Gabriel Bălaşa

  Balasa Gabriel    

           Statul nostru de azi nu mai este de mult un actor profesionist respectat, care-si joaca rolul sau corect cu profesionalism, ci pare mai degraba ca s-a transformat intr-un cabotin care nu poate sa ne faca decat sa radem sau sa plangem, multumindu-se doar sa ne spuna prin vorbe goale ca este un stat bun chiar fara sa fie.      

   Statul care isi interpreteaza rolul in batjocura nu poate insa astepta de la oameni mai mult decat indiferenta, pentru ca o armonizare a comportamentelor umane dintr-o societate depinde in mod esential de reciprocitatea celor doua roluri principale, ale statului si ale societatii.    

              Atunci insa cand un stat nu ia in considerare reactiile societatii la masurile sale, se demoleaza orice relatie de reciprocitate.   

      Statul  nu trebuie sa fie  o camasa de forta pentru nici o societate, ci mai degraba un cadru in care sunt fixate prin legi, institutii create pentru ca prin functionarea acestora sa se inleseneasca socializarea oamenilor si sa faca astfel societatea sa evolueze.   Importanta acestei socializari consta in coordonarea statului si a societatii pentru ca indivizii sa poata obtine daca nu fericirea macar satisfactia.          

        Pentru ca orice stat are sens doar daca se afla intr-o relatie permanenta cu societatea, altfel, fara acest statut social orice stat isi pierde nu numai identitatea dar chiar si dreptul de a exista, caci pentru a fi stat trebuie sa ai o societate in care sa-ti exerciti autoritatea iar rolul nu poate fi niciodata unul individual ci doar unul social.   

        Statul nu poate fi redus nici la o simpla supravietuire institutionala, el trebuie sa fie un domeniu al deschiderii unor noi posibilitati sociale.    

             Statul nu poate fi legitimat doar prin institutiile sale, cu atat mai mult nu poate fi legitimat prin persoanele care conduc  aceste institutii , ci prin relatiile pe care le construieste intre oameni si intre acestia si institutiile sale.        

   Avand in vedere ca ordinea sociala se afla mereu in schimbare, trebuie sa tinem cont ca in lipsa unor roluri institutionale asumate si guvernate de sisteme de reguli clare si precise care sa structureze comportamentele umane in functie de asteptarile societatii, se lasa un loc considerabil improvizatiei personale. Scenariul unui stat rupt de caracterul sau social, influentat de caractere personale si individuale este cel mai prost scenariu, pentru ca acesta nu poate duce decat la disparitia societatii si implicit a statului.      

    Statul trebuie sa fie un constructor social al unor regularitati la nivelul actiunilor umane si nu un demolator de relatii sociale.     

          Ma intreb cum as reactiona eu daca as fi la conducerea statului si habar nu as avea ce sa fac sau cum sa fac sa rezolv problemele tarii.        

            Probabil ca din teama de a nu pierde puterea, sau de a  nu parea ridicol ca nu am nici cea mai vaga idée despre o solutie eficienta utila si corecta as cauta sa ascund acest lucru si as fac ceva, orice imi trece prin minte chiar daca habar nu am ce fac, sau ce efecte dezastruoase as putea sa produc.      

   Mai rau este ca intrat intr-un asemenea mecanism de deformare a realitatii pentru a-mi ascunde incompetenta, probabil ca m-as incapatina sa sustin orice prostie numai pentru a nu se afla ca de fapt habar nu am de ce trebuia facut, parasind orice interes pentru rezultatele masurilor dispuse, in favoarea eforturilor de a mi apara opiniile, pozitia si considerentele propriilor actiuni. Problema mare insa nu ar fi ca nu stiu ce sa fac, ci ca nu pot accepta ca nu stiu, si mai ale ca simpla recunoasterea a acestui lucru  ar putea deschide o  posibilitate reala de rezolvare a situatiei.   

        Poate ca lucrurile nu sunt in mare asa cum ar trebui sa fie si tocmai de aceea cautand valorile evitam sa ne raspundem la intrebarile simple , ce trebuie sa ne dorim si cum trebuie sa ne comportam.    

     Daca libertatea pentru multi dintre noi a devenit doar un simplu produs de fast food, incepem sa vedem ca aceasta consumata in exces ne  umfla pe toti  de o speranta obeza  ca poate exista si pentru noi totusi o democratie la pret redus.

Balasa Gabriel

              Exista in lumea aceasta mare destula confuzie ca sa poti sa invinuiesti pe oricine si orice, iar ca sa se mentina cat mai mult aceasta confuzie e nevoie mereu de schimbare intr-o alta schimbare. Mai ales atunci cand reusesti sa faci din schimbare un instrument progresist totul devine mai usor si mai simplu, iar intelegerea ramane ascunsa sub cuvintele si umbrele acestora, ca sub o reforma transformata intr-o lipsa ce-ti da de inteles ca  oricum ti-ar fi mai bine intr-o stare diferita de cea in care te afli acum.

         Peste tot pare ca stabilitatea a devenit lipsita de orice inteles si mai ales lipsita de orice valoare. De la legile pe care ar trebui cladita orice ordine de drept intr-o societate si pina la ceea ce are valoare cu adevarat pentru oameni, totul se shimba intr-un ritm ametitor dar mai ales nesanatos, fara insa a le aduce oamenilor o stare diferita de cea in care erau mai inainte.

       Daca vapoarele sunt facute pentru a pluti si nu pentru a se scufunda, daca avioanele sunt facute pentru a zbura si nu pentru a se prabusi, atunci si legile trebuiesc facute pentru a functiona cat mai mult si nu pentru a fi schimbate a doua zi.   

         Si sub aceasta stare de confuzie ma intreb si eu daca dreptatea este cea care poate cu adevarat sa creeze ordinea sau aceasta este mai degraba  o sustinatoare a ordinii.

         Totusi la baza oricarei societati trebuie sa stea o ordine, aceasta este stabilita prin legi stabile si de valoare, si mai ales este cea care exista intotdeauna mai inainte de orice dreptate, pentru ca numai atunci cand ai o ordine stabilita, poti sa-ti dai seama de nedreptatea care ti se face in raport de aceasta ordine care exista deja.          

         Numai atunci cand exista ordine exista si drepturi si obligatii pentru toti fara ca sa ti le dea cineva anume, si mai ales atunci exista  posibilitatea de a te apara fata de orice nedreptate. Iar elementul  cel mai important al unei ordini bune, este  caracterul impersonal al ordinii, caci daca vorbim de ordinea unuia sau altuia, ori a celui mai puternic, nu vorbim de fapt despre ordine ci despre o tiranie ordonata dupa propria vointa.    

        Cum la fel de adevarat este si ca nimeni nu poate respecta cu adevarat o ordine daca nu vrea sa o respecte si daca nu crede in aceasta si mai ales in faptul ca are nevoie de aceasta ordine.

         Ordinea si armonia unei societati constituie de fapt dreapta functionare a acesteia, care reprezinta criteriul cel mai valoros al oricarei comunitati.    

           Ordinea insa, nu poate fi ascunsa niciodata doar in putere sau forta, dar te poti amagi in aceasta privinta, iar aceasta amagire te umple pina la urma de frica ca altcineva iti stabileste realitatea.

          Ordinea este cea care tine lucrurile drepte intr-o societate, ea este normalitatea fireasca a oricarei dorinte de dreptate care cauta sa indrepte lucrurile strambe ce ies in evidenta ca nefiresti

         Pe cand dreptatea  ţine de această adecvare la realitatea unei ordini bine stabilita in societate.

      Dreptatea nu poate sa vina decat dupa ce exista ordinea, pentru ca aceasta trebuie sa indrepte orice nedreptate conform unei anumite ordini care este deja bine stabilita.

          Intelegerea dreptatii in afara acestei ordini este un lucru aproape imposibil, sau in cel mai bun caz o minciuna invelita in cuvinte goale.           

          Iar atunci cand nu exista ordine intr-o societate, orice incercare de a face dreptate este sortita mai devreme sau mai tarziu esecului si distrugerii oricarei functionalitati a armoniei dintre realitatea pe care oamenii o traiesc si intelesul pe care acestia il dau tuturor lucrurilor.

          Daca falsul este strîmb, atunci tot ceea ce este strîmb este impotriva acestei ordini stabilite de societate.

          Ordinea este dreptatea firii, iar dreptatea este adevărul ei.

           Si cel mai bine se vede functionarea corecta a unei Ordini in acea  societate care este marcata de un sens asumat constient, si prin aceasta respectat si iubit de catre majoritatea oamenilor.

          Justitia intr-o lume fara o ordine asumata si respectata nu are cum sa corecteze raportul oamenilor cu societate, pentru ca îndreptarea omului  în sensul de a-l repune într-un raport corect cu ordinea din societate nu se poate face fara ca aceasta sa  poata vedea o anumita ordine si sa –si dea astfel seama de sensul spre care trebuie sa indrepte lucrurile strambe, dar mai ales pentru ca dreptatea este chiar sensul ordinii dintr-o societate.   

Miracolul elimina timpul necesar oricaruia dintre noi pentru invatare si intelegere, el este o stare de gratie a spiritului daruita noua de Dumnezeu.

Si cel mai mare miracol mi se pare nasterea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu si mai ales chemarea acestuia la mantuire, adica la recunoasterea starii originare a omului si la unirea acestuia cu Dumnezeu.

Iisus Hristos a venit pe pamant pentru ca noi oamenii esuam in dorinta noastra de a ne uni cu Dumnezeu iar uneori chiar uitam cu totul de aceasta. 

 El ne asteapta pentru ca atunci cand noi am esuat sa ne poata lua asupra lui toate greselile noastre pe care nu le-am putut corecta singuri, si astfel sa nea dea mantuirea ca pe o recunoastere a noastra din intregul din care facem parte.

 El ne arata greselile noastre, ne invata sa le acceptam si mai ales ne invata cum sa le desfacem si cum sa actionam pentru a le corecta.

Traind miracolul lui Iisus ne vom convinge de existenta lui Dumnezeu care este iubire, iar convingerea vine savarsind iubirea in sufletul nostru si unindu-ne cu Dumnezeu.

Puterea nu este o lumina, ea este mai mult instrumentul cu ajutorul caruia poti sa faci lumina daca il folosesti corect. De cele mai multe ori insa, aceasta putere este folosita prost, pentru ca nu se incearca obtinerea unei lumini in mod direct ci doar in mod indirect  ca un efect al unei alte actiuni, de exemplu dand foc mai intai si distrugand altceva pentru ca sa  poti sa spui ca ai obtinut si ceva lumina, fara sa-ti mai pese insa de cenusa pe care o lasi in urma.

 De aceea orice putere este costisitoare, ea este ca niste bilute cu memorie retardata pe care tot frecandu-le in maini risti sa le incalzesti asa de mult incat sa te arzi destul de rau.

In general  o lumina este mereu aprinsa imprejurul puterii chiar daca aceasta vine de la incendii devastatoare, iar  noi oamenii ne strangem involuntar spre acel loc rau luminat, incercand sa simtim si noi putin din aceasta putere in apropierea careia mintea noastra se incalzeste si incepe sa se abureasca de tot felul de vise ce ne dau impresia ca aceasta ne-ar putea apartine si sa ne simtim astfel mai speciali, mai diferiti si in orice caz mai buni si mai superiori decat ceilalti.

Puterea incearca mereu sa arate ca o dimensiunea domestica a unei societati, ce consta in  libertatea de a ne conduce vointa noastra si manifestarea in relatiile cu ceilalti dupa un scenariu, crezand ca acesta ii da si drepturile de autor chiar asupra vietilor noastre.  

Atunci cand puterea intra in criza insa, oamenii incep sa vada minciunile unei libertati fara libertate si isi aduc aminte de libertatea adevarata si reala care nu poate exista fara existenta unor valori in care noi sa credem si spre care sa tindem.

La nivelul societatii puterea exista  doar  prin raportarea fortei cu care aceasta poate domina  poate stapani si poate conduce pentru ca oamenii sa se simta bine si in siguranta. Puterea insa devine mai devreme sau mai tarziu o consumatoare a fortei care a propulsat-o, o consumatoare a unui sacrificiu continuu al societatii, in numele unei necesitati al carei sens si interes este dat numai si numai de ea.

 Atunci cand puterea isi pierde sensul ei real de  dimensiune a iubirii fata de societatea care a creat-o, atunci cand aceasta nu mai poate sa daruiasca nimic ci doar  se inchide pentru a strange forta pe care sa o aplice asupra societatii, atunci o astfel de putere devenita o consumatoare a vietilor, se transforma intr-o forta ce-si intareste scoarta propriei bunastari prin sacrificarea intereselor societatii, devenind astfel o putere fortata.

 Orice forta duce insa, la acumularea de tensiuni  si acest lucru poate aduce un moment in care se poate schimba  si raportul dintre orice putere activa si puterea aparenta si pasiva a societatii, caci prin dezvoltarea continua a unei tensiuni efective  se poate ajunge ca puterea pasiva sa devina reactiva si sa domine astfel orice fel de putere activa. 

          Cu totii am auzit de efectul placebo,este tratamentul prin care pacientilor li se spune ca li se administreaza un medicament sau chiar ca li se face o operatie, fara ca in realitate sa li se dea ceva care sa aiba o proprietate vindecatoare sau sa li se faca vreo operatie. Si totusi pacientii cred ca ceva se face, cred ca tratamentul ii va ajuta sa se insanatoseasca, iar in prezenta acestei credinte corpul lor reactioneaza ca si cand ar fi luat medicamentul sau ca si cand operatia ar fi fost reala, iar vindecarea acestora apare ca un miracol.

        Esenta acestui efect placebo consta de fapt in credinta pe care o construiesc sau o regasesc pacientii, si la care corpul acestora reactioneaza, vindecandu-se pur si simplu singur.

        Aceasta  Credinta, este un subiect asupra caruia discutiile noastre nu merg deseori in profunzime, pastrandu-ne doar la marginile unor aparente, fara insa sa acceptam sa discutam deschis despre rolul pe care il joaca credinta in viata noastra dincolo de orice discutie sau opinie.

       Motivul pentru care nu ne intrebam prea des ce este credinta, este datorat faptului ca aceasta reprezinta o convingere proprie si subiectiva, este experienta noastra pe care o traim singuri si pe care ne este  greu sa o impartasim cu ceilalti.          

        Cea mai buna explicatie a credintei am gasit-o intr-o carte, unde  cineva definea credinta ca fiind acceptarea care vine din ceea ce credem in mintea noastra ca este adevarat, unit cu ceea ce simtim in inima noastra ca este adevarat.

         Toti avem credinte, experientele noastre sunt insa diferite, important este insa sa constientizam faptul ca orice credinta reprezinta o putere personala cu ajutorul careia putem alege orice schimbare vrem sa facem.

          Daca  ne intoarcem la placebo, vedem ca acesta este un cuvant latin care este folosit in Psalmul 114 cu 9 Placebo Domino in regione vivorum  si care se traduce Bine voi placea Domnului, in pamantul celor vii, deci placebo inseamna  voi placea, iar indemnul meu este haideti sa incercam in fiecare zi de Duminica la ora 12 un  Placebo pentru Romania !

        Nu va grabiti sa spuneti ca este o naivitate, pentru ca cercetarile stintifice au aratat ca totul este posibil. Astfel in timpul razboiului dintre Israel si Liban, care a inceput in 1982, cercetatorii au pregatit un grup de oameni care prin meditatie sa simta pacea in corpurile lor, gandindu-se ca ea exista deja si nu rugandu-se pentru ea ca sa apara. In timpul acestui experiment activitatile teroriste au incetat, rata crimelor a scazut chiar si incidenta accidentelor rutiere s-a redus, iar cercetatorii au ajuns sa identifice de cati oameni care impartasesc aceasta stare de pace era nevoie, inainte ca aceasta sa schimbe realitatea, acest numar la care au ajuns este  radacina patrata a unui singur procent din populatie, de exemplu cam 100 de oameni la 1 milion de locuitori. Studiul a devenit cunoscut sub numele International Peace Project din Orientul Mijlociu, iar rezultatele au fost publicate in The Journal of Conflict Resolution in 1988.

          Astazi insa, cand aproape toata Romania aplica efectul nocebo adica aproape toti credem ca suntem intr-o situatie care ne ameninta vietile, ca nimic nu mai merge asa cum trebuie pe plan economic, social si politic, putem schimba acest lucru printr-o credinta in credinta insasi care sa aiba puterea de a schimba in bine toate aceste lucruri din Romania, care sa vindece toate rautatile si relele pe care le-am acumulat de-a lungul secolelor si care ne ranesc vietile noastre de zi cu zi.

         Daca ne traim viata pe baza a ceea ce credem,  si din pacate credem mereu ceea ce ne spun altii, atunci este clar ca niste credinte gresite fac ca vietile noastre sa arate asa cum arata astazi  Romania. Putem vedea astazi cum credintele generale de tristete, frica, ura si separare ne distrug pe fiecare dintre noi si distrug chiar Romania.

           Placebo pentru Romania inseamna in primul rand sa credem ca  schimbandu-ne credintele noi schimbam insasi lumea in care traim.      

         Fiti siguri ca in prezenta credintei limitele economice, sociale si politice pe care le cunoastem astazi pot ajunge sa apartina trecutului iar realitatea poate fi creata in mod constient de fiecare dintre noi, vindecand ranile noastre cele mai adanci, dand viata celor mai mari bucurii si facand sa functioneze o Romanie pentru fericirea noastra a tuturora.

        In univers totul este conectat, ultimele cercetari stintifice confirma ca exista un camp energetic care tine totul laolalta, iar credintele isi produc efectele dincolo de corpurile noastre.

         Placebo pentru Romania incepe din inimile noastre care produc cea mai puternica energie electrica si magnetica din corp, iar atunci cand in inima, coboara un gand pe care il simtim si-l transformam astfel in sentimente si credinte ce creaza unde electrice si magnetice pe care le transmitem dincolo de corpurile noastre, veti vedea ca pe masura ce ne schimbam credintele shimbam si energia care in final shimba insasi Romania in care traim.

          Daca credinta este atat de puternica, haideti sa ne folosim puterea noastra prin credinta ca  Romania functioneaza bine, ca economia merge iar oamenii traiesc linistiti departe de grija zilei de maine, ca politica a lasat in urma nevointele sale si  este orientata spre fericirea oamenilor pe care-i slujeste, ca in comunitatile in care fiecare traim, iubirea ne vindeca suferintele si bolile oricat de grele ar fi acestea.

Balasa Gabriel

         Am fost tentat sa scriu, ca trădarea semnifica in primul rand lipsa unei credinte, a unei convingeri, pentru ca nici un om care crede in ceva nu poate trada. Pentru ca tradeaza doar cel care nu crede, si care doar se ascunde sub o masca a servilismului. Ca de fapt acela a tradat inca de la inceput, fiind vorba doar despre o tradare care infloreste mai tarziu in spinii abandonului pentru ceva pe care l-a slujit doar dintr-un interes ce nu a fost infaptuit.       

   Si totusi, am ajuns sa trec peste impactul negativ si sa ma gandesc la tradarea justificata de alegerea interesului propriu in realizarea celui mai simplu instinct, acela de supravietuire.    

     Sunt multe tradari in lumea aceasta, si toate ne induc sentimentul unei stari negative. Privind rational tradarea insa, nu poti sa nu observi ca, pentru a trada trebuie sa fi de aceasi parte cu cel pe care-l tradezi, pentru ca daca ii esti adversar actiunea ta nu mai este numita tradare ci este virtutea celui care lupta pentru convingerile sale.  

        De aceea tradarea nu apare  decat la cei foarte apropiati, la cei care au la un moment dat unul si acelasi drum, sau aceleasi idealuri, aceleasi interese, aceleasi dorinte, pentru ca nimeni nu poate abandona pe cel care nu este linga el.     

    Apoi, este imposibil sa nu observi  ca in existenta oricarei stari de echilibru sau de dezechilbru, apare un moment in care fiecare isi da seama ca interesul lui este altul decat al celuilalt de langa el, si atunci intervine un moment de ruptura, in care apare tradarea ca o alegere pe care o faci mai intai pentru tine, fara sa te mai intereseze ca aceasta va fi facuta impotriva celui cu care ai fost pina in acel punct impreuna.   

      De aceea, uneori tradarea exista pentru ca iti vine greu sa alegi impotriva interesului tau, si pentru ca putini au vocatia de martiri.       

  Este greu sa tradezi, dar si mai greu este sa fi tradat, pentru ca treci printr-un dezechilibru care lasa urme in convingerile si increderea pe care le-ai avut pina la acel moment. Totul insa este depasit printr-o noua restabilizarea a convingerilor, idealurilor si intereselor  pentru care urmeaza ca fiecare sa gaseasca un alt echilibru mult mai proaspat si s-ar putea mult mai trainic.      

  Privind la aceasta epoca a ipocriziei si falsitatii in care traim, vedem ca tradarea a devenit o parte din existenta noastra.  Tradam si suntem tradati, iar tragedia ni se pare mare si dureroasa doar atunci cind suntem noi tradati, nu si atunci cand tradam noi.    

     Priviti de exemplu la politica, acolo unde dupa mine,  nu poate exista decat tradare calificata, in interese de partid sau pe linga partid, pe care oamenii le manifesta fiecare in felul sau, cautindu-si indeplinirea propriilor interese.            

    In politica cei care sunt alesi promit, si cauta sa convinga cit mai multi oameni ca interesul lor este sa-i voteze.

      Dupa alegeri insa toti oamenii politici tradeaza ascunzandu-se dupa justificarea unei politici, ridicata mult mai sus decat rangul oricarui votant, si atunci cand vine momentul ca oamenii sa se trezeasca, credeti ca mai vorbeste cineva despre cine a tradat primul.     

     Nu, cu siguranta ca nu, frustrati de pierderea suferită cei care se simt sacrificati sunt chiar oamenii politici stapaniti de egoism, plini de sine si incapabili de a-si recunoaste propriile lor tradari, devin victime si razbunatori crunti in numele unei moralitati lipsite de orice constiinta a tradarilor pe care le-au facut.  

 Balasa Gabriel