Gabriel Bălaşa

Inconsecventele logice aparute in prevederile legale sunt de natura sa duca nu numai la neintelegeri, dar si la confuzii si dezorientare in ceea ce priveste semnificatia si atitudinea unor activitati esentiale pentru un stat de drept. Acest lucru poate aduce o perceptie gresita a oamenilor cu privire la rolul si  functionarea institutiilor ca si la aplicarea prevederilor referitoare la acestea, iar o perceptie gresita este de cele mai multe ori efectul unei neincrederi bazate pe lipsa unui rationament logic.

 In cazul de fata, eu ma simt confuz in privinta denumirii de magistrat.

 Ce este magistratura, ne spune art.1 din Legea nr.303/2004 “Magistratura este activitatea judiciara desfasurata de judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de procurori in scopul apararii intereselor generale ale societatii, a ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor. “

 Aceasta definitie ar trebui sa ne conduca in mod logic la faptul ca magistratura reprezinta o functie (potrivit DEX/- FÚNCTIE, functii, s.f. (si în forma functiune) 1. Activitate administrativã pe care o presteazã cineva în mod regulat si organizat într-o institutie, în schimbul unui salariu).

Nu va grabiti sa “aruncati cu pietre”, pentru ca functia de magistrat nu este o inventie a mea, ci este prevazuta in lege  in mod separat alaturi de functiile de procuror si judecator,asa cum se arata in art.102 alin.2 din Legea nr.303/2004 “Judecãtorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie cãrora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiti ori, dupã caz, sunt eliberati din motive neimputabile îsi pãstreazã gradul dobândit în ierarhie si pot ocupa o functie de judecãtor la Înalta Curte de Casatie si Justitie si pot reveni pe functia de magistrat detinutã anterior sau pe o altã functie de judecãtor ori procuror sau pot opta pentru intrarea în avocaturã sau notariat, fãrã examen.” .

Nu exista insa in nici o prevedere legala si nici o reglementare a functiei de magistrat in ceea ce priveste atributiile, functiile, sau autoritate ei, aceasta ramanand o simpla extindere discreta a functiilor de judecator si procuror intr-una singura, ce duce pina la urma la o absurditate constitutionala.

Si de aici nedumerirea mea care se trage de la faptul ca asa cum se arata in Legea nr.303/2004 (vezi art.5, art.34, art.73) si chiar prin definitia data magistraturii exista in mod clar doua  functii separate potrivit atributiilor diferite ce sunt exercitate, functia  de judecator si functia de procuror, iar simpla alaturare de acestea a unei activitati de magistratura si a unei functii de magistrat fara nici o definitie legala sau autoritate logica care sa lamureasca intelesul,scopul, atributiile si functionalitatea acesteia,  este de natura a aduce o subminare in ceea ce priveste insasi existenta unei gandiri juridice logice a celor care trebuie sa fie niste profesionisti ai rationamentelor juridice. Ce incredere credeti ca pot avea oamenii intr-o justitie si activitate judiciara care accepta o  confuzie ce nu se sinchiseste defel de standardele logice,  si care nu face decat sa submineze autoritatea unor institutii ale statului ce sunt in mod separat definite si reglementate chiar de catre Constitutie?Increderea-lipsa, acesta este raspunsul acestei exemplificari. 

Si totusi, este preferata absenta unei clarificari a acestei ambiguitati ce a fost creata doar pentru a sustine o denumire, acea de Consiliu Superior al Magistraturii, pentru ca daca este sa mergem la sursa care a dus la crearea unei asa zise “functii de magistrat” putem observa cu usurinta ca aceasta a fost “inventata” in mod fals doar pentru a sustine un rationament la fel de fals al unei simple denumiri, pentru ca in definitiv acest Consiliu Superior se putea numi foarte bine si Consiliul Superior al Judecatorilor si Procurorilor daca se dorea, desi dupa mine functiile total diferite ale acestora necesitau doua organisme separate.

Intrebarea pe care am pus-o nu tine decat de  o etica profesionala ce trebuie sa ne impinga sa aducem la lumina unei ratiuni logice tot ceea ce apare ca lipsit de logica  intr-un text de lege pentru ca acesta sa fie inteles si sa functioneze fara a crea alegeri gresite, si m-ar bucura daca aceasta ar gasi cat mai multe raspunsuri din partea juristilor.

 Deci, exista oare functia de magistrat ?

BG

In mod normal, justitia trebuie sa fie orientata spre valorile care o fac sa functioneze eficient si corect, valori ce reprezinta nivelul cel mai inalt ce poate fi obtinut intr-o societate. Iar valorile cele mai importante  pentru justitie sunt : dreptatea, ordinea, libertatea. Acestea nu au insa o ierarhie anume pentru ca alegerea uneia in dauna alteia nu ar putea duce deloc la o evolutie, ele trebuiesc sa fie mereu in echilibru pentru ca mijloacele pentru atingerea acestora sa nu aduca haosul in societate, iar acest echilibru nu numai ca este greu de atins dar este si mai greu de pastrat.

Pentru a ajunge la aceste valori nu este de ajuns insa numai o definire filosofica a lor, ci ar trebui sa identificam mai intai scopurile pe care trebuie sa le urmarim pentru a ajunge la aceste valori, scopuri care reprezinta al doilea nivel de sub aceste valori, si care se traduc prin urmarirea anumitor obiective, obiective ce pot fi atinse si pe care eu le-as desemna ca fiind echitatea, securitatea, proportionalitatea. Aceste doua niveluri sunt sustinute la randul lor in mod practic printr-un al treilea nivel, cel al mijloacelor folosite pentru atingerea scopurilor si angajarea valorilor pe care le dorim in justitie.

 Astazi in justitia romaneasca insa, toate aceste trei niveluri nu sunt despartite si clar delimitate, si nici macar nu stiu cum ar putea fi facut acest lucru si sa fie impiedicata astfel o interferare a lor la nivelul practicii justitiei, motiv pentru care de multe ori mijloacele pe care le folosim pentru atingerea unui scop, ne obliga sa renuntam la alt scop, fiind in imposibilitate sa impacam aceste mijloace cu toate  scopurile si valorile pe care ni le-am propune.

Plecind de la toate  acestea si incercand sa analizez doar o singura valoare, indraznesc sa spun ca standardul dreptatii nu-l reprezinta legea ci increderea pe care judecatorul care infaptuieste justitia poate sa o transmita oamenilor ca ei sunt   importanti, ca ei sunt ascultati si ca pentru toti ceilalti conteaza ceea ce ei spun, tocmai pentru ca justitia care se  face sa conteze si pentru ei.

Pe linga acestea nu putem sa uitam nici de faptul ca si judecatorii sunt oameni care apartin societatii in care traiesc, ca si ei pot avea dorinte de onoruri sau dregatorii, care aproape intotdeauna sunt la fel cu dorintele cele obisnuite care nasc patimile ce inlantuiesc inimile renuntand la largimea unei libertati a sufletului nostru. Impartialitatea care reprezinta una din cerintele esentiale pentru profilul unui judecator, nu poate sa elimine personalitatea judecatorului, iar lucrurile privite din aceasta perspectiva fac ca justitia sa se bazeze destul de mult pe convingerile judecatorului, convingeri ce sunt determinante pentru o argumentare rationala si juridica a solutiei, si care pina la urma constituie sursa responsabilitatii acestuia, care ia asupra sa sarcina de a hotari intr-un anume fel.

Legea ca si dreptatea nu lucreaza de la sine, nu este de ajuns sa spun un text de lege si automat se face dreptate, nu este de ajuns nici sa gasesti o argumentatie logica pentru aplicarea unor texte de lege pentru a face dreptate, pina cind nu crezi in dreptatea pe care ai facut-o pentru oamenii ce au venit in fata justitiei, si in acelasi timp sa respecti si libertatea si securitatea celorlalti.

Orice om care vine in fata justitiei, nu doreste doar sa auda un text de lege si sa obtina o hotarare cu caracter de autoritate in litigiul pe care-l are, el vrea mai mult decat atit, el doreste  ca problema lui sa conteze pentru cel care judeca cauza lui, pentru ca dreptatea nu este acolo unde este mintea ci acolo unde este inima, acolo sta dreptatea si de acolo sunt luate si gandurile ce sunt analizate, justificate si argumentate si de minte.

Am putea spune ca ceea ce este pamantul pentru plante, este sufletul pentru dreptate, este dreptatea pentru justitie, si este justitia pentru legiuitor, pentru ca dreptatea apartine inimii nu mintii, pentru ca numai inima este cea care poate cuprinde dintr-o data dreptatea in timp ce mintea nu o poate decat analiza pe bucatele mici de rationamente.

De aceea ar trebui sa luam aminte la asemanarea dintre justitie si viata, pentru ca de trait poti sa traiesti dar conteaza ce fel de viata traiesti, la fel si justitia, poti face justitie dar conteaza ce fel de justitie faci, o justitie din datorie pentru functia pe care o indeplinesti, sau o justitie in credinta ca oamenii conteaza, si ca mai ales hotararea pe care o dai trebuie sa conteze pe increderea lor in dreptate.
BG

Ce mica este improvizatia vietii pe care o traim. Ne nastem dintr-o dualitate si continuam aceasta viata a dualitatii incercand sa gasim posibilitatea unui punct de echilibru in care doar sa fim. Ne copiem uni pe alti si totusi clamam dreptul propriu de a alege fara sa vrem sa alegem  insa mereu ceva diferit, iar schimbarea si transformarea ne inspaimanta pentru ca ne dau posibilitatea de a vedea “cutia” in care am intrat si din care nu mai stim cum sa iesim.

De atita vreme in societatea romaneasca se vorbeste despre reforma ca ai fi tentat sa crezi ca aceasta a ajuns pe culmi nebanuite. Adevarul este insa ca de fapt noi nu am facut altceva decat niste simple “exercitii” de reforma unde mai mult ne-am folosit “muschii” decit spiritul, si intre toate acestea trebuie sa recunoastem ca prea multa gandire nu ne foloseste. Pentru ca fiecare simte nevoia sa vorbeasca despre reforma, o data pe zi sau la o saptamana ori la o luna. Numai ca a vorbi despre reforma nu inseamna ca stim ceva despre cum ar trebui sa fie facuta reforma aceasta ci mai ales ca ne place sa visam la rezultatele ideale ale acesteia. 

Cred ca pina nu demult ne-am aflat la un nivel intelectual al reformei unde am citit carti, reviste si orice alte scrieri despre reforme, am discutat despre aceasta pina aproape am ajuns sa fim satisfacuti de noi insine si de reforma la care am inceput sa ne pricepem. Am trecut pe urma la nivelul emotional al reformei, unde fiecare isi manifesta fricile sau  isi ascunde  temerile, si unde toti se pregatesc de lupta incurajandu- se singuri, desi inca nu ne-am identificat foarte bine adversarul, care spre surprinderea multora nu va fi cineva strain, ci chiar noi. Probabil ca acum ar trebuie sa  urmeze un nivel fizic al reformei, cind aceasta ne va trezi din “visarea” noastra si ne va pune in fata problema esentiala, si   anume faptul ca reforma trebuie facuta nu in abstract ci conectata la viata de zi cu zi, ca reforma trebuie sa tina cont si de grijile si de viata noastra, ca reforma trebuie sa permita tuturora sa manince, sa aiba unde locui, sa se poata relaxa si asa mai departe. Pentru ca reforma la nivelul fizic nu mai poate reprezenta doar un confort sau disconfort intelectual ci efecte concrete in viata fiecaruia dintre noi.

Nu stiu cum vor fi pasii urmatori ai reformei, dar sper ca acestia sa aduca in intelegerea noastra cunoasterea faptului ca reforma trebuie sa insemne alaturi de binele tau si binele celorlalti , pentru ca nu poti sa ai grija de ceilalti daca nu sti sa ai grija de tine, nu poti sa vrei binele celorlalti daca tu nu sti care este binele nici macar pentru tine.

La acest nivel fizic al reformei eu cred ca nu trebuie sa fim severi cu ceilalti si nici cu noi insine, trebuie sa acceptam ca suntem intr-un proces in care incercam sa descoperim varianta cea mai buna a unei schimbari ale carei consecinte le dorim mai ales la nivel spiritual, trebuie sa acceptam ca putem face alegeri gresite si ca avem dreptul sa mai alegem si a 2 oara si a 3 oara, trebuie sa cream reforma tocmai pentru ca avem probleme majore in societatea romaneasca pe care nu le-am rezolvat de foarte mult timp, si mai ales trebuie sa constientizam ca nu suntem perfecti si ca putem cere ajutorul  oricand celor care au trecut prin incercari similare cu ale noastre, fara sa ne fie frica sa fim noi insine , orice ar putea insemna acest lucru odata inceputa schimbarea,

Pentru ca reforma inseamna in primul rand sa poti lua decizii pentru tine si nu pentru ceilalti, inseamna sa fi creator si nu un simplu copiator, inseamna sa renunti la mastile si rolurile care ti se potrivesc si sa inveti din propriile greseli pentru a putea face alegeri mai bune schimband ceea ce nu mai merge cu ceea ce merge si se potriveste azi pentru tine si pentru toti ceilalti

BG

Cineva spunea ca RASPUNSUL  estea cea mai mare capcana a intelectualitatii. Oare ce semnificatie are insa raspunsul in justitie?

In pronuntarea unei hotararari, raspunsul este reprezentat de solutie. Dar raspunsul in sens general nu este altceva decat o limitare a cunoasterii, pentru ca importanta  este calitatea  indoielilor pe care le ai si care te pot duce catre un raspuns. De fapt indoiala este acel efort intelectual creativ pe care mintea  il poate valoriza , raspunsul nu este decat plictiseala noastra de aceasta indoiala si punctul pe care ne grabim sa-l punem acesteia atunci cind obosim si vrem sa ne odihnim, sau cind vrem doar ceva simplu, care sa nu ne solicite asa de mult.

Ceea ce lipseste din hotararile judecatoresti este tocmai aceasta calitate a indoielii unui judecator, pentru ca indoiala este singura care ne permite sa dezlegam marile probleme de drept, sa gandim cu ajutorul principiilor si in definitiv sa creem DREPTUL. Ne grabim sa dam un raspuns repede prin solutia pe care o alegem (admite, sau respinge) si uitam sa mai cautam dreptul din spatele acestor solutii, iar daca noi ca judecatori nu reusim sa vedem acest drept, atunci cu siguranta nici justitiabilul nu va reusi sa-l vada in admiterea sau respingerea unei cererii.

Justitia noastra este o justitie clasica care pare interesata doar de solutia ce trebuie sa o aleaga, ea nu se ingrijeste sa comenteze si sa pronunte dreptul care produce solutia respectiva, si pe urma ne mai miram de ce nu exista incredere in justitie.

 Nu practica unitara este solutia pentru crearea unei justitii moderne, a unei justitii vii in care sa poata curge realitatea asa de schimbatoare a vietilor noastre, pentru ca preocuparea stricta doar pentru solutii nu poate duce decat la un drept fara chip, fara sens, care in loc sa aduca echilibru va aduce nelinisti si nesiguranta, in timp ce o crestere a celor care se straduiesc sa gandeasca cu propria lor minte, a celor care aleg sa-si lamureasca propriile indoieli in privinta legilor si aplicarii acestora nu face decat sa creeze idei, sa schimbe moduri de a gandi, sa contribuie la cresterea calitatii in justitie, si in ultima instanta sa “spuna”dreptul, adica sa adapteze legile la conditiile concrete ale realitatii cotidiene, renuntind la o judecata procustiana a oamenilor dupa masura  legilor.

Si primii care ar trebui sa faca acest lucru sunt chiar judecatorii de la ICCJ, acestia ar trebui sa renunte la cultivarea unor solutii si sa aleaga calea unor indoieli autentice ce ne pot duce la crearea unui drept care sa reflecteze  viata si interiorul mecanismului social in care ne ducem existenta cotidiana. Pentru ca a fi JUDECATOR inseamna sa creezi dreptul, si nu doar sa executi legea, a fi JUDECATOR  inseamna sa poti sa construiesti o motivatie pentru increderea in actul de dreptate si nu doar sa te grabesti sa judeci si sa “condamni”!

BG

Justitia are visuri  mari si realizari mici, pentru ca noi judecatorii inca nu am reusit sa ne descoperim propria profesie in care ne aflam, datorita faptului ca am ramas  inchisi in tiparele pe care le ducem constienti sau nu mai departe, refuzand cu obstinatie sa acceptam ca acestea pot fi schimbate.

Am pus un calculator in fata fiecarui judecator, am umplut sute de pagini cu activitati de formare profesionala, dar nu am realizat faptul ca nu putem crea o lume artificiala pentru judecatori, nu le putem cere acestora sa aleaga izolarea, sa se ascunda in spatele unor texte de legi, sa -i transformam in masini de  judecata intr-un mod calculat fara sa greseasca, pentru ca viata in care totusi traim este prin esenta ei plina de contradictii si intr-o continua schimbare dinamica ce nu vrea sa tina seama de rigiditatea unor texte.

Prin toate acestea nu am facut decat sa obtinem judecatori instrainati deseori de realitatile concrete traite de oamenii ce vin in fata lor, judecatori care nu au timp si voie sa se gandeasca la viitor, judecatori care nu se pot simti entuziasti si care nu au proiecte de viitor, pentru ca viitorul este de fapt la fel ca prezentul si prezentul la fel ca trecutul. Justitia a devenit seaca, rece si fara sa mai iubeasca arta de a gandi de fiecare data cu mintea ei problemele pe care trebuie sa le solutioneze, multumindu-se cu ceea ce au gandit altii, limitandu-se sa priveasca pasiv la texte sau practici care nu pot fi schimbate.Judecatorii string probleme de practica judiciara, ba chiar sunt obligati sa le caute,  si daca nu le gasesc  le inventeaza, pentru ca sa se poata stabili aceea “practica unitara”ce a devenit un scop in sine, la fel de gresit uneori ca orice mod de a impune un anumit lucru fara sa lase si posibilitatea stimularii unor adevarate discutii deschise ce pot aduce o dezvoltare a jurisprudentei si care ar reprezenta cu adevarat un ajutor pentru cei cu probleme.

Si in aceasta justitie, nici nu este de mirare ca nimeni dintre noi nu a gasit o modalitate de a construi din hotararile pe care le pronuntam idei stralucite care sa ajute Justitia sa progreseze, sa cistige o incredere pe care  nu a avut-o niciodata in mod deplin.

 Pentru ca Justitia adevarata nu se poate construi doar in lumea din afara noastra  fara a cuprinde  si a construi si  lumea care este cu adevarat justitia, adica ideile, proiectele, viziunile judecatorilor si tot ceea ce poate sa ne ajute, pe noi si pe ceilalti care sunt judecati de justitie.

BG