reforma flasca

De multe ori am senzatia ca e prea greu pentru noi oamenii simpli sa ajungem sa luptam la un nivel de putere foarte înalt. Asta pentru ca ne lasam atrasi pe un teren dinainte pregatit de cei care stabilesc doar locul unde vom fi loviti, si pe cel in care ni se va acorda apoi primul ajutor, facandu-ne astfel sa le fim chiar recunoascatori.

Multora dintre noi insa nici macar nu ne trece prin minte sa incercam  sa  stabilim noi un teren pe care dorim sa ne luptam. Este adevarat ca nu suntem niste oameni asa de intilegenti ca cei de la aceste nivele inalte, si nici asa de sfinti ca acestia, si  mai ales ca  nu dispunem decat de puterea simpla a credintelor noastre. Asteptarea unui viitor mai bun, in care sa ajungem sa traim si noi mai bine si mai frumos insa, nu mi se mai pare de mult o optiune serioasa.

De fapt noi nu facem decat sa ne lasam in seama unei triste obisnuinte de acceptare a situatiei pentru ca: ”..asta este!”. Si asa ne amagim spunand ca nu avem ce face si invinuim trecutul, crezand ca oricum Romania va merge mai departe pentru ca romanii sunt descurcareti si daca nu mai au pe cine pacali se pacalesc uni pe alti.

Si uite asa de vreo 20 de ani ne pacalim cu reforma, numai ca nimeni nu vrea sa vada ca adevarata reforma nu se poate face niciodata doar in teorie (unde poti linistit sa bati campii cum vrei) ci, doar in practica. Pentru a exemplifica, un bun instrument didactic mi se pare a fi reforma in justitie. Mai intai rastignesti sistemul, il demonizezi pentru ca sa se perceapa cu adevarat, aproape la modul dureros nevoia de reforma, dupa care folosesti reforma ca pe o arma de atac si nu ca pe un instrument de desavarsire, proiectand un sentiment de vinovatie general prin care se dezvolta capacitatea noastra de a fi recunoscatori pentru masurile luate. Pe urma pasezi problema unor teoreticieni si aduci spre legiferare cateva coduri, ca dovada si justificare a reformei realizate.

Las la o parte lipsa unei consultari reale si adevarate a practicienilor in  construirea acestor coduri, nu pot insa sa nu observ faptul ca nimeni nu doreste sa inceapa reforma in justitie de la inceput, adica de la construirea unei structuri institutionale moderne si echilibrate prin care sa se stabileasca mai intai instantele, locul acestora in sistem, gradul lor si competenta, si de abia dupa aceea sa se treaca la realizarea unor coduri noi. Pentru ca altfel, o asemenea reforma nu face decat sa duca la crearea unei monstruozitati  care cu siguranta va mai avea nevoie de inca o mie de reforme.

Inchipuiti-va numai putin ca justitia ar fi un corp, atunci trebuie sa acceptam faptul ca structura institutionala este esentiala, pentru ca ea reprezinta chiar sistemul osos pe care sunt asezati muschii- codurilor noastre rereformate, care in lipsa unei bune sustineri,  nu vor fi decat o reforma flasca inutila.  

Oricum este enorm de multa rutina si foarte putina valoare in toata aceasta reforma, si este mai ales evident ca daca nu putem ajunge la performante deosebite, putem sa incepem sa gandim macar ca de multe ori buturga mica ajunge sa rastoarne carul mare, si sa incepem astfel chiar de la nivelul nostru mic sa schimbam perceptia despre realitatea aceasta in care traim.

gabriel balasa  

4 Responses to “reforma flasca”

  1. Sunday Says:

    Stiu ca sinteti si profesor asociat si va intreb -fara sa am pretentia sa imi raspundeti- daca faceti in acesta postura ceea ce trebuie (pe de-a intregul) pentru “reforma” dupa care tinjim, pentru “implinirea” unora din credintele noastre. Efortul profesorului se sfirseste dupa ce si-a pus semnatura in catalog si, acest gest administrativ da si el adevarata masura a asumarii reformei la nivel individual. Chiar daca asta inseamna inca un front deschis si o lipsa de intelepciune simpla…

  2. admin Says:

    Va raspund cu parere de rau ca nu, pentru ca postura de „asociat” nu mi-a oferit macar posibilitatea de a preda studentilor de la zi. Asa ca trebuie sa recunosc cu sinceritate ca si intr-o facultate sistemul seamana cu cel din societatea in care traim, un sistem in care valorile sunt vazute ca ceva static, orice flux de energie fiind parca evitat de frica de a nu se prabusi sistemul. Acest lucru insa nu ma impiedica sa incerc sa creez un model de energie intre toate aceste momente de ”pauza” in care se pare ca ne traim vietile. BG

  3. Sunday Says:

    Nu este un argument valabil dar va astept sa predati studentilor de la zi si sa va asumati postura de generator de fluxuri energetice. E foarte greu dar se poate. Putem incerca sa schimbam lumea fie avind pretentia sa o schimbam rapid si total sau aratind ca se poate si altfel adica, prin modele de energie pozitiva, pura si adevarata. Nu simpla energie.

  4. Sunday Says:

    M-am pripit putin. Uneori este mult prea mare pretul curajului si chiar daca merita platit s-ar putea sa nu obtii nimic sau prea putin. Asa ca, poate conduita dvs. este cea mai potrivita.

Leave a Reply