Gabriel Bălaşa

Mergand pe strada incep sa simt oamenii care alearga dupa diferite lucruri, nemultumiti, ingandurati, sau aparent distrati. Cu totii par prinsi intr-un efort de a pastra neschimbat putinul pe care il au dar de care sunt atat de siguri datorita obisnuintei capatate.

Oare acest mers pe care il transformam deseori in fuga ne poate duce altundeva decat suntem acum ?

Stim ca lucrurile nu merg prea bine, simtim aceasta si o traim, insa ne mintim cu faptul ca mai bine stam pe loc pina ne va gasi norocul unei schimbari confortabile, in aceasta lume mare in continua schimbare. Pentru ca in acest fel avem impresia ca nu obosim si nici nu ne aruncam in nesiguranta din afara noastra.

Din pacate aceasta foame de stabilitate chiar si a unei situatii proaste ne face sa ne opunem cu incapatanare oricaror schimbari. Si astfel devenim rigizi, si parca defazati in raport cu toata aceasta amestecare si bolboroseala continua a unei lumi in permanenta schimbare.

Mergem fara sa ne intrebam incotro ar trebui sa mergem, si din acest motiv nu vom ajunge niciodata nicaieri. Vorbim despre schimbari dar in adancul nostru am dori sa mentinem neschimbate toate obisnuintele noastre, fara sa tinem seama ca pastrarea acestora nu ne face deloc fericiti, aducandu-ne doar rigiditatea unor limite ce nu ne mai permit evolutia si nici imbunatatirea situatiei noastre.

Oare cat de mult seamana ceea ce traim cu ceea ce ne dorim sau visam in realitatile noastre subiective?

 Daca nu avem chef si nici energie, daca nu ne putem concentra si avem mereu impresia unei vieti de mana a doua, cu siguranta ca nu ne traim viata pe care ne-o dorim cu adevarat.

Suntem atatia oameni care asistam neputinciosi la toate aceste lucruri din vietile noastre, ce merg intr-o directie creata de altii doar din frica de a nu ne pierde in vartejul schimbarilor, fara sa intelegem ca nu exista nici un risc  de a ne pierde, pentru ca centrul oricaror schimbari ramane mereu in sufletul nostru. Poate ca nu putem conduce noi schimbarile acestei lumi, dar le putem accepta invatand din acestea.

Si de fapt, toti acesti oameni care merg pe strada nu realizeaza ca sunt doar niste calatori care oriunde ar merge pot reusi sa se simta ca acasa, depinzand doar de ei cum reactioneaza la toate evenimentele ce le ies in cale si ce alegeri fac.

Solutia schimbarii nu este decat miscarea imprimata de creator, pentru ca mereu in aceasta lume se creaza altceva, iar noi toti suntem liberi  sa o exploram si sa o recream, uneori chiar dovendindu-ne ingnoranta fata de cei atotstiitori care dau verdicte false unei realitati spunandu-ne ca asa ceva nu se poate face.

Balasa Gabriel

         Nimic nu este prea complicat sau prea greu decat atunci cand noi insine ne punem limite.      

         Nu stiu de ce anume ne-am propus drept model legile altora, devenind simpli imitatori, uitand ca libertatea nu a fost niciodata un mijloc al confortului si placerilor pe care le cautam, ci mai intotdeauna libertatea a fost in raport direct cu omul si cu scopul sau.       

           Chiar daca acum regimul nostru politic este cel care ne traseaza limitele, totusi libertatea a fost si va ramane mereu o alegere personala a fiecaruia de a stabili unde tragem linia si unde ne stabilim limitele responsabilitatii si demnitatii noastre.     

  Nici o putere care imita libertatea nu poate schimba nimic niciodata.    

     Libertatea nu se bazeaza niciodata pe ceea ce ai voie sa faci sau sa spui, ci ea se bazeaza in mod esential pe dorinta de a sti cine esti si de a sti ce trebuie sa faci bazandu-te pe bunul simt innascut.      

   Libertatea nu poate fi niciodata controlata ci numai lipsa acesteia.       

       Libertatea este cea care se naste in interiorul tau acolo unde raman pentru totdeauna radacinile ei, fara ca aceasta sa poata fi in mod real, vreodata, altoita pe promisiunile altora oricat de convingatoare vi s-ar parea.    

      Este adevarat ca suntem limitati de o constinta sociala care ne mentine la nivel colectiv intr-o ameteala continua, si care mai ales ne obliga intr-un fel foarte convingator sa ramanem asa cum este toata lumea si mai ales sa facem ceea ce fac toti ceilalti.      

      Este adevarat ca adevarul pe care-l traim cu toti nu este altceva decat adevarul acestei constinte sociale care ne mentine aproape cu forta intr-o realitate la fel de mica precum este si mimetismul pe care ne simtim obligati sa-l realizam.    

           Toate acestea insa nu pot justifica blocajul  intr-o atitudine repetetitiva a unor alegeri pe care le facem de zeci de ani, pentru ca avem dreptul  la libertate, avem dreptul sa spunem oricand si oricui  ca lucrurile acestea nu sunt adevarate pentru noi, avem dreptul si puterea de a deveni constienti de toate acestea pentru a putea iesi din limitarea asupritoare a acestei constiinte sociale .  

          Libertatea reala este aceea care se practica si nu aceea care se scrie intr-o lege, ea ne permite sa intelegem ca omul are in permanenta optiunea de a se schimba in orice clipa, si de a alege in functie de evolutia pe care doreste sa o experimenteze.    

         Scopul libertatii nu este si nu poate fi niciodata confortul si lipsa grijilor ci evolutia destinului nostru prin mijlocul cel mai la indemana noastra, adica responsabilitatea.   

         Iar intelegerea libertatii nu o poti face decat in afara si deasupra constintei sociale, ca o lumina aruncata asupra fundalului pentru a observa mai bine contextul si mai ales pentru a putea alege obiectivele cele mai potrivite pentru noi.    

           Libertatea exista, ea apare din cautarea noastra si aduce mereu cu ea inceputul unei noi intelegeri.

            Cei care rad si spun ca libertatea nu exista, sunt cei care nu vor sa faca alte alegeri decat cele care le sunt date gratis de catre ceilalti.

Balasa Gabriel

      Traind in Romania, nu pot sa nu observ ca improvizatia este un exercitiu de zi cu zi din viata noastra a romanilor, aceasta devenind maximul unui fel de a fi al institutiilor, al legilor si chiar al statului. Am improvizat un stat de drept, asa cum am improvizat legi si drepturi pe care nimeni nu le respecta din convingere.   

     Improvizam de 20 de ani reforme, ca am ajuns sa nu mai avem economie, sa nu mai avem agricultura, si teama imi este ca daca improvizam si o reforma a statului vom ajunge sa nu mai avem nici un stat. Pentru ca toate aceste improvizatii de reforma nu au schimbat niciodata nimic cu adevarat ci , doar au falsificat nevoia noastra de normalitate.     

    Traim intr-o mare si perpetua improvizatie care se numeste ROMANIA.   

     Toata aceasta Romanie improvizata a inlocuit cu totul normalitatea, si se improvizeaza in continuare intr-un sablon de imaturitate si labilitate cu o perseverenta care ne face sa ne pierdem orice sperante, si sa ne abandonam unei neputinte impovaratoare.      

    Si totusi, nu pot sa nu ma intreb, de ce oare improvizam in halul acesta?    

    Cel putin eu, simt ca sursa acestei improvizatii este suplinirea unei lipse pe care nu putem sa o acceptam, parca am folosi improvizatiile ca pe o lupta impotriva unei necesare purificari pentru dreptul la normalitate.       

      Improvizatiile noastre nu sunt insa, decat nivelul inferior de modificare a unei realitati prin care nu creem cu adevarat nimic nou.    

      Improvizatiile noastre sunt vesnice inceputuri imediat sfarsite.       

     Improvizatiile noastre sunt lucruri care doar par sa mearga inainte, ele mergand insa de fapt inapoi, desfacand orice normalitate in bucatele amestecate lipsite de intelepciunea unui intreg.      

    Improvizatiile noastre au devenit ca o inteligenta fara minte, care vrea doar sa ia fara sa ofere nimic in schimb. Ele sunt o vesnica frica de a nu fi judecati pentru ca nu suntem ca ceilalti.     

   Improvizatiile noastre reprezinta negarea valorii unei normalitati a carei singura vina este ca ne rusinam cu ea.     

    Improvizatiile noastre nu sunt decat exemple de gandire falsa pentru a demonstra ca poti ajunge neaparat intr-un loc pe care altfel inca nu-l poti atinge.  

     Am inversat toate legile naturii si am facut din toate aceste improvizatii un scop, folosindu-ne in mod parsiv de normalitate ca de un mijloc pentru atingerea acestui scop, si bulversand astfel totul in noi si in tara in care traim.    

   Iar remediul cel mai simplu pentru vindecarea acestei Romanii improvizate ramane si este normalitatea.     

    O normalitate prin care sa recunoastem nivelul la care suntem, si locul in care suntem, oricat de slab sau de prost cotati am fi evaluati de catre altii.    

    O normalitate ce inseamna acceptarea a ceea ce suntem, ceea ce facem si ceea ce gandim acum, fara nici o incercare de poleiala sau de minciuna.     

    O normalitate  care ne poate oferi puterea de a ne trai vietile noastre asa cum ne dorim.      

    O normalitate care este modul natural si simplu de a ne iubi fara sa ne batem joc de noi si de ceilalti.       

    O normalitate care este puterea vindecatoare a noastra si semnul firesc de iertare a propriilor imperfectiuni pe care cu toti le avem.     

    O normalitate care ne poate scapa de cosmarurile in care traim, eliberandu-ne din inchisoarea iluziilor unei improvizatii continue       

   O normalitate ce poate deveni mecanismul cel mai simplu al unei ordini sociale si de drept, care sa functioneze prin capacitatea de a percepe intregul si nu doar ceea ce ne convine in mod selectat din acesta.      

    O normalitatea izvorata din puterea de a ne elibera de falsa senzatie ca trebuie sa fim neaparat intr-un anumit fel, ca trebuie sa facem neaparat un anumit lucru sau ca trebuie sa avem neaparat ceva.    

      Stiu ca improvizam pentru ca ne este frica sa recunoastem, ca nu suntem cei mai destepti, nu suntem cei mai harnici, nu suntem cei mai buni, dar astia suntem noi si este normal sa ne acceptam asa cum suntem fara sa-I mintim pe ceilalti si pe noi.   

        Si oricat de mult am incerca sa improvizam in continuare, sa falsificam sau sa strambam normalitatea, trebuie sa stiti ca aceasta nu se pierde niciodata.  Ea poate deveni invizibila, totul insa este o chestiune de perceptie ce poate fi corectata foarte simplu prin acceptarea acestei normalitati.         

     Poate tocmai de aceea totul merge azi asa de prost intr-o Romanie improvizata, iar desfacerea acestei improvizatii nu o putem face decat prin acceptarea normalitatii, care ne arata ca nu mai avem economie si trebuie sa ne construim una indiferent de ceea ce zice Europa, care ne arata ca suntem saraci si trebuie sa ne comportam ca atare, care ne arata ca nu avem drumuri bune si trebuie sa le construim, care ne arata pana la urma ca totul este in regula cu normalitatea si ca aceasta este drumul pe care trebuie sa mergem pentru a ajunge la o ROMANIE NORMALA.  

   Lumea aceasta in care traim si la care ne uitam mereu a ruginit, nu datorita ploilor si umezelii ci, datorita spiritului nostru rastignit pe crucea nemiscarii si a uitarii, intr-o incercare disperata de nastere a unei certitudini macar, chiar daca aceasta ne vine doar dintr-o absoluta nemiscare asezata frumos intr-un tablou al imobilismului care ne caracterizeaza azi.

         Nu mai avem curajul sa ne gandim si la ipoteza in care nu exista certitudini, in care totul nu este decat o potentialitate extraordinara aflata doar la limita curajului de a incerca sa fim noi insine, si atunci cand nu reusim sau nu ne mai place de noi, de curajul de a trece peste aceasta limita si de a incerca  sa ne reinventam asa cum ne-ar place sa fim.

         Suntem atat de ocupati in zilelele si noptile noastre ca am renuntat sa ne mai cautam lumea noastra prin aceasta lume mare in care ne simtim ca niste copiii pierduti.

        De fapt lumea noastra mica, cea  a fiecaruia dintre noi este o lume plina de buruienile ingrijorarilor care ne-au napadit vietile aproape sufocandu-le.

        Mai simtim ceva azi in afara de agitatia extraordinara a lumii mari in care traim, de anxietatea care fumega ca un semn de pericol deasupra gandurilor noastre ?

        Daca nu, atunci este trist si starea noastra este doar una plina de goliciunea care ne secatuieste mintile si ne raneste sufletele.

        Poate ca a sosit timpul sa facem mai mult decat sa existam in acest desert al unei obisnuinte, savurand o certitudine care nu exista de fapt, care este nereala.

       Sa ne oprim un moment si sa ne gandim la noi, sa nu ne mai blocam mintea cu ingrijorarile care ne rapesc din forta vietilor noastre, pentru ca avem puterea de a determina ceea ce gandim.

         Sa ne aducem mai intai in mintile noastre tot ceea ce ne dorim pentru ca numai astfel vom  aduce aceste lucruri si in lumea noastra, pentru ca de acolo sa le daruim cu totii acestei lumi mari in care traim hranind-o nu cu certitudini iluzorii ci cu ceea ce fiecare dintre noi este in stare sa gandeasca si sa faca.   Balasa Gabriel 

     Incerc sa privesc cu detasare situatia prin care trece azi Romania, strecurandu-ma  coplesit printre nedumeriri, nelinisti si spaimele aruncate de peste tot asupra noastra.

       Romania pare sa aiba o mare problema si nimeni nu stie ce trebuie facut, ca si cum toti au uitat  ca intotodeauna exista cel putin o solutie la orice fel de problema creata de oameni.

         Iar solutia cea mai simpla se afla acolo la inceputul problemei si nu la sfarsitul acesteia. Poate ca ar trebui sa ne detensionam un pic si sa ne gandim cum functioneaza azi libertatea pe care am cucerit-o in 1989.

         Am strigat atunci libertate, am dorit-o si am avut-o, numai ca libertatea intr-un labirint nu valoreaza prea mult. Iar noi am fost dusi intr-un labirint al problemelor pe care ar trebui sa le rezolvam, fara sa ni se spuna ca exista o cale mult mai simpla de a fi cu adevarat liberi.

         De undeva din afara oricarui labirint imi dau seama ca e mult mai simplu sa spui ca esti liber decat sa fi, pentru ca libertatea fara un scop inseamna de fapt anularea oricarei stari de libertate. 

      Am avut noi romanii un scop in 1989, in afara de a scapa de Ceausescu si de comunism? Se pare ca nu. Am devenit liberi, dar si liberi de orice scop, de orice tinta care sa ne permita trasarea unui ideal in care sa credem si care sa ne dea energia necesara pentru a fi cu adevarat liberi.  

    Probabil ca acum a sosit timpul sa ne luam libertatea de a ne gandi la acest scop, sa alegem o directie in care vrem sa mergem si sa ne dezvaluim pentru noi insusi secretul unei libertati care functioneaza cu adevarat.       

        Libertatea functioneaza intr-adevar numai daca avem un scop si daca alegem constienti directia in care vrem sa mergem, altfel vom fi mereu luati de mana si dusi in cate un labirint de unde nu vom mai reusi sa iesim niciodata.  BALASA GABRIEL

De cate ori nu am fost deranjati de comportamentul unei alte persoane, si ne-am grabit sa o judecam, catalogand-o imediat.

 V-ati gandit ce ne face sa procedam astfel ?

 Eu unul mi-am pus aceasta intrebare si spre surpriza mea, am realizat ca la baza tuturor judecatilor sta de obicei frica.

Frica de a nu descoperi ca si noi am putea fi la fel cu cei pe care-i judecam, este cea care ne impinge sa-i executam pur si simplu desfintandu-i, criticandu-i si astfel impingandu-i undeva cat mai departe de noi, pentru ca nimeni sa nu incerce sa ne compare cu acestia.

Adevarul este ca suntem maestri in deghizare, si folosim de-a lungul vietii noastre atatea sute si mii de masti pacalindu-i pe ceilalti, incat este imposibil sa nu ne pacalim si pe noi insine.

Si cine spune ca aceste masti sunt cel mai rau lucru pentru noi, cu siguranta este stresat de acelasi sentiment de frica.

Pentru ca acestea reprezinta stratul nostru exterior de protectie in fata unei lumi care este prea mare facandu-ne sa ne simtim mereu singuri inlauntrul ei.

Aceste masti facute de multe ori din tot ceea ce nu vrem sa fim, sunt totusi un ecou ce se aude din singuratatea a  ceea ce dorim sa fim, adica diferiti si cu totul altfel decat ceilalti, chiar daca pentru aceasta de multe ori trebuie sa ne ascundem noi de noi insine.  

De aceea, atitudinea corecta fata de toate aceste masti, nu trebuie sa fie una de ura, ci trebuie sa fie una de iubire, pentru ca ele ne pot ajuta sa ne intelegem cele mai ascunse aspecte ale sinelui nostru, ele ne pot aduce aproape de spiritualitatea unei evolutii personale. 

Incetul cu incetul ar trebui sa prindem curaj si sa ne uitam la mastile noastre, sa le privim nu numai din spatele lor ci si din fata lor, sa ni le asumam pentru a intelege semnificatia acestora pentru evolutia noastra personala. Pentru ca in spatele acestora stau ingropate emotii si sentimente care odata scoase la lumina incep sa straluceasca si sa faca ca si cele mai vizibile imperfectiuni sa para cu totul si cu totul naturale, descoperindu-ne ca acestea sunt facute din ceea ce suntem noi cu adevarat.

Balasa Gabriel

Nu ma pricep la guvernare, asa cum nici cei care guverneaza acum nu se pricep la a intelege  si la a vedea cu adevarat ceea ce se petrece cu Romania .

       Nu imi explic de ce puterea care conduce acum Romania este lipsita de orice spontaneitate, de orice farama de inteligenta valoaroasa, multumindu-se doar a se preface ca stie ce face, urmarind strict sa coloreze cu o anumita culoare prestabilita un desen deja  schitat pe care in nici un caz nu ar fi in stare sa-l schimbe cu o pictura proprie care sa reprezinte ceva pentru ei si pentru cei care ii conduc.

           Oare este imposibila orice implicare a acestora pentru gasirea unei creativitati autentice in actiunea de conducere a statului, doar pentru ca sunt fixati in jocul unui rol mecanic atribuit de societate intr-o maniera dramatica de actorie penibila.

          Este adevarat ca in Romania puterea a reusit ridicarea la statutul de arta a activitatii de a nu face nimic cu adevarat pentru evolutia societatii noastre, numai ca in prezent aceasta experienta senina a fost tulburata de agitatia unei lumi care se prabuseste.

          Iar acest lucru a facut sa dispara relaxarea mecanica si sa vedem cu toti actul nenatural, fortat si limitat al unei puteri care de fapt nu stie sa conduca, pentru ca nu si-a pus niciodata problema unui loc in care vrea sa ajunga impreuna cu Romania si cu romanii, multumindu-se cu interesele  marunte, personale si egoiste care ii exclud pe toti ceilalti.

           Acesta este insa nivelul societatii noastre, iar daca azi conducatorii nostrii ne spun ca ne-au mintit, trebuie sa ne trezim si sa vedem ca minciunile acestora si legile pe care le dau sunt cele care convin si caracterului nostru, indiferent daca vrem sau nu sa recunoastem acest lucru.

          De 2000 de ani ratam intr-una o Romanie la care puteam ajunge cu siguranta daca ne desteptam, asa cum singuri ne-o spunem in imnul national, pentru ca meritul unei Romanii puternice nu poate fi decat cel al unor romani puternici care o alcatuiesc.

          De 20 de ani ratam intr-una o revolutie mintindu-ne singuri ca schimbarea unor legi sau a unor institutii va face ca libertatea noastra sa ne aduca tot ceea ce ne dorim, pentru ca nu vrem sa vedem cum plagile sociale de care suntem atinsi se datoreaza lipsei conditiilor de dezvoltare personala si de propasire individuala.

           Cred ca a sosit momentul sa constientizam iluzia fatala pe care o impartasim cu totii, ca bunastarea si fericirea noastra depind doar de facilitatitile obtinute din partea institutiilor statului, si ca dam astfel o importanta covarsitor de mare actelor unei puteri a carei tendinta va fi mereu de a ingradi individul si de a-l aduce la o stare de neputinta si inactivitate civila.

          Nu mai cred ca actul legislativ este cel mai important act prin care poate fi adus progresul unei tari, pentru ca nici o putere legala nu poate sa ne faca mai buni decat vrem noi sa fim.

           Nu mai cred ca orice actiune a statului poate fi mai importanta decat caracterul oamenilor care-l alcatuiesc, pentru ca nici o putere legala nu poate sa schimbe un om.

           Nu mai cred ca trebuie sa asteptam un ajutor din partea altora, pentru ca a venit vremea sa ne ajutam singuri  noi insine.

            Daca cei care ne conduc aleg acceptarea unei decaderi nationale, atunci cred ca este vremea ca romanii sa aleaga progresul national prin vointa de a razbate prin toate aceste greutati ce ne sunt puse in fata.

           Istoria unei tari nu este alcatuita doar din numele catorva oameni foarte cunoscuti ci, din valoarea individuala a tuturora celor care muncesc si traiesc in aceasta istorie.

        Cred ca a sosit timpul ca societatea sa se ocupe de o educatie care sa constea in principal in lectii de munca, de caracter, de perfectionare morala, de abnegatie si onestitate, de curaj, de incredere in propriile puteri, care sa ne faca sa indeplinim prin noi insine tot ceea ce este in puterea noastra sa facem pentru noi si pentru Romania.

         Cred ca a sosit timpul sa vedem ca nu criza este cel mai mare pericol ci, lipsa vointei noastre de a arata ca suntem in stare sa facem fata acestei greutati, ca exista posibilitati de iesire din acest impas prin care putem razbate cu siguranta cu vointa si determinare .

            Cred ca a sosit timpul sa daramam daca este nevoie muntii de lasa nesiguranta ridicati de cei care ne spun ca este imposibil altfel.

        Daca avem nevoie de un guvern, daca avem nevoie de conducatori, atunci acestia trebuie sa fie din cei care daca ajung la capatul unui drum si nu maI gasesc un altul, sunt in stare, au vointa, curajul si energia de a deschide ei insisi un nou drum.   

       Chiar daca suntem doar romani, sfatul spartanului catre fiul sau care se plangea ca in lupta sabia lui este prea scurta : -“LUNGESTE-O CU UN PAS ” este perfect valabila pentru cei care ne conduc azi, iar aceasta presupune lungirea cu un pas nu numai a hotararii si curajului de a lua decizii care sa ne impulsioneze spre transformare civilizatia noastra,   dar si spre alegerea unei directii in care vrem sa ne indreptam, si care cu siguranta va fi directia corecta atata vrem cat suntem in stare sa ne croim un drum pe aceasta directie.

Balasa Gabriel      

Daca alegem sa privim altfel lucrurile putem vedea ca situatia in care ne gasim azi are legatura cu noi si cu felul in care gandim si ne raportam la noi insine, la ceilalti si la societatea in care traim.

Pentru a trai avem nevoie de energie, iar eu cred ca cea mai importanta energie ne vine din posibilitatea pe care o avem de a ne schimba oricand, in orice moment, indiferent de context, aceasta posibilitate exista mereu la indemana fiecaruia dintre noi.

Din pacate reprimarea oricarui sentiment de schimbare ce incearca sa apara in sufletul nostru ne priveaza de energie, si incepem sa suferim. Atunci nu ne ramane decat supravietuirea, agatata de judecata, jignire si descurajare , ca singura posibilitate de unde ne putem simti inca in viata desi sufletul nostru este aproape mort.

Fiecare om nascut pe aceasta lume este capabil sa se schimbe, dar deseori odata cu trecerea timpului omul isi pierde aceasta abilitate.

Vestea buna este ca aceasta poate fi recastigata, pentru ca fiecare om este capabil de iubire, iar iubirea este o sursa curata de energie care ne poate ajuta sa traim mai mult cu sufletul inviat de schimbarea pe care o putem face.

Daca intelegeti toate acestea, atunci mergeti inainte spre lumina, spre iubire, si nu va mai osteniti sa gasiti tapi ispasitori pentru ca adunati si mai multa amaraciune care nu face altceva decat sa va impiedice sa va dezvoltati, si sa va indreptati cat mai repede catre iubire.

Sa traiti !

Dar sa traiti cu sufletul inviat de iubire !  Balasa Gabriel

Ma straduiesc mereu sa rezolv situatiile, sa caut noi moduri de a gandi lucrurile, sa gasesc raspunsuri la problemele care ma framanta,  si imi dau seama ca sunt ca un copil care incearca sa aseze mereu jucariile in alt fel, pentru a experimenta noi fatete ale acestei existente ale mele pe acest pamant, chiar daca de multe ori acestea nu-mi convin deloc, sau chiar ma ranesc facandu-ma sa sufar .

       Si oricat de surprins as fi pe moment de tot ceea ce se intampla mereu in jurul meu, viata mea mi se pare ca ramane totusi ca o stire veche pe care am uitat-o doar.

        Ma simt prins in necunoscutul care ramane intotdeauna neatins de cunoscutul obtinut  asa de usor si fara intelepciune, si datorita caruia strang mereu atatea zdrente in sufletul meu.

       Am invatat insa ca existenta acestui necunoscut nu este niciodata acceptata foarte usor, pentru ca mai inainte de a ne deschide oricarei potentialitati, noi am invatat prea bine in a ne limita capacitatea de a concepe noi paradigme ce ne ciuruiesc pur si simplu obisnuintele noastre la care tinem asa de mult.

      Ce inseamna a exista si a trai pana la urma?

      Sunt ele unul si acelasi lucru, sau una este anticipata de cealalta?

      Eu cred ca Existenta ne este oferita in dar, iar a trai  este pana la urma doar  o hotarare constienta de a simti, luata in minte si in inima, si de a iubi neconditionat existenta  fara a tine cont de pretul acesteia, pentru ca adevarata valoare nu este nici acest pret si nici ce se obtine cu ajutorul lui, adevarata valoare o reprezinta doar iubirea si atat.

            Sunt vieti intregi de intrebari, care niciodata nu si-au gasit raspunsurile, iar pentru cei care inca ne chinuim sa raspundem la acestea trebuie intelegem ca si daca reusim uneori si credem ca am gasit toate raspunsurile,  viata vine  si ne schimba iarasi toate intrebarile.

               Si atunci ne intrebam din nou, ce avem noi in comun cu ceilalti in afara de iluzia unei societati in care fiecare traieste totusi o viata rupta de orice realitate comuna de socializare.

          Ne este atat de usor sa ne abatem viata noastra de la o existenta autentica, prin crearea unor tipare care ne conduc pana la urma la disfunctionalitati si blocaje.

          Si in acelasi timp ne este atat de greu sa renuntam la aceasta continua legitimare a vietii noastre prin gandurile si faptele noastre care cauta in continuu un scop anume.

         Un scop pe care am cautat mereu sa-l definim cat de bine am putut, un scop care sa ne  apartina numai noua, indivizilor care s-au trezit din somnul copilariei datorita galagiei pe care au fost invatati sa o faca pentru a-si antrena personalitatea. Si mereu identificam cand un scop, cand un altul, toate fiind indreptate spre ceva din exteriorul nostru, sa invatam, sa reusim, sa ajungem pe o anumita treapta, sa realizam lucrurile pe care ni le-am propus, sa facem ceva extraordinar, sau sa ajutam pe cineva.

        Numai ca simplitatea acestei existente pe care o ascundem in interiorul nostru, ma face sa realizez, ca  nimeni dintre noi nu a intrat in aceasta existenta pentru a construi lucruri marete  in aceasta lume exterioara noua si in care ne traim aproape 99% din existenta si la care visam fiecare cel putin odata in viata.

        Si nici sa ne reglam conturile cu cei care ne-au suparat,  sa luptam cu cei care nu gandesc ca noi, sau sa raspundem la toate intrebarile pe care ni le pun ceilalti ori pe care ni le punem singuri.

         Poate ca nu ceea ce gandim acum, ceea ce spunem sau ceea ce facem in momentul acesta ne reprezinta cel mai bine, ci ceea ce simtim. Pentru ca sentimentele noastre sunt cele care sunt capabile in a ne crea o realitate interioara pe baza careia sa avem cu adevarat o experienta exterioara autentica.

        In viata noastra de toate zilele ne impiedicam deseori de lucruri necunoscute, iar o parte importanta din acestea sunt tocmai sentimentele care de cele mai multe ori traiesc in noi singure si triste ca nu le acordam atentia necesara.

        Pentru ca sentimentele pot fi lucrurile cele mai apropiate, chiar in noi, pe care singuri le-am ales fara sa le transformam in ganduri pe care trebuie sa le induram sau pentru care sa ne luptam, ele pot fi in acelasi timp si existenta noastra si viata noastra.

         De aceea cred ca nimic nu este gresit daca lasam un moment la o parte prejudecatile sanatoase in care credem fiecare si pe care le purtam cu noi tot timpul pentru a ne intoarce fara nici un calcul spre ceea ce simtim acum, pentru ca mai degraba suntem ceea ce simtim decat ceea ce spunem sau aratam celorlalti !

Balasa Gabriel