Gabriel Bălaşa

Recunosc ca desi aveam in gand de mult timp sa scriu despre acest subiect, nu am stiut cum sa incep acest articol decat in momentul in care am gasit titlul pentru acesta.

Adevarul este ca aceasta impotrivire nu este facuta decat pentru castigarea unei puteri cat mai mari, fie ca este vorba despre o putere politica, fie ca este vorba despre o putere a justitiei.

Iar cel mai trist lucru, mi se pare ca este acela in care aceasta ”impotrivire” care aduce mai degraba a piedica pusa Romaniei, in loc sa reprezinte o limitare justificabila a unei puteri a statului in fata libertatii individului este facuta in dispretul oricarei ”libertati”.

Pentru ca aceasta ”impotrivire” nu are ca scop libertatile individului ci lupta pentru acapararea puterii, lupta pentru ”acapararea” statului, o lupta in care singurul sacrificat de serviciu este individul.

Am stat mult timp si am privit puterea politica care dorea sa constranga puterea justitiei pentru a realiza un model de organizare statala care sa poata fi schimbat dupa  modelul de cat mai multa putere obtinuta ”impotriva” individului.

Am asistat pe urma la puterea justitiei, care intr-o incercare revansarda a urmarit sa constranga puterea politica  fara sa ii pese catusi de putin de libertatile individului, scuzandu-si mijloacele printr-un discurs despre statul de drept, care insa fara libertatea individului este mai mult un stat politic in totalitate ”impotriva” oricarei dreptati sociale.

Ma tem acum numai de unificarea acestor doua puteri intr-una singura, care este foarte aproape de a se intampla si care indiferent daca justitia sau politica va fi formal castigatoare, va crea o putere fara masura ce va permite statului sa intervina in mod abuziv impotriva individului.

Eu, nu sunt nici impotriva justitiei si nici impotriva politicii, eu sunt pentru libertatea individului care nu este vazuta doar ca o notiune filosofica abstracta, ci ca o experienta reala, concreta a fiintelor umane, care au propriile lor proiecte de viata si care sunt cu siguranta capabile sa-si evalueze singure ceea ce este mai bine pentru ele.

Stiu ca este greu de creat si de conceput strategii de actiune politica si juridica care sa duca la un model de societate in care individul sa se bucure de libertate, iar puterea politica si puterea justitiei sa isi cedeze de buna voie o  parte din puterea lor in favoarea unui transfer de responsabilitate dinspre stat catre individ.

Cei care detin puterea au o teama viscerala ca o vor pierde, cei care sunt presati de putere au o teama foarte mare ca ”se vor pierde” intrucat nimeni nu le va putea garanta o libertate  in fata unui stat  care indiferent ca este de ”drept” sau este ”politic”, va fi ”impotriva” lor.

Imi dau seama ca suntem traitori intr-o tara lipsita atat de cultura politica cat si de cultura juridica, iar acest lucru face si mai greu demersul de a crea si concepe o ”altfel” de strategie, un ”altfel” de model al statului, aceasta lipsa insa, nu ma opreste din incercarea aceasta pe care mi-am propus-o, si in care cred, fiind sigur ca mai devreme sau mai tarziu, oamenii vor constientiza nevoia de libertate si necesitatea unei responsabilitati a libertatii care ne poate aduce in sfarsit ROMANIA asa cum stiu ca si-ar dori-o fiecare roman!

Cred ca a sosit momentul sa punem capat unei dimensiuni aberante a puterii indiferent ca se numeste ”de drept” sau ”democratica” atata vreme cat aceasta, lupta de fapt impotriva libertatii individului.

Daca puterea se poate impune chiar si atunci cand oamenii simt ca ceva nu este in regula cu aceasta, fiti siguri ca si libertatea se poate impune ca o valoare careia merita sa i te dedici inainte de a o pierde.

Avem un drum lung de parcurs, si trebuie inceput cu crearea si conceperea unui plan sistematic, pe termen lung, alaturat unei dorinte de a-l indeplini pas cu pas.

Piatra de temelie trebuie sa fie asigurarea suprematiei depturilor si libertatilor, prin constientizarea puterii politice si puterii justitiei, asupra necesitatii unor limite in fata libertatii individului.

Tocmai de acea voi incerca sa pledez  pentru o reforma de proportii care sa inlature blocajul total la care este supusa ROMANIA azi, si astept sa mi se alature in acest demers toti cei care cred in libertatea si in drepturile individului !

Va urma….

Balasa Gabriel

        Modul in care noi oamenii intelegem justitia si modul in care justitia ne JUDECA sunt total opuse.

         O, opozitie care conduce societatea in care traim incet, incet prin foarte multa confuzie catre un impas sigur. Justitia nu este inca pregatita sa inteleaga semnificatia pe care oamenii o descopera zi de zi in hotararile pe care le primesc de la un sistem blocat de decenii in abstractiunea unei legalitati despre care OAMENII SIMPLI nu au efectiv nici o idee cu ce parte din realitatea societatii in care traim se potriveste.

       Ati cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în justitie din toată inima?

       Eu nu am intalnit prea multe persoane care au venit in fata justitiei, pline de incredere in justitie.

       Da, multi se incurajeaza singuri si spera sa aiba NOROC !

         In general  justitia reprezinta o modalitate pe care societatea o pune la dispozitia noastra pentru a solutiona diferite litigii. Ce inseamna insa aceasta solutionare pentru OAMENII SIMPLI? Inseamna aceasta solutionare, esentialmente o schimbare efectiva a lumii in care traim sau doar o complicata loterie a drepturilor pe care toti le clameaza doar atunci cand au nevoie de ele.

        Justitia ca sistem raspunde acestor  intrebari prin multe date, multe hotarari ingorand efectiv asteptarile pe care oamenii le au in ceea ce priveste schimbarile. SCHIMBARI prin  care fiecare spera sa-si satisfaca drepturile, desi de cele mai multe ori  acestea se transforma doar in ATEPTARI.

        Mai simplu spus, oamenii vor justitie, vor dreptate, justitia le da doar hotarari pentru ca asa a fost invatata sa functioneze.

        Lipseste o anumita viziune a justitiei cu privire la dreptul pe care aceasta il practica. De cele mai multe ori pentru judecatori, dreptul nu inseamna decat legile pe care le citesc si pe care le repeta de sute de ori in fata oamenilor si hotararile pe care le pronunta, considerand ca totul se termina aici.

          Numai ca realitatea nu este chiar asa de simpla. Nimic nu se rezolva doar cu o hotarare.

         Justitia nu trebuie sa fie un produs secundar al legilor, asa cum statul nu trebuie sa fie un produs secundar al politicii.

       Trebuie sa descuiem custile in care ideologi fara nici o teorie dar cu repetitii incapatanate au reusit sa incuie dreptatea.

       Trebuie sa privim atenti la indiciile aparute in jurul nostru si sa regandim rolul dreptului in justitie si rolul legilor in drept, dar mai ales ROLUL omului in societate.

       Pentru ca   marea lumea in care traim nu este locul descris in legile dupa care ar trebui sa ne conducem vietile.

       Pentru ca justitia isi are geneza nu in sutele de mii de legi care ne sufoca ci, in nelinistea rationala si subiectiva pe care orice om care traieste intr-o societate o simte atunci cand isi cauta dreptatea.

       Si nici in obsesia  de clamare a unui stat de drept pe care orice om simte ca, ceva e tare sucit in modul cum ne este prezentat acesta, ci mai degraba in problema profunda a unei constiinte drepte in care ne este frica sa patrundem.

      Viata inseamna mai mult decat orice lege si decat orice justitie, iar orice stat care ignora acest lucru si care incearca sa inchida cercul unei viziuni asupra lumii intr-o singura notiune de -STAT DE DREPT,  se transforma pana la urma intr-o inchisoare nedreapta, pana atunci cand, OAMENII SIMPLI   vor realiza ca JUSTITIA nu  poate tine loc de CONSTIINTA.

Balasa Gabriel

       Justitia la modul ideal ar trebui croita pe masura realitatii in care traim. O operatiune ce incepe prin construirea unui tipar legislativ care sa reflecte masurile realitatii pentru o societate in intregul ei, si nu doar pentru   parti ale acesteia luate in mod separat.
       Numai ca de cele mai multe ori, „croitorii” acestor tipare, furati de importanta propriei lor actiuni, uita cu totul de viata reala. 
       Acest lucru face ca de multe ori tiparele dupa care justitia functioneaza sa nu fie pe masurile realitatii concrete pe care o traim. Si tocmai de aceea justitia pare in multe cazuri un ansamblu nefunctional de concepte abstracte, ce nu reusesc sa cuprinda decat rareori doar marginile realitatii in care traim. 
       Acest lucru ma duce cu gandul la faptul ca s-ar putea ca justitiei  sa-i lipseasca foarte mult „precizia”. 
       O justitie care  tine foarte mult de o mecanica fixata in tipare interpretate  printr-o imobilitate fixata mai degraba pe prejudecati decat pe o functionalitate reflexiva a realitatii, este in mod clar lipsita de precizie.
       Mecanica aceasta isi are punctul de sprijin in generalitati vagi care se suprapun pe un fel de matematica ce se straduieste sa masoare in mod conventional faptele, actiunile si uneori chiar intentiile. 
       Precizia justitiei nu trebuie confundata insa cu calitatea justitiei, care reprezinta efectul aplicarii tiparelor legislative unei realitati in continua schimbare. 
       Precizia justitiei nu se poate ascunde nici dupa conceptul unei lipse a erorilor, care ar insemna doar o alta definitie a calitatii justitiei.
       Precizia justitiei  nu poate fi nici o simpla operatiune de masurare a unui efect, pentru ca justitia nu este o dreapta imobila cu extremitati  limitate.
       Precizia justitiei nu este nici o recompunere artificiala a unor situatii de fapt si de drept, asa cum aceasta nu poate avea nimic de-a face cu reprezentarea intelectuala a unor texte fixate intr-o limita virtuala si simplista a unor constructii ipotetice de realitati care nu exista in  viata adevarata.
      Precizia justitiei ar trebui sa tina mai degraba de o mobilitate esentiala a vietii  si mai ales de efortul de a simti aceasta mobilitate ca pe o continuitate a unei directii reale.
      Precizia justitiei ar trebui sa fie acea directie  care sa nu ocoleasca viata si sa nu incerce sa mascheze shimbarile realitatii  vietii oricat de imperfecte ar fi considerate acestea.
      Precizia justitiei ar trebui sa tina de o miscare in acelasi timp cu schimbarile din viata reala, si care sa renunte la simple intercalari a unor pozitii statice si fixe intr-o realitate in continua miscare.
      Precizia justitiei ar trebui sa fie congruenta cu simtul comun al unei societati in cautarea unui echilibru intre ceea ce oamenii traiesc si ceea  ce simt acestia.
      Precizia jusitiei ar trebui sa fie de fapt o curgere continua a  constiintei in viata pe care o traim acum si nu in viitor, si nu in trecut!
      Toate acestea, ma fac sa cred, ca precizia in justitie poate fi calea cea buna care sa  ne apropie de realitatea acestei vieti prezente !


Balasa Gabriel

       Dictarea legii in sensul sau cel mai comun inseamna impunerea acesteia in realitatea de zi cu zi, iar aceasta dictare se face mereu in numele societatii chiar daca uneori merge pana la a fi impusa impotriva oricaror evidente sociale sub pretextul unei asumari responsabile a puterii cu care sunt investiti uni dintre noi.

         In aceasta activitate de dictare a legii, Romania a trecut de la un echilibru static caracterizat prin pastrarea unui repaos cat mai mare intre perioadele de schimbare a legislatiei, ceea ce a determinat crearea unui sentiment de stabilitate si de siguranta in cunoasterea si aplicarea legilor, la un echilibru dinamic, caracterizat printr-o inflatie legislativa ce risca sa  transforme acest izvor principal de crearea a ordinii sociale  intr-unul de natura pur instrumentala lipsindu-l de orice virtute hranitoare a unei moralitati, prin inducerea iluziei ca valoarea unei ordini sociale este data de  masura cantitativa  a acesteia.

        Numai ca dintotdeauna, un numar mare de reglementari legale nu a facut decat sa ingroase aspectul cantitativ al acestora fara sa aiba nimic de-a face cu aspectul  sau calitativ. Aspectul cantitativ este un aspect secundar de completare al aspectului calitativ, asezat mereu la periferia oricarui fenomen chiar si atunci cand el devine important. Iar ceea ce observam azi este faptul ca acest aspect cantitativ exacerbat al legislatiei, nu face altceva decat sa nasca o reactie de impotrivire si nu una de acceptare din partea societatii.

       Daca  tiparul natural al oricarei ordini sociale si implicit al oricarei legislatii ce o hraneste, este tiparul unei UNITATI pe care oamenii sa o poata sesiza, accepta si realiza in modul cel mai simplu si eficient cu putinta, este clar ca acest aspect cantitativ nu face altceva decat sa sufoce orice unitate.

         Un tipar al unitatii legislative trebuie sa plece de la premisa ca acestea trebuie sa-I ajute pe oameni sa se concentreze asupra lucrurilor esentiale pentru  ordinea sociala si mai ales sa-I ajute sa intealaga adevarata dimensiune a eficientei unei asemenea ordini sociale.

         Trebuie realizat faptul ca legile au ca natura  esenta unei unitati  si nu risipirea unor reglementari care sa rapeasca si ultimele farame de constinta sociala.

        Daca tot o sa continuam sa ingramadim legi peste legi, cu lozinca ca

astfel vom putea largi acest camp al constintei sociale, o sa ne trezim ca de fapt nu am facut altceva, decat sa reducem enorm campul unei ordini sociale care va fi ocupat de gramezi inconsistente de legi, si fara nici o legatura intre ele si constinta umana a  fiecaruia dintre noi.

     Nu legile multe pot construi un model de echilibru social, ci legile importante, cu legaturi esentiale pentru o ordine sociala unitara pentru toti oamenii.

        Daca in sfarsit cei care au puterea ar intelege aceste lucruri, acestia ar trebui sa stie ca oamenii vor  sa aleaga  mereu esentialul, vor  sa-si construiasca centrul fiintei lor si pe cel al unei societati in care sa-si poata  trai visele si credintele , si nu sa se chinuiasca cu mentinerea unui echilibru stricat al unei periferi sociale de care sa-si lege, confuziile lor  fara cauze dar pline de o ineficienta sociala persistenta si care ii fac sa se refugieze pana la urma in revolte fara nici un sens! 

 Balasa Gabriel  

              Exista in lumea aceasta mare destula confuzie ca sa poti sa invinuiesti pe oricine si orice, iar ca sa se mentina cat mai mult aceasta confuzie e nevoie mereu de schimbare intr-o alta schimbare. Mai ales atunci cand reusesti sa faci din schimbare un instrument progresist totul devine mai usor si mai simplu, iar intelegerea ramane ascunsa sub cuvintele si umbrele acestora, ca sub o reforma transformata intr-o lipsa ce-ti da de inteles ca  oricum ti-ar fi mai bine intr-o stare diferita de cea in care te afli acum.

         Peste tot pare ca stabilitatea a devenit lipsita de orice inteles si mai ales lipsita de orice valoare. De la legile pe care ar trebui cladita orice ordine de drept intr-o societate si pina la ceea ce are valoare cu adevarat pentru oameni, totul se shimba intr-un ritm ametitor dar mai ales nesanatos, fara insa a le aduce oamenilor o stare diferita de cea in care erau mai inainte.

       Daca vapoarele sunt facute pentru a pluti si nu pentru a se scufunda, daca avioanele sunt facute pentru a zbura si nu pentru a se prabusi, atunci si legile trebuiesc facute pentru a functiona cat mai mult si nu pentru a fi schimbate a doua zi.   

         Si sub aceasta stare de confuzie ma intreb si eu daca dreptatea este cea care poate cu adevarat sa creeze ordinea sau aceasta este mai degraba  o sustinatoare a ordinii.

         Totusi la baza oricarei societati trebuie sa stea o ordine, aceasta este stabilita prin legi stabile si de valoare, si mai ales este cea care exista intotdeauna mai inainte de orice dreptate, pentru ca numai atunci cand ai o ordine stabilita, poti sa-ti dai seama de nedreptatea care ti se face in raport de aceasta ordine care exista deja.          

         Numai atunci cand exista ordine exista si drepturi si obligatii pentru toti fara ca sa ti le dea cineva anume, si mai ales atunci exista  posibilitatea de a te apara fata de orice nedreptate. Iar elementul  cel mai important al unei ordini bune, este  caracterul impersonal al ordinii, caci daca vorbim de ordinea unuia sau altuia, ori a celui mai puternic, nu vorbim de fapt despre ordine ci despre o tiranie ordonata dupa propria vointa.    

        Cum la fel de adevarat este si ca nimeni nu poate respecta cu adevarat o ordine daca nu vrea sa o respecte si daca nu crede in aceasta si mai ales in faptul ca are nevoie de aceasta ordine.

         Ordinea si armonia unei societati constituie de fapt dreapta functionare a acesteia, care reprezinta criteriul cel mai valoros al oricarei comunitati.    

           Ordinea insa, nu poate fi ascunsa niciodata doar in putere sau forta, dar te poti amagi in aceasta privinta, iar aceasta amagire te umple pina la urma de frica ca altcineva iti stabileste realitatea.

          Ordinea este cea care tine lucrurile drepte intr-o societate, ea este normalitatea fireasca a oricarei dorinte de dreptate care cauta sa indrepte lucrurile strambe ce ies in evidenta ca nefiresti

         Pe cand dreptatea  ţine de această adecvare la realitatea unei ordini bine stabilita in societate.

      Dreptatea nu poate sa vina decat dupa ce exista ordinea, pentru ca aceasta trebuie sa indrepte orice nedreptate conform unei anumite ordini care este deja bine stabilita.

          Intelegerea dreptatii in afara acestei ordini este un lucru aproape imposibil, sau in cel mai bun caz o minciuna invelita in cuvinte goale.           

          Iar atunci cand nu exista ordine intr-o societate, orice incercare de a face dreptate este sortita mai devreme sau mai tarziu esecului si distrugerii oricarei functionalitati a armoniei dintre realitatea pe care oamenii o traiesc si intelesul pe care acestia il dau tuturor lucrurilor.

          Daca falsul este strîmb, atunci tot ceea ce este strîmb este impotriva acestei ordini stabilite de societate.

          Ordinea este dreptatea firii, iar dreptatea este adevărul ei.

           Si cel mai bine se vede functionarea corecta a unei Ordini in acea  societate care este marcata de un sens asumat constient, si prin aceasta respectat si iubit de catre majoritatea oamenilor.

          Justitia intr-o lume fara o ordine asumata si respectata nu are cum sa corecteze raportul oamenilor cu societate, pentru ca îndreptarea omului  în sensul de a-l repune într-un raport corect cu ordinea din societate nu se poate face fara ca aceasta sa  poata vedea o anumita ordine si sa –si dea astfel seama de sensul spre care trebuie sa indrepte lucrurile strambe, dar mai ales pentru ca dreptatea este chiar sensul ordinii dintr-o societate.   

Ati cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în justitie din toată inima?

       Eu nu am intalnit prea multe persoane, si peste tot, si din ce in ce mai des nu aud decat despre o lipsa de incredere in justitie. O lipsa de incredere care este reprosata in totalitate judecatorilor, utiandu-se ca acestia fac parte dintr-un intreg sistem de justitie din care ei nu reprezinta decat o mica parte.

       Ce putem sa facem insa pentru a reda oamenilor increderea in justitie?       

 Cu sigurantă ca trebuie sa mai facem o multime de lucruri.      

         Nimeni insa nu doreste sa vada lucrurile neobisnuite din viata oamenilor care se intampla zi de zi fara sa fie influentate in nici un fel de justitie. Si daca privim aceste lucruri din viata cotidiana a oamenilor nu putem sa nu vedem ca acestea seamana prea mult cu ceea ce cred oamenii despre justitie, cu ceea ce se intampla in justitie , iar dupa o vreme e greu sa mai argumentezi ca totul este doar o simpla coincidenta.      

 Nici o incredere in ceva sau in cineva nu poate sa existe fara a exista mai intai o relatie cu acel ceva sau cineva.   

     Oamenii nu au incredere in justitie, si asta este o realitate, dar ma intreb cati dintre oameni au o legatura personala cu justitia. O legatura care nu priveste ceva sau pe cineva anume, ci care este de fapt caracterul nostru, convingerile noastre, existenta noastra morala raportata la esenta justitiei, justul-masura-echilibrul-corectitudinea, si  care de fapt sunt cele care pun mereu un zid de despartire intre oameni si justitie.  

     Pana la urma este destul de normal ca oamenii sa simta aceasta despărtire de justitie ca pe o lipsa de incredere in aceasta. 

     Si daca  se intampla ca oamenii sa aiba nevoie de justitie atunci ei nu trebuie doar sa-si rezolve o problema fara insa, sa aiba nici cel mai mic impuls de a stabili ei insisi in interiorul lor o relatie cu esenta justitiei, adica cu justul-masura-echilibrul-corectitudinea, la care ar trebui sa-si raporteze propriile ganduri, cuvinte si actiuni atunci cand vor sa-si realizeze drepturile lor impotriva celorlalti.

        Mai inainte de toate subtilitatile si calculele unei eficiente trebuie să ai o relaţie cu esenta justitiei pentru a putea cu adevarat sa o privesti asa cum este ea, pentru ca relatiile pe care le avem schimba totul.   

     Daca nu aveti incredere in justitie, este poate pentru ca nu puteti sa spuneti cu adevarat ca aveti o relatie cu esenta acesteia, poate  nu puteti sa spuneti ca, cunoasteti cu adevarat ce inseamna justitia pentru voi si pentru ceilalti oameni.    

   Daca sunteti departe de justitie prin comportamentul,  atitudinea  si existenta morala pe care le aveti, cum sa puteti sa aveti incredere in aceasta.   

       Ştiti care este punctul în care ne împotmolim cand vorbim despre increderea in justitie?     

  Când ne închipuim că ştim ce este justitia, … fiindcă nouă ni se pare că aceasta inseamna mereu, si in primul rand doar dreptul nostru si nu si al celorlalti. Noi presupunem că la fiecare cerere este doar un singur „răspuns”, cel potrivit cu gandurile si interesele noastre.   

    Uitam insa ca noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra unei situaţii fara sa intelegem totul pe deplin, si ca totusi, vrem ca justitia  sa inteleaga mai mult decat suntem noi in stare sa ne explicam.      

    Justitia poate fi un scut pentru toti cei care alearga la ea daca acestia poarta intr-adevar in ei esenta acesteia, justul-masura-echilibrul-corectitudinea, construind astfel o relatie cu justitia care nu poate sa-i conduca decat la o deplina incredere in aceasta, fara sa le tulbure inima si fara sa-i  inspaimante. 

       De aceea, azi, in această lipsa de incredere in justitie, când nimic nu mai pare asa limpede si sigur  trebuie ca oamenii sa se bizuie pe caracterul si esenta justitiei din ei insisi si pe care sa le puna intr-o relatie directa cu aceasta.    

  Pentru ca justitia nu se sprijina doar pe sistemul pus la dispozitie de stat ci aceasta se sprijina in egala masura si pe soliditatea corectitudinii si caracterului oamenilor care isi cer drepturile sau care doar vorbesc despre justitie. 

      Aceasta relatie a oamenilor cu esenta justitiei din interiorul lor este cea care confera de fapt valoare si calitate oricarei justitii, este cea care da nastere unei intelegeri ideale  a justitiei, si din care-si poate trage seva adevarata incredere in justitie.        

  De fapt lipsa relatiei cu justitia, eu o vad la fel ca si intr-o prietenie in care lipseste orice relatie reala ceea ce face din aceasta o simpla manipulare si nu ceea ce se doreste sa se arate in aparenta, si vreau sa va spun ca de prea multe ori am vazut cum cei care vin in fata justitiei desi vorbesc despre dreptate nu fac altceva decat sa incerce sa manipuleze justitia.      

     Pentru ca  relatia oamenilor cu justitia ar trebui sa priveasca in mod necesar si subiectiv gradul de constiinta al tuturora care iau parte la realizarea acesteia,parti, judecatori, legiuitor, avocati, etc. si cand gradele difera si intelegerea este diferita.          

    Pana la urma nimeni nu trebuie sa creada ca justitia este un automat  in care introduci cererea si automat imediat justitia iti da  ceea ce ai cerut si ceea ce tu consideri ca este dreptatea ta.           

   Lucrurile in justitie ca si in viata sunt  mult mai vii si mai complicate decat un simplu automat tehnicizat la maxim doar pentru obtinerea eficienta a ceea ce iti doresti.   

         Iar increderea in justitie nu poate fi construita pana la urma decat in relatia cu esenta acesteia pe care am reusit sa o construim fiecare dintre noi in interiorul nostru, ea poate exista doar daca noi insine avem incredere in corectitudinea noastra fata de ceilalti.  

 Balasa Gabriel  

Poate ca nu am reusit sa castigam din partea celorlalte puteri nici o recunoastere a statutului de PUTERE JUDECATOREASCA, poate ca multi vor spune dupa acest protest, ca am fost pentru putin timp si noi APROAPE O PUTERE, noi vom spune insa, ca niciodata pentru noi PUTEREA nu a fost si nu va fi un scop in sine (cum din pacate este si se manifesta pentru celelalte puteri). Scopul nostru a fost departarea de iluzia ca cedarea in fata celor impuse intr-un mod  care aduce prejudicii functionarii institutiei JUSTITIEI este un lucru normal pe care trebuie sa-l acceptam, indiferent de faptul ca noi simtim anormalitatea zilelor si anilor pe care ii traim in Romania, pentru ca nu se poate face nimic.

 Scopul nostru a fost o purificare a normalitatii pe care toata lumea o asteapta, o actiune a carei calitate sta in intentia pe care o determina, aceea de a rupe iluzia sub care traim si a restabili comunicarea cu idealurile si valorile de care Romania duce azi lipsa.

In consecinta, atunci cand vorbim de independenta justitiei este clar ca nu trebuie sa ne oprim la o valoare analogica si aproximativa a acesteia oferita de celelalte puteri constitutionale sub forma unui simplu cuvant ci, trebuie sa ne-o asumam in mod direct sub aspectul ei calitativ, acela de strapungere a aparentelor si de gasire a esentei acesteia, respectiv incurajarea valorii normalitatii pentru o societate bulversata si slabita de exceptii.

Independenta justitiei trebuie sa se regaseasca in legitimitatea si omogenitatea legilor care vor trebui sa fie mult mai bine cercetate de catre judecatori. Pentru ca de prea mult timp in Romania s-a uitat un fapt esential, si anume ca legea nu constituie decat o parte a unui ansamblu din care fac parte si efectele concrete si tinta acestora,  a caror unitate proprie nu poate fi rupta de o perspectiva istorica si sociala a societatii in care traim, definita in mod artificial de politicieni.

 Nu trebuie sa mai manifestam o Slabiciune care sa stea in cedarea si lipsa unei patrunderi intelectuale fata de aparentele pe care le induc unele legile pe care trebuie sa le aplicam, si acceptarea unui formalism literal al acestora, sacrificand astfel esentialul acestei vieti care nu poate fi decat omul si justa lui masura in societate, in favoarea accesoriului manifestat prin reactia la aparenta si atasamentul exclusiv fata de forma.

Nu va ganditi ca am pierdut ceva pentru ca nu am obtinut tot ce am cerut, pentru ca trebuie sa acceptam faptul ca binele poate fi imperfect dar asta nu poate sa-l transforme in rau, asa cum nici raul perfect nu este  ceva bun.

 Si daca  azi in Romania peste toata confuzia noastra, sunt oameni care falsifica peste tot proportiile juste si care inverseaza raporturile normale incearcand sa ascunda  defectele fundamentale ale nefunctionarii unor institutii niciodata reformate cu adevarat ci doar vopsite mereu proaspat, trebuie sa spunem ca cel putin noi am pierdut naivitatea supravietuitorilor doritori sa creada in orice iluzie care nu le tulbura visele si sperantele, si am castigat o luciditate pe care va trebui sa o reflectam si asupra societatii in care traim si muncim.

Balasa Gabriel

De multe ori am vazut si am simtit fiecare dintre noi lucrurile care nu merg bine in societate, numai ca foarte repede gaseam cai de consolare si mijloace de a uita toate aceste lucruri care nu ne placeau dar pe care le suportam, pentru ca este atat de usor sa ne amagim noi, pe noi insine.        

   Azi simtim insa, mai mult decat oricand ca principiile si normele sociale si-au pierdut valoarea si relevanta dar, mai ales simtim  necesitatea inlocuirii acestora cu ceva nou, cu ceva mai bun si care sa opreasca diluarea constintei noastre.      

    Daca ne uitam acum la granitele trasate de autoritatile statului si la structurile acestuia incremenite, vedem  caracterul fundamentalist al acestora care nu va putea fi inlaturat decat prin fluiditatea unor idealuri comune.       

   Din pacate insa, nu mai exista nici o empatie la nivelul puterii fata de lucrurile necesare in societate, motiv pentru care oamenii probabil ca ar trebui sa invete  si in Romania o alta modalitate de abordare a subiectului puterii. O abordare bazata pe principiul elementelor opuse respectiv printr-o structura a polaritatilor.     

      Astfel la un pol exista puterea conducatorilor iar la celalalt pol slabiciunea societatii  asupra careia este exercitata aceasta putere , iar aceste doua elemente duale formeaza statul.         

    Un stat care functioneaza normal, este un stat puternic care se afla la mijlocul distantei dintre putere si slabiciune, iar esențial devine locul de echilibru in care cele doua polaritati pot forma o unitate, acestea influentandu-se in  mod corect una pe cealalta.     

        Un stat care nu functioneaza normal este insa, acel stat slab in care respectiva dualitate putere-slabiciune functioneaza prin separarea acestora si prin imposibilitatea unui echilibru si implicit a formarii unei unitati,  in care slabiciunea va depinde exclusiv de vointa puterii care nu mai poate fi influentata de nimic altceva si care va actiona pur si simplu neconditionat si nelimitat in numele elementului opus-slăbiciunea societatii.       

       Singura alternativa la un stat slab ramane astfel doar echilibrarea puterii prin intarirea slabiciunii societatii, aceasta insa nu poate depinde niciodata de forta bruta ci doar de nivelul de constinta al societatii respective.        

       Pentru ca aceasta unitate necesara a polaritatilor diferite ale unui stat nu depinde de punctele noastre de vedere, de opiniile pe care le avem sau dorintele noastre, si nici de forta ce se poate exercita asupra noastra ci, totul depinde doar de nivelul de constiinta al oamenilor din societatea in care traim.       

       Protestul magistratilor nu este de fapt decat o incercare de trezire a  constintei  unor oameni ce au sesizat dezechilbrul grav al societatii in care traim, si care si-l asuma in numele intregii slabiciuni al societatii noastre.      

      El nu are nimic de-a face cu o confruntare sau cu o lupta pentru putere. Si probabil ca daca nu va fi inteles de oameni va fi strivit de  o Putere care-si foloseste arma esentiala – TACEREA, adica ignorarea cu indiferenta a unei incercari de a schimba cu adevarat ceva din structurile incremenite ale statului.       

        Din pacate toate criticile aduse acestui protest si presiunea exercitata asupra noastra nu sunt puse intr-o relatie directa cu comportamentul unei puteri ocupate sa greseasca si sa devina superioara prin refuzul direct si inexplicabil al oricarei incercari de a discuta cu aceasta, pentru ca doar lipsa acestei discuti a dus la protestul acesta prelungit, care altfel nu ar fi existat.             

      Si daca ma indoiesc de efectul acestui protest prin care incercam sa ne eliberam societatea romaneasca de sub indiferenta Puterii, atunci va rog sa-mi dati voie sa nu ma indoiesc de normalitatea acestui protest.              

     Pentru ca aceasta este modalitatea normala prin care mai intai se creeaza noi energii  dandu-se valoare unor idei si principii acceptate de cat mai multi oameni, pentru ca apoi sa se ajunga la o schimbare in gandirea societatii, dupa care sa se treaca efectiv la construirea echilbrului de care avem nevoie in societatea romaneasca.        

          Sa speram insa, ca  nu vom mai confunda pentru multa vreme, adevarata putere cu puterea simpla de a conduce, pentru ca adevarata putere sta in intelegerea slabiciunii care da nastere puterii.

Balasa Gabriel                                              

Mai  este valabila oare conceptia noastra despre STAT ? 

Pentru a raspunde  la aceasta intrebare cred ca trebuie mai intai sa ne intrebam: Ce stim noi despre STAT ?

Auzim peste tot de cele trei puteri in stat LEGISLATIVA, EXECUTIVA  si PUTEREA JUDECATOREASCA, care si sunt intr-adevar fundamentate prin Constitutie.

Probabil ca  fiecare se gandeste de fapt ca puterea nu poate fi decat una singura pentru a putea conduce un STAT cat mai bine, numai ca atunci cand toata puterea este intr-o singura mana, aceasta face legile, le pune in executare si judeca nemultumirile oamenilor in legatura cu functionarea acestor legi in societate toate dupa interesul ei, iar asta are un alt nume decat STATUL DE DREPT sau DEMOCRATIE, si cu siguranta nu este ceea ce vor oamenii.

  De fapt  structura si relatiile PUTERII sunt mult mai diverse si mai complicate decat credem noi. In orice societate exista o diversitate de interese si chiar o manifestare antagonica a acestora, de aici pana la o lupta intre membrii societatii pentru realizarea intereselor nu mai este decat un pas, iar asta poate duce la disparitia oricarei colectivitati. 

 De aceea solutia a fost gasita printr-o structura organizata sub forma STATULUI, care trebuie sa functioneze ca un generator de ordine, sa puna capat conflictelor si haosului si sa stabileasca reguli ce trebuie respectate de indivizi  tocmai pentru ca acestia sa se poata manifesta in societate asa cum ei considera ca este bine pentru ei, iar cand acestia se simt nedreptatiti sa se poata adresa   unei autoritati (Puterea Judecatoreasca) la fel de puternice ca si cele care au stabilit regulile si le-au pus in executare.

In mod normal orice relatie de putere se manifesta intre putere si membrii societatii. Prin exercitarea acestei puteri nu trebuie insa urmarita doar dorinta de a face niste reguli care sa profite celor care  detin puterea ci, aceasta trebuie manifestata pentru a arata societatii calea pe care  trebuie sa mearga, locul unde se doreste sa se ajunga, mijloacele prin care se va face  aceasta si solutiile pe care le considera cele mai bune pentru atingerea fericirii de  catre  oamenii din aceasta societate..

Daca insa in STAT sunt trei puteri, atunci relatia de putere dintre acestea numai functioneaza la modul normal, ca de la o autoritate care comanda la un individ care trebuie sa se supuna. Aici cred eu ca intervine acea lupta politica pentru castigarea unei puteri cat mai mari, pentru a putea controla cat mai mult din societate, dar si pentru a putea  perpetua aceasta putere. 

De aceea cred ca ar trebui ca intre cele trei puteri sa se faca o distinctie clara,  intre puterea care lupta pentru a conduce si a se perpetua- aceasta este puterea politica formata din Legislativ si Executiv, si intre PUTEREA DE ECHILIBRU adica Puterea Judecatoreasca, care trebuie sa mentina o balanta corecta intre dorintele si vointa Puterii Politice si  interesele reale ale indivizilor  care au cedat din drepturile si libertatile lor nu pentru a fi condusi ci doar pentru a putea sa se bucure de celelalte drepturi si libertati pe care le au.

 Puterea STATULUI a fost astfel impartita  cu scopul clar de a nu se ajunge la dictatura, iar pentru a garanta drepturile si libertatile oamenilor de catre Puterea Politica care stabileste si pune in aplicare toate regulile jocului in societate, si  care  nu trebuie sa faca acest lucru doar in favoarea sa si urmarind doar profiturile de imagine, de organizare si de perpetuare a autoritatii sale a fost stabilita si o a treia putere cea JUDECATOREASCA, care nu are nici unul din atributele Puterii Politice, care nu face regulile jocului, nu conduce, dar  care trebuie sa urmareasca in permanenta si sa atraga atentia asupra functionarii corecte si normale a societatii, cautand sa restabileasca  mereu echilbrul intre exercitarea oricarei PUTERI SI interesele si drepturile oamenilor.

Treptele oricarei puteri care ii dau inaltimea necesara fata de societate pentru a o domina, contin un  aspect important al oricarei autoritati, acela al legitimitatii.  

Legitimitatea Puterii Politice este data de votul pe care aceasta il obtine de la oameni, din pacate, Puterea Judecatoreasca de la noi nu are o asemenea legitimitate, si astfel  intr-un mod  defectuos legitimitatea acestei puteri  vine tot de la Puterea Politica  doar daca aceasta i-o recunoaste.

Atunci insa cand Puterea Politica este prima care contesta Puterea Judecatoreasca prin orice mijloace si metode incepand de la  o discursivitate critica potentata la maxim pina la masuri concrete luate impotriva acesteia, lucrul asta  nu face decat ca Puterea Judecatoreasca  sa nu fie perceputa ca o adevarata putere asa cum o prevede Constitutia si sa-si piarda orice autoritate fiind transformata doar intr-o organizatie condusa de Puterea Politica si aflata in subordonarea acesteia.

Este adevarat ca aceasta lipsa a legitimitatii Puterii Judecatoresti este resimtita de oameni ca o negativitate care atrage azi si va atrage intotdeauna reactia de contestatare mai ales cand aceasta nu este doar incurajata de Puterea Politica  ci, chiar exercitata la modul cel mai agresiv. De aceea cred ca unul din obiectivele societatii noastre ar trebui sa fie acela de stabilire a unui mecanism de  obtinere a legitimitatii si de catre Puterea Judecatoreasca.

Pentru ca dimensiunea oricarei Puteri Politice este de a domina si de a influenta prin mecanismele de care dispune toate elementele structurale ale societatii, acest lucru face ca aceasta sa nu recunoasca niciodata relatia cu Puterea Judecatoreasca ca o relatie intre autoritati ce trebuie sa se controloze reciproc pentru bunul mers al societatii, transformand-o ori de cate ori are prilejul intr-o relatie de subordonare, pentru a demonstra cine detine cu adevarat PUTEREA.

Daca mai punem si dimensiunea psihologica pe care se sprijina orice relatie de Putere Politica, acea dimensiune de lupta pentru cucerirea acesteia, de  victorie a personalitatii, de incununare a unor eforturi si recunoastere a unei superioritati,  si de incercare de pastrare a puterii cu orice pret,  vedem ca este greu pentru aceasta  sa paraseasca rolul sau de  forta a unei autoritati superioare oricarui individ, pentru a recunoaste autoritatea unei Puteri Judecatoresti ce se poate interpune intre autoritatea sa si relatia cu oamenii din Statul pe care-l conduce.

Iata  insa, ca STATUL  nu este chiar o masinarie ideala care functioneaza perfect, ci doar un mecanism care functioneaza concret si in anumite coordonate ce se pot inscrie uneori in afara oricarei ordini de drept. Si vorbind despre ordinea de drept nu ma refer neaparat doar la ordinea instaurata de sistemul de legi care sunt puse in aplicare, pentru ca nu de putine ori acest sistem este in sine contradictoriu si acesta duce la o dereglare a functionarii normale a societatii.  Este mai degraba vorba despre acea ordine de drept naturala care vine dintr-un sentiment al justului si care face ca societatea sa functioneze normal si orice individ sa-si poata exercita neingradit drepturile si libertatile sale.

 Concluzionand putem spune ca in sistemul relational al celor trei puteri in stat, avem azi doua puteri politice care detin si forta autoritatii de a-si manifesta efectiv puterea asupra societatii,  si o Autoritate Judecatoreasca  fara  PUTERE ,care este insa singura calificata pentru a tine un echilibru intre celelelalte doua puteri si membrii societatii.  

           Pentru ca fara o putere judecatoreasca, nu poate exista nici o ordine sociala iar statul poate deveni orice altceva in afara unui organism coerent care sa permita o viata sociala si individuala normala si o functionare  corecta a societatii.

         De fapt aceasta este miza protestelor  de azi ale acestei Puteri Judecatoresti si nu o lupta pentru salarii mai mari asa cum se incearca sa fie prezentata de multi dintre exponentii puterii politice. Pentru ca  aceasta vede  prima si simte inaintea celorlalti oameni loviturile care sunt date de catre puterea politica acestei ordini sociale prin incercarea de indepartare a oricarei puterii judecatoresti din mecanismul statal, prin subfinantarea progresiva a justitiei pana la aducerea ei in imposibilitatea de realizare in conditiile asumate de Statul Roman, conditii care, in caz de nerespectare atrag noi condamnari ale Statului in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin luarea taxelor judiciare de timbru de la justitie si trecerea lor la administratiile locale,  prin nerespectarea angajamentelor asumate de Romania si chiar a legilor aprobate de Parlamentul Romaniei, refuzandu-se in mod direct trecerea bugetului instanțelor de la Ministerul Justitiei la Inalta Curte de Casatie si Justitie, si mai ales prin lipsa unor reforme reale si concrete pentru imbunatatirea efectiva a functionarii justitiei.

          Si daca mai era vreo indoiala asupra acestei situatii aceasta a fost indepartata cu totul prin grila de salarizare propusa de guvern prin care membrii Puterii Judecatoresti reprezentati de toti magistratii si nu doar de sefii acestora, sunt sub membrii Puterii Legislative si ai Puterii Executive. 

       Este o minciuna sfruntata  , aceea ca judecatorii nu inteleg sa fie solidari cu toti romanii, ca judecatorii doresc marirea veniturilor intr-o perioada de criza, nimic mai neadevarat, pentru ca  judecatorii nu au cerut niciodata un salariu asa cum au judecatorii din Europa de 10.000 sau 12.000 euro, ci  au acceptat salariul  de 1000 sau 1500 euro  pe care-l au azi, cerand doar recunoasterea  puterii judecatoresti ca fiind  pe aceasi treapta ca si puterea executiva si cea legislativa  pentru a putea sa functioneze normal.

 Pentru ca si aceste doua puteri au aceeasi datorie morala de solidaritate cu romanii ca si Puterea Judecatoreasca. Or, este logic, ca daca masurile luate impotriva Puterii Judecatoresti sunt argumentate prin existenta crizei, aceasta criza exista si pentru Puterea Legislativa si pentru Puterea Executiva, iar faptul ca acestea raman la un nivel superior, undeva deasupra, nu demonstreaza in nici un caz intelegerea acestei situatii sau solidaritatea atat de mult clamata, pentru ca solidaritatea adevarata nu poate contine nici o exceptie. 

Retorica si manipularea coboara insa aceasta discutie de la PRINCIPIUL unei egalitati intre puterile statului, la vulgaritatea unei dorinte pline de lacomie de a castiga mai multi bani, dupa  care se  aduce ca un argument al refuzului aplicarii acestei relatii de echilibru intre Puterile Constitutionale  o functionare proasta a Puterii Judecatoresti.

Totul este fals insa atata timp cat acest argument nu este folosit si pentru celelalte doua Puteri, care asa cum vede si stie toata lumea functioneaza mult mai prost decat Puterea Judecatoreasca. In rest nu vedem decat o mimare a unui interes artificial fata de problemele ridicate de Puterea Judecatoreasca, sub care se ascunde un refuz clar  de a solutiona cererile si  de a-i acorda acesteia  PUTEREA  pe care Constitutia o prevede in mod clar si imperativ.   

 Exista insa, un mare Pericol atunci cand Puterea politica numai poate asigura functionarea normala a societatii, moment in care aceasta isi pierde autoritatea, si cu aceasta si legitimitatea pe care o castigase, iar indivizii pierd orice siguranta in exercitarea drepturilor si libertatilor pe care le au. Atunci,  singura solutie  apare ca fiind punerea in functiune a mecanismelor de obtinere   a unei legitimitati, semnul fiind dat de faptul ca discursul sub diversitatea formelor sale de manifestare retorice si manipulative nu mai este eficient in a castiga credibilitate pentru legitimarea pretentiilor sale de stabilire a  unor reguli care  sunt contestate de societate.

 Pentru ca orice putere se termina acolo unde incepe neincrederea si se pierde speranta.

Putem impusca toti magistratii, asa cum ne indemna un jurnalist azi (vezi Mircea Marian articol postat în ediţia on line a gazetei “Evenimentul Zilei” din 11 septembrie 2009) si desfiinta Puterea Judecatoreasca, pentru a lasa doar o singura PUTERE in acest STAT daca asta se urmareste,  dar eu nu cred ca oamenii asta doresc.

Ganditi-va  bine la faptul ca acest lucru nu va face ca economia STATULUI  sa mearga mai bine sau ca dumneavoastra sa traiti mai bine si mai fericiti, dar mai ales  nu va face ca drepturile si libertatile oamenilor sa fie respectate, restul este doar manipulare si poate va deveni doar tacere grea si apasatoare, sub care nimeni dintre noi nu va mai putea sta drept si demn in fata unor autoritati pline de forta.

Stiu ca in viata nu putem infaptui mereu lucruri mari, putem insa infaptui lucruri marunte cu o mare constinta, cum ar fi sustinerea si lupta pentru o functionare normala a STATULUI  de Drept cu toate cele trei puteri constitutionale care sa  echilibreze manifestarea acestuia in vietile noastre si nu prin lasarea societatii la mana unei singure Puteri,  oricui ar putea apartine aceasta.

 Balasa Gabriel     

Cuvantul justitie poate fi o  putere adevarata la care oamenii spera sa gaseasca ajutor, sau se poate transforma intr-o simpla metafora, totul fiind legat de rolul si semnificatia care i se acorda justitiei.

        Eu cred ca justitia pe care noi o infaptuim nu poate fi decat una temporara si relativa, dependenta de realitatea pe care o construim zi de zi, si  mai ales de adevarul pe care reusim sa-l descoperim in constiinta noastra.

       Dintotdeauna m-am intrebat, de ce este necesara justitia?

      Raspunsul nu este atat de convenabil dar, este totusi simplu printr-o intelegere inteleapta a situatiei existente in societatea noastra;

…..pentru ca noi oamenii nu suntem perfecti,

…. pentru ca nu ne purtam unii cu altii asa cum ar trebui sa o facem,

…. pentru ca lipseste un standard de moralitate,

…..pentru ca nu ne place sa respectam regulile,

…..pentru ca nu suntem mereu constienti de efectele a ceea ce gandim, vorbim si facem celorlalti,

…..pentru ca de multe ori nu stim  sa iubim si ne este frica sa nu fim luati drept prosti,

…..pentru ca vrem sa ne razbunam,

…..pentru ca ne dorim mereu mai multe lucruri si mai multi bani.

         Intr-o lume dominata de dorinta noastra de putere, de a avea si de a controla, toate acestea sunt transformate in ucigasii increderii in noi insine si in constiinta noastra.

         In definitiv, justitia nu reprezinta o stare de normalitate, ci doar un raspuns fortat, o reacţie la realitatea ce ne  inconjoara.

           Pentru ca intr-o societate perfecta justitia nu ar fi necesara, dar noi nu traim decat intr-o societate care a abandonat de mult orice cautare a perfectiunii, si pe care a inlocuit-o cu o perfectibilitate a realitatii convenabila fiecaruia dintre noi, pentru a nu fi obligati sa ne schimbam cu adevarat.

         Cum sa gasim o justitie perfecta, cand insasi justiţia reprezinta un efect al imperfectiunii noastre?

            Putem insa incerca sa facem din justitie un drum spre perfectiunea societatii in care traim, tocmai prin sublinierea acestui paradox, in care justitia a inceput prin a fi un efect al lipsei de moralitate, iar acum a ajuns sa doreasca sa reprezinte o cauza in stabilirea unei moralitati.

           Este insa acest lucru o solutie ?

           Sau se doreste doar o  normativitate a unei moralitati lipsite de orice substanta, limitata la reguli si la respectarea acestora fara sa intereseze pe nimeni si efectele ei?

           Raspunsul pe care eu l-am gasit nu mi s-a parut deloc satisfacator, de aceea cred ca limitarea aceasta poate fi depasita totusi prin crearea unui mesaj direct și explicit prin care să le spunem oamenilor  sa fie atenti la ei insisi, pentru ca ceva nu este in ordine cu ei daca au ajuns in fata justitiei, iar critica justitiei nu poate acoperi in nici un caz problemele pentru care ei au ajuns aici.

           Privind in retrospectiva, vedem ca inclestarea in vechea paradigma a dreptatii nu face decat sa ne indeparteze de la adevarul constiintei noastre, singurul in stare sa explice anomaliile realitatii in care traim azi.

            Asa se intampla cand apelam din ce in ce mai des la justitie, din cauza slabiciunilor  noastre care ne arunca in neintelegeri, in ura si dusmanie, in lupte si conflicte, in care fiecare incearca sa obtina mai mult decat ceilalti uitand ca si el face parte din ceilalti .

           Si astfel justitia devine importanta pentru noi, care numai realizam ca acest lucru se intampla doar atunci cand societatea decade si nu mai poate functiona in mod corect singura, fara ajutorul unei institutii care sa ne dea iluzia unei oarecari ordini.

           De aceea, in loc sa discutam despre necesitatea justitiei si functionarea acesteia, mi se pare ca mult mai corect  ar fi  sa trecem direct la problema fundamentala, adica posibilitatea unei armoni in societate.

           Aceasta armonie care ar face inutila justitia nu poate fi adusa insa decat de constiinta noastra, ca o modalitate de a percepe intregimea proprie in cea a universului.

          Este timpul cred, sa vedem unde ne aflam, cine suntem si ce perspectiva avem asupra noastra si asupra lumii, si sa recunoastem  ca ne axam in mod gresit pe justitie cand constiinta noastra ne-ar putea oferi o altfel de intelegere a relatiilor umane si a existentei noastre.

         Pentru ca nu justitia este de vina pentru ca noi ne tinem atat de departe de constiinta  noastra,

          ….nu justitia poate sta la baza valorilor noastre, pentru ca aceasta nu poate reprezenta decat o limitare impusa moralitatii noastre,

          …..nu justitia ne poate intari responsabilitatea noastra personala,

           ….si mai ales nu avem nevoie de justitie pentru ca  moralitatea sa poata functiona in societatea noastra.

        Mi se pare o atitudine demodata incercarea de a face din justitie un surogat pentru constiintele necoapte pe care ne convine sa le restrictionam si sa le pastram la un nivel inferior, pentru a ramane stapani asupra unei subiectivitati ce o consideram valoroasa doar daca ne este bine noua, sau mai bine zis doar daca nevoile noastre sunt satisfacute.

         Din fericire, justitia nu poate oferi decat o responsabilitate limitata la propria persoana, ca si o valoare la fel de limitata.

         Ea ramane o problema indreptata asupra altor probleme care nu poate sa-i faca pe oameni decat sa reactioneze si nu sa evolueze.

         Justitia nu poate reprezenta prin contrabalans raspunsul la o constiinta de cele mai multe ori invizibila, atata timp cat in societate nu suntem educati sa apreciem decat cantitatea de lucruri sau de merite pe care o detinem in plus fata de ceilalti, ca pe ceva semnificativ si profund si nu constiinta care poate face intr-adevar ceva pentru noi insine  si pentru societate.

         Si aceasta potentare a rolului justitiei cred ca este gresita, ea nu face altceva decat sa ne slabeasca si mai mult constiintele, si sa punem la indoiala intotdeauna  responsabilitatea altora si nu pe a noastra. Cu cat  justitia are un rol mai mare cu atat decade mai mult  societatea noastra contemporana, iar rolul acesteia este mai mult  unul de dublura care pe nedrept a luat locul actorului principal care este –   Constiinta noastra.

         Constiinta care reprezinta fata de justitie o viziune a unei ordini superioare, pentru ca in aceasta ordine exista o corelatie a ceea ce traim in interiorul nostru cu evenimentele din viata noastra, oferindu-ne astfel accesul la o realitate de nivel mai inalt decat simpla supravietuire cotidiana, trebuie sa devina mai importanta decat justitia.

         Si daca  justitia  o percepem intotdeauna ca pe o cale simpla de rezolvare a unor probleme pe care le avem cu ceilalti oameni sau cu statul, care nu ne obliga la multe analize interioare,  constiinta dimpotriva ne obliga sa ne identificam cu convingerile si credintele noastre si mai ales ne obliga sa fim responsabili pentru acestea.

         Orice constiinta atinge la un moment dat, un punct al cunoasterii de sine revelatoriu, care exista in sufletul fiecaruia dintre noi, si acesta poate fi folosit mereu ca punctul de sprijin in evolutia noastra. Poate daca am deveni mai constienti de chemarea divina a intregului am putea sa ne orientam cu adevarat spre o schimbare interioara, spre o ordine in care spiritul nostru sa fie deasupra ratiunii.

          De aceea intre justitie si constiinta eu aleg constiinta ca fiind esentiala pentru evolutia mea si a societatii din care fac parte, si cred ca trebuie subliniata diferenta dintre tensiunea, agitatia si conflictul justitiei si intelegerea a ceea ce ni se intampla la nivelul totalitatii constiintei noastre.

        Constinta noastra care nu inseamna personalitatea noastra, desi cei mai multi dintre noi le confundam.

        Constiinta noastra care inseamna identitatea noastra si uneori chiar durerea de a afla cine suntem cu adevarat, dar si bucuria de a deveni ceea ce vrem.

          In acest context, justitia nu poate deveni o forta relevanta, si ea trebuie sa-si accepte mereu relativitatea intr-o lume fragmentata si divizata, constiinta noastra insa, are un acces nelimitat la  realizarea unei unitati in armonie cu intregul. Iar calitatea energiilor implicate in justitie ramane mereu la nivelul cel mai de jos al justificarilor, pe cand calitatea energiilor constiintei este ridicata la un nivel energetic mult mai puternic cu ajutorul caruia se poate influenta cu adevarat evenimentele din lumea noastra.

                    Dacă vrem cu adevarat să schimbăm ceva, atunci trebuie să ne indreptam spre o calitate a  principiilor, a puterii de convingere, a densităţii adevărurilor pe care ni le descoperă  constiinta, pentru ca aceasta sa devina un model de realitate mai important decat justitia, asa cum este normal de fapt sa fie normalul, in locul unui model, in care Justitia inseamna lipsa unei constiinte, si aceasta lipsa devine cauza justitiei.

  Balasa Gabriel