O democratie care nu crede in lacrimi

September 16th, 2012

Se vorbeste azi din ce in ce mai mult despre testul democratiei, ca si cand aceasta ar reprezenta o materie asupra careia ne sunt examinate cunostintele si de sustinerea si trecerea caruia depinde chiar viata noastra. Multi din cei care vad democratia ca pe un test grila la care se raspunde simplu prin alegerea unei variante, nu se dau in laturi nici de la a privi democratia si ca pe o speta a carei rezolvare corecta constituie deja un scop in sine, chiar daca pe multi alti aceasta rezolvare i-ar face sa planga.

De aceea nu m-am putut opri de a ma intreba singur, pana la urma ce este totusi democratia?

In primul rand as spune ca democratia nu este o lumina pe care ti-o aprinde cineva si tu nu mai ai pe urma nici o grija. Poti chiar sa te plictisesti nefacand nimic si neinteresandu-te nimic pentru ca lumina va ramane mereu aprinsa.

De fapt, cred ca aici este marea capcana, pentru ca lumina democratiei sta aprinsa atata timp cat are un combustibil care o ajuta sa existe, iar acest combustibil este participarea efectiva a oamenilor la o comunitate a cetatii. Pentru ca esenta democratiei este data de unitatea si exercitarea unei puteri care apartine poporului. Si daca acesta ar fi combustibilul am putea spune ca izolarea si dezbinarea nu pot fi decat elementul care poate stinge aceasta lumina.

Democratia este construita din cateva reguli simple dar esentiale la fel ca un drum drept si numai drept, bine delimitat intr-un plan. In momentul in care acest drum incepe sa fie curbat prin fortarea sau interpretarea esentei lui, acesta nu mai este luminat si intra in intuneric, iar democratia ramane un simplu cuvant pe care uni il vor denumi adevar iar alti minciuna, dar care va ramane doar un simplu cuvant si atat.

Democratia inseamna mult mai mult decat institutiile care o sustin dar si decat intentia noastra de a avea si de a trai in democratie.

Democratia nu se limiteaza doar la impunerea unor reguli sau a unei puteri de reprezentare, pentru ca democratia prin esenta ei insasi, imbratiseaza toate domeniile vietii si existentei noastre intr-o singura unitate de traire a fiintei care suntem.

Democratia nu confunda niciodata puterea adevarata a poporului cu reprezentarea acestei puteri, pentru ca democratia limitata doar la modul in care reprezentantii oamenilor exercita puterea incredintata lor, nu este decat o abordare a dependentei noastre de lipsa de responsabilitate sub semnul careia exista mintea noastra. De fapt nu exista reprezentanti ai puterii ci, doar reprezentanti ai oamenilor, iar puterea institutiilor folosita impotriva oamenilor nu este de fapt o putere adevarata ci doar o fortare silnica a acestora.

Democratia adevarata este cea care are intotdeauna de partea ei puterea oamenilor simpli si mai ales constientizarea, exercitarea si trairea acesteia pentru ca intr-adevar oamenii sa ramana stapani pe ei insisi, si sa nu se transforme in simple cifre sau procente.

Puterea intr-o democratie este intotdeauna un lucru normal si simplu, ea devine insa ceva extraordinar de pretios pentru uni atunci cand felul in care este folosita devine mult mai important decat interesele oamenilor simpli carora le apartine de fapt acea putere.

Iar adevarul puterii in democratie este unul firesc care consta tocmai in necesitatea ca puterea sa se arate intotdeauna si de fiecare data dezbracata in toata goliciunea ei fara a fi ascunsa de nimeni si de nimic altceva. Pentru ca numai in democratie puterea se exercita la vedere, sub privirile tuturor fara a fi ascunsa de nimeni si nimic, si mai ales poate fi atinsa de oricine isi asuma propria responsabilitate.

Democratia care este acoperita de reguli, legi si instituti si care nu este dezvaluita in intregime tuturor oamenilor, nu mai este decat o democratie care nu crede in lacrimi, pentru ca in fapt aceasta nu exista, nu traieste si nu este decat o imagine desenata si incremenita pe un panou.

BG

Viata ca o obisnuinta sau obisnuinta ca o viata

April 30th, 2012

 

Viata, credem ca o cunoastem dar habar nu avem ce este.

O traim sau  ne traieste, sigur, nu stim inca. Dar faptul ca suntem in stare sa facem orice vrem noi, sau cel putin suntem in stare sa credem asta, ne face sa ne ascundem de aceasta intrebare, falsificandu-ne propria ignoranta cu argumentul ca , daca traim stim ce este viata.

Repetam viata ca o obisnuinta sau obisnuinta ca o viata.

Traim, inchipuindu-ne tot felul de lucruri si incepem astfel sa credem ca stim sa facem diferentierea dintre ceea ce este adevarat si ceea ce nu este adevarat. Faptul ca ochii nostri vad, ca mintea noastra gandeste si sufletul nostru simte ne face sa traim realitatea aceasta ca pe un fel de adevar al vietii.

De fapt, noi nu suntem in stare sa ne trezim pentru ca dormim cu ochii deschisi, iar asta ne pacaleste usor si in acelasi timp profund. Ce daca privim, vedem, ne miscam si poate traim, cand nu suntem in stare sa simtim ca cea mai mare parte din viata noastra obisnuita sau, din obisnuinta vietii pe care o traim, noi stam cu ochii mintii inchisi.

Oricare ar fi raspunsul, adevarul este ca noi inca ne tinem mintea asezata intr-un intuneric total pe care il construim cu educatie si chiar talent din obisnuintele noastre ce devin pe zi ce trece singura noastra viata la care avem acces.

Sa nu spuneti ca este imposibil

December 27th, 2011

 Lumea aceasta este in criza, iar criza este un haos pe care toti suntem obligati sa-l acceptam. Aproape toti ne striga ca nu poate exista o ordine perfecta, si deja cei mai multi dintre noi am acceptat haosul in care traim ca pe o realitate careia nu incercam decat sa-i rezistam cat mai mult  printr-o metoda a minimei rezistente si sa ne simtim fericiti ca inca mai suntem aici.

De fapt lumea aceasta ne comunica un lucru important, acela ca noi nu putem sa o schimbam dar ca ea poate sa ne schimbe, si ne schimba vietile in fiecare zi fara ca nici unul dintre noi sa mai indrazneasca sa mai spuna ceva sau sa spere ca ar mai putea schimba ceva la aceasta lume.

Problemele lumii par fără soluţie, instituţiile ei sunt de neschimbat, si nimeni nu ştie cum ar putea începe o schimbare a acestei lumi mondializate.

Si totusi uitam un lucru simplu si atat de neimportant pentru mai marii lumii care ne conduc destinele, uitam ca de fapt lumea asta mare este formata din oameni simpli ca mine si ca tine, uitam ca cea mai simpla schimbare a lumii  poate sa inceapa  prin schimbarea oamenilor.

Lumea aceasta nu se va schimba până când nu se vor schimba inimile şi minţile oamenilor, iar acest lucru nu se mai poate face printr-o revolutie sociala mincioasa in spatele careia sa ne ascundem mai departe defectele si lasitatile noastre care sa fie purtate la vedere doar de cei care ne conduc.

 Cred ca singura schimbare reala a lumii in care traim nu se poate face decat prin schimbarea fiecaruia dintre noi, ca o revolutie individuala in care sa ne cucerim propria libertate si spiritualitate pentru a putea sa trezim in sfarsit lumea aceasta aflata in criza.     

         Sunt multi oameni care vor sa aiba controlul asupra altora, si multi dintre noi nu stiu ce sa faca pur si simplu, pentru ca ne simtim undeva mai jos de acestia si nu avem curajul sa le spunem decat ceea ce vor sa auda sau cel mult o injuratura. Daca sistemul este prost, trebuie sa avem curajul sa –I indemnam pe cei care ne conduc sa incerce sa schimbe acest sistem in asa fel ca el sa functioneze pentru oameni si nu pentru institutii sau pentru structuri politice ori economice agatate de  contexte sociale ce sunt rupte de orice legatura cu individualitatile umane care exista si traiesc cu adevarat. Să nu spuneţi că e imposibil, chiar daca revolutii vor mai fi.

Dictarea legii

October 1st, 2011

       Dictarea legii in sensul sau cel mai comun inseamna impunerea acesteia in realitatea de zi cu zi, iar aceasta dictare se face mereu in numele societatii chiar daca uneori merge pana la a fi impusa impotriva oricaror evidente sociale sub pretextul unei asumari responsabile a puterii cu care sunt investiti uni dintre noi.

         In aceasta activitate de dictare a legii, Romania a trecut de la un echilibru static caracterizat prin pastrarea unui repaos cat mai mare intre perioadele de schimbare a legislatiei, ceea ce a determinat crearea unui sentiment de stabilitate si de siguranta in cunoasterea si aplicarea legilor, la un echilibru dinamic, caracterizat printr-o inflatie legislativa ce risca sa  transforme acest izvor principal de crearea a ordinii sociale  intr-unul de natura pur instrumentala lipsindu-l de orice virtute hranitoare a unei moralitati, prin inducerea iluziei ca valoarea unei ordini sociale este data de  masura cantitativa  a acesteia.

        Numai ca dintotdeauna, un numar mare de reglementari legale nu a facut decat sa ingroase aspectul cantitativ al acestora fara sa aiba nimic de-a face cu aspectul  sau calitativ. Aspectul cantitativ este un aspect secundar de completare al aspectului calitativ, asezat mereu la periferia oricarui fenomen chiar si atunci cand el devine important. Iar ceea ce observam azi este faptul ca acest aspect cantitativ exacerbat al legislatiei, nu face altceva decat sa nasca o reactie de impotrivire si nu una de acceptare din partea societatii.

       Daca  tiparul natural al oricarei ordini sociale si implicit al oricarei legislatii ce o hraneste, este tiparul unei UNITATI pe care oamenii sa o poata sesiza, accepta si realiza in modul cel mai simplu si eficient cu putinta, este clar ca acest aspect cantitativ nu face altceva decat sa sufoce orice unitate.

         Un tipar al unitatii legislative trebuie sa plece de la premisa ca acestea trebuie sa-I ajute pe oameni sa se concentreze asupra lucrurilor esentiale pentru  ordinea sociala si mai ales sa-I ajute sa intealaga adevarata dimensiune a eficientei unei asemenea ordini sociale.

         Trebuie realizat faptul ca legile au ca natura  esenta unei unitati  si nu risipirea unor reglementari care sa rapeasca si ultimele farame de constinta sociala.

        Daca tot o sa continuam sa ingramadim legi peste legi, cu lozinca ca

astfel vom putea largi acest camp al constintei sociale, o sa ne trezim ca de fapt nu am facut altceva, decat sa reducem enorm campul unei ordini sociale care va fi ocupat de gramezi inconsistente de legi, si fara nici o legatura intre ele si constinta umana a  fiecaruia dintre noi.

    

     Nu legile multe pot construi un model de echilibru social, ci legile importante, cu legaturi esentiale pentru o ordine sociala unitara pentru toti oamenii.

        Daca in sfarsit cei care au puterea ar intelege aceste lucruri, acestia ar trebui sa stie ca oamenii vor  sa aleaga  mereu esentialul, vor  sa-si construiasca centrul fiintei lor si pe cel al unei societati in care sa-si poata  trai visele si credintele , si nu sa se chinuiasca cu mentinerea unui echilibru stricat al unei periferi sociale de care sa-si lege, confuziile lor  fara cauze dar pline de o ineficienta sociala persistenta si care ii fac sa se refugieze pana la urma in revolte fara nici un sens! 

 Balasa Gabriel  

Corectitudinea intre social si politic

August 13th, 2011

Corectitudinea poate fi  un alt nivel social si real al luptei dintre bine si rau.  

 Azi peste tot in lume, asa cum vedem,  exista din pacate o contradictie intre o corectitudine sociala si o corectitudine politica.

Corectitudinea sociala pleaca de la bunul simt in timp ce corectitudinea politica pleaca de la scopul pur politic urmarit, si   in timp ce prima poate ajunge la o morala a societatii, cea de-a doua se opreste in calcule egoiste ale caror rezultate  mincinoase sunt asumate ca mari adevaruri.

Daca  folosim corectitudinea politica doar ca un zgomot al unor emotii folosite pur si simplu pentru obtinerea rapida a unor reactii aproape inconstiente, pierdem sensul unei intelegeri importante a aspectului social in ceea ce priveste comunitatea in care traim.

Corect nu inseamna doar a fi acceptabil in limbaj ci inseamna a exista o identitate intre limbaj, gandire si actiunea pe care o exerciti mai intai asupra ta insuti si apoi si asupra altora.

Corectitudinea nu exista atunci cand  inteligenta renunta la bunul simt.

Corectitudinea oricarei autoritati politice trebuie sa insemne in primul rand ordine, o ordine care insa trebuie sa vina dintr- o autodisciplinare si o autoretinere a respective autoritati, si nu dintr-o forta excesiva cu functie de blocare pur si simplu a tuturor aspectelor care nu convin autoritatii.

Atunci cand unei autoritati ii lipseste autoretinerea si autodisciplina, acestea lipsesc cu siguranta si societatii, iar incorectitudinea unei autoritati nu poate sa nasca niciodata decat o incorectitudine la nivel social.

Falsul respect al autoritatii duce la o lipsa generala de respect ce nu poate duce la nasterea corectitudinii, iar o autoritate incorecta nu face decat sa justifice dispretul cetatenilor pentru respectarea unor reguli care nu inseamna decat un flux nesfarsit de legi fara nici o recunoastere a corectitudinii acestora si a celor care le-au adoptat.

 Ordinea este corecta atunci cand aceasta urmareste sa atinga scopul sau principal, evitarea haosului si vietuirea comuna a oamenilor in societate.  

     Lipsa unei ordini incepe prin pierderea bunului simt al autoritatii , si se ajunge la pierderea moralitatii prin impunerea conceptului politic correct, ca o exceptie de la regulile generale ceea ce  duce la atacarea substantei ordinii publice.

Corectitudinea politica este fundamental diferita de corectitudinea bunului simt, pentru ca in timp ce prima sintagma presupune sa spui ceea ce trebuie sa spui indiferent de ceea ce gandesti sau ceea ce trebuie sa faci, in cazul celei de-a doua sintagme realitatea a ceea ce spui, faci si esti este substanta insasi a oricarui proiect.

Intelegerea situatiei din prezent ma duce cu gandul la imaginea unor fiinte ce topaie intr-un singur picior, chinuindu-se in lipsa oricarui echilibru sa inainteze catre ceva sau macar sa aiba impresia ca inainteaza. Inchiputi-va aceste societati de fiinte care sar  intr-un singur picior, unele sar cu ajutorul unui picior mai musculos numit putere iar alti cu ajutorul unui picior osos numit sarcini sau suportarea consecintelor ori responsabilitati. Ce conteaza ca unii dintre acestia cred ca ei sar mai bine si mai frumos decat ceilalti atata timp cat fiecare dintre ei au lipsa un picior si din aceasta cauza nu-si pot gasi echilibrul. 

Adevarul este simplu, autoritatile politice trebuie sa invete cetatenii si societatea sa mearga in doua picioare, un picior al puterii si unul al responsabilitatii, pentru ca o despartire a acestora nu ne poate duce decat la absurdul situatiei de azi in care cu toti topaim chinuindu-ne intr-o lipsa de echilibru evidenta.

Cei care au putere trebuie sa inteleaga ca echilibrul nu si-l pot gasi niciodata in mai multa putere ci doar in responsabilitatea pentru societate pe care trebuie sa o manifeste in exercitarea acestei puteri, in timp ce, cei care sunt striviti de responsabilitati si de sarcini trebuie sa inteleaga la randul lor ca echilibrul lor nu consta numai intr-o acceptare tacuta ci si in partea de putere pe care ei si-o asuma in societate.

Minciuna, inteligenta si bunul simt

August 1st, 2011

Cred ca deja traim intr-o dimensiune  care nu ne convine deloc, dar  la care am fost obligati de cuvintele pe care le-am folosit in acest spatiu al existentei noastre. 

 Este adevarat ca limbajul nostru reprezinta gandirea noastra, iar gandirea este inceputul actiunilor noastre, dar acum se pare ca prin schimbarea limbajului nu mai putem determina schimbarea gandirii si nici schimbarea actiunilor noastre, pentru ca puterea limbajului s-a pierdut odata cu inventarea acestuia ca stereotip pentru obtinerea unui anumit efect.

Si astfel, am ajuns sa  devalorizam gandirea si actiunile prin inventarea unui limbaj manipulativ care trece cu usurinta in folosinta comuna a unei societati slabe si lenese.

Spatiul in care traim azi pare sa aiba ca unica frontiera minciuna.  Iar acest lucru ne da iluzia unor creatii  ce par sa umple o societate golita de lumina si culoarea binelui social. 

Intr-o societate a nimanui, jocul cel mai important nu poate fi decat minciuna, iar  atunci cand ti se spune ca adevarului i se spune si minciuna incepe adevarata problema, cea a regasirii esentei de la care se poate incepe din nou construirea unei noi realitati. 

Stim ca minciuna fie ca este politica sau casnica are ca scop descompunerea unei intelegeri corecte, pentru ca partile din aceasta sa fie folosite asa cum este convenabil pentru atingerea unor scopuri pur egoiste.

Atitudinea societatii de azi tradusa prin sentimentele cetăţenilor  reflecta   o stare generală de rău care poate reprezenta baza unei dezordini,  ca si o intelegere limitata si slaba a sensului corect spre care trebuie sa se indrepte.

Atitudinea generală a comunităţilor faţă de adevăr o putem vedea din usurinta cu care acestea adopta   iluziile populare relevate de un limbaj excesiv si manipulativ.

 Nimic nu este insa imbatabil si cu atat mai mult minciuna dintr-o societate, oricat de excesiva ar fi aceasta.Iar vindecarea acestei societati  s-a nascut deja in interiorul nostru,  nefiind altceva decat un exces care se vindeca pe sine insusi prin  bunul simt, ce actioneaza conform propriului mecanism de supravietuire al fiintei umane.

Astfel, bunul simt este un aspect social important aflat deseori in contradictie cu o inteligenta care face parte din individualismul egoist al personalitatii.  Si daca bunul simt nu devine niciodata problematic pentru o societate, inteligenta excesiva merge deseori impotriva societatii, avand tendinta de a apara personalitatea omului printr-o inversare a bunului simt cu satisfactia gasita in simtirea binelui propriu.

In acest razboi pe care inteligenta il poarta deseori cu bunul simt, inteligenta are la indemana numeroase tactici si strategii de a se opune bunului simt, urmarind doar recompensarea unei satisfactii proprii calificata intr-o partinire dincolo de orice morala.

Numai ca pana la urma trebuie sa intelegem ca inteligenta oricat de mare ar fi aceasta, este greu sa mentina de una singura integralitatea unei societati, in afara unui bun simt, despartit de orice disciplina, ordine si echilibru.

 Balasa Gabriel 

In ce fel am putea privi Romania ca aceasta sa fie perfecta ?

June 25th, 2011

   

         Traim zi de zi un paradox in care suntem prinsi cu totii, iar atunci cand cedam refuzului de a vedea si de a crede ca si lucrurile bune si cele rele au in aceasta lume un rost ce se poate afla de multe ori dincolo de intelegerea noastra ne simtim blocati in realitatea faptului de a nu putea schimba nimic.

          Iar singura solutie intr-o astfel de realitate mi se pare a fi cea a intelepciunii blandetii si iubirii. Trebuie sa fim blanzi si iubitori cu noi si cu ceilalti ori de cate ori ne propunem sa facem un bine iar ceilalti ni se impotrivesc. Pentru ca de cele mai multe ori ar trebui sa ne intrebam pe cine ajutam cu adevarat cu ajutorul nostru, oare nu este totul un joc, oare nu este  o iluzie sa credem ca-i putem ajuta sau salva  pe ceilalti atata vreme cat nu suntem in stare sa-i intelegem asa cum sunt ei, cu cele rele si cu cele bune.

         Privind la Romania de azi, imi vine sa scutur capul si sa intreb unde si cum poate fi privita  perfectiunea in aceasta tara ?

         Poate ca exista posibilitatea sa vedem aceasta Romanie imperfecta si altfel,  prin   acceptarea ca si greselile noastre sunt perfecte, fie in relatiile cu ceilalti, fie in munca, si in orice alte situatii, dar aceasta nu este o viziune asa de simpla care sa poata fi sustinuta in mod obisnuit de catre oameni, pentru ca ne este greu oricat de intelegatori am fi sa cautam si sa gasim perfectiunea ascunsa in toate aceste imperfectiuni.

        Stiu ca s-ar putea spune pur si simplu ca avem o intelegere mai dezvoltata a imperfectiunii decat a perfectiunii, dar pina la urma nici un cuvant nu are puterea de a ne  ridica  greutatea de pe umerii nostri. Probabil ca nu stim sa apreciem perfectiunea, probabil ca nu credem in perfectiune si suntem deja convinsi ca aceasta nu poate exista.

       Pentru ca perfectiunea tine in  mod organic de ordine, de felul potrivit si echilibrat in care idealurile, lucrurile, gandurile, si vietile noastre sunt aranjate in aceasta tara. Iar ordinea pare sa nu aiba in Romania un rol prea mare, pentru ca niciodata aceasta nu a fost un far calauzitor in viata noastra a romanilor, noi fiind mult mai apropiati de parerile personale  dupa care ne judecam unii pe altii .

       Ordinea ca si perfectiunea aduc in orice realitate in care exista un sens in care oamenii se dezvolta spre ceea ce ar putea si ar trebui sa fie aceasta lume.      

        Ordinea si perfectiunea sunt de fapt doua nivele ale aceluiasi intreg, un nivel material in care ordinea este asezata in mod simplu fara prea multe exceptii, sau complicatii si un nivel spiritual in care perfectiunea ne ajuta sa intelegem cu intelepciune si iubire toate experientele acestei vieti. 

        Acceptarea unei ordini ca reactie a unui simt de raspundere pentru vietile noastre si ale celorlalti poate fi inceputul perfect pentru trezirea unei constinte care sa ne impinga spre o imagine a unei Romanii perfecte.

        Avem noi romanii un simt dezvoltat al umorului care ne ajuta de multe ori sa privim in ansamblu atat dreptatea cat si nedreptatea din intreaga drama a existentei acestei lumi. Iar acest umor trebuie  sa-l folosim  pentru a imbratisa lumea in care traim si nu pentru a-i lovi pe ceilalti sau pentru a-i trage inapoia noastra cu scopul de a ramane in fata acestora mereu,  indiferent de adevarul dramelor noastre personale.

         In ce fel am putea privi Romania ca aceasta sa fie perfecta ?  

         Sincer sa fiu inca nu stiu cum. In nici un caz insa, nu cred ca impunerea cu forta a unei ordini care nu este acceptata  poate fi o modalitate de intelegere  a perfectiunii, pentru ca ordinea in sensul ei cel mai profund nu inseamna o aranjare mecanica si intamplatoare a unor lucruri, ganduri sau chiar institutii, ci ordinea inseamna in primul rand echilibrul oamenilor in interiorul acestora si in relatiile cu ceilalti. 

        Perfectiunea nu este o conditie.

       Perfectiunea este intotdeauna un echilibru al interactiunilor noastre cu noi, cu ceilalti si cu lumea in care traim.

              Perfectiunea este capacitatea de a privi dincolo de roluri sau de aparentele exterioare cu ochi sufletului deschisi de puterea mintilor noastre.

       Perfectiunea  nu poate veni niciodata din comparatie, ea este castigarea sufletului acestei lumi, care exista desi nimeni nu ne vorbeste despre el.          

       Perfectiunea nu ne poate ajuta niciodata sa fim altcineva decat suntem, ea este insa implinirea spirituala a goliciunii cu care ne nastem.

Balasa Gabriel      

ORICE TIMP ARE ADEVARUL SAU

June 9th, 2011

    

     Orice timp are adevarul sau , este adevarul manifestat sub forma aparentelor carora oamenii le cad victime nevinovate, dorind doar sa beneficieze de confortul unei reprezentari reductibile ale convingerilor deja formate si tipizate. Iar adevarul timpului nostru a fost spus deja  de Schopenhauer: traim intr-o societate de porci spinosi surprinsa de iarna raului universal, vrem sa ne incalzim uni pe alti dar tepii de pe spatele fiecaruia nu ne lasa”.

       Democratiile se radicalizeaza si vor ajunge sa degenereze probabil in forme involuate de autocratisme cu diferite specifice regionale.

       Cei care conduc se vor multumi doar sa domine, este mai simplu si mai usor decat sa ti cont de adevaratele nevoi si necesitati ale oamenilor simpli. Usor, usor acestia se vor transforma in calauze oarbe care strecoara tantarul si inghit camila, pentru ca acestia nu vor pune pret decat pe o litera moarta a unor sute de legi ce nu au nici o legatura cu viata oamenilor decat daca aceasta trebuie inghesuita in motivatii si justificari politice.

       La ce foloseste oare ca un stat are o constitutie noua, sau legi mai aspre daca este totusi mereu neglijat omul si viata lui spirituala, pentru ca doar consideratiile politice si mai ales falsificarile politice nu pot aduce nici un pic din fericirea unei trairi spirituale, a unei trairi a adevarului fiecaruia.

        Daca vrem sa avem folos din aceste legi trebuie sa fim constienti de faptul ca mai intai trebuie sa existe o ordine, iar o ordine perfecta este cea in care sunt cat mai putine reguli iar acestea sunt bine si temeinic stabilite. Lumea aceasta in care traim are parca menirea de a ne hrani prostia si de a ne indemna sa ne lasam cat mai mult in voia trufiei lumesti.

       Avem si azi destule adevaruri, dar acestea nu sunt decat niste cuvinte simple spuse, iar noi oamenii doar ascultatori ai acestor cuvinte, pentru ca numai atunci cand devenim si infaptuitori si lucratori si traitori ai acestor cuvinte putem spune ca avem adevarul cu noi si chiar in noi.

            In rest, inima noastra este goala doar mintea ne este plina de socoteli, de speculatii, de argumentatii si in definitiv de aparenta unei cunoasteri ce nu ne este de nici un folos pentru adevarul spiritual pe care-l cautam cu totii fie ca suntem constienti sau nu de aceasta cautare.

        Ratiunea fara inima nu ne poate duce decat la o moarte traita in aceasta viata.  Inima insa ne ofera o asemenea cunoastere incat viata se salta deasupra oricarei cruzimi plutind pe fericirea iubirii traite si infaptuite.

        Priviti aceasta lume, priviti acest univers, de peste tot ne apare legea zidirii, pentru ca lucrurile sunt atat de perfect aranjate peste tot incat cu credinta sa ne indreptam spre Dumnezeu, intregul din care toate s-au nascut.  O singura lege ar trebui respectata de catre toti oamenii si lumea aceasta s-ar schimba intr-un mod radical, pentru ca legea iubirii pe care Iisus Hristos a adus-o in aceasta lume acum 2000 de ani poate sa ne intoarca destinele spre o fericire traita cu intelepciune.

        Poate ca este timpul sa intelegem macar acum cuvintele spuse de Dumnezeu lui Adam si Eva, de a nu manca din pomul cunoasterii pentru ca vor muri, ei si toti urmasii lor. Atunci omul a ales singur sa-si paraseasca intelepciunea din inima sa si sa urce la desteptaciunea iluzorie a unei minti care ne-a adus doar moartea. Iisus a avenit insa si ne-a aratat calea prin care putem invinge aceasta moarte a cunoasterii exterioare, prin invierea inimilor noastre cu ajutorul iubirii.

         Acest drum atat de scurt de la cap la inima s-a dovedit insa cel mai greu si mai ascuns drum al vietilor noastre. Daca insa mai avem o speranta intr-un alt model de societate, aceasta nu poate veni decat de la o societate in care oamenii vor alege o singura lege, LEGEA IUBIRII ce ne va invia spiritul in viata vesnica a intregului din care am venit.         Balasa Gabriel

Romania pana la sfarsit

April 24th, 2011
 

       Daca nu stiati ce inseamna azi Romania, priviti si descoperiti  Romania cu minus.   Romania cu minus este Romania tratata dupa retete straine si in care numarul problemelor reprezinta gravitatea situatiei in care ne aflam.

        Este Romania in care noi nu suntem purtători de Romania, vreau să spun ca Romania nu este azi pentru multi dintre noi decat o problema, degeaba incercam sa ne explicam ca noi stim cum trebuie tratata daca nu facem nimic pentru a rezolva cauzele acestei probleme.

        De fapt problema noastra- Romania, suntem chiar noi.

         Romania in care traim nu este decat lipsa unei Romanii la care nimeni nu doreste sa se gandeasca altfel decat ca la o tara, o abstractiune pe care o poti folosi atunci cand vrei sa cauti justificari pentru a scapa  de orice explicatii.

        Toti trec insa cu badaranie sau cu mare gratie peste cauza principala a problemei Romaniei, nevazand sau doar prefacandu-se ca nu vad ca principala cauza care a adus Romania cu minus isi are sediul in sistemul public, politic,economic si social, pe care dintr-un sistem nervos l-am transfomat mai degraba intr-un sistem muscular extrinsec oricarei Romanii, care o tine atat de strans ca aproape o sufoca.

       Merită menţionat faptul că există in prezent multi prea multi muschi care se contracta si care in lipsa unui sistem nervos lipseste Romania de orice mobilitate  conferindu-i mai degraba o rigiditate transformata ironic intr-o virtute de pastrare a unei forme fara nici un continut.  Ca sa nu mai vorbim despre inexistenta oricaror reglajele fine ce lipsesc cu desavarsire din mecanismele puterii.

        Noi romanii nu suntem insa defectele acestei Romanii  ci suntem chiar cauza acesteia, dar din cauza unei miopii nu suntem in stare sa vedem clar acest lucru si tot ne balbaim, atunci cand nu vrem sa recunoastem ca romanii minus Romania sau Romania minus romanii nu reprezinta de fapt nimic.

        Si pentru ca nimeni nu ne ofera nici o informatie corecta despre aceasta Romanie, pentru ca toti cei care se fac ca o consulta pare ca nu au habar despre cauzele acestei probleme, ne este greu sa intelegem ca Romania inseamna un intreg functional din care si noi facem parte, si nu doar o mecanica simpla prin care aranjam institutiile si vietile noastre.

      Traim intr-o Romanie fara nici o identitate si acest lucru ne oboseste, iar Romania  incepe sa se vada din ce in ce mai putin. Este o Romanie care nu ne poate corecta, o Romanie de care multora nu le mai pasa pentru ca nu prea exista in vietile noastre, dar este o Romanie care inca mai traieste  orice ar crede uni sau alti.

            Romania de azi nu mai este demult un adevar,  dar este Romania, o Romanie care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectivele si tintele  intr-un orizont plin de miopie ce nu ne permite decat distingerea celor situate la o distanţă foarte, foarte apropiată.

            Ma frustrează faptul ca îmbunătăţirea Romaniei nu este un proces ce se petrece zilnic cu iubirea pe care sa  o daruiesti celor de langa tine si tie.

            Aceasta se întâmplă deoarece imaginea Romaniei se focalizează înapoia oricarui interes de putere  şi se mai datorează faptului că ne lipseste asumarea unei identitati adevarate ca si cum s-ar cauta doar corectarea unui defect printr-o reforma sau alta si nu solutionarea problemei prin descoperirea si rezolvarea cauzei, pentru  ca numai asumandu-ne o identitate  putem sa ne recapatam Romania buna de care doar ne amintim.

           Si totusi Romania exista cu toate defectele si cu toate viciile, iar noi traim in Romania pana la sfarsit, constienti de faptul ca  asa cum a aparut la un moment dat Romania, tot asa poate disparea atunci cand sufletul si mintea noastra vor pierde orice iubire si interes pentru Romania.

              Vreau sa cred insa ca Romania  nu este o simpla raceala care dureaza o scurtă perioadă de vreme şi apoi iti revi. Romania face parte din noi intr-un mod  natural , ea nu se trateaza niciodata singura ci numai impreuna cu noi, cu romanii.                  Romania nu se corecteaza mai inainte de a ne corecta noi, iar noi nu ne putem corecta mai inainte ca  Romania sa se corecteze dupa metode si tehnici care functioneaza la noi si nu dupa cele copiate care au functionat sau nu la alti.               

            Asta inseamna un intreg care functioneaza ca un intreg si nu in mod gresit, ca o Romanie fara romani, sau romani fara Romanie.

          Eu cred ca dincolo de  punctele de vedere pe care le avem,  Romania in care traim este una de ieri, si ea se poate vindeca NATURAL indiferent de cei care vor sa o conduca, numai daca acestia vor invata sa priveasca Romania  clar de la distanţă, fără ochelari de miopie, pentru ca o asemenea distanta inseamna de fapt construirea unei Romani de maine care poate sa ne redea sentimentul ca suntem romani intr-o Romanie care traieste, care are viitor si  pe care o iubim pana la sfarsit.      

    

Sa traim cu noi insine

March 29th, 2011

Oamenii s-au temut mereu de necunoscut. O teama care  iti da fiori si  care totusi te atrage, te indeamna sa mergi mai aproape, sa incerci sa simti mai mult, pana cand dintr-o data ceva te sperie atat de tare ca o iei la fuga si te indepartezi respirand cu nesat usurarea ce iti urca din piept spre  gat, de parca ai fi scapat de ceva foarte rau.

 

Exista atata necunoscut in jurul nostru ca de cele mai multe ori ne vedem nevoiti sa mintim si sa ne mintim, incercand sa ne convingem ca totusi ceva, ceva, mai stim si noi din tot acest necunoscut.

 

 Exista insa necunoscut mai ales in interiorul nostru, un necunoscut de o calitate mai aparte decat cel din afara noastra, un necunoscut mai rapid pe care nu ai cum sa-l pacalesti atunci cand reusesti sa-l stergi putin intr-un colt cu atentia pe care i-o dai.  

Este un necunoscut asupra caruia cuvintele nu au nici un efect, un necunoscut plin de lumina care nu te ajuta deloc sa vezi dar din a carei putere poti sa-ti incarci oricand sufletul.

 

 Este un necunoscut uitat de multi dintre noi,  un necunoscut unde nu exista vre-o gravitatie a scopurilor sau motivelor pentru a ne atrage in nici o lupta, un necunoscut unde fiecare dintre noi poate simti un alt fel de confort emotional decat cel dat de orice MODEL de a face ceva sau de a avea ceva.

 

In linistea acestui necunoscut iti dai seama ca omul a incercat intotdeauna sa fuga de el si pentru asta omul a incercat sa se construiasca pe el in afara lui creindu-si iluzia ca poate fi el insusi fara se se cunoasca cu adevarat.

 

 Omul pe care l-am creat in afara noastra, este omul-personalitate, omul care construieste,creaza, minte,tradeaza, iubeste,lupta,scrie dar care din pacate nu se traieste pe el insusi.

 

 Necunoscutul din interiorul nostru ne spune ca noi nu suntem tiparele acestor constructii exterioare pe care s-au construit insasi structurile sociale, economice, culturale si politice ale acestei lumi.  

Lumea ajunsa la limita trebuie sa perceapa intelesul adevarat al acestei limite de la care orice schimbare nu se va mai putea face decat daca vom incepe sa traim cu noi insine, cei necunoscuti din interior si nu cu experientele unei personalitati construite in afara noastra.

 

Traim in aceasta lume dar nu suntem din aceasta lume, iar viata noastra nu inseamna experientele prin care trecem si nici scopurile si motivele noastre, si nici ceea ce facem sau ceea  ce avem, ci doar ceea ce ne ingaduim noua insine sa devenim in acest straniu si minunat  necunoscut din interiorul nostru.  

 

  Balasa Gabriel