Gabriel Bălaşa

Miracolul elimina timpul necesar oricaruia dintre noi pentru invatare si intelegere, el este o stare de gratie a spiritului daruita noua de Dumnezeu.

Si cel mai mare miracol mi se pare nasterea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu si mai ales chemarea acestuia la mantuire, adica la recunoasterea starii originare a omului si la unirea acestuia cu Dumnezeu.

Iisus Hristos a venit pe pamant pentru ca noi oamenii esuam in dorinta noastra de a ne uni cu Dumnezeu iar uneori chiar uitam cu totul de aceasta. 

 El ne asteapta pentru ca atunci cand noi am esuat sa ne poata lua asupra lui toate greselile noastre pe care nu le-am putut corecta singuri, si astfel sa nea dea mantuirea ca pe o recunoastere a noastra din intregul din care facem parte.

 El ne arata greselile noastre, ne invata sa le acceptam si mai ales ne invata cum sa le desfacem si cum sa actionam pentru a le corecta.

Traind miracolul lui Iisus ne vom convinge de existenta lui Dumnezeu care este iubire, iar convingerea vine savarsind iubirea in sufletul nostru si unindu-ne cu Dumnezeu.

Puterea nu este o lumina, ea este mai mult instrumentul cu ajutorul caruia poti sa faci lumina daca il folosesti corect. De cele mai multe ori insa, aceasta putere este folosita prost, pentru ca nu se incearca obtinerea unei lumini in mod direct ci doar in mod indirect  ca un efect al unei alte actiuni, de exemplu dand foc mai intai si distrugand altceva pentru ca sa  poti sa spui ca ai obtinut si ceva lumina, fara sa-ti mai pese insa de cenusa pe care o lasi in urma.

 De aceea orice putere este costisitoare, ea este ca niste bilute cu memorie retardata pe care tot frecandu-le in maini risti sa le incalzesti asa de mult incat sa te arzi destul de rau.

In general  o lumina este mereu aprinsa imprejurul puterii chiar daca aceasta vine de la incendii devastatoare, iar  noi oamenii ne strangem involuntar spre acel loc rau luminat, incercand sa simtim si noi putin din aceasta putere in apropierea careia mintea noastra se incalzeste si incepe sa se abureasca de tot felul de vise ce ne dau impresia ca aceasta ne-ar putea apartine si sa ne simtim astfel mai speciali, mai diferiti si in orice caz mai buni si mai superiori decat ceilalti.

Puterea incearca mereu sa arate ca o dimensiunea domestica a unei societati, ce consta in  libertatea de a ne conduce vointa noastra si manifestarea in relatiile cu ceilalti dupa un scenariu, crezand ca acesta ii da si drepturile de autor chiar asupra vietilor noastre.  

Atunci cand puterea intra in criza insa, oamenii incep sa vada minciunile unei libertati fara libertate si isi aduc aminte de libertatea adevarata si reala care nu poate exista fara existenta unor valori in care noi sa credem si spre care sa tindem.

La nivelul societatii puterea exista  doar  prin raportarea fortei cu care aceasta poate domina  poate stapani si poate conduce pentru ca oamenii sa se simta bine si in siguranta. Puterea insa devine mai devreme sau mai tarziu o consumatoare a fortei care a propulsat-o, o consumatoare a unui sacrificiu continuu al societatii, in numele unei necesitati al carei sens si interes este dat numai si numai de ea.

 Atunci cand puterea isi pierde sensul ei real de  dimensiune a iubirii fata de societatea care a creat-o, atunci cand aceasta nu mai poate sa daruiasca nimic ci doar  se inchide pentru a strange forta pe care sa o aplice asupra societatii, atunci o astfel de putere devenita o consumatoare a vietilor, se transforma intr-o forta ce-si intareste scoarta propriei bunastari prin sacrificarea intereselor societatii, devenind astfel o putere fortata.

 Orice forta duce insa, la acumularea de tensiuni  si acest lucru poate aduce un moment in care se poate schimba  si raportul dintre orice putere activa si puterea aparenta si pasiva a societatii, caci prin dezvoltarea continua a unei tensiuni efective  se poate ajunge ca puterea pasiva sa devina reactiva si sa domine astfel orice fel de putere activa. 

          Cu totii am auzit de efectul placebo,este tratamentul prin care pacientilor li se spune ca li se administreaza un medicament sau chiar ca li se face o operatie, fara ca in realitate sa li se dea ceva care sa aiba o proprietate vindecatoare sau sa li se faca vreo operatie. Si totusi pacientii cred ca ceva se face, cred ca tratamentul ii va ajuta sa se insanatoseasca, iar in prezenta acestei credinte corpul lor reactioneaza ca si cand ar fi luat medicamentul sau ca si cand operatia ar fi fost reala, iar vindecarea acestora apare ca un miracol.

        Esenta acestui efect placebo consta de fapt in credinta pe care o construiesc sau o regasesc pacientii, si la care corpul acestora reactioneaza, vindecandu-se pur si simplu singur.

        Aceasta  Credinta, este un subiect asupra caruia discutiile noastre nu merg deseori in profunzime, pastrandu-ne doar la marginile unor aparente, fara insa sa acceptam sa discutam deschis despre rolul pe care il joaca credinta in viata noastra dincolo de orice discutie sau opinie.

       Motivul pentru care nu ne intrebam prea des ce este credinta, este datorat faptului ca aceasta reprezinta o convingere proprie si subiectiva, este experienta noastra pe care o traim singuri si pe care ne este  greu sa o impartasim cu ceilalti.          

        Cea mai buna explicatie a credintei am gasit-o intr-o carte, unde  cineva definea credinta ca fiind acceptarea care vine din ceea ce credem in mintea noastra ca este adevarat, unit cu ceea ce simtim in inima noastra ca este adevarat.

         Toti avem credinte, experientele noastre sunt insa diferite, important este insa sa constientizam faptul ca orice credinta reprezinta o putere personala cu ajutorul careia putem alege orice schimbare vrem sa facem.

          Daca  ne intoarcem la placebo, vedem ca acesta este un cuvant latin care este folosit in Psalmul 114 cu 9 Placebo Domino in regione vivorum  si care se traduce Bine voi placea Domnului, in pamantul celor vii, deci placebo inseamna  voi placea, iar indemnul meu este haideti sa incercam in fiecare zi de Duminica la ora 12 un  Placebo pentru Romania !

        Nu va grabiti sa spuneti ca este o naivitate, pentru ca cercetarile stintifice au aratat ca totul este posibil. Astfel in timpul razboiului dintre Israel si Liban, care a inceput in 1982, cercetatorii au pregatit un grup de oameni care prin meditatie sa simta pacea in corpurile lor, gandindu-se ca ea exista deja si nu rugandu-se pentru ea ca sa apara. In timpul acestui experiment activitatile teroriste au incetat, rata crimelor a scazut chiar si incidenta accidentelor rutiere s-a redus, iar cercetatorii au ajuns sa identifice de cati oameni care impartasesc aceasta stare de pace era nevoie, inainte ca aceasta sa schimbe realitatea, acest numar la care au ajuns este  radacina patrata a unui singur procent din populatie, de exemplu cam 100 de oameni la 1 milion de locuitori. Studiul a devenit cunoscut sub numele International Peace Project din Orientul Mijlociu, iar rezultatele au fost publicate in The Journal of Conflict Resolution in 1988.

          Astazi insa, cand aproape toata Romania aplica efectul nocebo adica aproape toti credem ca suntem intr-o situatie care ne ameninta vietile, ca nimic nu mai merge asa cum trebuie pe plan economic, social si politic, putem schimba acest lucru printr-o credinta in credinta insasi care sa aiba puterea de a schimba in bine toate aceste lucruri din Romania, care sa vindece toate rautatile si relele pe care le-am acumulat de-a lungul secolelor si care ne ranesc vietile noastre de zi cu zi.

         Daca ne traim viata pe baza a ceea ce credem,  si din pacate credem mereu ceea ce ne spun altii, atunci este clar ca niste credinte gresite fac ca vietile noastre sa arate asa cum arata astazi  Romania. Putem vedea astazi cum credintele generale de tristete, frica, ura si separare ne distrug pe fiecare dintre noi si distrug chiar Romania.

           Placebo pentru Romania inseamna in primul rand sa credem ca  schimbandu-ne credintele noi schimbam insasi lumea in care traim.      

         Fiti siguri ca in prezenta credintei limitele economice, sociale si politice pe care le cunoastem astazi pot ajunge sa apartina trecutului iar realitatea poate fi creata in mod constient de fiecare dintre noi, vindecand ranile noastre cele mai adanci, dand viata celor mai mari bucurii si facand sa functioneze o Romanie pentru fericirea noastra a tuturora.

        In univers totul este conectat, ultimele cercetari stintifice confirma ca exista un camp energetic care tine totul laolalta, iar credintele isi produc efectele dincolo de corpurile noastre.

         Placebo pentru Romania incepe din inimile noastre care produc cea mai puternica energie electrica si magnetica din corp, iar atunci cand in inima, coboara un gand pe care il simtim si-l transformam astfel in sentimente si credinte ce creaza unde electrice si magnetice pe care le transmitem dincolo de corpurile noastre, veti vedea ca pe masura ce ne schimbam credintele shimbam si energia care in final shimba insasi Romania in care traim.

          Daca credinta este atat de puternica, haideti sa ne folosim puterea noastra prin credinta ca  Romania functioneaza bine, ca economia merge iar oamenii traiesc linistiti departe de grija zilei de maine, ca politica a lasat in urma nevointele sale si  este orientata spre fericirea oamenilor pe care-i slujeste, ca in comunitatile in care fiecare traim, iubirea ne vindeca suferintele si bolile oricat de grele ar fi acestea.

Balasa Gabriel

         Am fost tentat sa scriu, ca trădarea semnifica in primul rand lipsa unei credinte, a unei convingeri, pentru ca nici un om care crede in ceva nu poate trada. Pentru ca tradeaza doar cel care nu crede, si care doar se ascunde sub o masca a servilismului. Ca de fapt acela a tradat inca de la inceput, fiind vorba doar despre o tradare care infloreste mai tarziu in spinii abandonului pentru ceva pe care l-a slujit doar dintr-un interes ce nu a fost infaptuit.       

   Si totusi, am ajuns sa trec peste impactul negativ si sa ma gandesc la tradarea justificata de alegerea interesului propriu in realizarea celui mai simplu instinct, acela de supravietuire.    

     Sunt multe tradari in lumea aceasta, si toate ne induc sentimentul unei stari negative. Privind rational tradarea insa, nu poti sa nu observi ca, pentru a trada trebuie sa fi de aceasi parte cu cel pe care-l tradezi, pentru ca daca ii esti adversar actiunea ta nu mai este numita tradare ci este virtutea celui care lupta pentru convingerile sale.  

        De aceea tradarea nu apare  decat la cei foarte apropiati, la cei care au la un moment dat unul si acelasi drum, sau aceleasi idealuri, aceleasi interese, aceleasi dorinte, pentru ca nimeni nu poate abandona pe cel care nu este linga el.     

    Apoi, este imposibil sa nu observi  ca in existenta oricarei stari de echilibru sau de dezechilbru, apare un moment in care fiecare isi da seama ca interesul lui este altul decat al celuilalt de langa el, si atunci intervine un moment de ruptura, in care apare tradarea ca o alegere pe care o faci mai intai pentru tine, fara sa te mai intereseze ca aceasta va fi facuta impotriva celui cu care ai fost pina in acel punct impreuna.   

      De aceea, uneori tradarea exista pentru ca iti vine greu sa alegi impotriva interesului tau, si pentru ca putini au vocatia de martiri.       

  Este greu sa tradezi, dar si mai greu este sa fi tradat, pentru ca treci printr-un dezechilibru care lasa urme in convingerile si increderea pe care le-ai avut pina la acel moment. Totul insa este depasit printr-o noua restabilizarea a convingerilor, idealurilor si intereselor  pentru care urmeaza ca fiecare sa gaseasca un alt echilibru mult mai proaspat si s-ar putea mult mai trainic.      

  Privind la aceasta epoca a ipocriziei si falsitatii in care traim, vedem ca tradarea a devenit o parte din existenta noastra.  Tradam si suntem tradati, iar tragedia ni se pare mare si dureroasa doar atunci cind suntem noi tradati, nu si atunci cand tradam noi.    

     Priviti de exemplu la politica, acolo unde dupa mine,  nu poate exista decat tradare calificata, in interese de partid sau pe linga partid, pe care oamenii le manifesta fiecare in felul sau, cautindu-si indeplinirea propriilor interese.            

    In politica cei care sunt alesi promit, si cauta sa convinga cit mai multi oameni ca interesul lor este sa-i voteze.

      Dupa alegeri insa toti oamenii politici tradeaza ascunzandu-se dupa justificarea unei politici, ridicata mult mai sus decat rangul oricarui votant, si atunci cand vine momentul ca oamenii sa se trezeasca, credeti ca mai vorbeste cineva despre cine a tradat primul.     

     Nu, cu siguranta ca nu, frustrati de pierderea suferită cei care se simt sacrificati sunt chiar oamenii politici stapaniti de egoism, plini de sine si incapabili de a-si recunoaste propriile lor tradari, devin victime si razbunatori crunti in numele unei moralitati lipsite de orice constiinta a tradarilor pe care le-au facut.  

 Balasa Gabriel 

Mergand pe strada incep sa simt oamenii care alearga dupa diferite lucruri, nemultumiti, ingandurati, sau aparent distrati. Cu totii par prinsi intr-un efort de a pastra neschimbat putinul pe care il au dar de care sunt atat de siguri datorita obisnuintei capatate.

Oare acest mers pe care il transformam deseori in fuga ne poate duce altundeva decat suntem acum ?

Stim ca lucrurile nu merg prea bine, simtim aceasta si o traim, insa ne mintim cu faptul ca mai bine stam pe loc pina ne va gasi norocul unei schimbari confortabile, in aceasta lume mare in continua schimbare. Pentru ca in acest fel avem impresia ca nu obosim si nici nu ne aruncam in nesiguranta din afara noastra.

Din pacate aceasta foame de stabilitate chiar si a unei situatii proaste ne face sa ne opunem cu incapatanare oricaror schimbari. Si astfel devenim rigizi, si parca defazati in raport cu toata aceasta amestecare si bolboroseala continua a unei lumi in permanenta schimbare.

Mergem fara sa ne intrebam incotro ar trebui sa mergem, si din acest motiv nu vom ajunge niciodata nicaieri. Vorbim despre schimbari dar in adancul nostru am dori sa mentinem neschimbate toate obisnuintele noastre, fara sa tinem seama ca pastrarea acestora nu ne face deloc fericiti, aducandu-ne doar rigiditatea unor limite ce nu ne mai permit evolutia si nici imbunatatirea situatiei noastre.

Oare cat de mult seamana ceea ce traim cu ceea ce ne dorim sau visam in realitatile noastre subiective?

 Daca nu avem chef si nici energie, daca nu ne putem concentra si avem mereu impresia unei vieti de mana a doua, cu siguranta ca nu ne traim viata pe care ne-o dorim cu adevarat.

Suntem atatia oameni care asistam neputinciosi la toate aceste lucruri din vietile noastre, ce merg intr-o directie creata de altii doar din frica de a nu ne pierde in vartejul schimbarilor, fara sa intelegem ca nu exista nici un risc  de a ne pierde, pentru ca centrul oricaror schimbari ramane mereu in sufletul nostru. Poate ca nu putem conduce noi schimbarile acestei lumi, dar le putem accepta invatand din acestea.

Si de fapt, toti acesti oameni care merg pe strada nu realizeaza ca sunt doar niste calatori care oriunde ar merge pot reusi sa se simta ca acasa, depinzand doar de ei cum reactioneaza la toate evenimentele ce le ies in cale si ce alegeri fac.

Solutia schimbarii nu este decat miscarea imprimata de creator, pentru ca mereu in aceasta lume se creaza altceva, iar noi toti suntem liberi  sa o exploram si sa o recream, uneori chiar dovendindu-ne ingnoranta fata de cei atotstiitori care dau verdicte false unei realitati spunandu-ne ca asa ceva nu se poate face.

Balasa Gabriel

         Nimic nu este prea complicat sau prea greu decat atunci cand noi insine ne punem limite.      

         Nu stiu de ce anume ne-am propus drept model legile altora, devenind simpli imitatori, uitand ca libertatea nu a fost niciodata un mijloc al confortului si placerilor pe care le cautam, ci mai intotdeauna libertatea a fost in raport direct cu omul si cu scopul sau.       

           Chiar daca acum regimul nostru politic este cel care ne traseaza limitele, totusi libertatea a fost si va ramane mereu o alegere personala a fiecaruia de a stabili unde tragem linia si unde ne stabilim limitele responsabilitatii si demnitatii noastre.     

  Nici o putere care imita libertatea nu poate schimba nimic niciodata.    

     Libertatea nu se bazeaza niciodata pe ceea ce ai voie sa faci sau sa spui, ci ea se bazeaza in mod esential pe dorinta de a sti cine esti si de a sti ce trebuie sa faci bazandu-te pe bunul simt innascut.      

   Libertatea nu poate fi niciodata controlata ci numai lipsa acesteia.       

       Libertatea este cea care se naste in interiorul tau acolo unde raman pentru totdeauna radacinile ei, fara ca aceasta sa poata fi in mod real, vreodata, altoita pe promisiunile altora oricat de convingatoare vi s-ar parea.    

      Este adevarat ca suntem limitati de o constinta sociala care ne mentine la nivel colectiv intr-o ameteala continua, si care mai ales ne obliga intr-un fel foarte convingator sa ramanem asa cum este toata lumea si mai ales sa facem ceea ce fac toti ceilalti.      

      Este adevarat ca adevarul pe care-l traim cu toti nu este altceva decat adevarul acestei constinte sociale care ne mentine aproape cu forta intr-o realitate la fel de mica precum este si mimetismul pe care ne simtim obligati sa-l realizam.    

           Toate acestea insa nu pot justifica blocajul  intr-o atitudine repetetitiva a unor alegeri pe care le facem de zeci de ani, pentru ca avem dreptul  la libertate, avem dreptul sa spunem oricand si oricui  ca lucrurile acestea nu sunt adevarate pentru noi, avem dreptul si puterea de a deveni constienti de toate acestea pentru a putea iesi din limitarea asupritoare a acestei constiinte sociale .  

          Libertatea reala este aceea care se practica si nu aceea care se scrie intr-o lege, ea ne permite sa intelegem ca omul are in permanenta optiunea de a se schimba in orice clipa, si de a alege in functie de evolutia pe care doreste sa o experimenteze.    

         Scopul libertatii nu este si nu poate fi niciodata confortul si lipsa grijilor ci evolutia destinului nostru prin mijlocul cel mai la indemana noastra, adica responsabilitatea.   

         Iar intelegerea libertatii nu o poti face decat in afara si deasupra constintei sociale, ca o lumina aruncata asupra fundalului pentru a observa mai bine contextul si mai ales pentru a putea alege obiectivele cele mai potrivite pentru noi.    

           Libertatea exista, ea apare din cautarea noastra si aduce mereu cu ea inceputul unei noi intelegeri.

            Cei care rad si spun ca libertatea nu exista, sunt cei care nu vor sa faca alte alegeri decat cele care le sunt date gratis de catre ceilalti.

Balasa Gabriel

      Traind in Romania, nu pot sa nu observ ca improvizatia este un exercitiu de zi cu zi din viata noastra a romanilor, aceasta devenind maximul unui fel de a fi al institutiilor, al legilor si chiar al statului. Am improvizat un stat de drept, asa cum am improvizat legi si drepturi pe care nimeni nu le respecta din convingere.   

     Improvizam de 20 de ani reforme, ca am ajuns sa nu mai avem economie, sa nu mai avem agricultura, si teama imi este ca daca improvizam si o reforma a statului vom ajunge sa nu mai avem nici un stat. Pentru ca toate aceste improvizatii de reforma nu au schimbat niciodata nimic cu adevarat ci , doar au falsificat nevoia noastra de normalitate.     

    Traim intr-o mare si perpetua improvizatie care se numeste ROMANIA.   

     Toata aceasta Romanie improvizata a inlocuit cu totul normalitatea, si se improvizeaza in continuare intr-un sablon de imaturitate si labilitate cu o perseverenta care ne face sa ne pierdem orice sperante, si sa ne abandonam unei neputinte impovaratoare.      

    Si totusi, nu pot sa nu ma intreb, de ce oare improvizam in halul acesta?    

    Cel putin eu, simt ca sursa acestei improvizatii este suplinirea unei lipse pe care nu putem sa o acceptam, parca am folosi improvizatiile ca pe o lupta impotriva unei necesare purificari pentru dreptul la normalitate.       

      Improvizatiile noastre nu sunt insa, decat nivelul inferior de modificare a unei realitati prin care nu creem cu adevarat nimic nou.    

      Improvizatiile noastre sunt vesnice inceputuri imediat sfarsite.       

     Improvizatiile noastre sunt lucruri care doar par sa mearga inainte, ele mergand insa de fapt inapoi, desfacand orice normalitate in bucatele amestecate lipsite de intelepciunea unui intreg.      

    Improvizatiile noastre au devenit ca o inteligenta fara minte, care vrea doar sa ia fara sa ofere nimic in schimb. Ele sunt o vesnica frica de a nu fi judecati pentru ca nu suntem ca ceilalti.     

   Improvizatiile noastre reprezinta negarea valorii unei normalitati a carei singura vina este ca ne rusinam cu ea.     

    Improvizatiile noastre nu sunt decat exemple de gandire falsa pentru a demonstra ca poti ajunge neaparat intr-un loc pe care altfel inca nu-l poti atinge.  

     Am inversat toate legile naturii si am facut din toate aceste improvizatii un scop, folosindu-ne in mod parsiv de normalitate ca de un mijloc pentru atingerea acestui scop, si bulversand astfel totul in noi si in

   Iar remediul cel mai simplu pentru vindecarea acestei Romanii improvizate ramane si este normalitatea.     

    O normalitate prin care sa recunoastem nivelul la care suntem, si locul in care suntem, oricat de slab sau de prost cotati am fi evaluati de catre altii.    

    O normalitate ce inseamna acceptarea a ceea ce suntem, ceea ce facem si ceea ce gandim acum, fara nici o incercare de poleiala sau de minciuna.     

    O normalitate  care ne poate oferi puterea de a ne trai vietile noastre asa cum ne dorim.      

    O normalitate care este modul natural si simplu de a ne iubi fara sa ne batem joc de noi si de ceilalti.       

    O normalitate care este puterea vindecatoare a noastra si semnul firesc de iertare a propriilor imperfectiuni pe care cu toti le avem.     

    O normalitate care ne poate scapa de cosmarurile in care traim, eliberandu-ne din inchisoarea iluziilor unei improvizatii continue       

   O normalitate ce poate deveni mecanismul cel mai simplu al unei ordini sociale si de drept, care sa functioneze prin capacitatea de a percepe intregul si nu doar ceea ce ne convine in mod selectat din acesta.      

    O normalitatea izvorata din puterea de a ne elibera de falsa senzatie ca trebuie sa fim neaparat intr-un anumit fel, ca trebuie sa facem neaparat un anumit lucru sau ca trebuie sa avem neaparat ceva.    

      Stiu ca improvizam pentru ca ne este frica sa recunoastem, ca nu suntem cei mai destepti, nu suntem cei mai harnici, nu suntem cei mai buni, dar astia suntem noi si este normal sa ne acceptam asa cum suntem fara sa-I mintim pe ceilalti si pe noi.   

        Si oricat de mult am incerca sa improvizam in continuare, sa falsificam sau sa strambam normalitatea, trebuie sa stiti ca aceasta nu se pierde niciodata.  Ea poate deveni invizibila, totul insa este o chestiune de perceptie ce poate fi corectata foarte simplu prin acceptarea acestei normalitati.         

     Poate tocmai de aceea totul merge azi asa de prost intr-o Romanie improvizata, iar desfacerea acestei improvizatii nu o putem face decat prin acceptarea normalitatii, care ne arata ca nu mai avem economie si trebuie sa ne construim una indiferent de ceea ce zice Europa, care ne arata ca suntem saraci si trebuie sa ne comportam ca atare, care ne arata ca nu avem drumuri bune si trebuie sa le construim, care ne arata pana la urma ca totul este in regula cu normalitatea si ca aceasta este drumul pe care trebuie sa mergem pentru a ajunge la o ROMANIE NORMALA.  

   Lumea aceasta in care traim si la care ne uitam mereu a ruginit, nu datorita ploilor si umezelii ci, datorita spiritului nostru rastignit pe crucea nemiscarii si a uitarii, intr-o incercare disperata de nastere a unei certitudini macar, chiar daca aceasta ne vine doar dintr-o absoluta nemiscare asezata frumos intr-un tablou al imobilismului care ne caracterizeaza azi.

         Nu mai avem curajul sa ne gandim si la ipoteza in care nu exista certitudini, in care totul nu este decat o potentialitate extraordinara aflata doar la limita curajului de a incerca sa fim noi insine, si atunci cand nu reusim sau nu ne mai place de noi, de curajul de a trece peste aceasta limita si de a incerca  sa ne reinventam asa cum ne-ar place sa fim.

         Suntem atat de ocupati in zilelele si noptile noastre ca am renuntat sa ne mai cautam lumea noastra prin aceasta lume mare in care ne simtim ca niste copiii pierduti.

        De fapt lumea noastra mica, cea  a fiecaruia dintre noi este o lume plina de buruienile ingrijorarilor care ne-au napadit vietile aproape sufocandu-le.

        Mai simtim ceva azi in afara de agitatia extraordinara a lumii mari in care traim, de anxietatea care fumega ca un semn de pericol deasupra gandurilor noastre ?

        Daca nu, atunci este trist si starea noastra este doar una plina de goliciunea care ne secatuieste mintile si ne raneste sufletele.

        Poate ca a sosit timpul sa facem mai mult decat sa existam in acest desert al unei obisnuinte, savurand o certitudine care nu exista de fapt, care este nereala.

       Sa ne oprim un moment si sa ne gandim la noi, sa nu ne mai blocam mintea cu ingrijorarile care ne rapesc din forta vietilor noastre, pentru ca avem puterea de a determina ceea ce gandim.

         Sa ne aducem mai intai in mintile noastre tot ceea ce ne dorim pentru ca numai astfel vom  aduce aceste lucruri si in lumea noastra, pentru ca de acolo sa le daruim cu totii acestei lumi mari in care traim hranind-o nu cu certitudini iluzorii ci cu ceea ce fiecare dintre noi este in stare sa gandeasca si sa faca.   Balasa Gabriel 

     Incerc sa privesc cu detasare situatia prin care trece azi Romania, strecurandu-ma  coplesit printre nedumeriri, nelinisti si spaimele aruncate de peste tot asupra noastra.

       Romania pare sa aiba o mare problema si nimeni nu stie ce trebuie facut, ca si cum toti au uitat  ca intotodeauna exista cel putin o solutie la orice fel de problema creata de oameni.

         Iar solutia cea mai simpla se afla acolo la inceputul problemei si nu la sfarsitul acesteia. Poate ca ar trebui sa ne detensionam un pic si sa ne gandim cum functioneaza azi libertatea pe care am cucerit-o in 1989.

         Am strigat atunci libertate, am dorit-o si am avut-o, numai ca libertatea intr-un labirint nu valoreaza prea mult. Iar noi am fost dusi intr-un labirint al problemelor pe care ar trebui sa le rezolvam, fara sa ni se spuna ca exista o cale mult mai simpla de a fi cu adevarat liberi.

         De undeva din afara oricarui labirint imi dau seama ca e mult mai simplu sa spui ca esti liber decat sa fi, pentru ca libertatea fara un scop inseamna de fapt anularea oricarei stari de libertate. 

      Am avut noi romanii un scop in 1989, in afara de a scapa de Ceausescu si de comunism? Se pare ca nu. Am devenit liberi, dar si liberi de orice scop, de orice tinta care sa ne permita trasarea unui ideal in care sa credem si care sa ne dea energia necesara pentru a fi cu adevarat liberi.  

    Probabil ca acum a sosit timpul sa ne luam libertatea de a ne gandi la acest scop, sa alegem o directie in care vrem sa mergem si sa ne dezvaluim pentru noi insusi secretul unei libertati care functioneaza cu adevarat.       

        Libertatea functioneaza intr-adevar numai daca avem un scop si daca alegem constienti directia in care vrem sa mergem, altfel vom fi mereu luati de mana si dusi in cate un labirint de unde nu vom mai reusi sa iesim niciodata.  BALASA GABRIEL