Gabriel Bălaşa

Curajul nostru merge agatandu-se de frica ce ne blocheaza de multe ori drumul, si sfarseste prin a fi impins de catre aceasta sub rotile timpului. De fapt  curajul nostru nu este normal, pentru ca noi nu avem curaj decat atunci cind ne aflam pe marginea “prapastiei” , numai de acolo pare ca poate sa inceapa lupta noastra, cand nu mai avem nimic cu adevarat de pierdut.

Caci iata, desi suntem, se pare, intr-o situatie de criza care se presupune ca este dureroasa atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere social, si despre care toti vorbim in fiecare zi, totusi nimeni nu se grabeste sa actioneze pentru a indeparta aceasta “durere”.

De fapt cred ca noi romanii suntem “geniali” pentru ca  am gasit  singura modalitatea perfecta de a evita orice schimbare adevarata, ADAPTAREA.

Ne adaptam in cativa pasi simpli la orice, oricat si oricum transformandu- ne vietile intr-un fenomen de relativizare cristalizat in acceptarea oricarei situatii.

Chiar daca multi dintre noi intelegem toate aceste lucruri, ramanem totusi in acelasi stadiu dintr-un motiv foarte simplu dar esential, nu suntem destui care sa simtim aceste lucruri, sa le simtim pana la durere, pina la insuportabilitate.

Pentru multi dintre noi, pielea noastra  ne fereste de acest lucru, si de aceea orice schimbare reala pare ca este inca departe de noi.

Cautam fericirea si tarziu ne dam seama ca nu o putem muta in casele pe care le-am construit, nu o putem plimba cu masinile pe care le-am cumparat si nu o putem cuceri prin patimile  noastre traite.

Iar acum se pare ca ni se inchide si calea larga si usoara a sperantei pe care fiecare dintre noi puteam merge atunci cand existenta noastra devenea mai grea, pentru ca multora dintre noi sa nu ne ramana decat poteca mica si alunecoasa a suferintei si depresiei.

Parca nici nu mai reusim  asa de bine sa ignoram Universul acesta in care traim, pentru a ne conduce doar dupa vointa , sau legile noastre obosite care ne arata stagnarea si nivelul inferior al energiei la care am ajuns.

Priviti la timpul nostru care nu este decat un ochi primitiv prin care sufletul incearca sa ne traga dupa el, si la spatiul care inca, mai suna in inima noastra plina doar de pasii vechi ai lui Dumnezeu !

 Daca ziua de maine este ziua de azi, si ziua de azi este ziua de ieri, atunci acesta este mersul unei lumi intregi  in care spiritul sta pe loc.

Si cu toate astea, eu cred  ca slabiciunile noastre ne pot fi pana la urma de ajutor, pentru ca niciodata curajul nu a fost tovarasul celor puternici, si chiar atat de adaptati pe cat suntem noi romanii, parca din ce in ce mai multi dintre noi simt ca in curand va veni si timpul  curajului nostru, si din ce in ce mai multi isi rotesc sfera constiintei intr-un echilibru de cerc aproape perfect peste clipele ce le traim.

Poate ca intr-adevar, noi romanii avem multe defecte, dar trebuie sa intelegem ca nici un defect nu ne poate impiedica sa avem si o virtute, pentru ca numai asa o sa cunoastem cit valoram cu adevarat fara ele.

Balasa Gabriel

Azi, cand avem parte, majoritatea dintre noi, de excluderea oricarei activitati, de instrainarea sociala sau distantarea sociala cum este denumita oficial, putem sa ne dam seama din ce in ce mai mult de relatia speciala pe care o construim inca de la inceputul vietii noastre cu ILUZIA.

In aceasta vreme de pandemie si de izolare sociala, ne tinem postul sufletelor noastre prin abtinerea de la viata – forma a acestei lumi.

Iluzia ca existam intr-o lume mare si ca existenta noastra cuprinde un sens esential, acela al regasirii de sine, dar mai ales faptul ca acest sens il putem gasi in aceasta lume, adica in afara noastra.

ADEVARUL este insa altul, sensul nostru se regaseste in dimensiunea noastra interioara, dimensiune din care fiecare dintre noi vede si interpreteaza aceasta lume.

Oare nu este mult mai simplu sa incepem cautarea sinelui din interiorul nostru?

De ce sa alergam, ratacind printr-o lume exterioara in cautarea sinelui daca vrem cu adevarat sa cautam ca sa gasim, si nu doar sa cautam ca sa nu gasim?!

De ce sa ne cautam acolo unde nu ne gasim, adica in lumea aceasta mare de pe langa noi?

De ce sa nu ne eliberam de toate lucrurile pe care nu le intelegem si care ne infasoara intr-un dezacord total ce inlatura orice incercare de armonizare a universului?

De ce sa nu acceptam ca adevarata comuniune nu exista atunci cand trupurile noastre sunt laolalta, impreuna, ci doar atunci cand spiritul nostru este unul si acelasi cu al universului, un singur spirit din care insa din pacate, fiecare vrea sa isi ia propria lui bucatica, oricat de mica ar fi aceea ?

Iluzia ca functia cea mai importanta a unei FORTE este aceea de a-si indeplini dorintele, ne-a adus in acest punct al existentei noastre!

Mai mare decat orice forta gravitationala si decat orice alta forta de atractie, dorinta a maturat cu nevoile noastre pe josul acestei iluzii, dandu-ne impresia unei eliberari de sub semnul slabiciunii, cand de fapt aceasta nu a facut decat sa ne pierdem in cea mai mare dintre slabiciunile omenesti.

Si ce facem acum?

De ce ni se impune aceasta instrainare, aceasta izolare?

Planul pe care il avem, de a sta izolati pentru ca pandemia sa treaca, pare extraordinar, este un plan BUN dar din pacate, degeaba este BUN, pentru ca este IMPOSIBIL ca pandemia sa treaca astfel, cand scopul acesteia nu este timpul, ci OMUL!

Ne putem ascunde, putem sa fugim, dar pandemia nu va trece decat atunci cand va trece prin NOI, adica cand isi va fi indeplinit adevaratul scop, acela de a SCHIMBA OMUL.

ADEVARUL este ca noi nu putem schimba realitatea acestei lumi, pana cand noi insine nu intelegem sa FIM REALITATEA acestei lumi, pentru ca orice schimbare in exteriorul nostru, nu este decat o iluzie care va duce la o alta iluzie si mereu tot asa…

Ce este ACUM, ce ni se intampla ACUM, ce este lumea ACUM, nu este decat ceea ce noi am gandit ca ESTE!

PLANUL CEL MAI BUN AR FI… sa eliberam lumea de toate gandurile noastre desarte si iluzorii pe care le-am gandit despre aceasta, sa ne eliberam pe noi insine de toate iluziile noastre ca sa fim cu adevarat liberi si sa alegem in schimb ca noi sa fim realitatea acestei lumi, traind asa cum nevoia lumii de acum ne arata ca trebuie sa traim, atenti la nevoile noastre si nu la dorintele nestavilite!

Si da… Mai rau decat sa mori, este sa nu traiesti!

Gabriel Bălașa

Este greu sa stai si sa astepti momentul urmator.
Este un fel de vanatoare la care oamenii se dau mari ca se pricep, si uneori ajung la sfarsitul vietii fara macar sa reuseasca sa prinda cel putin un mic moment care sa fie numai al lor.
In acest joc, credinta cea mai raspindita este ca stim ce suntem.

Paradoxul este insa ca nu stim de fapt ce suntem si traim cu aceasta minciuna, incercand sa ne inchipuim ce am putea fi.
Zambete A (mare) daca am fi, cine ar putea sti?

Corectitudinea poate fi  un alt nivel social si real al luptei dintre bine si rau.  

 Azi peste tot in lume, asa cum vedem,  exista din pacate o contradictie intre o corectitudine sociala si o corectitudine politica.

Corectitudinea sociala pleaca de la bunul simt in timp ce corectitudinea politica pleaca de la scopul pur politic urmarit, si   in timp ce prima poate ajunge la o morala a societatii, cea de-a doua se opreste in calcule egoiste ale caror rezultate  mincinoase sunt asumate ca mari adevaruri.

Daca  folosim corectitudinea politica doar ca un zgomot al unor emotii folosite pur si simplu pentru obtinerea rapida a unor reactii aproape inconstiente, pierdem sensul unei intelegeri importante a aspectului social in ceea ce priveste comunitatea in care traim.

Corect nu inseamna doar a fi acceptabil in limbaj ci inseamna a exista o identitate intre limbaj, gandire si actiunea pe care o exerciti mai intai asupra ta insuti si apoi si asupra altora.

Corectitudinea nu exista atunci cand  inteligenta renunta la bunul simt.

Corectitudinea oricarei autoritati politice trebuie sa insemne in primul rand ordine, o ordine care insa trebuie sa vina dintr- o autodisciplinare si o autoretinere a respective autoritati, si nu dintr-o forta excesiva cu functie de blocare pur si simplu a tuturor aspectelor care nu convin autoritatii.

Atunci cand unei autoritati ii lipseste autoretinerea si autodisciplina, acestea lipsesc cu siguranta si societatii, iar incorectitudinea unei autoritati nu poate sa nasca niciodata decat o incorectitudine la nivel social.

Falsul respect al autoritatii duce la o lipsa generala de respect ce nu poate duce la nasterea corectitudinii, iar o autoritate incorecta nu face decat sa justifice dispretul cetatenilor pentru respectarea unor reguli care nu inseamna decat un flux nesfarsit de legi fara nici o recunoastere a corectitudinii acestora si a celor care le-au adoptat.

 Ordinea este corecta atunci cand aceasta urmareste sa atinga scopul sau principal, evitarea haosului si vietuirea comuna a oamenilor in societate.  

     Lipsa unei ordini incepe prin pierderea bunului simt al autoritatii , si se ajunge la pierderea moralitatii prin impunerea conceptului politic correct, ca o exceptie de la regulile generale ceea ce  duce la atacarea substantei ordinii publice.

Corectitudinea politica este fundamental diferita de corectitudinea bunului simt, pentru ca in timp ce prima sintagma presupune sa spui ceea ce trebuie sa spui indiferent de ceea ce gandesti sau ceea ce trebuie sa faci, in cazul celei de-a doua sintagme realitatea a ceea ce spui, faci si esti este substanta insasi a oricarui proiect.

Intelegerea situatiei din prezent ma duce cu gandul la imaginea unor fiinte ce topaie intr-un singur picior, chinuindu-se in lipsa oricarui echilibru sa inainteze catre ceva sau macar sa aiba impresia ca inainteaza. Inchiputi-va aceste societati de fiinte care sar  intr-un singur picior, unele sar cu ajutorul unui picior mai musculos numit putere iar alti cu ajutorul unui picior osos numit sarcini sau suportarea consecintelor ori responsabilitati. Ce conteaza ca unii dintre acestia cred ca ei sar mai bine si mai frumos decat ceilalti atata timp cat fiecare dintre ei au lipsa un picior si din aceasta cauza nu-si pot gasi echilibrul. 

Adevarul este simplu, autoritatile politice trebuie sa invete cetatenii si societatea sa mearga in doua picioare, un picior al puterii si unul al responsabilitatii, pentru ca o despartire a acestora nu ne poate duce decat la absurdul situatiei de azi in care cu toti topaim chinuindu-ne intr-o lipsa de echilibru evidenta.

Cei care au putere trebuie sa inteleaga ca echilibrul nu si-l pot gasi niciodata in mai multa putere ci doar in responsabilitatea pentru societate pe care trebuie sa o manifeste in exercitarea acestei puteri, in timp ce, cei care sunt striviti de responsabilitati si de sarcini trebuie sa inteleaga la randul lor ca echilibrul lor nu consta numai intr-o acceptare tacuta ci si in partea de putere pe care ei si-o asuma in societate.

Puterea nu este o lumina, ea este mai mult instrumentul cu ajutorul caruia poti sa faci lumina daca il folosesti corect. De cele mai multe ori insa, aceasta putere este folosita prost, pentru ca nu se incearca obtinerea unei lumini in mod direct ci doar in mod indirect  ca un efect al unei alte actiuni, de exemplu dand foc mai intai si distrugand altceva pentru ca sa  poti sa spui ca ai obtinut si ceva lumina, fara sa-ti mai pese insa de cenusa pe care o lasi in urma.

 De aceea orice putere este costisitoare, ea este ca niste bilute cu memorie retardata pe care tot frecandu-le in maini risti sa le incalzesti asa de mult incat sa te arzi destul de rau.

In general  o lumina este mereu aprinsa imprejurul puterii chiar daca aceasta vine de la incendii devastatoare, iar  noi oamenii ne strangem involuntar spre acel loc rau luminat, incercand sa simtim si noi putin din aceasta putere in apropierea careia mintea noastra se incalzeste si incepe sa se abureasca de tot felul de vise ce ne dau impresia ca aceasta ne-ar putea apartine si sa ne simtim astfel mai speciali, mai diferiti si in orice caz mai buni si mai superiori decat ceilalti.

Puterea incearca mereu sa arate ca o dimensiunea domestica a unei societati, ce consta in  libertatea de a ne conduce vointa noastra si manifestarea in relatiile cu ceilalti dupa un scenariu, crezand ca acesta ii da si drepturile de autor chiar asupra vietilor noastre.  

Atunci cand puterea intra in criza insa, oamenii incep sa vada minciunile unei libertati fara libertate si isi aduc aminte de libertatea adevarata si reala care nu poate exista fara existenta unor valori in care noi sa credem si spre care sa tindem.

La nivelul societatii puterea exista  doar  prin raportarea fortei cu care aceasta poate domina  poate stapani si poate conduce pentru ca oamenii sa se simta bine si in siguranta. Puterea insa devine mai devreme sau mai tarziu o consumatoare a fortei care a propulsat-o, o consumatoare a unui sacrificiu continuu al societatii, in numele unei necesitati al carei sens si interes este dat numai si numai de ea.

 Atunci cand puterea isi pierde sensul ei real de  dimensiune a iubirii fata de societatea care a creat-o, atunci cand aceasta nu mai poate sa daruiasca nimic ci doar  se inchide pentru a strange forta pe care sa o aplice asupra societatii, atunci o astfel de putere devenita o consumatoare a vietilor, se transforma intr-o forta ce-si intareste scoarta propriei bunastari prin sacrificarea intereselor societatii, devenind astfel o putere fortata.

 Orice forta duce insa, la acumularea de tensiuni  si acest lucru poate aduce un moment in care se poate schimba  si raportul dintre orice putere activa si puterea aparenta si pasiva a societatii, caci prin dezvoltarea continua a unei tensiuni efective  se poate ajunge ca puterea pasiva sa devina reactiva si sa domine astfel orice fel de putere activa. 

         Am fost tentat sa scriu, ca trădarea semnifica in primul rand lipsa unei credinte, a unei convingeri, pentru ca nici un om care crede in ceva nu poate trada. Pentru ca tradeaza doar cel care nu crede, si care doar se ascunde sub o masca a servilismului. Ca de fapt acela a tradat inca de la inceput, fiind vorba doar despre o tradare care infloreste mai tarziu in spinii abandonului pentru ceva pe care l-a slujit doar dintr-un interes ce nu a fost infaptuit.       

   Si totusi, am ajuns sa trec peste impactul negativ si sa ma gandesc la tradarea justificata de alegerea interesului propriu in realizarea celui mai simplu instinct, acela de supravietuire.    

     Sunt multe tradari in lumea aceasta, si toate ne induc sentimentul unei stari negative. Privind rational tradarea insa, nu poti sa nu observi ca, pentru a trada trebuie sa fi de aceasi parte cu cel pe care-l tradezi, pentru ca daca ii esti adversar actiunea ta nu mai este numita tradare ci este virtutea celui care lupta pentru convingerile sale.  

        De aceea tradarea nu apare  decat la cei foarte apropiati, la cei care au la un moment dat unul si acelasi drum, sau aceleasi idealuri, aceleasi interese, aceleasi dorinte, pentru ca nimeni nu poate abandona pe cel care nu este linga el.     

    Apoi, este imposibil sa nu observi  ca in existenta oricarei stari de echilibru sau de dezechilbru, apare un moment in care fiecare isi da seama ca interesul lui este altul decat al celuilalt de langa el, si atunci intervine un moment de ruptura, in care apare tradarea ca o alegere pe care o faci mai intai pentru tine, fara sa te mai intereseze ca aceasta va fi facuta impotriva celui cu care ai fost pina in acel punct impreuna.   

      De aceea, uneori tradarea exista pentru ca iti vine greu sa alegi impotriva interesului tau, si pentru ca putini au vocatia de martiri.       

  Este greu sa tradezi, dar si mai greu este sa fi tradat, pentru ca treci printr-un dezechilibru care lasa urme in convingerile si increderea pe care le-ai avut pina la acel moment. Totul insa este depasit printr-o noua restabilizarea a convingerilor, idealurilor si intereselor  pentru care urmeaza ca fiecare sa gaseasca un alt echilibru mult mai proaspat si s-ar putea mult mai trainic.      

  Privind la aceasta epoca a ipocriziei si falsitatii in care traim, vedem ca tradarea a devenit o parte din existenta noastra.  Tradam si suntem tradati, iar tragedia ni se pare mare si dureroasa doar atunci cind suntem noi tradati, nu si atunci cand tradam noi.    

     Priviti de exemplu la politica, acolo unde dupa mine,  nu poate exista decat tradare calificata, in interese de partid sau pe linga partid, pe care oamenii le manifesta fiecare in felul sau, cautindu-si indeplinirea propriilor interese.            

    In politica cei care sunt alesi promit, si cauta sa convinga cit mai multi oameni ca interesul lor este sa-i voteze.

      Dupa alegeri insa toti oamenii politici tradeaza ascunzandu-se dupa justificarea unei politici, ridicata mult mai sus decat rangul oricarui votant, si atunci cand vine momentul ca oamenii sa se trezeasca, credeti ca mai vorbeste cineva despre cine a tradat primul.     

     Nu, cu siguranta ca nu, frustrati de pierderea suferită cei care se simt sacrificati sunt chiar oamenii politici stapaniti de egoism, plini de sine si incapabili de a-si recunoaste propriile lor tradari, devin victime si razbunatori crunti in numele unei moralitati lipsite de orice constiinta a tradarilor pe care le-au facut.  

 Balasa Gabriel 

         Nimic nu este prea complicat sau prea greu decat atunci cand noi insine ne punem limite.      

         Nu stiu de ce anume ne-am propus drept model legile altora, devenind simpli imitatori, uitand ca libertatea nu a fost niciodata un mijloc al confortului si placerilor pe care le cautam, ci mai intotdeauna libertatea a fost in raport direct cu omul si cu scopul sau.       

           Chiar daca acum regimul nostru politic este cel care ne traseaza limitele, totusi libertatea a fost si va ramane mereu o alegere personala a fiecaruia de a stabili unde tragem linia si unde ne stabilim limitele responsabilitatii si demnitatii noastre.     

  Nici o putere care imita libertatea nu poate schimba nimic niciodata.    

     Libertatea nu se bazeaza niciodata pe ceea ce ai voie sa faci sau sa spui, ci ea se bazeaza in mod esential pe dorinta de a sti cine esti si de a sti ce trebuie sa faci bazandu-te pe bunul simt innascut.      

   Libertatea nu poate fi niciodata controlata ci numai lipsa acesteia.       

       Libertatea este cea care se naste in interiorul tau acolo unde raman pentru totdeauna radacinile ei, fara ca aceasta sa poata fi in mod real, vreodata, altoita pe promisiunile altora oricat de convingatoare vi s-ar parea.    

      Este adevarat ca suntem limitati de o constinta sociala care ne mentine la nivel colectiv intr-o ameteala continua, si care mai ales ne obliga intr-un fel foarte convingator sa ramanem asa cum este toata lumea si mai ales sa facem ceea ce fac toti ceilalti.      

      Este adevarat ca adevarul pe care-l traim cu toti nu este altceva decat adevarul acestei constinte sociale care ne mentine aproape cu forta intr-o realitate la fel de mica precum este si mimetismul pe care ne simtim obligati sa-l realizam.    

           Toate acestea insa nu pot justifica blocajul  intr-o atitudine repetetitiva a unor alegeri pe care le facem de zeci de ani, pentru ca avem dreptul  la libertate, avem dreptul sa spunem oricand si oricui  ca lucrurile acestea nu sunt adevarate pentru noi, avem dreptul si puterea de a deveni constienti de toate acestea pentru a putea iesi din limitarea asupritoare a acestei constiinte sociale .  

          Libertatea reala este aceea care se practica si nu aceea care se scrie intr-o lege, ea ne permite sa intelegem ca omul are in permanenta optiunea de a se schimba in orice clipa, si de a alege in functie de evolutia pe care doreste sa o experimenteze.    

         Scopul libertatii nu este si nu poate fi niciodata confortul si lipsa grijilor ci evolutia destinului nostru prin mijlocul cel mai la indemana noastra, adica responsabilitatea.   

         Iar intelegerea libertatii nu o poti face decat in afara si deasupra constintei sociale, ca o lumina aruncata asupra fundalului pentru a observa mai bine contextul si mai ales pentru a putea alege obiectivele cele mai potrivite pentru noi.    

           Libertatea exista, ea apare din cautarea noastra si aduce mereu cu ea inceputul unei noi intelegeri.

            Cei care rad si spun ca libertatea nu exista, sunt cei care nu vor sa faca alte alegeri decat cele care le sunt date gratis de catre ceilalti.

Balasa Gabriel

De cate ori nu am fost deranjati de comportamentul unei alte persoane, si ne-am grabit sa o judecam, catalogand-o imediat.

 V-ati gandit ce ne face sa procedam astfel ?

 Eu unul mi-am pus aceasta intrebare si spre surpriza mea, am realizat ca la baza tuturor judecatilor sta de obicei frica.

Frica de a nu descoperi ca si noi am putea fi la fel cu cei pe care-i judecam, este cea care ne impinge sa-i executam pur si simplu desfintandu-i, criticandu-i si astfel impingandu-i undeva cat mai departe de noi, pentru ca nimeni sa nu incerce sa ne compare cu acestia.

Adevarul este ca suntem maestri in deghizare, si folosim de-a lungul vietii noastre atatea sute si mii de masti pacalindu-i pe ceilalti, incat este imposibil sa nu ne pacalim si pe noi insine.

Si cine spune ca aceste masti sunt cel mai rau lucru pentru noi, cu siguranta este stresat de acelasi sentiment de frica.

Pentru ca acestea reprezinta stratul nostru exterior de protectie in fata unei lumi care este prea mare facandu-ne sa ne simtim mereu singuri inlauntrul ei.

Aceste masti facute de multe ori din tot ceea ce nu vrem sa fim, sunt totusi un ecou ce se aude din singuratatea a  ceea ce dorim sa fim, adica diferiti si cu totul altfel decat ceilalti, chiar daca pentru aceasta de multe ori trebuie sa ne ascundem noi de noi insine.  

De aceea, atitudinea corecta fata de toate aceste masti, nu trebuie sa fie una de ura, ci trebuie sa fie una de iubire, pentru ca ele ne pot ajuta sa ne intelegem cele mai ascunse aspecte ale sinelui nostru, ele ne pot aduce aproape de spiritualitatea unei evolutii personale. 

Incetul cu incetul ar trebui sa prindem curaj si sa ne uitam la mastile noastre, sa le privim nu numai din spatele lor ci si din fata lor, sa ni le asumam pentru a intelege semnificatia acestora pentru evolutia noastra personala. Pentru ca in spatele acestora stau ingropate emotii si sentimente care odata scoase la lumina incep sa straluceasca si sa faca ca si cele mai vizibile imperfectiuni sa para cu totul si cu totul naturale, descoperindu-ne ca acestea sunt facute din ceea ce suntem noi cu adevarat.

Balasa Gabriel

Nu ma pricep la guvernare, asa cum nici cei care guverneaza acum nu se pricep la a intelege  si la a vedea cu adevarat ceea ce se petrece cu Romania .

       Nu imi explic de ce puterea care conduce acum Romania este lipsita de orice spontaneitate, de orice farama de inteligenta valoaroasa, multumindu-se doar a se preface ca stie ce face, urmarind strict sa coloreze cu o anumita culoare prestabilita un desen deja  schitat pe care in nici un caz nu ar fi in stare sa-l schimbe cu o pictura proprie care sa reprezinte ceva pentru ei si pentru cei care ii conduc.

           Oare este imposibila orice implicare a acestora pentru gasirea unei creativitati autentice in actiunea de conducere a statului, doar pentru ca sunt fixati in jocul unui rol mecanic atribuit de societate intr-o maniera dramatica de actorie penibila.

          Este adevarat ca in Romania puterea a reusit ridicarea la statutul de arta a activitatii de a nu face nimic cu adevarat pentru evolutia societatii noastre, numai ca in prezent aceasta experienta senina a fost tulburata de agitatia unei lumi care se prabuseste.

          Iar acest lucru a facut sa dispara relaxarea mecanica si sa vedem cu toti actul nenatural, fortat si limitat al unei puteri care de fapt nu stie sa conduca, pentru ca nu si-a pus niciodata problema unui loc in care vrea sa ajunga impreuna cu Romania si cu romanii, multumindu-se cu interesele  marunte, personale si egoiste care ii exclud pe toti ceilalti.

           Acesta este insa nivelul societatii noastre, iar daca azi conducatorii nostrii ne spun ca ne-au mintit, trebuie sa ne trezim si sa vedem ca minciunile acestora si legile pe care le dau sunt cele care convin si caracterului nostru, indiferent daca vrem sau nu sa recunoastem acest lucru.

          De 2000 de ani ratam intr-una o Romanie la care puteam ajunge cu siguranta daca ne desteptam, asa cum singuri ne-o spunem in imnul national, pentru ca meritul unei Romanii puternice nu poate fi decat cel al unor romani puternici care o alcatuiesc.

          De 20 de ani ratam intr-una o revolutie mintindu-ne singuri ca schimbarea unor legi sau a unor institutii va face ca libertatea noastra sa ne aduca tot ceea ce ne dorim, pentru ca nu vrem sa vedem cum plagile sociale de care suntem atinsi se datoreaza lipsei conditiilor de dezvoltare personala si de propasire individuala.

           Cred ca a sosit momentul sa constientizam iluzia fatala pe care o impartasim cu totii, ca bunastarea si fericirea noastra depind doar de facilitatitile obtinute din partea institutiilor statului, si ca dam astfel o importanta covarsitor de mare actelor unei puteri a carei tendinta va fi mereu de a ingradi individul si de a-l aduce la o stare de neputinta si inactivitate civila.

          Nu mai cred ca actul legislativ este cel mai important act prin care poate fi adus progresul unei tari, pentru ca nici o putere legala nu poate sa ne faca mai buni decat vrem noi sa fim.

           Nu mai cred ca orice actiune a statului poate fi mai importanta decat caracterul oamenilor care-l alcatuiesc, pentru ca nici o putere legala nu poate sa schimbe un om.

           Nu mai cred ca trebuie sa asteptam un ajutor din partea altora, pentru ca a venit vremea sa ne ajutam singuri  noi insine.

            Daca cei care ne conduc aleg acceptarea unei decaderi nationale, atunci cred ca este vremea ca romanii sa aleaga progresul national prin vointa de a razbate prin toate aceste greutati ce ne sunt puse in fata.

           Istoria unei tari nu este alcatuita doar din numele catorva oameni foarte cunoscuti ci, din valoarea individuala a tuturora celor care muncesc si traiesc in aceasta istorie.

        Cred ca a sosit timpul ca societatea sa se ocupe de o educatie care sa constea in principal in lectii de munca, de caracter, de perfectionare morala, de abnegatie si onestitate, de curaj, de incredere in propriile puteri, care sa ne faca sa indeplinim prin noi insine tot ceea ce este in puterea noastra sa facem pentru noi si pentru Romania.

         Cred ca a sosit timpul sa vedem ca nu criza este cel mai mare pericol ci, lipsa vointei noastre de a arata ca suntem in stare sa facem fata acestei greutati, ca exista posibilitati de iesire din acest impas prin care putem razbate cu siguranta cu vointa si determinare .

            Cred ca a sosit timpul sa daramam daca este nevoie muntii de lasa nesiguranta ridicati de cei care ne spun ca este imposibil altfel.

        Daca avem nevoie de un guvern, daca avem nevoie de conducatori, atunci acestia trebuie sa fie din cei care daca ajung la capatul unui drum si nu maI gasesc un altul, sunt in stare, au vointa, curajul si energia de a deschide ei insisi un nou drum.   

       Chiar daca suntem doar romani, sfatul spartanului catre fiul sau care se plangea ca in lupta sabia lui este prea scurta : -“LUNGESTE-O CU UN PAS ” este perfect valabila pentru cei care ne conduc azi, iar aceasta presupune lungirea cu un pas nu numai a hotararii si curajului de a lua decizii care sa ne impulsioneze spre transformare civilizatia noastra,   dar si spre alegerea unei directii in care vrem sa ne indreptam, si care cu siguranta va fi directia corecta atata vrem cat suntem in stare sa ne croim un drum pe aceasta directie.

Balasa Gabriel