Archive for August, 2007

Exista functia de “magistrat”?

Thursday, August 23rd, 2007

Inconsecventele logice aparute in prevederile legale sunt de natura sa duca nu numai la neintelegeri, dar si la confuzii si dezorientare in ceea ce priveste semnificatia si atitudinea unor activitati esentiale pentru un stat de drept. Acest lucru poate aduce o perceptie gresita a oamenilor cu privire la rolul si  functionarea institutiilor ca si la aplicarea prevederilor referitoare la acestea, iar o perceptie gresita este de cele mai multe ori efectul unei neincrederi bazate pe lipsa unui rationament logic.

 In cazul de fata, eu ma simt confuz in privinta denumirii de magistrat.

 Ce este magistratura, ne spune art.1 din Legea nr.303/2004 “Magistratura este activitatea judiciara desfasurata de judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de procurori in scopul apararii intereselor generale ale societatii, a ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor. “

 Aceasta definitie ar trebui sa ne conduca in mod logic la faptul ca magistratura reprezinta o functie (potrivit DEX/- FÚNCTIE, functii, s.f. (si în forma functiune) 1. Activitate administrativã pe care o presteazã cineva în mod regulat si organizat într-o institutie, în schimbul unui salariu).

Nu va grabiti sa “aruncati cu pietre”, pentru ca functia de magistrat nu este o inventie a mea, ci este prevazuta in lege  in mod separat alaturi de functiile de procuror si judecator,asa cum se arata in art.102 alin.2 din Legea nr.303/2004 “Judecãtorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie cãrora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiti ori, dupã caz, sunt eliberati din motive neimputabile îsi pãstreazã gradul dobândit în ierarhie si pot ocupa o functie de judecãtor la Înalta Curte de Casatie si Justitie si pot reveni pe functia de magistrat detinutã anterior sau pe o altã functie de judecãtor ori procuror sau pot opta pentru intrarea în avocaturã sau notariat, fãrã examen.” .

Nu exista insa in nici o prevedere legala si nici o reglementare a functiei de magistrat in ceea ce priveste atributiile, functiile, sau autoritate ei, aceasta ramanand o simpla extindere discreta a functiilor de judecator si procuror intr-una singura, ce duce pina la urma la o absurditate constitutionala.

Si de aici nedumerirea mea care se trage de la faptul ca asa cum se arata in Legea nr.303/2004 (vezi art.5, art.34, art.73) si chiar prin definitia data magistraturii exista in mod clar doua  functii separate potrivit atributiilor diferite ce sunt exercitate, functia  de judecator si functia de procuror, iar simpla alaturare de acestea a unei activitati de magistratura si a unei functii de magistrat fara nici o definitie legala sau autoritate logica care sa lamureasca intelesul,scopul, atributiile si functionalitatea acesteia,  este de natura a aduce o subminare in ceea ce priveste insasi existenta unei gandiri juridice logice a celor care trebuie sa fie niste profesionisti ai rationamentelor juridice. Ce incredere credeti ca pot avea oamenii intr-o justitie si activitate judiciara care accepta o  confuzie ce nu se sinchiseste defel de standardele logice,  si care nu face decat sa submineze autoritatea unor institutii ale statului ce sunt in mod separat definite si reglementate chiar de catre Constitutie?Increderea-lipsa, acesta este raspunsul acestei exemplificari. 

Si totusi, este preferata absenta unei clarificari a acestei ambiguitati ce a fost creata doar pentru a sustine o denumire, acea de Consiliu Superior al Magistraturii, pentru ca daca este sa mergem la sursa care a dus la crearea unei asa zise “functii de magistrat” putem observa cu usurinta ca aceasta a fost “inventata” in mod fals doar pentru a sustine un rationament la fel de fals al unei simple denumiri, pentru ca in definitiv acest Consiliu Superior se putea numi foarte bine si Consiliul Superior al Judecatorilor si Procurorilor daca se dorea, desi dupa mine functiile total diferite ale acestora necesitau doua organisme separate.

Intrebarea pe care am pus-o nu tine decat de  o etica profesionala ce trebuie sa ne impinga sa aducem la lumina unei ratiuni logice tot ceea ce apare ca lipsit de logica  intr-un text de lege pentru ca acesta sa fie inteles si sa functioneze fara a crea alegeri gresite, si m-ar bucura daca aceasta ar gasi cat mai multe raspunsuri din partea juristilor.

 Deci, exista oare functia de magistrat ?

BG

Judecatorul intre datorie si incredere

Thursday, August 23rd, 2007

In mod normal, justitia trebuie sa fie orientata spre valorile care o fac sa functioneze eficient si corect, valori ce reprezinta nivelul cel mai inalt ce poate fi obtinut intr-o societate. Iar valorile cele mai importante  pentru justitie sunt : dreptatea, ordinea, libertatea. Acestea nu au insa o ierarhie anume pentru ca alegerea uneia in dauna alteia nu ar putea duce deloc la o evolutie, ele trebuiesc sa fie mereu in echilibru pentru ca mijloacele pentru atingerea acestora sa nu aduca haosul in societate, iar acest echilibru nu numai ca este greu de atins dar este si mai greu de pastrat.

Pentru a ajunge la aceste valori nu este de ajuns insa numai o definire filosofica a lor, ci ar trebui sa identificam mai intai scopurile pe care trebuie sa le urmarim pentru a ajunge la aceste valori, scopuri care reprezinta al doilea nivel de sub aceste valori, si care se traduc prin urmarirea anumitor obiective, obiective ce pot fi atinse si pe care eu le-as desemna ca fiind echitatea, securitatea, proportionalitatea. Aceste doua niveluri sunt sustinute la randul lor in mod practic printr-un al treilea nivel, cel al mijloacelor folosite pentru atingerea scopurilor si angajarea valorilor pe care le dorim in justitie.

 Astazi in justitia romaneasca insa, toate aceste trei niveluri nu sunt despartite si clar delimitate, si nici macar nu stiu cum ar putea fi facut acest lucru si sa fie impiedicata astfel o interferare a lor la nivelul practicii justitiei, motiv pentru care de multe ori mijloacele pe care le folosim pentru atingerea unui scop, ne obliga sa renuntam la alt scop, fiind in imposibilitate sa impacam aceste mijloace cu toate  scopurile si valorile pe care ni le-am propune.

Plecind de la toate  acestea si incercand sa analizez doar o singura valoare, indraznesc sa spun ca standardul dreptatii nu-l reprezinta legea ci increderea pe care judecatorul care infaptuieste justitia poate sa o transmita oamenilor ca ei sunt   importanti, ca ei sunt ascultati si ca pentru toti ceilalti conteaza ceea ce ei spun, tocmai pentru ca justitia care se  face sa conteze si pentru ei.

Pe linga acestea nu putem sa uitam nici de faptul ca si judecatorii sunt oameni care apartin societatii in care traiesc, ca si ei pot avea dorinte de onoruri sau dregatorii, care aproape intotdeauna sunt la fel cu dorintele cele obisnuite care nasc patimile ce inlantuiesc inimile renuntand la largimea unei libertati a sufletului nostru. Impartialitatea care reprezinta una din cerintele esentiale pentru profilul unui judecator, nu poate sa elimine personalitatea judecatorului, iar lucrurile privite din aceasta perspectiva fac ca justitia sa se bazeze destul de mult pe convingerile judecatorului, convingeri ce sunt determinante pentru o argumentare rationala si juridica a solutiei, si care pina la urma constituie sursa responsabilitatii acestuia, care ia asupra sa sarcina de a hotari intr-un anume fel.

Legea ca si dreptatea nu lucreaza de la sine, nu este de ajuns sa spun un text de lege si automat se face dreptate, nu este de ajuns nici sa gasesti o argumentatie logica pentru aplicarea unor texte de lege pentru a face dreptate, pina cind nu crezi in dreptatea pe care ai facut-o pentru oamenii ce au venit in fata justitiei, si in acelasi timp sa respecti si libertatea si securitatea celorlalti.

Orice om care vine in fata justitiei, nu doreste doar sa auda un text de lege si sa obtina o hotarare cu caracter de autoritate in litigiul pe care-l are, el vrea mai mult decat atit, el doreste  ca problema lui sa conteze pentru cel care judeca cauza lui, pentru ca dreptatea nu este acolo unde este mintea ci acolo unde este inima, acolo sta dreptatea si de acolo sunt luate si gandurile ce sunt analizate, justificate si argumentate si de minte.

Am putea spune ca ceea ce este pamantul pentru plante, este sufletul pentru dreptate, este dreptatea pentru justitie, si este justitia pentru legiuitor, pentru ca dreptatea apartine inimii nu mintii, pentru ca numai inima este cea care poate cuprinde dintr-o data dreptatea in timp ce mintea nu o poate decat analiza pe bucatele mici de rationamente.

De aceea ar trebui sa luam aminte la asemanarea dintre justitie si viata, pentru ca de trait poti sa traiesti dar conteaza ce fel de viata traiesti, la fel si justitia, poti face justitie dar conteaza ce fel de justitie faci, o justitie din datorie pentru functia pe care o indeplinesti, sau o justitie in credinta ca oamenii conteaza, si ca mai ales hotararea pe care o dai trebuie sa conteze pe increderea lor in dreptate.
BG

Nu sunt un om puternic

Thursday, August 23rd, 2007

Nu sunt un om puternic desi de multe ori mi-am dorit acest lucru si uneori chiar am reusit sa-i fac pe alti sa creada in taria si puterea mea, tarie care insa nu a contat mai deloc atunci cind am fost lovit si mi-am dat seama cit de slab sunt.

Am vazut oameni puternici, colturosi chiar, care intr-un moment au devenit fragili si s-au indoit. Eu insumi am avut situatii in care ma simteam tare si intr-o clipa eram la pamant iar toata puterea si taria mea in care crezusem se pravalea peste mine apasandu-ma parca si mai tare. Si toate acestea pentru ca sunt doar un om care se minte pe el si pe alti ca este tare si caruia sufletul ii plinge pus la colt de ambitii, de egoism,de rezultate pe care mintea  le doreste fara a se gandi insa deloc la echilibrul fragilitatii pe care o port in mine zi de zi, si mai ales fara a se gandi ca  acest echilibru  de fapt nu este numai al meu ci si al lumii in care traiesc si in care fiecare isi cauta puterea si taria.

De aici am tras insa o concluzie, important nu este cit de puternic si de tare te simti sau te crezi, ci cit de bine poti sa supravietuiesti cu fragilitatea pe care o ai, sau mai bine zis cit de bine poti sa echilibrezi toate acele elemente fragile care te alcatuiesc, pentru ca nu intarirea sau solidificarea acestora este esentiala ( lucru care nu poate atrage decit prabusirea ta  mai degraba  ), ci armonia pe care poti sa o creezi din elementele pe care le ai la indemana si care nu pot fi schimbate fara a renunta la orice echilibru.

Priviti la ce se intampla  azi,  parca mai mult ca oricand oamenii  se pare ca au uitat drumul catre aceasta fragilitate, toti se grabesc sa fie puternici si uita de echilibru iar apoi se mira de ce lumea in care traiesc arata asa cum arata..

Toti se grabesc sa fie puternici si lucrul acesta ii umfla pina ajung sa nu-i mai observe bine pe ceilalti oameni care au ramas acolo undeva “jos”, mici si neimportanti.

Toti se grabesc sa fie puternici si-si construiesc idealurile pe nisipul miscator al iluziilor, uitand ca pina la urma orice putere tine doar de forma, pe cind fragilitatea este insasi esenta echilibrului dintre a nu fi si a  fi, echilibru care este tocmai adevarul ce ne poate face liberi.

De azi insa, eu recunosc ca nu sunt un om puternic, sunt doar o fiinta care nu se cunoaste indeajuns pentru a-si purta echilibrul in ea si in afara ei, de azi, promit ca puterea si taria imi vor fi doar fragilitatea mea si echilibrul acesteia. 

BG

Nivelul fizic al reformei

Thursday, August 23rd, 2007

Ce mica este improvizatia vietii pe care o traim. Ne nastem dintr-o dualitate si continuam aceasta viata a dualitatii incercand sa gasim posibilitatea unui punct de echilibru in care doar sa fim. Ne copiem uni pe alti si totusi clamam dreptul propriu de a alege fara sa vrem sa alegem  insa mereu ceva diferit, iar schimbarea si transformarea ne inspaimanta pentru ca ne dau posibilitatea de a vedea “cutia” in care am intrat si din care nu mai stim cum sa iesim.

De atita vreme in societatea romaneasca se vorbeste despre reforma ca ai fi tentat sa crezi ca aceasta a ajuns pe culmi nebanuite. Adevarul este insa ca de fapt noi nu am facut altceva decat niste simple “exercitii” de reforma unde mai mult ne-am folosit “muschii” decit spiritul, si intre toate acestea trebuie sa recunoastem ca prea multa gandire nu ne foloseste. Pentru ca fiecare simte nevoia sa vorbeasca despre reforma, o data pe zi sau la o saptamana ori la o luna. Numai ca a vorbi despre reforma nu inseamna ca stim ceva despre cum ar trebui sa fie facuta reforma aceasta ci mai ales ca ne place sa visam la rezultatele ideale ale acesteia. 

Cred ca pina nu demult ne-am aflat la un nivel intelectual al reformei unde am citit carti, reviste si orice alte scrieri despre reforme, am discutat despre aceasta pina aproape am ajuns sa fim satisfacuti de noi insine si de reforma la care am inceput sa ne pricepem. Am trecut pe urma la nivelul emotional al reformei, unde fiecare isi manifesta fricile sau  isi ascunde  temerile, si unde toti se pregatesc de lupta incurajandu- se singuri, desi inca nu ne-am identificat foarte bine adversarul, care spre surprinderea multora nu va fi cineva strain, ci chiar noi. Probabil ca acum ar trebuie sa  urmeze un nivel fizic al reformei, cind aceasta ne va trezi din “visarea” noastra si ne va pune in fata problema esentiala, si   anume faptul ca reforma trebuie facuta nu in abstract ci conectata la viata de zi cu zi, ca reforma trebuie sa tina cont si de grijile si de viata noastra, ca reforma trebuie sa permita tuturora sa manince, sa aiba unde locui, sa se poata relaxa si asa mai departe. Pentru ca reforma la nivelul fizic nu mai poate reprezenta doar un confort sau disconfort intelectual ci efecte concrete in viata fiecaruia dintre noi.

Nu stiu cum vor fi pasii urmatori ai reformei, dar sper ca acestia sa aduca in intelegerea noastra cunoasterea faptului ca reforma trebuie sa insemne alaturi de binele tau si binele celorlalti , pentru ca nu poti sa ai grija de ceilalti daca nu sti sa ai grija de tine, nu poti sa vrei binele celorlalti daca tu nu sti care este binele nici macar pentru tine.

La acest nivel fizic al reformei eu cred ca nu trebuie sa fim severi cu ceilalti si nici cu noi insine, trebuie sa acceptam ca suntem intr-un proces in care incercam sa descoperim varianta cea mai buna a unei schimbari ale carei consecinte le dorim mai ales la nivel spiritual, trebuie sa acceptam ca putem face alegeri gresite si ca avem dreptul sa mai alegem si a 2 oara si a 3 oara, trebuie sa cream reforma tocmai pentru ca avem probleme majore in societatea romaneasca pe care nu le-am rezolvat de foarte mult timp, si mai ales trebuie sa constientizam ca nu suntem perfecti si ca putem cere ajutorul  oricand celor care au trecut prin incercari similare cu ale noastre, fara sa ne fie frica sa fim noi insine , orice ar putea insemna acest lucru odata inceputa schimbarea,

Pentru ca reforma inseamna in primul rand sa poti lua decizii pentru tine si nu pentru ceilalti, inseamna sa fi creator si nu un simplu copiator, inseamna sa renunti la mastile si rolurile care ti se potrivesc si sa inveti din propriile greseli pentru a putea face alegeri mai bune schimband ceea ce nu mai merge cu ceea ce merge si se potriveste azi pentru tine si pentru toti ceilalti

BG

Putem face mai mult decat sa supravietuim

Thursday, August 23rd, 2007

Care poate fi raspunsul de azi  la pozitia romanilor, care este una de permanenta victimizare? Peste tot, romanii, printre care ma numar si eu, incearca sa creeze un tipar fals al realitatii, si ma intreb de ce. Ne consideram intotdeauna nedreptatiti, loviti de cele mai tari conspiratii, fugind de fapt de asumarea problemelor pe care le avem  si refuzind sa ne apropiem de motivele dificultatilor pe care le avem, cauza din care sfarsim prin a ne situa intotdeauna intr-o pozitie de inferioritate dar pe care imediat incercam sa o punem mai sus decat cea de superioritate la care de buna voie am renuntat, lucru care ne arunca intr-o anxietate obsesiva, si in acel umor fortat prin care incercam sa ne cistigam simpatia acelora mai puternici decit noi.  

Adoptam cu o asemenea repeziciune modelele celor tari si puternici, ca nu  ma pot opri sa nu ma gandesc la un fel de mascota al carei comportament nu este deloc unul simplu, pentru ca prin acesta se cauta de fapt un mod mai complicat de a dobandi o pozitie de control. Si pentru asta suntem gata sa fim draguti, amuzanti si ascultatori chiar daca in gindul nostru deja injuram si ne plangem de situatia respectiva.

Inlauntrul nostru suntem insa dominatori si plini de pretentii dar niciodata nu ne aratam asa cum suntem daca simtim ca altcineva este mai puternic decit noi, atunci preferam sa ne mobilizam toate resursele pentru a ne modela in asa fel incit sa-i multumim pe cei puternici, de fapt esenta noastra consta in setea noastra de manipulare, si pentru acest lucru suntem gata sa ne prezentam ca o caricatura trista a romanului idealizat de istorie, victima mereu a celor prea puternici ca el sa le tina piept.

Poate ca este timpul sa recunoastem ca toate acestea nu reprezinta decit parti ale unei strategii de supravietuire, si ca in prezent se pare ca am ajuns intr-un loc in care putem face mai mult decat sa supravietuim. De aceea cred ca ar fi timpul sa recunoastem aceste lucruri si sa ne indreptam atentia asupra modului in care traim, gandim si mai ales asupra modului in care dorim sa facem aceasta  azi si nu  maine, sa incepem sa simtim ca Romania ne apartine cu adevarat cu oamenii acestia care suntem noi si care o locuim chiar daca nu suntem perfecti, chiar daca nu suntem nemti sau alte natii mai ordonate, ca aceasta este mai mult decat un loc de refugiu si de supravietuire, este locul in care noi putem trai fericiti cu ce avem si cu ceea ce putem face pentru ceilalti si pentru noi.

BG

Dreptul la ” indoiala” al judecatorului

Thursday, August 23rd, 2007

Cineva spunea ca RASPUNSUL  estea cea mai mare capcana a intelectualitatii. Oare ce semnificatie are insa raspunsul in justitie?

In pronuntarea unei hotararari, raspunsul este reprezentat de solutie. Dar raspunsul in sens general nu este altceva decat o limitare a cunoasterii, pentru ca importanta  este calitatea  indoielilor pe care le ai si care te pot duce catre un raspuns. De fapt indoiala este acel efort intelectual creativ pe care mintea  il poate valoriza , raspunsul nu este decat plictiseala noastra de aceasta indoiala si punctul pe care ne grabim sa-l punem acesteia atunci cind obosim si vrem sa ne odihnim, sau cind vrem doar ceva simplu, care sa nu ne solicite asa de mult.

Ceea ce lipseste din hotararile judecatoresti este tocmai aceasta calitate a indoielii unui judecator, pentru ca indoiala este singura care ne permite sa dezlegam marile probleme de drept, sa gandim cu ajutorul principiilor si in definitiv sa creem DREPTUL. Ne grabim sa dam un raspuns repede prin solutia pe care o alegem (admite, sau respinge) si uitam sa mai cautam dreptul din spatele acestor solutii, iar daca noi ca judecatori nu reusim sa vedem acest drept, atunci cu siguranta nici justitiabilul nu va reusi sa-l vada in admiterea sau respingerea unei cererii.

Justitia noastra este o justitie clasica care pare interesata doar de solutia ce trebuie sa o aleaga, ea nu se ingrijeste sa comenteze si sa pronunte dreptul care produce solutia respectiva, si pe urma ne mai miram de ce nu exista incredere in justitie.

 Nu practica unitara este solutia pentru crearea unei justitii moderne, a unei justitii vii in care sa poata curge realitatea asa de schimbatoare a vietilor noastre, pentru ca preocuparea stricta doar pentru solutii nu poate duce decat la un drept fara chip, fara sens, care in loc sa aduca echilibru va aduce nelinisti si nesiguranta, in timp ce o crestere a celor care se straduiesc sa gandeasca cu propria lor minte, a celor care aleg sa-si lamureasca propriile indoieli in privinta legilor si aplicarii acestora nu face decat sa creeze idei, sa schimbe moduri de a gandi, sa contribuie la cresterea calitatii in justitie, si in ultima instanta sa “spuna”dreptul, adica sa adapteze legile la conditiile concrete ale realitatii cotidiene, renuntind la o judecata procustiana a oamenilor dupa masura  legilor.

Si primii care ar trebui sa faca acest lucru sunt chiar judecatorii de la ICCJ, acestia ar trebui sa renunte la cultivarea unor solutii si sa aleaga calea unor indoieli autentice ce ne pot duce la crearea unui drept care sa reflecteze  viata si interiorul mecanismului social in care ne ducem existenta cotidiana. Pentru ca a fi JUDECATOR inseamna sa creezi dreptul, si nu doar sa executi legea, a fi JUDECATOR  inseamna sa poti sa construiesti o motivatie pentru increderea in actul de dreptate si nu doar sa te grabesti sa judeci si sa “condamni”!

BG

Justitia – visuri mari, realizari mici

Thursday, August 23rd, 2007

Justitia are visuri  mari si realizari mici, pentru ca noi judecatorii inca nu am reusit sa ne descoperim propria profesie in care ne aflam, datorita faptului ca am ramas  inchisi in tiparele pe care le ducem constienti sau nu mai departe, refuzand cu obstinatie sa acceptam ca acestea pot fi schimbate.

Am pus un calculator in fata fiecarui judecator, am umplut sute de pagini cu activitati de formare profesionala, dar nu am realizat faptul ca nu putem crea o lume artificiala pentru judecatori, nu le putem cere acestora sa aleaga izolarea, sa se ascunda in spatele unor texte de legi, sa -i transformam in masini de  judecata intr-un mod calculat fara sa greseasca, pentru ca viata in care totusi traim este prin esenta ei plina de contradictii si intr-o continua schimbare dinamica ce nu vrea sa tina seama de rigiditatea unor texte.

Prin toate acestea nu am facut decat sa obtinem judecatori instrainati deseori de realitatile concrete traite de oamenii ce vin in fata lor, judecatori care nu au timp si voie sa se gandeasca la viitor, judecatori care nu se pot simti entuziasti si care nu au proiecte de viitor, pentru ca viitorul este de fapt la fel ca prezentul si prezentul la fel ca trecutul. Justitia a devenit seaca, rece si fara sa mai iubeasca arta de a gandi de fiecare data cu mintea ei problemele pe care trebuie sa le solutioneze, multumindu-se cu ceea ce au gandit altii, limitandu-se sa priveasca pasiv la texte sau practici care nu pot fi schimbate.Judecatorii string probleme de practica judiciara, ba chiar sunt obligati sa le caute,  si daca nu le gasesc  le inventeaza, pentru ca sa se poata stabili aceea “practica unitara”ce a devenit un scop in sine, la fel de gresit uneori ca orice mod de a impune un anumit lucru fara sa lase si posibilitatea stimularii unor adevarate discutii deschise ce pot aduce o dezvoltare a jurisprudentei si care ar reprezenta cu adevarat un ajutor pentru cei cu probleme.

Si in aceasta justitie, nici nu este de mirare ca nimeni dintre noi nu a gasit o modalitate de a construi din hotararile pe care le pronuntam idei stralucite care sa ajute Justitia sa progreseze, sa cistige o incredere pe care  nu a avut-o niciodata in mod deplin.

 Pentru ca Justitia adevarata nu se poate construi doar in lumea din afara noastra  fara a cuprinde  si a construi si  lumea care este cu adevarat justitia, adica ideile, proiectele, viziunile judecatorilor si tot ceea ce poate sa ne ajute, pe noi si pe ceilalti care sunt judecati de justitie.

BG

Manifest pentru normalitate

Thursday, August 23rd, 2007

Dupa mine, lucrul cel mai  important azi este sa vedem  ca intre realitate si normalitate trebuie facuta o diferentiere. In timp ce realitatea poti sa ti-o creezi singur din gindurile pe care le ai, vorbele pe care le spui, faptele pe care le faci, normalitatea este firescul natural care apartine unei anumite continuitati si comunitati cu ceilalti.

Este adevarat ca azi in societatea noastra foarte multi confunda realitatea cu normalitatea si ajung astfel sa fie insetati de cautarea unei normalitati pe care nu o mai recunosc in viata lor.Pentru ca realitatea apartine mai mult de dorintele pe care le au in timp ce normalitatea corespunde unui nivel mai general in care se regasesc nevoile tuturor, iar satisfacerea uneia sau alteia dintre acestea le poate aduce un echilibru in care importante sunt extremele, sau dimpotriva un echilibru in care important este punctul de stabilitate si armonia ce decurge din acesta.

Asa ca orice lupta cu ceilalti nu este decat o retragere din lumea aceasta, nu este decat o alta realitate construita doar pentru tine spre deosebire de realitatea obisnuita pe care fiecare ar trebui sa o construim in afara noastra pe baza raporturilor cu ceilalti si lumea inconjuratoare de care trebuie sa tinem seama si impreuna cu ei nu separati cu orice pret.

Normalitatea  nu este doar o simpla stare ci este o valoare, si din pacate o valoare care lipseste din ce in ce mai mult azi din societatea romaneasca.

Normalitatea nu este o iluzie pe care sa o indepartam cu ajutorul luptelor impotriva celorlalti, sau cu condamnarea celor care gresesc si cu gasirea cuiva pe care sa dam vina pentru ca lucrurile merg prost.

Normalitatea este mai mult decat toate acestea si o putem regasi in responsabilitatea pentru tot ceea ce se intimpla in Romania indiferent de cine a creat situatia, pentru ca cei care cred ca ei nu sunt responsabili se inseala ei raman responsabili macar de curatenia pe care trebuie sa o faca daca nu vor sa accepte murdaria facuta de altii.

Normalitatea nu exista intr-o Romanie unde oamenii politici coboara politica la nivelul interesului pentru puterea ce vor sa si-o confirme prin votul citor mai multi alegatori, si unde oamenii simpli devin doar victime ale manipularilor acceptand povestiri lacrimogene sau condamnari nevalidate de adevar.

Normal este insa ca ROMANIA SI ROMANII  SA UITE ROLUL DE VICTIMA CU CARE S-AU OBISNUIT DE ATITA VREME, ei trebuie sa inteleaga ca doar de ei depinde sa aleaga ce vor sa li se intimple in viata, ca ei pot sa impuna o politica care sa fie facuta de oameni si nu de politicieni, tocmai pentru ca pe om il intereseaza omul iar pe politician din pacate il intereseaza doar politica pierzind pe drum interesul adevarat pentru om.

Unde este starea noastra de  normalitate? Iata o intrebare care ar trebui sa fie pe buzele tuturor celor care se intreaba de ce in  Romania se intimpla ceea ce se intimpla azi, ieri, si probabil ca si maine.Se pare ca inainte de a ne naste noi, Romania a pierdut contactul cu normalitatea, cu starea fireasca si naturala care reprezenta o valoarea pentru potrivirea noastra cu natura, cu noi insine si cu ceilalti. Probabil ca datorita unei mutatii la nivelul cugetului noastru (cind in sinea noastra am hotarat ca ma bine sa moara si capra vecinului ) ne-am indepartat de valoarea unei   normalitati, si ne-am apropiat de obisnuinta  unei stari pe care am acceptat-o si am sfarsit prin a o valoriza la nivelul unei normalitati cistigate din raportarea la interesul individual  si nu la cel al unei comunitati prin care toti sa fie cistigati in favoarea unei solidaritati ce ne putea strange umar linga umar indiferent de scopul pe care ni-l propuneam, pentru ca mai important ar fi fost firescul si naturalul care trebuia sa caracterizeze orice stare de normalitate in care oamenii sunt uniti intre ei nu atit prin rezultatul pe care-l cauta cit mai mult prin convingerile si prin rolul pe care-l aleg in viata lor si al comunitatii din care fac parte.

In acest caz tare imi este frica ca dorinta si speranta  unora intr-o normalitate a firescului nu-si poate gasi atit de curind implinirea pentru Romania, Nimeni nu poate fi normal intr-o societate unde normalitatea inseamna sa faci ceea ce fac ceilalti si strigand la ei ca gresesc, nimeni nu poate fi normal intr-o societate unde smecheria care nu este decat o indemanare de a supravietui, este ridicata la valoarea unui tipar demn de urmat.

Nimeni nu poate fi normal intr-o societate in care uni sunt gata sa sacrifice interesele Romaniei numai pentru a ajunge sa-i pedepseasca pe cei care gresesc azi .

Nimeni nu poate fi normal daca-si  face iluzii ca Uniunea Europeana este indragostita de romani, ca cei din U.E. nu doresc decat sa faca ceea ce este mai bine pentru Romania, ca trebuie sa le cerem ajutorul pentru orice lucru care ne scapa de sub control si in acelasi timp sa si asteptam sa ni-l rezolve asa cum vrem noi fara a ne sanctiona in nici un fel, pentru ca urmarea va fi  trecerea pe o lista neagra a repetentilor pe care este mai bine sa-l pedepsesti daca nu poti scapa de el, pentru ca oricum nu crezi in viitorul lui si nici nu te doare asa de tare acesta atita timp cat el, repetentul, vine la tine si te roaga sa-l pedepsesti. Si asta cu siguranta nu este normal.

Poate ca Normal este ca azi sa se trezeasca nu reformatorul X sau omul providential Y ci ROMANUL, scris cu litere mari, pentru ca acesta trebuie sa reprezinte caracteristica uniformitatii pe care trebuie sa o construim in interiorul nostru pentru a putea reda ROMANIA normala celor care traiesc  in aceasta tara.

Poate ca Normal este sa nu ne mai batem uni cu alti pirindu-ne pe la straini care nu ne cunosc si a caror singura apreciere consta in cit de mult le ascultam ordinele si le respectam autoritatea.

Poate ca Normal este sa-i  respectam pe ceilalti cu care nu suntem de acord, sa ajungem impreuna cu ei la o normalitate unde solidaritatea sa fie valoarea esentiala a prezentului pe care-l traim si a viitorului pe care vrem sa-l construim. 

Poate ca normalitatea nu poate fi gasita in evenimentele de azi, dar cu siguranta trebuie sa instalam normalitatea imediata in raporturile noastre cu ceilalti pentru ca evenimentele sa nu se/ne mai  tulbure.

Pentru aceasta normalitate, noi ROMANII in loc sa strigam numele unui politician sau al unui partid, ar fi mai bine sa strigam NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE!

 …….pentru ca normalitatea este legatura intima si imediata cu interesele ROMANIEI si ale fiecaruia dintre noi, este legatura perfecta fara nici o distanta in timp intre ROMANIA si ROMANI, intre normalitate si solidaritate !!!!!!!!

BG

Intelegerea

Thursday, August 23rd, 2007

Stiu ca oamenii nu sunt toti la fel, este unul din lucrurile pe care le inveti de mic, ca oamenii sunt deosebiti, nimeni nu iti spune insa atunci ce ii deosebeste, asa ca singur esti lasat sa descoperi deosebirile dintre oameni, si multora nu le este de ajuns o viata ca sa-si poata da seama de ceea ce-i deosebeste cu adevarat. Dupa mine singura deosebire reala dintre oameni, nu este rasa, sexul, inteligenta, educatia, bunatatea sau rautatea ci doar INTELEGEREA.

Da, intelegerea este cea care-i deosebeste pe oameni unul de celalalt, inchipuiti-va doi oameni carora li se intimpla acelasi lucru, stintific, rational si logic ar trebui ca amindoi sa inteleaga acelasi lucru din acea intimplare, surpriza insa, pentru ca fiecare intelege cu totul altceva, si uite asa intram in ceata cu totii si ne incurcam in discutii contradictorii si uneori fara sens, neputind sa ajungem la niciun rezultat.

De ce intelegerea nu este aceasi pentru toti oamenii? Ce este intelegerea?

Greu de raspuns. Daca ar fi totusi sa incerc un raspuns, as spune ca intelegerea difera dupa cita iubire si energie punem in aceasta, dupa cit de mult sau cit de putin ne simtim noi insine intelesi, dupa cita atentie acordam celor de linga noi, dupa cat de constienti reusim sa devenim de tiparele pe care le creem. Iar cu privire la ce anume este intelegerea, as risca sa spun ca aceasta nu este decit legatura cea mai buna si naturala dintre lucrurile din afara noastra si cele dinlauntrul nostru, legatura de care insa din pacate de prea putine ori avem parte. Si cum sa nu fie asa cind azi parca din ce in ce mai mult incurcam lucrurile din afara cu cele dinlauntrul nostru, rupand astfel orice putinta de a crea cu adevarat o legatura si implicit o intelegere a ceea ce suntem cu adevarat dincolo de orice asteptari cu care ne confruntam.

Nimeni nu pare  interesat de intelegerea adevarata a celorlalti, pentru ca nu se simt in stare sa se inteleaga nici pe ei insisi, toti insa cauta cu disperarea autoritatea, vor sa se impuna in fata celorlalti, creeaza competitii, inventeaza meritocratii, vorbesc despre independenta si libertate, pe care insa au grija sa le micsoreze in bucatele mici de independente si libertati ca sa ajunga pentru fiecare, desfiintand dintr-o data orice libertate si independenta, vorbesc despre defectele celorlalti si spun cuvinte de ura pentru dusmanii pe care-i cauta si pe care-i gasesc linga ei, pentru ca nu pot sa se iubeasca pe ei insisi, se mint cu adevaruri uni pe alti si fiecare crede ca merita mai mult decit celalalt.

Dar cum ar spune cineva, “”Suntem doar oameni”, si aceasta reprezinta pentru noi deja o cauza a imperfectiunii noastre. Suntem doar indivizi, cuvint  esential pentru  ceea ce inseamna pentru noi  A FI, semnificativ pentru a ne intelege instrainarea de care suferim, pentru ca IN-DIVID, nu inseamna altceva decat o dividere in interiorul noastru si care ne aduce in noi un gol pe care incercam cu disperare sa-l umplem cu ceva din afara noastra. Suntem rupti in noi insine in mii de bucatele si tanjim de-a lungul vieti doar dupa  INTREG, pe care insa nu-l vom gasi niciodata in bucatelele in care-i sfaramam pe ceilalti si pe noi insine alegand judecatile moralizatoare si bigotismul in dauna acceptarii si a intelegerii.

Poate ca totusi suntem  in stare sa ne intelegem si pe noi si pe ceilalti, dar asta nu se va intampla decat  daca vom reusi sa traim ca si cind nu ne-am fi nascut pentru ca existam deja, pentru ca asta este treaba intregului sa fie doar, el  nu se naste, iar noi suntem acel intreg spre care am uitat drumul ca si cind sufletul nostru ar apartine trupului si nu intregului din care a venit, ca si cum intelegerea s-ar putea naste doar din iluzia ambitiilor noastre si nu din rabdarea cu care iei evenimentele si experientele asa cum vin ele si care-ti pot aduce increderea ca pe o eliberare de povara de a incerca mereu sa-i schimbi pe ceilalti.

Intelegerea presupune sa traim lin pe drumul vietii cu urcusuri si coborasuri asa cum este el, in zilele ce vin una dupa alta, cu un pas dupa alt pas, cu multa convingere ca exista si ceea ce nu se vede, ca stim si ceea ce nu am invatat, ca-i putem  iubi si pe cei care nu ne iubesc…… …… 

Oamenii muritori

Thursday, August 23rd, 2007

Omul meu este doar un eu, iar eu nu sunt decat o vasnica cautare de vechituri aruncate prin universul umanitar al societatii, cautand sa-mi satisfac dorintele pe care le botez singur idealuri, moralitate, sau pur si simplu interese sau asteptari neintelese, uneori nici macar de mine. Pe urma vine Societatea care nu este decat un concept construit pentru a putea ascunde esenta vietilor noastre, si anume faptul ca noi oamenii suntem muritori, ne nastem, crestem, invatam, muncim, facem copii, facem legi, facem case, facem de toate si apoi murim. Cred ca este important ca morala si principiile noastre sa plece de la aceasta stare de finitudine acceptata, ca si definitiile, participarea si explicarea tuturor lucrurilor care ne ajuta sa supravietuim in aceasta lume, moment in care probabil ca ar fi mai putina confuzie si conflicte in vietile noastre atit de scurte.

Daca eu stiu de unde incepe adevaratul meu “EU’ cu siguranta nu stiu unde se termina acesta, si nimeni nu imi poate arata  locul de unde incepe sfarsitul meu, pentru simplul motiv ca acesta pare sa se confunde cu locul unde incep  ‘EU”. M-am plictisit de minciunile pe care singur mi le-am spus, despre idealuri,democratie , libertate, egalitate, si m-am plictisit si de minciunile spuse de ceilalti, sunt satul de gustul sarat al acestor zdrobiri triste de sperante, ce imi aduc aminte de lacrimile cu care am ras de cei care se temeau sa planga.

Imi arata si mie cineva cum se hranesc Certitudinile, aceste cuvinte prin care incercam sa devenim nemuritori? pentru ca ma simt din ce in ce mai slabit de siguranta cu care oamenii se indrepta spre “fericirea” lor infima,  si din ce in ce mai imputinat de zadarniciile ce se scurg peste mine din prea-plinul unor vise ce nu tin seama de esenta finita a vietii pe care o am.

Poate ca daca am recunoaste cu adevarat ca ne nastem pentru ca sa murim, am invata cu adevarat sa pretuim acest mic interval numit viata,  am iubi mai mult oamenii, am dori sa fim mai mult decat sa avem, am gasi mai uros binele decat raul, am intemeia poate societati mai bune, si nu am mai filozofa atit de mult pe seama unor cuvinte pe care tot noi le-am inventat din frica noastra pentru ceea ce va veni, la sfarsitul nostru al fiecaruia, acordind mult mai multa atentie trairii fiecarei clipe, savurind sentimentele, emotiile si tot ceea ce putem face pentru ceilalti si pentru noi in acest segment finit al vietii noastre.

Oare este posibila o optiune autentica de a trai viata in acord cu acest principiu al finitudinii acesteia la nivel social, prin construirea unei societati care sa aiba o strategie mai putin combativa, si care sa se preocupe mai mult de individul concret decat de institutii?

BG