…sclavi nebuni intr-o imparatie a vorbelor

December 24th, 2008

        Din cand in cand mai citesc si eu cate ceva, si cu fiecare pagina imi maresc bagajul de vorbe pe care le strang la nivelul unei cunoasteri superficiale.

        Poate ca este corect sa spun ca eu cunosc vorbele pe care le spun uni sau alti dar nu inteleg mereu perspectivele pe care aceste vorbe si cunoasteri de vorbe le pot deschide, pentru ca intotdeauna cuvintele sau vorbele nu sunt decat niste puncte prin care fiecare incearca sa duca dreapta intelegere a lumii in care traim.

        Numai ca in zilele noastre prea putini mai sunt cei care incearca sa duca aceasta dreapta intelegere, si mai toti oamenii se multumesc sa-si cladeasca fiecare, asa cum se pricepe, o lume a lui din vorbe fara nici o valoare. Si din atatea lumi fara valoare, inghesuite in singura lume in care totusi traim fara insa a o intelege, noi nu ne alegem decat cu  o ameteala jalnica, pe care o numim stres, sau confuzie.

         Daca am fi construit  lumile noastre in directia cea buna in care lumea principala a fost construita,  ne puteam lipsi atunci de discontinuitatea vietilor noastre, avand macar nadejdea de apropierea primitoare a adevarului.

      Vorbele noastre insa au devenit importante, mult prea importante, atit de importante, incat acum ele tin loc si de cunoastere, si de intelegere, si de iubire, si de stiinta, si de ganduri, si de toate…

        Noi, oamenii de pe acest pamant am ajuns sa locuim  intr-o imparatie a vorbelor si suntem sclavii nebuni ai acestora, sclavi care se cred de fapt stapani, saracii nebuni.

       Daca voi credeti ca azi vorbele sunt doar simple vorbe si gandurile doar simple ganduri, va inselati, pentru ca vorbele si gandurile noastre sunt lucruri mult mai solide decat orice materiale, lucruri cu care ne aglomeram vietile si de care ne lovim, care ne sufoca si ne fac sa ne simtim atat de prost uneori.

     Eu cred ca este mult mai usor sa darami o casa, decat o vorba sau un gand. Vorbele si gandurile noastre sunt materiale solide din care ne construim fara sa stim, vietile noastre.  Lucruri puternice care ne obstructioneaza orice vedere si intelegere a lumii in care traim, constructii pe care daca le-am vedea cu ochii nostri am fi ingroziti de uratenia lor, si de lipsa oricarei armonii.

      De fapt esenta materialismului sta acum in forma gandurilor si cuvintelor noastre pe care le aruncam peste lume, si de aceea va doresc sa tineti cat mai mult in inimile voastre valurile de ganduri si cuvinte pentru a lumina puterea vietii in aceasta lume, si numai cu multa atentie sa le dati drumul catre ceilalti oameni, pentru ca tot noi  vom fi primii incurcati de acestea.

    Si totusi.. cuvant adevarat este, Isus s-a nascut, Hristos fericit !

 

Balasa Gabriel

La cat mai mult prezent in clipele voastre !

December 12th, 2008

Avem din nou sarbatori, sarbatori in care vrem sa ne bucuram, sa sarbatorim, numai ca intamplarile si evenimentele pe care le traim ne ingrijoreaza, ne deranjeaza si ne debilizeaza mintile ce vor sa ne apere de tot ce ne-ar ameninta siguranta vietii noastre.

Vreau sa va spun insa, ca eu m-am saturat sa gandesc si sa traiesc la scara cea mai mica din toata eternitatea, aceea a unei supravietuiri limitate la teama zilei de maine.

Avem la indemana toate resursele universului, iar noi ne chinuim sa nu murim si uitam de puterea viselor noastre ce le putem implini aici si acum pina la capat.

Incercam disperati sa ajungem undeva, intr-un loc unde sa ne fie mai bine, desi noi nu am pierdut nimic niciodata din divinitatea CUVINTULUI din care venim, pentru ca pur si simplu natura divina este acea stare superioara care nu se poate pierde doar pentru ca noi strigam ne agitam si emitem in continuu pretentii, provocand dezastre si nenorociri numai pentru ca asa ne simtim liberi.

Multi oameni simt ca azi in lume este un mare haos, cum ati vrea insa sa fie altfel, cind personalitatea naste individualismul ce ne transforma in elemente separate ce se misca haotic. Nu putem ramane individualisti si sa incercam sa schimbam lumea gandindu-ne doar la noi si la interesele noastre care ni se par intotdeauna mai importante decat ale celorlalti.

 Cred ca acum mai mult decat oricand avem nevoie de echilibru. Un echilibru care  chiar daca nu incepe cu o egalitate se poate termina intr-una, acea egalitate a unei ordini firesti, care interactioneaza simplu si firesc cu adevarul ce exista in fiecare din noi, clipa de clipa, si viata de viata, atit si nimic mai mult decat armonizarea cu o ordine superioara ce vine dincolo de mintile noastre.

 De aceea cred ca ne trebuie azi mai mult decat oricand, o unitate de vedere si de conceptii bazata pe o intelegere corecta a vietii si a scopului acesteia. Iar cea mai simpla forma a unei asemenea unitati pleaca mereu de la un cuvant  cunoscut in toate limbile pamantului de catre toti oamenii …….. DUMNEZEU.

Poate ca nu stim de unde vine viata si nici unde se duce atunci cind corpul nostru moare, dar tind sa cred ca nu aceasta este in interiorul corpului nostru, ci dimpotriva corpul nostru sta in interiorul vietii.

Pentru ca viata este Dumnezeu, ea incearca sa ajunga la un contact spiritual cu noi  si in fiecare zi noi o respingem, taind orice fir pe care aceasta il leaga de noi, ne incordam, ne suparam si reconstituim ca prostii trecutul in forme din ce in ce mai sofisticate, pina cind  in lipsa oricarei legaturi cu viata murim.

Avem astfel de ales intre framantarile haotice in care lumea noastra incearca sa-si gaseasca adapost si care probabil ca in cele din urma ne vor distruge si acceptarea principiului divin al armoniei.

Nu suntem speciali, nici  nu suntem deosebiti, nu avem puteri nemaipomenite si nici nu trebuie sa ni le dorim pentru a ne socoti mai importanti decat ceilalti, pentru ca noi suntem viata, noi suntem fiinte,  manifestari ale bucuriei si iubirii  traite de existenta intregului, si credeti-ma asta trebuie a fie de ajuns pentru oricine, chiar si pentru noi. 

Sa ne oprim putin si sa privim cu atentie,  societatea noastra are extraordinar de multe reguli, prea multe reguli  care se ciocnesc unele de altele, precum si imens de multe scopuri pur individuale si contradictorii, care niciodata nu vor putea sa ne ajute in construirea unei bune structuri spirituale, mentale si materiale, doar reactionand la toate acestea.

 Iata, multi dintre noi nu inteleg corect  ceea ce se intampla, de fapt suntem aproape in totalitate instrainati de viata adevarata, care nu inseamna gindurile, ambitiile si nici personalitatea, nici profesiile, nici inteligenta sau avutiile, ci doar intelepciunea simpla care ne ajuta sa ne vedem cu adevarat  pe noi in locul celorlalti si nu sa  ne  retragem fiecare intr-un trib mic unde sa ne protejam de toti si de unde sa ne razboim cu toti.

Vin sarbatorile, iar ceea ce se intampla in lume acum nu ne place, asta pentru ca uitam sa privim situatia din prezent doar  ca pe o forma, asa cum este ea, fara sa o judecam, pentru ca doar noi suntem cei care dam continut acestei forme.

Poate ca nu avem nevoie decat  de citeva reguli, si nu de milioanele de legi dupa care  ne ascundem fiecare de fiecare pentru a putea mai usor sa-i condamnam pe toti cei care nu sunt ca noi.

Poate ca ne simtim incoltiti de atitea crize, avem insa puterea de a cunoaste prin noi insine iubirea aproapelui, a infaptuirii binelui, si a trairii divinitatii ce se manifesta peste tot si in toate.

 Este atat de simplu, nimic din toate acestea nu reprezinta miracole, sau lucruri extraordinare, ci doar rezervorul de la care ne putem alimenta numai atita vreme cat pastram legatura cu intregul, prin adaugarea fortei noastre care sta in iubire, in bine si mai ales in DUMNEZEU.., asa ca de sarbatorile care se apropie, nu o sa va urez La Multi Ani, ci doar LA MULTA CONSTIINTA in gandurile voastre, LA MULT PREZENT in clipele traite si LA MULTA IUBIRE in vietile voastre!!!!!

balasa gabriel

 

 

 

 

….scumpele noastre libertati inutile …

November 20th, 2008

Am auzit multe lucruri despre libertate, cu siguranta insa ca nu am inteles-o niciodata atit de profund pe cit mi-as fi dorit-o. De aceea incerc azi sa-mi randuiesc gandurile despre aceasta si mai ales sa-mi dau seama, daca este mai importanta libertatea care  ni se da de catre cineva sau aceea care reprezinta mai mult o valoare interioara pe care fiecare dintre noi  o putem avea. Daca are libertatea  puterea  ei proprie sau este doar o inventie ce ne apara imaginatia de intrebarile care ne ispitesc.

Azi, suntem liberi sa gindim, desi de cele mai multe ori facem doar ceea ce vedem ca fac si ceilalti.

 Suntem liberi sa muncim, desi de cele mai multe ori munca ni se pare o povara, iar azi  multi nu mai au nici unde munci.

 Suntem liberi sa privim si chiar sa avem acces la toate tehnologiile acestei societăti desi, de cele mai multe ori majoritatea dintre noi traim doar la limita subzistentei.

 Suntem liberi  sa vorbim liberi, sa radem si sa plingem liberi, numai ca inca nu simtim aceasta libertate ca fiind o parte din noi insine, atita timp cat aceasta pare a fi doar o libertate la care ni s-a dat voie sa ajungem de undeva din afara.

Iar uneori suntem atit de liberi incit spunem lucruri pe care nu le intelegem si facem altele in care nu credem.

 Uni dintre noi ar putea spune:     ce frumoase sunt aceste libertati si ce importante sunt.

 Pe cind alti  ar spune doar :          acestea sunt scumpele noastre libertati inutile! Pentru ca degeaba esti liber atunci cind nu ai unde locui sau nu ai ce minca.  

 Tuturora ni se da o anume libertate in societatile in care traim, noi insa cautam esentialul acesteia nu  in exprimarea ei ci, mai ales in lucrarea ascunsa printre limitele pe care aceasta ni le impune.  Pe urma, libertatea nu este  un drept, asa cum multi dintre noi cred, ea este mult mai mult decat atit, libertatea  este rezultatul tuturor drepturilor pe care le avem.

 Da, libertatea ne emotioneaza tocmai pentru ca libertatea  este inainte de orice o insusire a omului, o insusire spirituala care in evolutia ei atinge intotdeauna constiinta si insasi dezvoltarea noastra, ca si cum libertatea ar reprezenta insasi picioarele pe care sufletul nostru invata sa ”mearga”.

 In realitate insa, nu este liber cel care face doar ceea ce vrea, nici cel care se lasa stapanit de dorintele sale, si nici cel care se ascunde incercand sa para altcineva decat cel care este, ci este liber doar cel care se intelege pe el insusi in aceasta lume. Astfel, in naivitatea gandurilor mele eu cred ca , oamenii se simt in primul rand liberi fata de libertatea lor care nu ii preseaza niciodata, iar daca ar fi sa definesc libertatea in sens negativ as spune ca:

… libertatea nu este o miza a unei atitudini de moment a individului, si nici nu este o regula formala,

…libertatea nu este nici dementa unei societati care se crede libera doar pentru ca  permite omului sa faca atit de multe nebunii, asa cum libertatea nu poate fi nici ispitirea sufletului nostru cu stralucirea materiala la care lumea ne indeamna in permanenta sa visam,

…libertatea nu este nici o problema asa cum nu poate fi nici unica solutie,  

…libertatea nu este  o groapa unde fiecare isi arunca parerile pe care le are despre oricine si orice,

…libertatea nu inseamna nici inteligenta de a te folosi de ceilalti si de lucrurile pe care le ai pentru a reusi sa obti ceea ce-ti doresti, asa cum nu poate fi nici mindria de a fi mai liber decat alti.

…libertatea nu este  transformarea sigurantei noastre intr-o greutate agatata de capatul unui fir pe care o invartim dupa un deget mintindu-ne ca suntem liberi sa facem orice in acest spatiu minuscul care ne apartine numai noua,

 … libertatea nu este nici  gustul artificial al unei puteri care doreste sa conduca totul in aceasta lume si nici acceptarea neputintei cu care judecam obisnuintele noastre.

… si mai ales, din pacate, libertatea nu este dreapta cu toti oamenii pentru ca aceasta nu este inca partea conducatoare in inimile noastre, atita vreme cit noi incercam sa-i substituim acesteia logica unui castig imediat si personal, sau logica unei lupte pe care ne simtim indreptatiti sa o ducem si chiar sa o castigam impotriva celorlalti.  

Este adevarat ca  oamenii pot spune in multe feluri – LIBERTATE, insa numai intr-unul singur lucreaza libertatea, si acesta este cunoasterea pe care o avem despre noi insine, pentru ca adevarata libertate nu poate fi ingradita de nimeni si de nimic altceva ci, doar de indiferenta noastra.

Iar daca ar fi sa definesc in sens pozitiv libertatea, ca actiune constienta supusa autoevaluarii, responsabilitatii si respectului pentru sine si pentru ceilalti, as spune ca:

… libertatea este inceputul pe care-l putem pune intelegerii scopului nostru in aceasta viata,

… libertatea este planul pe care Dumnezeu ni l-a lasat pentru a ajunge sa intelegem ceea ce inseamna intregul si mai ales care este drumul catre acesta,  

…libertatea este consistenta gindurilor ce presupune risipirea intunericului care vine din faptul ca de multe ori nu stim de ce si ceea ce facem,

 … libertatea  este cea care nu stie  ce se scrie in carti despre ea, dar indrazneste  uneori sa devina vizibilul nostru sine, care ne face sa mergem mai departe in fiecare zi din aceasta viata,

 … libertatea este pina la urma  cunoasterea modului in care omul poate evolua spre o desavarsire a fiintei sale spirituale.

 Poate ca unora li se pare ca libertatea este o prajitura dulce din care vor sa apuce cu disperare macar o firimitura, acceptand pina la urma sa se multumeasca si doar cu aroma acesteia. Poate ca altora li se pare ca libertatea este doar un laborator util unde cei puternici pot crea mereu variante noi si usoare pentru cei slabi care nu-i pot suporta adevarata greutate.

Eu cred insa ca libertatea nu reprezinta decat valoarea noastra spirituala care ne poate intemeia nu numai gandurile si cuvintele sau faptele dar mai ales prezentul de unde incepe viitorul nostru. Si tocmai de aceea azi, poate mai mult decat oricand, ar trebui sa ne bucuram de exprimarea unei puteri a libertatii ce constituie intr-un anume fel stilpul implinirii noastre, pentru ca nu libertatile devin inutile atunci cind nimeni nu le mai foloseste ci, chiar viata noastra.

 Si daca azi putem spune ca avem libertate nu putem sa spunem din pacate, ca avem destui oameni liberi, pentru ca nu libertatea ii face pe oameni cu adevarat liberi, ci doar oamenii liberi sunt cei care creaza libertatea.

   BG    

JOCUL SCHIMBARII !

November 6th, 2008

Oamenii se schimba, am auzit de atitea ori aceasta fraza, incat mult timp am crezut ca lumea aceasta poate ajunge foarte usor la perfectiune, o perfectiune eliberata de mii si milioane de schimbari.

 Numai ca aceasta schimbare perceputa de noi nu este chiar o schimbare, ea pare mai degraba o renuntare, o renuntare la lucrurile pe care le-am dorit, la comportamentele pe care ni le-am imaginat, la oamenii care simteam ca putem fi, si toate astea doar pentru a avea sansa sa reusim in aceasta lume, si mai ales sa fim pe placul acesteia.

Cel mai bine am vazut asta la mine insumi, am vazut cum prefer sa astept situatiile extreme pentru a face ceva ce mi-am propus demult  timp, am vazut  ca schimbarea in care am crezut consta aproape in totalitate in observarea modului in care functionez, o observare care-mi induce iluzia unei miscari catre altceva decat cel care sunt acum, ca un om impins in alt om in care sper sa-mi ating limitele, dar nu este asa.

 Nimic si nimeni  nu poate sa atinga limita,  deoarece fiinta noastra este infinita, ea este chiar universul care ne inconjoara si in care ni se pare doar ca traim  ca niste entitati separate.

Ne predam viata noastra cuvintelor pe care le-am invatat si speram ca adevarul sa se intrepatrunda la un moment dat cu acestea.

Cine detine insa viata, detine insasi existenta, iar binele si raul indiferent daca inseamna victorie sau infrangere au ramas singurele noastre mijloace de a invata sa intelegem acest proces al schimbarii.

Uneori vorbim despre schimbare pentru ca simtim ca nu suntem siguri de nimic din ceea ce este in interiorul sau in exteriorul nostru, pentru ca simtim nevoia sa ne traim vulnerabilitatea din care  se hranesc emotiile noastre si mai ales pentru ca vrem sa fim utili. Alteori pur si simplu vrem sa-i schimbam pe altii pentru ca nu ne plac asa cum sunt.

Avem motive sa dorim  schimbarea, pentru ca niciodata lumea nu ne-a oferit o imagine care sa ne convina, pentru ca intotdeauna lumea s-a multumit cu o supravietuire frustranta in timp ce ne indeamna sa cautam o alta parte  mai buna din ea.

Sa recunoastem insa, ca toate schimbarile pe care le vrem sunt gandite nu pentru acum, pentru clipa aceasta, ci pentru viitor, ele se hranesc cu timpul nostru si pina la urma nu fac altceva decat sa ne manipuleze aparentele dualitatii in care suntem captivi inca de la prima noastra socializare.

Poate ca este timpul sa ne schimbam modul de a intelege principiul schimbarii, sa vedem ca  schimbarea nu este atit de dificila pe cit pare, pentru ca de fapt schimbarea nu inseamna timp si nici sacrificii, nu inseamna ca noi sau ceilalti sa devenim altcineva, ci din contra, schimbarea inseamna in modul cel mai simplu sa fim noi insine fara sa ne lasam condusi, manipulati sau ignorati de limitele celor  pe care le dorim.

In aceasta privinta putem vedea cum in viata noastra de toate zilele, ne folosim foarte mult de memorie si mai ales de o cunoastere superficiala pe care ne construim realitatea in care traim, adapostindu-ne convingerile noastre sub nevoia unei sigurante pe care o justificam oricum si oricat, indiferent de adevarul sau iluziile pe  care ne sprijinim.

Si tocmai de aceea, schimbarea perfecta este pur si simplu schimbarea modului de a ne privi pe noi insine in aceasta lume, pentru ca cei care vor sa  schimbe cu adevarat nu au nevoie de timp, nu au nevoie de cine stie ce scoli, nu au nevoie de ajutorul altora, de programe, de miracole sau de revolutii, ci doar de intelegerea faptului ca ei pot fi asa cum simt ca trebuie sa fie, acum in aceasta clipa, lasindu-i la o parte pe toti cei care vor sa  schimbe doar o imagine cu o alta imagine.

Si mai cred ca schimbarea nu inseamna ca ai ceva in minus, ci inseamna ca ai ceva in plus fata de personalitatea pe care ti-ai construit-o, tocmaai pentru ca fiecare dintre noi se are pe el insusi intreg, sub toata confuzia aceasta in care traim.

Noi suntem!

Noi suntem intregi!

Noi suntem neschimbati!

Balasa Gabriel

preemptiunea dreptului

November 1st, 2008

Principiul preeminentei dreptului  a devenit un adevarat laitmotiv al deciziilor pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, chiar daca el nu  reprezinta pentru multi dintre noi inca o certitudine.  El este insa un concept foarte important pe care ma straduiesc  sa-l inteleg.

Plecand astfel de la sensul cuvintului preeminenta, am ajuns la a-l intelege ca fiind „mai inainte de” sau „mai presus de”, sau „superior”. Caz in care m-as putea aventura chiar in afirmatia ca dreptul este certitudinea unei masuri juste deja existente, care ne garanteaza drepturile inainte de orice lege sau reglementare pozitiva.

Culmea paradoxului este insa ca toti vorbim despre „suprematia legii”, incepind de la Constitutie la cel mai tanar student in ale dreptului,  desi o lege absoluta si totala nu exista si nu poate exista. Realizez in schimb ca in virful  constiintei noastre poate  locui dreptul, dreptul avind propria lui credinta, acea credinta simpla in fiinta omului si in locul natural al acestuia in orice societate.

Ma intreb atunci ce rost are  sa memoram sute de legi, daca nu suntem in stare sa patrundem inlauntrul acestora, unde sa putem vedea ca puterea lor nu sta in vointa legiuitorului ci sta in puterea dreptului pe care legile il cuprind.

Stiu ca dreptul si legea au impreuna cu justitia o legatura profunda, pe care insa nu am fost in stare sa o inteleg cu adevarat cum functioneaza pina ce      nu mi le-am inchipuit asezate pe o axa verticala incepind de sus: -legea, – justitia, si – oamenii, iar dreptul, dreptul este chiar legatura dintre acestea, substanta care exista in tot acest mediu, este de fapt planul care le sustine, pentru ca fara drept distanta de oameni si lege ar fi atit de mare incit de multe ori nici justitia nu ar putea sa o acopere.

Dreptul privit ca justa masura este tocmai acea experienta care se gaseste la nivelul personal al fiecaruia ca dreptate, iar incercarea de a situa legea si justitia pe planuri superioare acesteia nu face decat sa le indeparteze  efectiv de oameni, pentru ca dreptul reprezinta intotdeauna modul corect al oamenilor de a actiona in raport de ceilalti.

Ajuns aici, indraznesc sa spun ca dreptul exista mai inainte de orice reglementare, fata de care el are intaietate,  chiar daca azi suntem intr-o situatie in care toti se straduiesc sa reglementeze din ce in ce mai multe situatii, sub justificarea ca astfel se evita „luptele de jungla” dintre oameni care se bazeaza fiecare pe instinctul sau de supravietuire. Numai ca de fapt aceste reglementari de multe ori nu se vor inlocuitoare ale acestor instincte ci ele incearca chiar sa le suprime.

Este adevarat ca acum avem reglementari destule, dar din pacate nu avem simtul distantei dintre acestea si dreptatea pe care oamenii o simt. O distanta care nu se va putea calcula niciodata in mod matematic, si care ne poate arata indepartarea oamenilor de toate aceste legi.

Da, cred ca dreptul este inainte de orice lege,  ca dreptul este un urias printre miile de pitici reglementati legal, si mai cred ca acesta trebuie sa vegheze la integrarea legilor in vietile oamenilor, pentru ca acestea sa capete statutul de lucruri naturale si firesti ce legitimeaza  drepturile noastre in societate.

Daca reglementarile legale pot avea indrazneala ele au si precaritate, iar dreptul  este cel care ne va da intotdeauna masura corecta a acestora.

Daca legea este cea care vrea sa faca prin ea insasi justitie, dreptul este cel care reprezinta insasi ideea de justitie.

 In mod corect, daca exista legile,  exista si dreptul, iar ceea ce le diferentiaza  in mod esential cred ca este chiar nivelul de luciditate cuprins in acestea, luciditate ce este mereu mult mai puternica in drept decat in actele normative.

Si daca uneori vietile oamenilor se izbesc violent de legile pe care nu le cunosc sau pe care nu le inteleg, atunci dreptul este cel care functioneaza ca un airbag ce atenueaza toate aceste lovituri salvind de multe ori oamenii.

Din toata aceasta perspectiva sper sa fi prins putin din intelesul acestei “preemptiuni a dreptului”, acel drept care trebuie sa devina forma suprema a reflexului iubirii, griji si preocuparii pentru oameni. Pentru ca toate legile din lume nu inseamna nimic fara dreptul care sa le demonstreze legitimitatea in fata oamenilor.

Balasa Gabriel

Sa daruim din simtirea cea buna

October 24th, 2008

Avem parte azi parca mai mult decit oricand de discutii care nu mai suporta discutii.

Iar toate  pornesc din multele informatii pe care le adunam constient sau involuntar si pe care in majoritatea cazurilor le transformam fara sa vrem in neghiobii pe care le repetam altora asa cum noi nu le-am inteles.  Toate acestea ne chinuiesc si ne incurca lumea in care traim zi de zi, pentru ca nu avem puterea de a renunta pur si simplu la a vorbi despre ceea ce nu intelegem , si a ne limita la putinele cunostinte pe care intr-adevar le pricepem si cu ajutorul carora am putea spune si noi lucruri mai simple dar poate mai corecte.

La ce este bun, va intreb, sa ne vaitam, sa hulim, sa criticam, daca toate aceste cuvinte pe care le spunem se transforma intr-o sabie cu doua taisuri cu care mai inainte de a-i taia pe altii, ne injunghiem pe noi insine fara sa simtim sau sa realizam ca am rezolvat cu adevarat ceva din tot ceea ce am strigat la ceilalti.                                              Sunt ticalosi parlamentarii, nu functioneaza justitia, este viata din ce in ce mai grea…., cuvinte si iar cuvinte pe care le aruncam intr-un zid al plingerilor unde speram sa fim auziti si sa se schimbe ceva, din pacate insa aceste cuvinte nu au nici un pic de magnet, sunt niste   simple tinte de fier care doar lovesc un zid de fier calit in nemultumirile noastre amare,  si se strimba odata cu sufletul nostru, si nu se lipesc, cazind in  neputinta de a incerca mai intai sa ne schimbam pe noi insine si nu pe ceilalti.   

Poate ca intr-adevar avem azi multe cunostinte, poate ca multi dintre noi sunt inteligenti si avem idei extraordinare, poate ca stiinta este din ce in ce mai desavarsita, insa nimic din toate acestea nu ne sunt folositoare daca noi ramanem sa privim lumea printr-o logica seaca care ne desparte de pacea si echilibrul launtric al fiintei noastre, si care nu ne face decat sa ne invartim tulburati (de ceea ce nu stim) in jurul celor multe si nefolositoare pe care le cunoastem deja.                                                                                                                                            Pentru ca de multe ori ceea ce vedem si putem atinge  inseamna mai putin decit ceea ce simtim, iar pentru ca in noi sa incapa simtirea cea buna trebuie sa daruim din aceasta mereu tuturor.

 Balasa Gabriel

suflete umbrite

October 12th, 2008

Ne place mult sa ne incredem in noi insine, si uneori chiar cind vedem oameni care traiesc greu, strangand fier vechi sau cersind, multi dintre noi ne gandim cu mandrie ca noi ne putem purta mai bine si singuri de grija, ca noi nu am ajuns in starea acestora, dar oare cat este de adevarat acest lucru.

Poate ca avem o locuinta buna, avem un salariu din care ne permitem sa cheltuim chiar mai mult decat ar fi necesar, si credem ca putem face multe lucruri cu puterea materiala de care dispunem, iar uneori chiar putem sa-i ajutam pe cei mai putin norocosi decit noi, insa din pacate nu vrem sa vedem slabiciunea sufleteasca in care suntem prinsi de comoditatea in care traim.  Putem avea toate lucrurile din lumea aceasta, numai ca valoarea lor adevavarata nu este decat cea pe care o putem simti cu sufletele noastre si nu cea mincinoasa pe care dorintele noastre incearca sa o mareasca cu pretuirea falsa a unei bunastari aparent linistitoare.

De prea multe ori faptele noastre vin mai ales din fricile pe care le avem si care se potrivesc cu aparentele acestei lumi, decat cu sufletele nostre uitate in colturile cele mai intunecate ale acestei luminoase ratiuni ce ne stapaneste.Suntem multi cei care nu am invatat inca adevarul singuratatii, pentru ca atunci cind trecem prin incercari grele sau depasim obstacole si ni se pare ca suntem singuri, de fapt adevarul sta in unitatea intregului din care vine sufletul nostru, si de acolo putem lua cu adevarat putere si pentru greutatile acestei vieti, si pentru forta de a usura greutatile celorlalti oameni.

Numai ca noi am pierdut de mult urmele inimii, si  incercam in mod ”genial” sa descoperim iubirea fata de aproapele nostru ca pe o inovatie sociala nemaipomenita, cind de fapt nu ar trebui decat sa ne intoarcem spre noi insine ascultindu-ne sufletul umbrit de prea multa lumina a cunoasterilor invatate pe de rost. 

 Balasa Gabriel

Caine latrand

October 7th, 2008

Latratul unui caine este doar un latrat, dar pe nesimtite atunci cind nu te gandesti prea mult la el ajungi sa transformi acest latrat intr-un element definitoriu pentru sarmanul caine.

Am auzit multi caini latrand, uni mai subtire alti mai gros, uni mai vesel alti de te sperie, si  tot acest latrat nu face decat sa ne atraga  doar atentia in mod intentionat asupra prezentei unui caine, fara sa mai fie la nimic altceva bun sau folositor.Mai rau este ca ne-am invatat atit de mult cu latratul cainilor incit nici nu mai bagam in seama pericolul unei muscaturi, si asta poate pentru ca nici muscaturile nu mai sunt decat simple hartuiri, de care, daca pleci mai departe ai impresia ca ai scapat, numai ca lumea asta prea s-a umplut de caini care latra si ne hartuiesc la tot pasul.

Asa, tot auzind mereu acest latrat, nu este de mirare ca  latratul de caine a  devenit parca o atitudine generala fata de viata si pentru noi oamenii, iar modul de a latra s-a transformat chiar in PRINCIPIU.    Si chiar daca principiul latratului nu ramane decat o metafora, acesta pare insa a fi ajuns partea esential irelevanta din construirea oricarei relatii, de la domeniul social, la cel economic, si politic. Iar noi oamenii, acordandu-i cu o superba usurinta, importanta si utilitatea unui mecanism esential in viata societatii noastre, nu facem nimic altceva decat sa latram si noi si sa ne  speriem singuri si ramasita de om care a mai ramas in fiinta noastra.

Imi  plac mult cainii insa, ma indoiesc de profunzimea latratului ca posibilitate de a rezolva lucrurile care nu merg bine deloc in aceasta lume dezlantuita.De fapt un lucru este sigur ca nici cei care latra nici cei care tac, nu reusesc sa spuna ce vor sa spuna,  ca aceasta lume pare sa fi ratacit drumul, si mai ales nu se pot indrepta nici ei si nici pe ceilalti pe o cale care sa ne ofere linistea unei lumini in care sa ne odihnim sufletele si mintile noastre obosite. 

Drept pentru care haide-ti sa cautam ceva mai bun decat latratul. 

Balasa Gabriel   

…saracia firii noastre

August 25th, 2008

In adincul fiecaruia dintre noi exista ascunsa speranta unui bine care ne va scapa de toate durerile si relele si pacatele…si ne dorim o bucurie paradisiaca unde fiecare dintre noi sa ne luam dreptul de a cere totul de la acest bine la care de atita timp,  visam mereu.

De fapt noi nu suntem decat niste straini aflati mereu pe drumul mintii, asezat intre bine si rau, cautand obositi un  izvor al bucuriei  la care doar visam, acela de a ajunge in sfarsit  sa ne simtim „bine”.

Este adevarat ca uneori ne luam la bataie cu lumea intreaga si strigam peste toti si peste toate, ca noi vrem sa avem totul in aceasta viata. Si cind viata ne da tot raul si tot binele incepem sa ne plingem ca este prea mult si nu mai suportam, vrem inapoi la starea dinainte cind aveam linga noi doar speranta si nimic altceva.

 Inteligenta noastra nu este deloc rabdatoare pentru a vedea ca de fapt nimic in raul sau binele acestei vieti nu este vesnic, sau statornic, si ca totul se destrama dupa un timp mai scurt sau mai lung  oricat de mult ne-am purta noi de grija.

Din pacate dupa atitea mii de ani am ramas doar cu lucrurile, amagindu-ne cu o cunoastere iluzorie a acestora pentru a putea trai cu impresia unei vieti pe care singuri ne-o construim.

Da, noi suntem desteptii care ne invartim inca prin desertul acestei lumi, pentru ca nu suntem pregatiti  sa vedem in nevazutul ei intelepciunea unei rinduiri simple a singurului punct de sprijin care traieste in statornicie si nu se clatina.

Ce pacat ca nu stim sa ne intoarcem catre taria sufletului si a  bucuriei lui care ne asteapta rabdatoare sa ne vindece de raul si binele acestei lumi mereu trecatoare peste oameni.

Pentru ca binele si raul sunt acelasi lucru, pentru ca binele si raul sunt mereu doar depasirea punctului de echilibru pe care-l ratam, penduland mereu plini de importanta intre aceste extreme  umplute doar cu vorbe goale si pline de ceata ademenitoare a unei ratiuni ce doar pare ca o destrama, dar care de fapt nu face decat sa o pastreze, bine ancorata in logica si argumentele pe care le gasim peste tot in invataturile noastre.

Cat de ”mari” am fi sau cit de geniali, cit de ”mici” ne-am simti sau cit de neinsemnati, nu suntem toti decat nimic, un nimic care in sinea sa este tot nimic, dar care poate lasa lumina sa patrunda in el, sa-l strabata si astfel nimicul sa devina cu totul doar lumina, sau care dimpotriva se poate impotrivi acestei lumini, si intarindus-se nimicul in nimic sa incerce sa se inalte prin intunericul lui in aceasta lumina.

Priviti la noi, toti oamenii suntem ocupati, alergam, cautam, vrem mereu cite ceva, pentru ca toti ne simtim saraci, uni suntem saraci in lucrurile materiale pe care nu le avem si le dorim atit de mult, alti suntem saraci in firea noastra chiar daca avem bogatii materiale nemasurate, iar lipsa noastra  nu este  deloc reala, pentru ca de fapt nu viata trebuie sa ne dea ceva, ci noi suntem cei care trebuie sa daruim vietii lumina surpatoare a lucrurilor si ziditoare a sufletului nostru, mangaietoare lumina a spiritului care niciodata nu face pe desteapta cu noi, si mai ales care nu se plictiseste luminand in adincul nimicului din noi pe care fara nici o noima il intarim mereu.

Balasa Gabriel

Slabiciunea unei puteri

August 12th, 2008

Indiferent de cat de mult suntem bombardati cu aspecte controversate despre justitie, cu actiuni zgomotoase, sau cu opinii ferme  bazate doar pe sentimente sau informatii excesiv de patimase, trebuie sa recunoastem insa  ca putini dintre noi facem efortul de a intelege cum stau lucrurile cu adevarat. Si de multe ori fara sa cunoastem mereu adevarul ne bazam judecatile pe convenientele si obiceiurile ce ne scutesc de orice efort, sau pe simplul confort al insusirii unor  opinii deja construite si acceptate de ceilalti.

In modul cel mai simplu insa, justitia inseamna in primul rand sa devenim constienti de importanta constructiei unui mecanism simplu, bine definit si reglat, ca si de functionare a acestuia. Pentru ca justitia nu poate fi privita ca o realitate aflata dincolo de legile pe care Parlamentul le adopta, de statul in care aceasta trebuie sa se manifeste, de institutiile   prin care se poate face justitie, si de realitatea sociala in care traim, tocmai pentru ca aceasta in mod organic nu poate decat reflecta imaginea acestor realitati, iar o oglinda buna nu poate sa arate decat ceea ce este in fata ei si nu altceva, oricat de mult am dori noi ca realitatea din Romania sa arate mult mai bine decat cea de acum . 

Justitia asa cum este zugravita azi, tine mai degraba de sentimentele si faptele  noastre decat de mecanismul oficial institutional, iar noi nu vrem sa pricepem ca teoria care se face azi despre o functionare eficienta a justitiei acopera de fapt esentialul, si anume realitatea ca, cheia acestei functionari consta in crearea unor mecanisme institutionale simple, functionale si eficiente, si nu in functionarea oricum si in orice conditii a justitiei, sau pur si simplu fortind lucrurile desi stim ca   acest lucru nu este bine. De aceea, in mod corect posibilitatea, si atributia privind crearea acestor mecanisme institutionale sunt in mainile puterii politice si nu in cele ale puterii judecatoresti. Ganditi-va ca atunci cind la o masina pui piese proaste si motorul nu functioneaza, iar tu  te opresti si  incepi sa injuri motorul pentru ca acesta sa mearga mai bine, cind de fapt tu  nu trebuie decat sa schimbi acele piese cu unele bune care sa faca mecanismul sa functioneze, nu reprezinta in nici un caz o actiune eficienta. Iar acest lucru  nu face decat sa micsoreze realizarile justitiei, care sunt puse mereu in comparatie cu o situatie ideala ce este foarte departe insa de situatia generala reala in care traim. Este adevarat ca aceste realizari nu sunt inca destul de insemnate, ele exista insa si nu trebuiesc pierdute din vedere, pentru ca acestea reprezinta atribute importante in atingerea telului de catre justitie, si anume o functionare corecta, concreta  si echilibrata a societatii romanesti.

Pentru ca fie ca vrem sau nu, ne identificam sau suntem identificati cu roluri sau pozitii mai bune sau mai rele, de cetateni si institutii, recunoscute si acceptate, sau la fel de bine contestate de catre oricine intr-un mecanism general al statului roman . Si daca este sa percepem in mod realist justitia asa cum este ea azi, fara a incerca sa vedem ceea ce vor uni sau alti, ori ceea ce nu exista de fapt, nu putem sa nu descoperim o slabiciune a justitiei datorata lipsei unui statut real de putere asa cum este acesta consfintit de Constitutie.

Fiti siguri, ca o justitie buna are nevoie de reguli clare, si de mecanisme apte de o functionare normala, din pacate insa Romania sufera la ambele capitole. Pentru ca multi dintre noi inca nu au invatat ca mai mult nu inseamna mai bun, si astfel in loc de legi clare, avem o multime de acte normative care se adopta fara nici o coordonare, si mai ales fara grija construirii unui sistem legislativ care sa permita o functionare normala a justitiei. Aici este un punct de la care se poate incepe o adevarata reforma legislativa, nu prin adoptarea unor noi legi ci mai intai prin abrogarea multora dintre acestea care reglementeaza aceleasi lucruri si nu de putine ori chiar intr-un chip deosebit, restul este teorie lispita de orice etica.

Un alt punct, il reprezinta recunoasterea mecansimelor inca imperfecte pe care le are justitia si construirea unor modele functionale. Mecanismele actuale sunt atit de imperfecte, ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, care reprezinta puterea judecatoreasca conform Constitutiei, nu are o lege de organizare si de functionare, ci doar un simplu regulament de functionare. Si trebuie sa va marturisesc ca este destul de ciudat cum se gasesc  resurse si interese pentru reglementarea prin lege a celor mai variate si neinsemnate domenii sau institutii, fara insa a se dori o Lege de reglementare pentru Puterea Judecatoreasca. Pentru ca daca vrem sa vedem cu adevarat lucrurile reale si sa gasim cauzele atunci o putem face, tocmai observand  ca uneori lipsa unui lucru, in acest caz, a legii de organizare si functionare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, este mai semnificativa decat orice critica sau opinie despre slaba performanta a justitiei. Eu cred ca si acesta este un punct esential din  reforma care se poate face  in justitie, iar prin aceasta lege, daca se doreste, se  pot pune bazele unui mecanism cu adevarat esential al puterii judecatoresti, de la care sa construim pe urma o justitie eficienta. 

 Desigur ca semnificatia acestei lipse dintr-un mecanism ce trebuia bine construit nu poate sa explice totul, cind insa insa, prin aceasta se nesocoteste Constitutia care prin art.126 prevede ca, “ Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică”, nu poti sa nu te intrebi de ce de atitia ani de zile cei care critica justitia nu au vazut sau nu au vrut sa vada aceasta lipsa, si mai ales cite din lucrurile care nu merg azi bine ar fi putut functiona eficient daca exista o lege de organizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care se putea asuma o anume  identitate de catre justitia romana.

Si daca lipsa unui mecanism se poate acoperi uneori cu destula greutate, in schimb atunci cind incepi sa distrugi o parte dintr-un mecanism (..si asa imperfect) lucrurile se pot complica si mai rau. Este ceea ce se intampla azi prin confuzia pe care o creeaza Curtea Constitutionala, care din ce in ce mai mult isi asuma in mod fortat din identitatea puterii judecatoresti, desi originea politica a acesteia o situeaza clar in afara acestei puteri. Chiar daca sistemul nostru constitutional prevede expres importanta si necesitatea FACTORULUI ECHILIBRU intre puterile statului, ceea ce inseamna ca nici una dintre aceste puteri nu trebuie sa devina mai puternica decat celelalte tocmai pentru a nu dezechilibra astfel statul si a nu „gripa” functionarea acestuia, asistam din pacate in prezent la o adevarata lupta pentru o sfera de influenta si putere cit mai mare care distruge in primul rand echilibrul constitutional.

Observam astfel, ca mai nou Curtea Constitutionala vrea sa devina si Curte de Casatie in Romania, si incepe sa dea interpretari ale legilor, sub o aplicare gresita a atributiilor sale, constatind nu neconstitutionalitatea unor legi sau texte legale ci neconstitutionalitatea unor eventuale si posibile interpretari legale, dezlegand astfel efectiv probleme de drept care sunt de competenta exclusiva a instantelor de judecata, si obligandu-le pe acestea acestea la o anumita interpretare si aplicare a legii, atributie care apartinea in mod evident insa Inaltei Curti de Casatie si Justitie.  

Si nu putem sa nu ne intrebam daca acesta nu este unul din efectele lipsei unei legi organice de organizare si functionare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.Putem citi ori de cite ori dorim Constitutia si legea de organizare a Curtii Constitutionale, si  fiti siguri ca nicaieri nu vom gasi vre-o atributie a acesteia de a da interpretari legale, iar daca se continua in acest fel sa nu ne miram daca se va ajunge si ca aceasta sa judece constitutionalitatea unor decizii sau hotarari judecatoresti, devenind astfel in mod fortat si neconstitutional instanta cu ultimul grad de jurisdictie in Romania, ceea ce ar insemna desfiintarea in fapt a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dar mai ales o putere sau mai bine zis o noua modalitate de exercitare a puterii. 

 Cred ca statul roman este azi mai mult ca niciodata pus la incercare prin depasirea repetata a limitelor constitutionale, iar ce mi se pare ciudat este resemnarea  cu care societatea romaneasca imbratiseaza aceste practici, uitand ca nici o institutie nu poate functiona complet fara limite, iar limitele multor autoritati publice desi sunt clar stabilite sunt si la fel de vizibil depasite de catre acestea, fapt care nu face decat sa ne puna in si mai mare dificultate. Oare pe ce lume traim daca nu suntem in stare sa   observam capacitatea uluitoare, a puterii de a ne mintii pe noi insine ca totul este in regula si ca oricum lucrurile pot merge si asa.  Da pot merge si asa, dar merg prost iar asta o vedem si o simtim cu totii, si  nu este de ajuns doar sa spunem si sa recunoastem aceste lucruri ci, trebuie sa si construim ceva concret pentru a indrepta aceste situatii spre limitele normale .  

Asa cum nu cred ca este normal, sa  tratam justitia doar ca pe o masa de joc a dorintelor si intereselor celorlalte puteri, tocmai pentru ca Justitia trebuie sa fie o implinire a echilibrului in viata cetateanului si a  statului roman, iar lipsa unui mecanism eficient al acesteia nu poate decat sa lase intotdeauna mai putine drepturi pentru oameni,  aducand in acelasi timp mai multe servituti pentru acestia, pentru ca justitia reprezinta de fapt templul protector al drepturilor noastre de simpli cetateni.

Poate ca atunci cand vrei sa modernizezi  justitia, administratia, economia, sau orice alt domeniu important, trebuie sa devii constient de faptul ca cel mai bun mod de a o face este sa incerci sa modernizezi statul, care reprezinta ”SISTEMUL” in interiorul caruia functioneaza toate aceste rotite esentiale ce se invart si care pot face lucrurile sa mearga  in Romania si mai ales pentru Romania.  Iar atunci cind intr-adevar STATUL  functioneaza bine, institutiile, autoritatile publice si puterile constitutionale nu mai sunt separate si opuse ci, isi asuma  unitatea acestuia fara sa-si mai depaseasca limitele constitutionale, si mai ales, noi cetatenii traim mai bine.  

 Balasa Gabriel