Gabriel Bălaşa

         Imi imaginez ca in mijlocul unei metropole pline de oameni, produse si bani, as incerca sa aplic tehnicile de supravietuire necesare unui om aflat in salbaticie, si imi dau seama ca nu numai ca nu este acceptabil, dar purtarea mea va deveni agresiva atat pentru cei din jurul meu cat si pentru mine insumi.    

Supravietuirea are o legatura directa cu puterea si controlul pe care cautam sa-l dobandim asupra a ceea ce se afla in exteriorul nostru  tocmai pentru a ne putea bucura de experienta vietii si a indeparta cat mai mult efectul unei anihilari ce ne-ar scoate din aceasta viata.   

   Supravietuirea nu este numai un instinct, dar in atatea secole de functionare, aceasta a devenit un tipar obligatoriu al fiintei noastre ce ne conditioneaza  nu numai viata dar si dezvoltarea spirituala.      

  Ne-am obisnuit atat de mult cu ea incat aceasta  s-a transformat dintr-un tipar, intr-un mijloc esential prin care  ne traim vietile si  astfel dintr-un simplu instrument a ajuns  conducatorul suprem ale carei ordine le executam fara cracnire si intr-o inconstienta hipnotica.         

           Supravietuirea- conducatorul nostru suprem, este cea care in ziua de azi cand nevoile noastre nu o mai slujesc, se foloseste acum de vietile noastre , de relatiile noastre, de societatile noastre si de politicile noastre, pentru simpla sa supravietuire, regasindu-si scopul aparitiei sale  prin jertfirea vietilor omenesti , jertfa care devine esenta si motorul propriei supravietuiri.    

    Nici nu este de mirare ca societatea si lumea  au ajuns sa dezvolte o intelepciune si un spirit bazat pe supravietuire, atata timp cat noi nu am fost in stare sa inlocuim acest tipar  destinat exteriorului  cu un tipar care  sa ne poarte spre imparatia din interiorul noastru, unde un intreg univers ne asteapta sa crestem spiritual.   

     Din pacate durerea supravietuirii care nu mai este satisfacuta de nevoile noastre, a devenit durerea noastra si criza prin care lumea moderna trece astazi este doar un exemplu al unei supravietuiri care nu se mai potriveste deloc  cu  globalizarea in care traim .

         Tocmai de aceea   in locul unei supravietuiri depasite pe care nici o putere din exterior nu o mai poate satisface, cred ca este timpul sa privim in interiorul nostru si sa apreciem energia sufletului din care  poate creste cu adevarat o putere spirituala care sa ne impinga dincolo de supravietuire.

Balasa Gabriel

        Iluzia este ca o lentila,   care chiar daca nu te ajuta sa vezi realitatea asa cum este ea, iti poate spune foarte multe lucruri despre tine.

     Nici o iluzie nu ne ajuta sa ajungem la adevar, si cu toate acestea fiecare iluzie are capacitatea de a intensifica rezonanta la acest taram al adevărului.

   Iluzia poate fi alegerea de a depasi o limitare ce nu te lasa sa fi în armonie cu tine.

  Ea poate fi capatul unui  univers in care  puterea de a gandi în viitor creste mai mult decat orice povara a trecutului …

  De multe ori iluzia iti poate arata slabiciunea   a ceea ce traiesti in exteriorul tau, in comparatie cu frumuseata si importanta a ceea ce traiesti in inima ta.

Iluzia, ne apropie sufletul nostru de mintea noastra, pentru a-l putea vedea mai bine cum este simtit si nu gandit, si pentru a ne putea da seama cat de importanta este experienta acestui suflet pentru noi.

Suflet, de care zilnic incercam inconstienti sa ne departam pentru a ne  putea misca nestingheriti in aceasta lume in care traim, desi el este singurul care poate face diferenta intre realitate si noi.

    Si daca valoarea unei iluzii sta de multe ori doar in intelegerea simtitoare a inteligentei, atunci cu siguranta pretul acesteia va fi mereu o lupta cu influentele pragmatice ale realitatii, unde regulile ne invata ca nu putem sa traim doar cu inima ci mai ales cu mintea.  

Desi, în adevar nu este asa ci, doar in superficiala noastra supravietuire, unde traim alaturi de multi alti oameni pe care nu-i cunoastem cu sufletul, si langa care ne vine mai usor sa stam cu mintea noastra decat cu inima noastra.

 Balasa Gabriel

        Orice sistem presupune o datorie, viata insa nu este decat o soapta de credinta pe care doar cei mai linistiti dintre noi o pot auzi asa cum este ea in adevar si nu intr-o realitate trasata de prejudecati si opinii transante,   cu care nu ne putem cladi decat  turnuri de griji  ce ne despart uni de alti.   

       Ne place sa credem ca stim, ne place sa credem ca intelegem, ne place sa credem ca traim, ne place sa-i judecam pe ceilalti,  si cu atatea placeri ai putea zice ca toata viata noastra este o placere si ca traim un succes.            In adevar insa, si nu in realitate, de cele mai multe ori nu intelegem nimic din aceasta lume.          

           Pentru ca cel mai simplu  este sa realizam ca nu putem sti nimic din ceea ce nu cunoastem. Si cine mai are nevoie de cunoastere in acest timp al nostru, in care multe lucruri ne sunt prezentate  ca fiind  adevarate, si cand noi nu mai ajungem decat cel mult sa contorizam  aceste cunostinte care nu ne apartin in nici un fel. 

      Poate tocmai de aceea nu este de mirare, ca fara sa cunoastem nu suntem decat raspanditori de ignoranta. Sau poate ca a venit timpul sa ne intoarcem la acea stiinta nestiutoare, in care dorinta noastra de a cunoaste sa fie mai puternica decat tiparele trasate ale unor realitati despre care nu stim nimic, dar mai ales in care nu credem.

Balasa Gabriel

                 In mijlocul oricarei agitatii exista un spatiu, oricat de mic, in care poti sa alegi linistea. Linistea care devine dintr-o data un centru in care te echilibrezi fara sa mai alergi cu mintea ca un nebun incoace  si incolo. Stiu ca oamenii privesc lucrurile din perspective diferite, iar asta ii face sa gandeasca diferit si sa actioneze diferit. Dar oricata neoranduiala ar exista in perspectivele noastre exista si o posibilitate de a ne intalni cu toti intr-un singur centru al tuturora si al fiecaruia in parte, iar acela  este sensul vietii noastre.   

Se vorbeste azi din ce in ce mai mult despre testul democratiei, ca si cand aceasta ar reprezenta o materie asupra careia ne sunt examinate cunostintele si de sustinerea si trecerea caruia depinde chiar viata noastra. Multi din cei care vad democratia ca pe un test grila la care se raspunde simplu prin alegerea unei variante, nu se dau in laturi nici de la a privi democratia si ca pe o speta a carei rezolvare corecta constituie deja un scop in sine, chiar daca pe multi alti aceasta rezolvare i-ar face sa planga.

De aceea nu m-am putut opri de a ma intreba singur, pana la urma ce este totusi democratia?

In primul rand as spune ca democratia nu este o lumina pe care ti-o aprinde cineva si tu nu mai ai pe urma nici o grija. Poti chiar sa te plictisesti nefacand nimic si neinteresandu-te nimic pentru ca lumina va ramane mereu aprinsa.

De fapt, cred ca aici este marea capcana, pentru ca lumina democratiei sta aprinsa atata timp cat are un combustibil care o ajuta sa existe, iar acest combustibil este participarea efectiva a oamenilor la o comunitate a cetatii. Pentru ca esenta democratiei este data de unitatea si exercitarea unei puteri care apartine poporului. Si daca acesta ar fi combustibilul am putea spune ca izolarea si dezbinarea nu pot fi decat elementul care poate stinge aceasta lumina.

Democratia este construita din cateva reguli simple dar esentiale la fel ca un drum drept si numai drept, bine delimitat intr-un plan. In momentul in care acest drum incepe sa fie curbat prin fortarea sau interpretarea esentei lui, acesta nu mai este luminat si intra in intuneric, iar democratia ramane un simplu cuvant pe care uni il vor denumi adevar iar alti minciuna, dar care va ramane doar un simplu cuvant si atat.

Democratia inseamna mult mai mult decat institutiile care o sustin dar si decat intentia noastra de a avea si de a trai in democratie.

Democratia nu se limiteaza doar la impunerea unor reguli sau a unei puteri de reprezentare, pentru ca democratia prin esenta ei insasi, imbratiseaza toate domeniile vietii si existentei noastre intr-o singura unitate de traire a fiintei care suntem.

Democratia nu confunda niciodata puterea adevarata a poporului cu reprezentarea acestei puteri, pentru ca democratia limitata doar la modul in care reprezentantii oamenilor exercita puterea incredintata lor, nu este decat o abordare a dependentei noastre de lipsa de responsabilitate sub semnul careia exista mintea noastra. De fapt nu exista reprezentanti ai puterii ci, doar reprezentanti ai oamenilor, iar puterea institutiilor folosita impotriva oamenilor nu este de fapt o putere adevarata ci doar o fortare silnica a acestora.

Democratia adevarata este cea care are intotdeauna de partea ei puterea oamenilor simpli si mai ales constientizarea, exercitarea si trairea acesteia pentru ca intr-adevar oamenii sa ramana stapani pe ei insisi, si sa nu se transforme in simple cifre sau procente.

Puterea intr-o democratie este intotdeauna un lucru normal si simplu, ea devine insa ceva extraordinar de pretios pentru uni atunci cand felul in care este folosita devine mult mai important decat interesele oamenilor simpli carora le apartine de fapt acea putere.

Iar adevarul puterii in democratie este unul firesc care consta tocmai in necesitatea ca puterea sa se arate intotdeauna si de fiecare data dezbracata in toata goliciunea ei fara a fi ascunsa de nimeni si de nimic altceva. Pentru ca numai in democratie puterea se exercita la vedere, sub privirile tuturor fara a fi ascunsa de nimeni si nimic, si mai ales poate fi atinsa de oricine isi asuma propria responsabilitate.

Democratia care este acoperita de reguli, legi si instituti si care nu este dezvaluita in intregime tuturor oamenilor, nu mai este decat o democratie care nu crede in lacrimi, pentru ca in fapt aceasta nu exista, nu traieste si nu este decat o imagine desenata si incremenita pe un panou.

BG

Viata, credem ca o cunoastem dar habar nu avem ce este.

O traim sau  ne traieste, sigur, nu stim inca. Dar faptul ca suntem in stare sa facem orice vrem noi, sau cel putin suntem in stare sa credem asta, ne face sa ne ascundem de aceasta intrebare, falsificandu-ne propria ignoranta cu argumentul ca , daca traim stim ce este viata.

Repetam viata ca o obisnuinta sau obisnuinta ca o viata.

Traim, inchipuindu-ne tot felul de lucruri si incepem astfel sa credem ca stim sa facem diferentierea dintre ceea ce este adevarat si ceea ce nu este adevarat. Faptul ca ochii nostri vad, ca mintea noastra gandeste si sufletul nostru simte ne face sa traim realitatea aceasta ca pe un fel de adevar al vietii.

De fapt, noi nu suntem in stare sa ne trezim pentru ca dormim cu ochii deschisi, iar asta ne pacaleste usor si in acelasi timp profund. Ce daca privim, vedem, ne miscam si poate traim, cand nu suntem in stare sa simtim ca cea mai mare parte din viata noastra obisnuita sau, din obisnuinta vietii pe care o traim, noi stam cu ochii mintii inchisi.

Oricare ar fi raspunsul, adevarul este ca noi inca ne tinem mintea asezata intr-un intuneric total pe care il construim cu educatie si chiar talent din obisnuintele noastre ce devin pe zi ce trece singura noastra viata la care avem acces.

 Lumea aceasta este in criza, iar criza este un haos pe care toti suntem obligati sa-l acceptam. Aproape toti ne striga ca nu poate exista o ordine perfecta, si deja cei mai multi dintre noi am acceptat haosul in care traim ca pe o realitate careia nu incercam decat sa-i rezistam cat mai mult  printr-o metoda a minimei rezistente si sa ne simtim fericiti ca inca mai suntem aici.

De fapt lumea aceasta ne comunica un lucru important, acela ca noi nu putem sa o schimbam dar ca ea poate sa ne schimbe, si ne schimba vietile in fiecare zi fara ca nici unul dintre noi sa mai indrazneasca sa mai spuna ceva sau sa spere ca ar mai putea schimba ceva la aceasta lume.

Problemele lumii par fără soluţie, instituţiile ei sunt de neschimbat, si nimeni nu ştie cum ar putea începe o schimbare a acestei lumi mondializate.

Si totusi uitam un lucru simplu si atat de neimportant pentru mai marii lumii care ne conduc destinele, uitam ca de fapt lumea asta mare este formata din oameni simpli ca mine si ca tine, uitam ca cea mai simpla schimbare a lumii  poate sa inceapa  prin schimbarea oamenilor.

Lumea aceasta nu se va schimba până când nu se vor schimba inimile şi minţile oamenilor, iar acest lucru nu se mai poate face printr-o revolutie sociala mincioasa in spatele careia sa ne ascundem mai departe defectele si lasitatile noastre care sa fie purtate la vedere doar de cei care ne conduc.

 Cred ca singura schimbare reala a lumii in care traim nu se poate face decat prin schimbarea fiecaruia dintre noi, ca o revolutie individuala in care sa ne cucerim propria libertate si spiritualitate pentru a putea sa trezim in sfarsit lumea aceasta aflata in criza.     

         Sunt multi oameni care vor sa aiba controlul asupra altora, si multi dintre noi nu stiu ce sa faca pur si simplu, pentru ca ne simtim undeva mai jos de acestia si nu avem curajul sa le spunem decat ceea ce vor sa auda sau cel mult o injuratura. Daca sistemul este prost, trebuie sa avem curajul sa –I indemnam pe cei care ne conduc sa incerce sa schimbe acest sistem in asa fel ca el sa functioneze pentru oameni si nu pentru institutii sau pentru structuri politice ori economice agatate de  contexte sociale ce sunt rupte de orice legatura cu individualitatile umane care exista si traiesc cu adevarat. Să nu spuneţi că e imposibil, chiar daca revolutii vor mai fi.

       Dictarea legii in sensul sau cel mai comun inseamna impunerea acesteia in realitatea de zi cu zi, iar aceasta dictare se face mereu in numele societatii chiar daca uneori merge pana la a fi impusa impotriva oricaror evidente sociale sub pretextul unei asumari responsabile a puterii cu care sunt investiti uni dintre noi.

         In aceasta activitate de dictare a legii, Romania a trecut de la un echilibru static caracterizat prin pastrarea unui repaos cat mai mare intre perioadele de schimbare a legislatiei, ceea ce a determinat crearea unui sentiment de stabilitate si de siguranta in cunoasterea si aplicarea legilor, la un echilibru dinamic, caracterizat printr-o inflatie legislativa ce risca sa  transforme acest izvor principal de crearea a ordinii sociale  intr-unul de natura pur instrumentala lipsindu-l de orice virtute hranitoare a unei moralitati, prin inducerea iluziei ca valoarea unei ordini sociale este data de  masura cantitativa  a acesteia.

        Numai ca dintotdeauna, un numar mare de reglementari legale nu a facut decat sa ingroase aspectul cantitativ al acestora fara sa aiba nimic de-a face cu aspectul  sau calitativ. Aspectul cantitativ este un aspect secundar de completare al aspectului calitativ, asezat mereu la periferia oricarui fenomen chiar si atunci cand el devine important. Iar ceea ce observam azi este faptul ca acest aspect cantitativ exacerbat al legislatiei, nu face altceva decat sa nasca o reactie de impotrivire si nu una de acceptare din partea societatii.

       Daca  tiparul natural al oricarei ordini sociale si implicit al oricarei legislatii ce o hraneste, este tiparul unei UNITATI pe care oamenii sa o poata sesiza, accepta si realiza in modul cel mai simplu si eficient cu putinta, este clar ca acest aspect cantitativ nu face altceva decat sa sufoce orice unitate.

         Un tipar al unitatii legislative trebuie sa plece de la premisa ca acestea trebuie sa-I ajute pe oameni sa se concentreze asupra lucrurilor esentiale pentru  ordinea sociala si mai ales sa-I ajute sa intealaga adevarata dimensiune a eficientei unei asemenea ordini sociale.

         Trebuie realizat faptul ca legile au ca natura  esenta unei unitati  si nu risipirea unor reglementari care sa rapeasca si ultimele farame de constinta sociala.

        Daca tot o sa continuam sa ingramadim legi peste legi, cu lozinca ca

astfel vom putea largi acest camp al constintei sociale, o sa ne trezim ca de fapt nu am facut altceva, decat sa reducem enorm campul unei ordini sociale care va fi ocupat de gramezi inconsistente de legi, si fara nici o legatura intre ele si constinta umana a  fiecaruia dintre noi.

     Nu legile multe pot construi un model de echilibru social, ci legile importante, cu legaturi esentiale pentru o ordine sociala unitara pentru toti oamenii.

        Daca in sfarsit cei care au puterea ar intelege aceste lucruri, acestia ar trebui sa stie ca oamenii vor  sa aleaga  mereu esentialul, vor  sa-si construiasca centrul fiintei lor si pe cel al unei societati in care sa-si poata  trai visele si credintele , si nu sa se chinuiasca cu mentinerea unui echilibru stricat al unei periferi sociale de care sa-si lege, confuziile lor  fara cauze dar pline de o ineficienta sociala persistenta si care ii fac sa se refugieze pana la urma in revolte fara nici un sens! 

 Balasa Gabriel  

Corectitudinea poate fi  un alt nivel social si real al luptei dintre bine si rau.  

 Azi peste tot in lume, asa cum vedem,  exista din pacate o contradictie intre o corectitudine sociala si o corectitudine politica.

Corectitudinea sociala pleaca de la bunul simt in timp ce corectitudinea politica pleaca de la scopul pur politic urmarit, si   in timp ce prima poate ajunge la o morala a societatii, cea de-a doua se opreste in calcule egoiste ale caror rezultate  mincinoase sunt asumate ca mari adevaruri.

Daca  folosim corectitudinea politica doar ca un zgomot al unor emotii folosite pur si simplu pentru obtinerea rapida a unor reactii aproape inconstiente, pierdem sensul unei intelegeri importante a aspectului social in ceea ce priveste comunitatea in care traim.

Corect nu inseamna doar a fi acceptabil in limbaj ci inseamna a exista o identitate intre limbaj, gandire si actiunea pe care o exerciti mai intai asupra ta insuti si apoi si asupra altora.

Corectitudinea nu exista atunci cand  inteligenta renunta la bunul simt.

Corectitudinea oricarei autoritati politice trebuie sa insemne in primul rand ordine, o ordine care insa trebuie sa vina dintr- o autodisciplinare si o autoretinere a respective autoritati, si nu dintr-o forta excesiva cu functie de blocare pur si simplu a tuturor aspectelor care nu convin autoritatii.

Atunci cand unei autoritati ii lipseste autoretinerea si autodisciplina, acestea lipsesc cu siguranta si societatii, iar incorectitudinea unei autoritati nu poate sa nasca niciodata decat o incorectitudine la nivel social.

Falsul respect al autoritatii duce la o lipsa generala de respect ce nu poate duce la nasterea corectitudinii, iar o autoritate incorecta nu face decat sa justifice dispretul cetatenilor pentru respectarea unor reguli care nu inseamna decat un flux nesfarsit de legi fara nici o recunoastere a corectitudinii acestora si a celor care le-au adoptat.

 Ordinea este corecta atunci cand aceasta urmareste sa atinga scopul sau principal, evitarea haosului si vietuirea comuna a oamenilor in societate.  

     Lipsa unei ordini incepe prin pierderea bunului simt al autoritatii , si se ajunge la pierderea moralitatii prin impunerea conceptului politic correct, ca o exceptie de la regulile generale ceea ce  duce la atacarea substantei ordinii publice.

Corectitudinea politica este fundamental diferita de corectitudinea bunului simt, pentru ca in timp ce prima sintagma presupune sa spui ceea ce trebuie sa spui indiferent de ceea ce gandesti sau ceea ce trebuie sa faci, in cazul celei de-a doua sintagme realitatea a ceea ce spui, faci si esti este substanta insasi a oricarui proiect.

Intelegerea situatiei din prezent ma duce cu gandul la imaginea unor fiinte ce topaie intr-un singur picior, chinuindu-se in lipsa oricarui echilibru sa inainteze catre ceva sau macar sa aiba impresia ca inainteaza. Inchiputi-va aceste societati de fiinte care sar  intr-un singur picior, unele sar cu ajutorul unui picior mai musculos numit putere iar alti cu ajutorul unui picior osos numit sarcini sau suportarea consecintelor ori responsabilitati. Ce conteaza ca unii dintre acestia cred ca ei sar mai bine si mai frumos decat ceilalti atata timp cat fiecare dintre ei au lipsa un picior si din aceasta cauza nu-si pot gasi echilibrul. 

Adevarul este simplu, autoritatile politice trebuie sa invete cetatenii si societatea sa mearga in doua picioare, un picior al puterii si unul al responsabilitatii, pentru ca o despartire a acestora nu ne poate duce decat la absurdul situatiei de azi in care cu toti topaim chinuindu-ne intr-o lipsa de echilibru evidenta.

Cei care au putere trebuie sa inteleaga ca echilibrul nu si-l pot gasi niciodata in mai multa putere ci doar in responsabilitatea pentru societate pe care trebuie sa o manifeste in exercitarea acestei puteri, in timp ce, cei care sunt striviti de responsabilitati si de sarcini trebuie sa inteleaga la randul lor ca echilibrul lor nu consta numai intr-o acceptare tacuta ci si in partea de putere pe care ei si-o asuma in societate.

Cred ca deja traim intr-o dimensiune  care nu ne convine deloc, dar  la care am fost obligati de cuvintele pe care le-am folosit in acest spatiu al existentei noastre. 

 Este adevarat ca limbajul nostru reprezinta gandirea noastra, iar gandirea este inceputul actiunilor noastre, dar acum se pare ca prin schimbarea limbajului nu mai putem determina schimbarea gandirii si nici schimbarea actiunilor noastre, pentru ca puterea limbajului s-a pierdut odata cu inventarea acestuia ca stereotip pentru obtinerea unui anumit efect.

Si astfel, am ajuns sa  devalorizam gandirea si actiunile prin inventarea unui limbaj manipulativ care trece cu usurinta in folosinta comuna a unei societati slabe si lenese.

Spatiul in care traim azi pare sa aiba ca unica frontiera minciuna.  Iar acest lucru ne da iluzia unor creatii  ce par sa umple o societate golita de lumina si culoarea binelui social. 

Intr-o societate a nimanui, jocul cel mai important nu poate fi decat minciuna, iar  atunci cand ti se spune ca adevarului i se spune si minciuna incepe adevarata problema, cea a regasirii esentei de la care se poate incepe din nou construirea unei noi realitati. 

Stim ca minciuna fie ca este politica sau casnica are ca scop descompunerea unei intelegeri corecte, pentru ca partile din aceasta sa fie folosite asa cum este convenabil pentru atingerea unor scopuri pur egoiste.

Atitudinea societatii de azi tradusa prin sentimentele cetăţenilor  reflecta   o stare generală de rău care poate reprezenta baza unei dezordini,  ca si o intelegere limitata si slaba a sensului corect spre care trebuie sa se indrepte.

Atitudinea generală a comunităţilor faţă de adevăr o putem vedea din usurinta cu care acestea adopta   iluziile populare relevate de un limbaj excesiv si manipulativ.

 Nimic nu este insa imbatabil si cu atat mai mult minciuna dintr-o societate, oricat de excesiva ar fi aceasta.Iar vindecarea acestei societati  s-a nascut deja in interiorul nostru,  nefiind altceva decat un exces care se vindeca pe sine insusi prin  bunul simt, ce actioneaza conform propriului mecanism de supravietuire al fiintei umane.

Astfel, bunul simt este un aspect social important aflat deseori in contradictie cu o inteligenta care face parte din individualismul egoist al personalitatii.  Si daca bunul simt nu devine niciodata problematic pentru o societate, inteligenta excesiva merge deseori impotriva societatii, avand tendinta de a apara personalitatea omului printr-o inversare a bunului simt cu satisfactia gasita in simtirea binelui propriu.

In acest razboi pe care inteligenta il poarta deseori cu bunul simt, inteligenta are la indemana numeroase tactici si strategii de a se opune bunului simt, urmarind doar recompensarea unei satisfactii proprii calificata intr-o partinire dincolo de orice morala.

Numai ca pana la urma trebuie sa intelegem ca inteligenta oricat de mare ar fi aceasta, este greu sa mentina de una singura integralitatea unei societati, in afara unui bun simt, despartit de orice disciplina, ordine si echilibru.

 Balasa Gabriel