta este necesar insa, sa trecem peste intelegerea simplista a Puterii, dupa care puterea este doar pentru a conduce, si mai ales sa intelegem ca Puterea inseamna doar a administra, a ajuta oamenii sa traiasca aceasta viata, a-I proteja si a avea grija de modul in care regulile pe care le stabileste actioneaza in vietile acestora.

Romania spune azi, prin felul cum arata, prin viata pe care noi o traim, ca ea nu are nevoie de conducatori ci de administratori, iar diferenta dintre acestia este imensa.

Astfel in timp ce un coducator se ingrijește de construirea unei structuri piramidale a puterii, crezandu-se in varful lantului trofic si ca totul se afla ”sub el”, mai jos și trebuie sa se conformeze hotararilor lui, singura lui responsabilitatea fiind cea de pastrare a puterii, un administrator are in primul rand responsabilitatea celorlalti oameni, un administrator incearca sa aiba grija ca prin masurile ce le ia, prin regulile pe care le creaza sa aduca cu adevarat binele in vietile oamenilor.

Daca un conducator rigidizeaza Puterea la nivelul unei simplificari prin taierea a tot ce I se pare in plus, un administrator reda Puterii sensul profund al acesteia prin construirea unei vieti mai bune pentru oameni si prin integrarea lor intr-o societate mai buna cu toata lumea.

 Daca un conducator priveste orice schimbare prin prisma puterii pe care o are de a controla totul, un administrator experimenteaza el insusi viata oamenilor si ceea ce li se intampla acestora cautand sa se asigure ca oamenii au cu ce se hrani, au unde locui si unde munci, dar mai ales au incotro sa priveasca, iar toate acestea aduc liniste, pace, si intelegere in societate.

Daca vrem ca puterea Romaniei sa se manifeste cu adevarat spre binele nostru, al romanilor, atunci  trebuie sa intelegem ca Puterea nu trebuie sa comande, ea trebuie sa se ingrijeasca de efectele pe care le produce in vietile noastre, ca Puterea trebuie vindecata de placerea de a conduce si invatata sa-si asume responsabilitatea pentru o aranjare logica a vietilor noastre.

Puterea in esenta sa trebuie sa protejeze oamenii si societatea, ea trebuie sa se ingrijeasca de felul in care regulile create permit oamenilor sa reactioneze in modul pe care ei il simt just si correct, si nu de simpla  nerespectarea a acestora.

 Romania are nevoie de reguli, are nevoie de legi, dar mai ales are nevoie de o logica a cauzalitatii acestora, pentru ca atunci cand le respecti te astepti ca acest lucru sa aduca ceva bun in viata ta, sa-ti aduca un nivel bun de trai, siguranta si de ce nu putina fericire. Atunci cand insa,  puterea ignora aceasta cauzalitate, si cauta sa schimbe societatea doar cu ajutorul a cator mai multe reguli si legi fara nici un discernamant, aceasta se inscrie intr-o logica simplificata a unei reactii, fiind lipsita de orice reflectie profunda asupra problemelor oamenilor si a cauzelor acestora, a relatiilor si raporturilor care au condus la aceste probleme, si in definitiv lipsita de orice solutie reala.

De aceea va rog, nu ingropati inca Romania pentru ca Romania traieste  in sufletele oamenilor care o iubesc neconditionat, si de acolo ea ne spune ca Puterea a pierdut de mult simtul directiei, ca Puterea nu este pur si simplu PUTERE ci este si nevoia de a topi limitele dintre oameni, de a-I conecta uni cu alti si de a crea o comunitate.

Si mai ales sa luam aminte dragilor, la faptul ca uneori, o criza economica, nu este doar o criza economica.

Balasa Gabriel

Posted in Puncte de vedere | 1 Comment »

Criza este semnul ca suntem pregatiti

April 5th, 2009

                     Suntem in criza,  numai uni dintre noi sau poate toata lumea, in esenta insa conteaza faptul ca inca mai suntem, noi inca existam aici in aceasta lume, si singuri sau impreuna vorbim, tipam si ne temem de aceasta criza, pentru ca inlauntrul nostru simtim primejdia cea mare, adevarul despre amagirea pe care ne-am asezat vietile noastre pana acum, inselandu-ne cu trairea unei increderi in tot ceea ce avem sau putem avea din aceasta lume.       

  Degeaba ametim lasandu-ne invartiti de teama acestei crize, pina la urma criza nu este doar un fapt exterior noua, si daca am incerca sa fim atenti mai mult la noi decat la aceasta criza, am vedea ca ea simbolizeaza cu siguranta o anume stare interioara, o stare ajunsa la limita ei naturala, si care este gata pregatita pentru o shimbare cu adevarat mare.        

   Avem doua posibilitati, sa cautam cauzele acestei crize, in obiectivul reprofilat al unei povesti despre noi, pe care fiecare si-o spune lui insusi si celorlalti, mereu imbunatatita si infrumusetata si sa ne multumim, cu o economie de criza, o politica de criza, o justitie de criza, o viata de criza, sau cealalta posibilitate, sa mergem inainte unde criza inca nu a ajuns.       

   Apropo de o justitie de criza, mai ales in aceste zile cand se vorbeste atat de mult, trebuie sa realizam ca legile nu pot reactiona, ele au rigiditatea necesara oricarei ordini alcatuite intotdeauna din elemente bine fixate. Viata oamenilior inseamna insa o reactie continua, de la gandurile ce ne fura linistea si ne arunca in desertul ars al grijilor, la cuvintele cu care incercam disperati, nu numai sa vorbim, ci si sa auzim, sa vedem si mai ales sa traim.       

   Legile pot fi bune sau rele, oricum ar fi insa ele nu pot proteja viata care se schimba in fiecare moment pe care-l traim, ci doar pot crea niste trasee pe care fiecare se poate gandi sa le foloseasca pentru a ajunge la ceea ce el considera ca este dreptatea lui.          Justitia insa, a introdus elementul uman pentru a compensa aceasta lipsa de reactie a legilor. O justitie in care judecatorul are intotdeauna de facut alegeri dificile, pentru ca el este cel care determina reactia unei legi la o viata mereu in schimbare. Legile sunt oxigenate de justitie, ele raman stranse in coridorul stramt al unei rutine, pe care judecatorul incearca cu puterea pe care o are sa le atraga spre luminarea unei cunoasteri adevarate a faptelor si pentru a elibera o hotarare, prin care sa arate lucrurile corecte, asa cum ar trebui sa fie. Poate ca astazi este criza, in justitie insa a existat intotdeauna o criza a legilor, si semnul acesteia este lipsa de incredere.  

         Orice criza ne aduce aminte de jertfe, tu sau eu, nu mai suntem aceiasi ca cei care am fost ieri, in fiecare clipa din noi se desprinde ceva si in acelasi timp in noi se naste altceva. Poate ca asa s-a nascut si omul, ca o criza a vietii.      

     Neputinta care nu ne mai ingaduie sa ne dezvoltam energiile, poate fi o criza,  insa dupa mine, aceasta criza nu este decat un consum prostesc al unei intelegeri ce ne scufunda calatoria vietii in de ce-uri pe care nu le vom gasi niciodata. De fapt criza trebuie sa insemne ceva mult mai important pentru noi, ea este semnul ca suntem pregatiti pentru a termina o etapa, pentru a ne desparti de trecutul care nu ne mai lasa sa traim in el, si mai ales este indemnul cel mai vizibil pentru a merge inainte.      

     Nu va mai ganditi la criza, pentru ca aceasta nu este decat o furtuna de frica in care sunt prinse gandurile si actiunile noastre lipsite de posibilitatea oricarei miscari, intr-o imobilitate ce nu se mai desparte de zilele si noptile noastre, ducandu-le departe, fara mila, de sufletul nostru.       

  Nu mai vorbiti atata despre criza, sunt atatea cuvinte amestecate cu idei savante ca parca a-ti incerca sa faceti din ea o religie. Ceea ce s-a intamplat, s-a intamplat, putem sa traim cu ceea ce ne ofera prezentul sau sa ramanem sclavii unor amintiri pe care ni le repetam obsedant, spunandu-ne, ce bine era pana la criza.         Tocmai de aceea nu cred ca o criza are nevoie de explicatii, eu vad doar ca o usa ne inchide drumul spre ce a fost, spre ce am avut, este criza, de fapt un mod brutal de a ne forta sa mergem inainte, atunci cand ne incapatanam sa ramanem pe loc sau mai grav, sa ne intoarcem intr-un loc care nu mai exista.      

 Criza este locul din care tocmai am plecat, un loc in care ne-am crezut puternici, inteligenti, bogati si poate fericiti, numai ca acum, suntem obligati sa mergem inainte, inainte este un alt loc pentru noi, un loc care si el poate face parte din viata noastra, si el poate fi bun sau chiar mai bun pentru noi.       

   Poate daca privim criza ca pe o schimbare a unui pachet de carti insemnate, cu care ne jucam viata mai usor (trisand), cu un pachet nou de carti pe care nimeni nu le mai cunoaste si cu care va trebui iarasi sa o luam de la inceput, sa invatam cum sa pierdem si cum sa castigam, străduindu-ne sa vedem constiinta noastra în taina simplitatii, vom ajunge la usa inimii noastre si ne vom incredinta ca dincolo de ea putem gasi cu adevarat o lume mai buna in spirit decat in materie.

Posted in Puncte de vedere | No Comments »

Dreptul la identitate

March 13th, 2009

In sfarsit am realizat astazi valoarea mioritica a libertatii de Romania, nascuta de acele discutii unice inutile despre orice poti sa pretinzi, si care nasc politica şi chiar statul, mereu intr-o rivalitate aproape continua cu oamenii imperfecti care suntem noi.

Ca o regula, observ ca orice mentionare a politicii sau a statului degenereaza intr-un argument de autoritate. De ce? Pentru ca acesta este mult mai usor de sustinut decat o relatie echilibrata cu oamenii, si pentru ca numai asa se poate reusi mai usor influentarea acestora.

  Ceea ce e diferit în cazul politicii si al statului fata de viata obisnuita a oamenilor este că pentru acestea se lupta, o lupta cu orice mijloace pentru a ocupa un loc care sa-ti dea dreptul sa fi considerat ca ai o expertiza deosebita, motiv pentru care opiniile tale trebuie considerate ca sunt mult mai bune, mai adevarate si mai normative decat ale simplilor muritori care te-au votat.

Chiar daca tu, ca simplu cetatean, ai pareri puternice, si este real ca oricine poate sa le aiba, incepi sa-ti dai seama ca nimic  nu va creşte din acestea, deoarece oamenii din politica sau cei care conduc statul simt ca trebuie sa se pastreze o anumita bariera pentru a nu se putea trece de catre oricine peste un anumit nivel de putere.

 Si atunci problema in aceste domenii, este ca orice expertiza se reduce doar la cateva convingeri si la forta cu care sunt impinsi ceilalti inapoi, mai ales ca toti cei care apara acest nivel se ocupa cu intrebari puse mereu pentru a dovedi greselile altora.

Numai ca fiecare opinie este egala cu propria afirmare, care in definitiv este singura ce o valideaza, si printre atatea intrebari politice imprecise, avem si noi dreptul la cateva raspunsuri definitive.

De ce politica si statul nu devin parte a identitatii oamenilor ?

De ce romanii au inceput sa puna foarte putine intrebari ?

Nu cred ca politica poate fi acel lucru fundamental care sa declanseze identitatea romanilor, si nici discutiile nesfarsite care degenereaza in argumente politice neproductive.

Faptul ca Romania nu a devenit parte a identitatii noastre, este o discutie despre o batalie pe care noi inca nu am inceput-o, si pe care inca mai avem sansa sa o castigam. Suntem asa de bine adaptati incat putem lua orice identitate, ca niste chipuri fara trasaturi proprii. Suntem prin definitie partizanii controverselor in care ne prabusim timpul ca in niste scoici goale.

Daca nu putem avea un stat cu o identitate proprie, acest lucru depinde de politicieni. Daca noi nu putem avea o identitate proprie, aceasta nu depinde decat de noi, pentru ca  lucrurile care trebuie sa declanseze identitatea romanilor depind de romani, si nu de americani sau europeni.

Identitatea nu presupune doar un nume, identitatea presupune inainte de toate un angajament al fiecaruia dintre noi, un angajament care trebuie sa constea in urmarirea unui scop si in atingerea unui loc in care vrem sa ajungem.

Exista multe etichete pe care alti ni le-au pus, multe pe care noi insine le-am inventat, toate acestea nu au implicat insa niciodata parca, o identitate adevarata pentru romani.

Probabil cand se va intampla acest lucru,  precum un reactor critic care traverseaza un punct zero, multi dintre noi se vor trezi la un nivel de expertiza la care politica va trece de la simple discutii la un semn ce se va pune peste noi toti si care va spune ”aici trebuie ridicata ROMANIA” .

Balasa Gabriel

Posted in Puncte de vedere | No Comments »

Exercitiu cu lumea

February 20th, 2009

Lumea noastra de azi nu este se pare atat de mare pe cat am crede.

Lumea noastra adevarata se limiteaza la ceea ce facem noi, la gandurile noastre, la certurile pe care le avem cu ceilalti, la bucuriile pe care  le traim ca si cand am fi furat un mar de aur pe care-l strangem la piept ascunzandu-l pentru a-l tine numai pentru noi, si poate la cei cativa oameni de care ne simtim legati in vietile noastre.

Si totusi atat de multi dintre noi vorbesc de lumea aceasta in care traim incercand sa se refere la ”toata lumea”, incit pe multi dintre noi ne ia valul si incercam in iluzia noastra sa ne mutam vietile in aceasta lume ”mare”, uitand de fapt ca noi suntem inca prizonieri in lumea noastra ”mica” unde de fapt ne traim bucuriile si tristetile,  zilele mai bune sau mai grele, disperarile sau sperantele.

 Dar poate  ca lumea  este ca si apa, care exista pe pamant si care este una si aceeasi din toate apele mai mari sau mai mici, sau ca oglinda a unui cer interior.

De fapt lumea este doar un spatiu mai mic sau mai mare care ne stimuleaza trairea inconstienta, unde importanta este dorinta, pe care ne mintim singuri ca o controlam.

 Si nu de multe ori ne apare ca o alternativa  care este lasata in aparenta cu totul la aprecierea omului, ce-si poate spune parerile, si ideile, sau poate chiar visa si lupta pentru acesta .

 Este lumea in care ne imaginam vietile noastre privind cu ochii inchisi la noi insine, si in care simtim atat de multe lucruri si sentimente si ganduri incat nu mai putem intelege adevaratul scop al acestora.

Imaginati-va, sau mai bine deschide-ti bine ochii si vedeti ca lumea in care traim, este cea in care se arunca la cosul  vietilor noastre si se marcheaza cu promisiuni si iluzii, pentru ca tot acest ”antrenament” sa ne ofere satisfactia ca existam.

Si de multe ori lumea  aceasta ”mare” devine un fel de ideal sub a carui simulare lumile noastre ”mici” se frang. O forma sub care tipam dupa intelegerea celorlalti, dar in dedesubtul careia este vorba despre mine, separat  de tine, de el, de noi si de voi toti, stransi intr-o profunzime neclara si  mereu tacuta a unei libertati personale virusate de exercitiile din ce in ce mai proaste pe care societatea ni le pune la dispozitie.

Este o lumea in care mergem, gandim, actionam, iubim, uram, si traim automat pentru ca vrem un zbor care  sa fie numai zborul nostru, doar ca noi, ca persoane ramanem mereu sub umbra acestui zbor, unde  nu gasim decat limitarile noastre de zi cu zi.

Nu conteaza cat de frumos zambim sau cat de importanti ne credem in aceasta lume ”mare”, atata vreme cat noi suntem tradatorii cei mai mari ai idealurilor noastre, pentru ca am ajuns sa ne falsificam lumea noastra ”mica” pentru a putea sa semene cu lume  cea ”mare”.

Degeaba vrem sa ajutam lumea cand noi nu ne putem ajuta pe noi, problema este insa ca fara sa vedem sau sa simtim aceasta lume, ne trezim singuri si mai confuzi.

Lumea aceasta ”mare” care ne vorbeste despre dezvoltare, despre sanse, despre trenduri, este de fapt o lume a trecutului care doreste sa cladeasca si viitorul, numai ca pentru acesta  este important sa ne ascultam ”simtul” venit de undeva din lumea noastra ”mica”.

Poate ca ar trebui sa ne gandim la faptul ca viata noastra  depinde mult mai putin decat s-ar crede de aceasta lume ”mare”, si ca esential este cum anume stau lucrurile in interiorul lumilor noastre ”mici”.

Degeaba lumea aceasta ”mare”  are drepturi pe care ni le ofera, are justificari care ne linistesc, are limite care ne usureaza de povara libertatii, pentru ca ceea ce conteaza este in noi, acolo de unde vin reactiile noastre, atitudinile noastre si mai ales credintele fara de care nici o ordine nu poate exista in noi sau in afara noastra.

Ganditi-va ca intr-o lume ”mare”  oricui ii este usor sa devina un tragator si sa nimereasca cerul, mai greu este sa punem  sufletul nostru in libertate pentru ca acesta sa rezoneze cu lumea ”mica” a fiecaruia.

Si mai greu insa, mi se pare sa ne asumam aceasta lume, pentru ca astfel vom vedea ca totul devine responsabilitatea si viata noastra adevarata.

Privim aceasta lume si vedem ca nu prea mai functioneaza, iar asta ne sperie si vrem  sa intelegem separarea dintre lumea cea ”mare” si lumea cea ”mica”, fara insa, sa stim sa tragem linia acolo unde trebuie  intre acestea.

 De fapt lumea aceasta ”mare” nu ne intelege  niciodata , ea doar ne forteaza sa traim mai putin din noi insine, si sa ne uitam mai mult la ceilalti, dupa care ne daruieste o libertate pe care nu o putem folosi acolo unde vrem sa fim liberi  Poate ca daca am  fi constienti ca  lumea aceasta este o  sabie si noi suntem intotdeauna varful acesteia, am putea imbratisa tot spatiul ei micsorandu-l in acel punct esential care este singurul ce poate gauri universul in care existam.

 Si mai ales am putea sa vedem ca atunci cand lumea incearca sa monitorizeze si sa restranga limitele noastre, nu este de fapt vorba decat despre un tipar vechi ce incearca sa reziste fluxului de energie care se manifesta deja la un alt nivel.

Poate ca lumea aceasta ne poate obliga la multe lucruri, uneori cred ca ea ne obliga chiar sa traim, si totusi noua oamenilor ne ramane  cel mai important lucru, sa descoperim cine suntem, pentru ca numai de aici poate incepe sensul pentru viata pe care o ducem si mai ales pentru lumea in care traim.

Pentru ca toate strategiile pentru evitarea esecului nu ne pot da in aceasta lume un loc de siguranta ci, doar ne-o transforma de fapt intr-o singura lume mai ”mica”, unde ne va fi din ce in ce mai greu sa ne regasim fiinta din centrul nostru !

Balasa Gabriel  

Posted in Puncte de vedere | 1 Comment »

Individualismul profesional

February 15th, 2009

Chiar daca pina  acum am avut incredere in  individualismul meu profesional, nu pot sa nu ma intreb ce nu este in regula cu acesta.

S-a transformat oare acesta intr-o armura ce ma copleseste cu greutatea propriei sale autojustificari?

 Poate acesta sa fie privit si altfel decat intr-un sens strict tehnic?

Este adevarat ca exista multe intrebari fara raspuns in societatea romaneasca, la fel cum exista si multe raspunsuri fara nici o intrebare de care se pare ca nimeni nu are nevoie.

  Dar mai ales exista un blocaj evident, pe care incercam sa-l depasim cu niste tertipuri de pareri personale pe care dorim sa le impunem tuturor ca niste perspective autolimitante, pentru a ne amagi ca totusi noi facem ceva.

Probabil ca toate acestea ne-au adus azi intr-o multitudine de confuzii, pe care le hranim cu lucrurile gresit intelese si sperante fara nici o substantialitate.

Problema pe care eu o vad,  nu este rezolvarea unor situatii, sau imprejurari, sau a  cauzelor care stau la baza acestora. Ci, doar ar trebui sa facem lucrul cel mai simplu posibil si sa ne eliberam de aceasta confuzie.

Numai ca procesul de inlaturare a confuziei nu este chiar asa de usor atita vreme cat la baza societatii noastre pare sa stea un individualism bolnav care a devenit starea noastra normala.

Un individualism instinctual si obsesiv care de cele mai multe ori se ascunde sub o falsa libertate de gandire si a unui drept nelimitat si autoritar la propria opinie.

Un individualism pe care societatea romaneasca l-a conceput ca un filtru ce ne separa de cele mai multe ori de o perceptie directa a realitatii in care traim.

Un individualism al lui ”eu stiu, eu cunosc, eu fac, eu spun” care nu ne poate feri totusi de indoiala pentru incertitudinea si dezordinea societatii in care traim.

Un individualism folosit ca un instrument pentru mentinerea cu orice pret a ideilor noastre, sau ca o arma pentru manipularea celorlalti.

Un individualism care nu reprezinta din pacate cautarea unei dezvoltari noi, ci doar efortul de a ne mentine la adapost de orice schimbare reala.

Un individualism a carei proprie existenta se limiteaza doar la o barfa mentala si manipulativa care ne invaluie egoul.

Un individualism care nu mai poate sa absoarba nimic si care incepe doar sa mimeze, de la acceptarea altor idei sau opinii la urmarirea unor teluri sau ideologii, ori de la  lucrurile cele mai simple la valorile cele mai mari.

Acest individualism se manifesta din pacate in toata societatea,  in economie, in politica si chiar in mediile profesionale.

Un individualism care doreste in primul rand sa se protejeze de ceilalti  individualisti.

Un individualism care vrea sa se impuna cu de-a sila si care se pare ca a luat-o razna, fiind incontrolabil.

Da, exista la noi in Romania un individualism profesional care incearca sa converteasca orice inspre propriul  folos, si care ne-a sedus prin crearea unei mistificari gigantice, aceea de dezvoltare a personalitatii umane.

In esenta insa, acest individualism nu ne ajuta cu nimic la construirea unei lumi mai bune, ci doar ridica si mai complicate ziduri de aparare in jurul fiecaruia dintre noi pentru a nu mai putea fi strapunse de ceilalti.

In justitie, individualismul profesional se manifesta sub forma independentei, in baza careia fiecare judecator se simte indreptatit sa pronunte solutia pe care el personal o crede cea mai buna.

Si acest lucru, in lipsa unui mecanism care sa aiba capacitatea de a ordona solutiile fara sa le limiteze, in tipare unitare de practica nu poate decat sa mareasca neputinta instantelor in crearea unei jurisprudente unitare.

Problema este ca acest individualism profesional ar trebui sa reprezinte doar expresia preciziei si claritatii in solutiile pronuntate, si nu sa fie distrugatorul sentimentului de dreptate din societate.

Pentru ca in partea lui buna, individualismul profesional  ar trebui sa se identifice doar cu imbogatirea dreptului prin toata cultura si ratiunea de a fi a judecatorilor care realizeaza justitia.

Daca ar fi sa evaluam situatia divergentelor de jurisprudenta ce se regasesc chiar in cadrul aceleiasi instante, fara sa ne incadram activitatea in clisee suprapuse, trebuie sa recunoastem ca  acest individualism profesional incalca grav principiul esential al echitatii care este punctul de echilibru al oricarei justitii intr-un stat de drept.

 Pentru ca fundamentul echitatii este alcatuit din ”principiul identitatii de judecata in uniformitate de speta si de principiul diversitatii de judecata in eterogenitate de speta”.

Individualismul nostru profesional trebuie sa se manifeste ca un tezaur de experienta prin punerea in valoarea a tuturor opiniilor si nu prin respingerea de plano a acestora.

 El trebuie sa ramana viu si sa accepte ”actualizarea” prin participarea la cunoasterea celorlalti, devenind in mod firesc o calitate a noastra si nu o simpla amagire a unei autoritati.

Daca vrem sa abordam direct sperantele si asteptarile pe care societatea le are, trebuie sa asezam acest individualism profesional pe calea cea buna a unei inteligente naturale, patrunzatoare, precise si directe care se deschide tuturor, renuntand la orice prejudecati.

Stiu ca suntem capabili de asa ceva, avem insa nevoie si de un mecanism care se poate crea foarte simplu prin modificarea regulamentului instantelor.

Pentru ca daca justitia se legitimeaza prin ordinea spre care tinde, ordinea se legitmeaza prin mecanismele functionale care ne ajuta sa o obtinem.

Putem astfel crea sub autoritatea instantei, sau sectiei o practica unitara pe baza discutiilor si a votului majoritar, care sa devina obligatorie pentru acestea, bineinteles cu pastrarea posibilitatii de schimbare atunci cand conditiile care au stat la baza adoptarii s-au schimbat.

De asemenea prin acelasi mecanism ( pana la o schimbare a  structurii institutionale si crearea unei Curti de Casatie)  putem stabili ca orice astfel de stabilire a unei practici unitare la nivelul unei instante sau al unei sectii sa fie adusa la cunostinta CA pentru o eventuala sesizare cu un recurs in interesul legii, tocmai avand in vedere ca opiniile divergente se creeaza de regula in jurul problemelor de drept ce necesita o reglementare unitara.

Balasa Gabriel

Posted in Despre justitie | No Comments »

Timpul curajului nostru

January 23rd, 2009


   Curajul nostru merge agatandu-se de frica ce ne blocheaza de multe ori drumul, si sfarseste prin a fi impins de catre aceasta sub rotile timpului. De fapt  curajul nostru nu este normal, pentru ca noi nu avem curaj decat atunci cind ne aflam pe marginea ”prapastiei”, numai de acolo pare ca poate sa inceapa lupta noastra, cand nu mai avem nimic cu adevarat de pierdut.

Caci iata, desi suntem, se pare, intr-o situatie de criza care se presupune ca este dureroasa atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere social, si despre care toti vorbim in fiecare zi, totusi nimeni nu se grabeste sa actioneze pentru a indeparta aceasta ”durere”.

De fapt cred ca noi romanii suntem ”geniali” pentru ca  am gasit  singura modalitatea perfecta de a evita orice schimbare adevarata, ADAPTAREA. Ne adaptam in cativa pasi simpli la orice, oricat si oricum transformandu-ne vietile intr-un fenomen de relativizare cristalizat in acceptarea oricarei situatii.

Chiar daca multi dintre noi intelegem toate aceste lucruri, ramanem totusi in acelasi stadiu dintr-un motiv foarte simplu dar esential, nu suntem destui care sa simtim aceste lucruri, sa le simtim pana la durere, pina la insuportabilitate. Pentru multi dintre noi, pielea noastra  ne fereste de acest lucru, si de aceea orice schimbare reala pare ca este inca departe de noi.

Cautam fericirea si tarziu ne dam seama ca nu o putem muta in casele pe care le-am construit, nu o putem plimba cu masinile pe care le-am cumparat si nu o putem cuceri prin patimile  noastre traite. Iar acum se pare ca ni se inchide si calea larga si usoara a sperantei pe care fiecare dintre noi puteam merge atunci cand existenta noastra devenea mai grea, pentru ca multora dintre noi sa nu ne ramana decat poteca mica si alunecoasa a suferintei si depresiei.

Parca nici nu mai reusim  asa de bine sa ignoram Universul acesta in care traim, pentru a ne conduce doar dupa vointa , sau legile noastre obosite care ne arata stagnarea si nivelul inferior al energiei la care am ajuns.

Priviti la timpul nostru care nu este decat un ochi primitiv prin care sufletul incearca sa ne traga dupa el, si la spatiul care inca, mai suna in inima noastra plina doar de pasii vechi ai lui Dumnezeu !  

Daca ziua de maine este ziua de azi, si ziua de azi este ziua de ieri, atunci acesta este mersul unei lumi intregi  in care spiritul sta pe loc.

 Si cu toate astea, eu cred  ca slabiciunile noastre ne pot fi pana la urma de ajutor, pentru ca niciodata curajul nu a fost tovarasul celor puternici, si chiar atat de adaptati pe cat suntem noi romanii, parca din ce in ce mai multi dintre noi simt ca in curand va veni si timpul  curajului nostru, si din ce in ce mai multi isi rotesc sfera constiintei intr-un echilibru de cerc aproape perfect peste clipele ce le traim.

 Poate ca intr-adevar, noi romanii avem multe defecte, dar trebuie sa intelegem ca nici un defect nu ne poate impiedica sa avem si o virtute, pentru ca numai asa o sa cunoastem cit valoram cu adevarat fara ele.

Posted in Puncte de vedere | 2 Comments »

reforma flasca

January 12th, 2009

De multe ori am senzatia ca e prea greu pentru noi oamenii simpli sa ajungem sa luptam la un nivel de putere foarte înalt. Asta pentru ca ne lasam atrasi pe un teren dinainte pregatit de cei care stabilesc doar locul unde vom fi loviti, si pe cel in care ni se va acorda apoi primul ajutor, facandu-ne astfel sa le fim chiar recunoascatori.

Multora dintre noi insa nici macar nu ne trece prin minte sa incercam  sa  stabilim noi un teren pe care dorim sa ne luptam. Este adevarat ca nu suntem niste oameni asa de intilegenti ca cei de la aceste nivele inalte, si nici asa de sfinti ca acestia, si  mai ales ca  nu dispunem decat de puterea simpla a credintelor noastre. Asteptarea unui viitor mai bun, in care sa ajungem sa traim si noi mai bine si mai frumos insa, nu mi se mai pare de mult o optiune serioasa.

De fapt noi nu facem decat sa ne lasam in seama unei triste obisnuinte de acceptare a situatiei pentru ca: ”..asta este!”. Si asa ne amagim spunand ca nu avem ce face si invinuim trecutul, crezand ca oricum Romania va merge mai departe pentru ca romanii sunt descurcareti si daca nu mai au pe cine pacali se pacalesc uni pe alti.

Si uite asa de vreo 20 de ani ne pacalim cu reforma, numai ca nimeni nu vrea sa vada ca adevarata reforma nu se poate face niciodata doar in teorie (unde poti linistit sa bati campii cum vrei) ci, doar in practica. Pentru a exemplifica, un bun instrument didactic mi se pare a fi reforma in justitie. Mai intai rastignesti sistemul, il demonizezi pentru ca sa se perceapa cu adevarat, aproape la modul dureros nevoia de reforma, dupa care folosesti reforma ca pe o arma de atac si nu ca pe un instrument de desavarsire, proiectand un sentiment de vinovatie general prin care se dezvolta capacitatea noastra de a fi recunoscatori pentru masurile luate. Pe urma pasezi problema unor teoreticieni si aduci spre legiferare cateva coduri, ca dovada si justificare a reformei realizate.

Las la o parte lipsa unei consultari reale si adevarate a practicienilor in  construirea acestor coduri, nu pot insa sa nu observ faptul ca nimeni nu doreste sa inceapa reforma in justitie de la inceput, adica de la construirea unei structuri institutionale moderne si echilibrate prin care sa se stabileasca mai intai instantele, locul acestora in sistem, gradul lor si competenta, si de abia dupa aceea sa se treaca la realizarea unor coduri noi. Pentru ca altfel, o asemenea reforma nu face decat sa duca la crearea unei monstruozitati  care cu siguranta va mai avea nevoie de inca o mie de reforme.

Inchipuiti-va numai putin ca justitia ar fi un corp, atunci trebuie sa acceptam faptul ca structura institutionala este esentiala, pentru ca ea reprezinta chiar sistemul osos pe care sunt asezati muschii- codurilor noastre rereformate, care in lipsa unei bune sustineri,  nu vor fi decat o reforma flasca inutila.  

Oricum este enorm de multa rutina si foarte putina valoare in toata aceasta reforma, si este mai ales evident ca daca nu putem ajunge la performante deosebite, putem sa incepem sa gandim macar ca de multe ori buturga mica ajunge sa rastoarne carul mare, si sa incepem astfel chiar de la nivelul nostru mic sa schimbam perceptia despre realitatea aceasta in care traim.

gabriel balasa  

Posted in Despre justitie | 4 Comments »

« Older Entries
Newer Entries »