Gabriel Bălaşa

Poate ca nu am reusit sa castigam din partea celorlalte puteri nici o recunoastere a statutului de PUTERE JUDECATOREASCA, poate ca multi vor spune dupa acest protest, ca am fost pentru putin timp si noi APROAPE O PUTERE, noi vom spune insa, ca niciodata pentru noi PUTEREA nu a fost si nu va fi un scop in sine (cum din pacate este si se manifesta pentru celelalte puteri). Scopul nostru a fost departarea de iluzia ca cedarea in fata celor impuse intr-un mod  care aduce prejudicii functionarii institutiei JUSTITIEI este un lucru normal pe care trebuie sa-l acceptam, indiferent de faptul ca noi simtim anormalitatea zilelor si anilor pe care ii traim in Romania, pentru ca nu se poate face nimic.

 Scopul nostru a fost o purificare a normalitatii pe care toata lumea o asteapta, o actiune a carei calitate sta in intentia pe care o determina, aceea de a rupe iluzia sub care traim si a restabili comunicarea cu idealurile si valorile de care Romania duce azi lipsa.

In consecinta, atunci cand vorbim de independenta justitiei este clar ca nu trebuie sa ne oprim la o valoare analogica si aproximativa a acesteia oferita de celelalte puteri constitutionale sub forma unui simplu cuvant ci, trebuie sa ne-o asumam in mod direct sub aspectul ei calitativ, acela de strapungere a aparentelor si de gasire a esentei acesteia, respectiv incurajarea valorii normalitatii pentru o societate bulversata si slabita de exceptii.

Independenta justitiei trebuie sa se regaseasca in legitimitatea si omogenitatea legilor care vor trebui sa fie mult mai bine cercetate de catre judecatori. Pentru ca de prea mult timp in Romania s-a uitat un fapt esential, si anume ca legea nu constituie decat o parte a unui ansamblu din care fac parte si efectele concrete si tinta acestora,  a caror unitate proprie nu poate fi rupta de o perspectiva istorica si sociala a societatii in care traim, definita in mod artificial de politicieni.

 Nu trebuie sa mai manifestam o Slabiciune care sa stea in cedarea si lipsa unei patrunderi intelectuale fata de aparentele pe care le induc unele legile pe care trebuie sa le aplicam, si acceptarea unui formalism literal al acestora, sacrificand astfel esentialul acestei vieti care nu poate fi decat omul si justa lui masura in societate, in favoarea accesoriului manifestat prin reactia la aparenta si atasamentul exclusiv fata de forma.

Nu va ganditi ca am pierdut ceva pentru ca nu am obtinut tot ce am cerut, pentru ca trebuie sa acceptam faptul ca binele poate fi imperfect dar asta nu poate sa-l transforme in rau, asa cum nici raul perfect nu este  ceva bun.

 Si daca  azi in Romania peste toata confuzia noastra, sunt oameni care falsifica peste tot proportiile juste si care inverseaza raporturile normale incearcand sa ascunda  defectele fundamentale ale nefunctionarii unor institutii niciodata reformate cu adevarat ci doar vopsite mereu proaspat, trebuie sa spunem ca cel putin noi am pierdut naivitatea supravietuitorilor doritori sa creada in orice iluzie care nu le tulbura visele si sperantele, si am castigat o luciditate pe care va trebui sa o reflectam si asupra societatii in care traim si muncim.

Balasa Gabriel

De multe ori am vazut si am simtit fiecare dintre noi lucrurile care nu merg bine in societate, numai ca foarte repede gaseam cai de consolare si mijloace de a uita toate aceste lucruri care nu ne placeau dar pe care le suportam, pentru ca este atat de usor sa ne amagim noi, pe noi insine.        

   Azi simtim insa, mai mult decat oricand ca principiile si normele sociale si-au pierdut valoarea si relevanta dar, mai ales simtim  necesitatea inlocuirii acestora cu ceva nou, cu ceva mai bun si care sa opreasca diluarea constintei noastre.      

    Daca ne uitam acum la granitele trasate de autoritatile statului si la structurile acestuia incremenite, vedem  caracterul fundamentalist al acestora care nu va putea fi inlaturat decat prin fluiditatea unor idealuri comune.       

   Din pacate insa, nu mai exista nici o empatie la nivelul puterii fata de lucrurile necesare in societate, motiv pentru care oamenii probabil ca ar trebui sa invete  si in Romania o alta modalitate de abordare a subiectului puterii. O abordare bazata pe principiul elementelor opuse respectiv printr-o structura a polaritatilor.     

      Astfel la un pol exista puterea conducatorilor iar la celalalt pol slabiciunea societatii  asupra careia este exercitata aceasta putere , iar aceste doua elemente duale formeaza statul.         

    Un stat care functioneaza normal, este un stat puternic care se afla la mijlocul distantei dintre putere si slabiciune, iar esențial devine locul de echilibru in care cele doua polaritati pot forma o unitate, acestea influentandu-se in  mod corect una pe cealalta.     

        Un stat care nu functioneaza normal este insa, acel stat slab in care respectiva dualitate putere-slabiciune functioneaza prin separarea acestora si prin imposibilitatea unui echilibru si implicit a formarii unei unitati,  in care slabiciunea va depinde exclusiv de vointa puterii care nu mai poate fi influentata de nimic altceva si care va actiona pur si simplu neconditionat si nelimitat in numele elementului opus-slăbiciunea societatii.       

       Singura alternativa la un stat slab ramane astfel doar echilibrarea puterii prin intarirea slabiciunii societatii, aceasta insa nu poate depinde niciodata de forta bruta ci doar de nivelul de constinta al societatii respective.        

       Pentru ca aceasta unitate necesara a polaritatilor diferite ale unui stat nu depinde de punctele noastre de vedere, de opiniile pe care le avem sau dorintele noastre, si nici de forta ce se poate exercita asupra noastra ci, totul depinde doar de nivelul de constiinta al oamenilor din societatea in care traim.       

       Protestul magistratilor nu este de fapt decat o incercare de trezire a  constintei  unor oameni ce au sesizat dezechilbrul grav al societatii in care traim, si care si-l asuma in numele intregii slabiciuni al societatii noastre.      

      El nu are nimic de-a face cu o confruntare sau cu o lupta pentru putere. Si probabil ca daca nu va fi inteles de oameni va fi strivit de  o Putere care-si foloseste arma esentiala – TACEREA, adica ignorarea cu indiferenta a unei incercari de a schimba cu adevarat ceva din structurile incremenite ale statului.       

        Din pacate toate criticile aduse acestui protest si presiunea exercitata asupra noastra nu sunt puse intr-o relatie directa cu comportamentul unei puteri ocupate sa greseasca si sa devina superioara prin refuzul direct si inexplicabil al oricarei incercari de a discuta cu aceasta, pentru ca doar lipsa acestei discuti a dus la protestul acesta prelungit, care altfel nu ar fi existat.             

      Si daca ma indoiesc de efectul acestui protest prin care incercam sa ne eliberam societatea romaneasca de sub indiferenta Puterii, atunci va rog sa-mi dati voie sa nu ma indoiesc de normalitatea acestui protest.              

     Pentru ca aceasta este modalitatea normala prin care mai intai se creeaza noi energii  dandu-se valoare unor idei si principii acceptate de cat mai multi oameni, pentru ca apoi sa se ajunga la o schimbare in gandirea societatii, dupa care sa se treaca efectiv la construirea echilbrului de care avem nevoie in societatea romaneasca.        

          Sa speram insa, ca  nu vom mai confunda pentru multa vreme, adevarata putere cu puterea simpla de a conduce, pentru ca adevarata putere sta in intelegerea slabiciunii care da nastere puterii.

Balasa Gabriel                                              

Mai  este valabila oare conceptia noastra despre STAT ? 

Pentru a raspunde  la aceasta intrebare cred ca trebuie mai intai sa ne intrebam: Ce stim noi despre STAT ?

Auzim peste tot de cele trei puteri in stat LEGISLATIVA, EXECUTIVA  si PUTEREA JUDECATOREASCA, care si sunt intr-adevar fundamentate prin Constitutie.

Probabil ca  fiecare se gandeste de fapt ca puterea nu poate fi decat una singura pentru a putea conduce un STAT cat mai bine, numai ca atunci cand toata puterea este intr-o singura mana, aceasta face legile, le pune in executare si judeca nemultumirile oamenilor in legatura cu functionarea acestor legi in societate toate dupa interesul ei, iar asta are un alt nume decat STATUL DE DREPT sau DEMOCRATIE, si cu siguranta nu este ceea ce vor oamenii.

  De fapt  structura si relatiile PUTERII sunt mult mai diverse si mai complicate decat credem noi. In orice societate exista o diversitate de interese si chiar o manifestare antagonica a acestora, de aici pana la o lupta intre membrii societatii pentru realizarea intereselor nu mai este decat un pas, iar asta poate duce la disparitia oricarei colectivitati. 

 De aceea solutia a fost gasita printr-o structura organizata sub forma STATULUI, care trebuie sa functioneze ca un generator de ordine, sa puna capat conflictelor si haosului si sa stabileasca reguli ce trebuie respectate de indivizi  tocmai pentru ca acestia sa se poata manifesta in societate asa cum ei considera ca este bine pentru ei, iar cand acestia se simt nedreptatiti sa se poata adresa   unei autoritati (Puterea Judecatoreasca) la fel de puternice ca si cele care au stabilit regulile si le-au pus in executare.

In mod normal orice relatie de putere se manifesta intre putere si membrii societatii. Prin exercitarea acestei puteri nu trebuie insa urmarita doar dorinta de a face niste reguli care sa profite celor care  detin puterea ci, aceasta trebuie manifestata pentru a arata societatii calea pe care  trebuie sa mearga, locul unde se doreste sa se ajunga, mijloacele prin care se va face  aceasta si solutiile pe care le considera cele mai bune pentru atingerea fericirii de  catre  oamenii din aceasta societate..

Daca insa in STAT sunt trei puteri, atunci relatia de putere dintre acestea numai functioneaza la modul normal, ca de la o autoritate care comanda la un individ care trebuie sa se supuna. Aici cred eu ca intervine acea lupta politica pentru castigarea unei puteri cat mai mari, pentru a putea controla cat mai mult din societate, dar si pentru a putea  perpetua aceasta putere. 

De aceea cred ca ar trebui ca intre cele trei puteri sa se faca o distinctie clara,  intre puterea care lupta pentru a conduce si a se perpetua- aceasta este puterea politica formata din Legislativ si Executiv, si intre PUTEREA DE ECHILIBRU adica Puterea Judecatoreasca, care trebuie sa mentina o balanta corecta intre dorintele si vointa Puterii Politice si  interesele reale ale indivizilor  care au cedat din drepturile si libertatile lor nu pentru a fi condusi ci doar pentru a putea sa se bucure de celelalte drepturi si libertati pe care le au.

 Puterea STATULUI a fost astfel impartita  cu scopul clar de a nu se ajunge la dictatura, iar pentru a garanta drepturile si libertatile oamenilor de catre Puterea Politica care stabileste si pune in aplicare toate regulile jocului in societate, si  care  nu trebuie sa faca acest lucru doar in favoarea sa si urmarind doar profiturile de imagine, de organizare si de perpetuare a autoritatii sale a fost stabilita si o a treia putere cea JUDECATOREASCA, care nu are nici unul din atributele Puterii Politice, care nu face regulile jocului, nu conduce, dar  care trebuie sa urmareasca in permanenta si sa atraga atentia asupra functionarii corecte si normale a societatii, cautand sa restabileasca  mereu echilbrul intre exercitarea oricarei PUTERI SI interesele si drepturile oamenilor.

Treptele oricarei puteri care ii dau inaltimea necesara fata de societate pentru a o domina, contin un  aspect important al oricarei autoritati, acela al legitimitatii.  

Legitimitatea Puterii Politice este data de votul pe care aceasta il obtine de la oameni, din pacate, Puterea Judecatoreasca de la noi nu are o asemenea legitimitate, si astfel  intr-un mod  defectuos legitimitatea acestei puteri  vine tot de la Puterea Politica  doar daca aceasta i-o recunoaste.

Atunci insa cand Puterea Politica este prima care contesta Puterea Judecatoreasca prin orice mijloace si metode incepand de la  o discursivitate critica potentata la maxim pina la masuri concrete luate impotriva acesteia, lucrul asta  nu face decat ca Puterea Judecatoreasca  sa nu fie perceputa ca o adevarata putere asa cum o prevede Constitutia si sa-si piarda orice autoritate fiind transformata doar intr-o organizatie condusa de Puterea Politica si aflata in subordonarea acesteia.

Este adevarat ca aceasta lipsa a legitimitatii Puterii Judecatoresti este resimtita de oameni ca o negativitate care atrage azi si va atrage intotdeauna reactia de contestatare mai ales cand aceasta nu este doar incurajata de Puterea Politica  ci, chiar exercitata la modul cel mai agresiv. De aceea cred ca unul din obiectivele societatii noastre ar trebui sa fie acela de stabilire a unui mecanism de  obtinere a legitimitatii si de catre Puterea Judecatoreasca.

Pentru ca dimensiunea oricarei Puteri Politice este de a domina si de a influenta prin mecanismele de care dispune toate elementele structurale ale societatii, acest lucru face ca aceasta sa nu recunoasca niciodata relatia cu Puterea Judecatoreasca ca o relatie intre autoritati ce trebuie sa se controloze reciproc pentru bunul mers al societatii, transformand-o ori de cate ori are prilejul intr-o relatie de subordonare, pentru a demonstra cine detine cu adevarat PUTEREA.

Daca mai punem si dimensiunea psihologica pe care se sprijina orice relatie de Putere Politica, acea dimensiune de lupta pentru cucerirea acesteia, de  victorie a personalitatii, de incununare a unor eforturi si recunoastere a unei superioritati,  si de incercare de pastrare a puterii cu orice pret,  vedem ca este greu pentru aceasta  sa paraseasca rolul sau de  forta a unei autoritati superioare oricarui individ, pentru a recunoaste autoritatea unei Puteri Judecatoresti ce se poate interpune intre autoritatea sa si relatia cu oamenii din Statul pe care-l conduce.

Iata  insa, ca STATUL  nu este chiar o masinarie ideala care functioneaza perfect, ci doar un mecanism care functioneaza concret si in anumite coordonate ce se pot inscrie uneori in afara oricarei ordini de drept. Si vorbind despre ordinea de drept nu ma refer neaparat doar la ordinea instaurata de sistemul de legi care sunt puse in aplicare, pentru ca nu de putine ori acest sistem este in sine contradictoriu si acesta duce la o dereglare a functionarii normale a societatii.  Este mai degraba vorba despre acea ordine de drept naturala care vine dintr-un sentiment al justului si care face ca societatea sa functioneze normal si orice individ sa-si poata exercita neingradit drepturile si libertatile sale.

 Concluzionand putem spune ca in sistemul relational al celor trei puteri in stat, avem azi doua puteri politice care detin si forta autoritatii de a-si manifesta efectiv puterea asupra societatii,  si o Autoritate Judecatoreasca  fara  PUTERE ,care este insa singura calificata pentru a tine un echilibru intre celelelalte doua puteri si membrii societatii.  

           Pentru ca fara o putere judecatoreasca, nu poate exista nici o ordine sociala iar statul poate deveni orice altceva in afara unui organism coerent care sa permita o viata sociala si individuala normala si o functionare  corecta a societatii.

         De fapt aceasta este miza protestelor  de azi ale acestei Puteri Judecatoresti si nu o lupta pentru salarii mai mari asa cum se incearca sa fie prezentata de multi dintre exponentii puterii politice. Pentru ca  aceasta vede  prima si simte inaintea celorlalti oameni loviturile care sunt date de catre puterea politica acestei ordini sociale prin incercarea de indepartare a oricarei puterii judecatoresti din mecanismul statal, prin subfinantarea progresiva a justitiei pana la aducerea ei in imposibilitatea de realizare in conditiile asumate de Statul Roman, conditii care, in caz de nerespectare atrag noi condamnari ale Statului in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin luarea taxelor judiciare de timbru de la justitie si trecerea lor la administratiile locale,  prin nerespectarea angajamentelor asumate de Romania si chiar a legilor aprobate de Parlamentul Romaniei, refuzandu-se in mod direct trecerea bugetului instanțelor de la Ministerul Justitiei la Inalta Curte de Casatie si Justitie, si mai ales prin lipsa unor reforme reale si concrete pentru imbunatatirea efectiva a functionarii justitiei.

          Si daca mai era vreo indoiala asupra acestei situatii aceasta a fost indepartata cu totul prin grila de salarizare propusa de guvern prin care membrii Puterii Judecatoresti reprezentati de toti magistratii si nu doar de sefii acestora, sunt sub membrii Puterii Legislative si ai Puterii Executive. 

       Este o minciuna sfruntata  , aceea ca judecatorii nu inteleg sa fie solidari cu toti romanii, ca judecatorii doresc marirea veniturilor intr-o perioada de criza, nimic mai neadevarat, pentru ca  judecatorii nu au cerut niciodata un salariu asa cum au judecatorii din Europa de 10.000 sau 12.000 euro, ci  au acceptat salariul  de 1000 sau 1500 euro  pe care-l au azi, cerand doar recunoasterea  puterii judecatoresti ca fiind  pe aceasi treapta ca si puterea executiva si cea legislativa  pentru a putea sa functioneze normal.

 Pentru ca si aceste doua puteri au aceeasi datorie morala de solidaritate cu romanii ca si Puterea Judecatoreasca. Or, este logic, ca daca masurile luate impotriva Puterii Judecatoresti sunt argumentate prin existenta crizei, aceasta criza exista si pentru Puterea Legislativa si pentru Puterea Executiva, iar faptul ca acestea raman la un nivel superior, undeva deasupra, nu demonstreaza in nici un caz intelegerea acestei situatii sau solidaritatea atat de mult clamata, pentru ca solidaritatea adevarata nu poate contine nici o exceptie. 

Retorica si manipularea coboara insa aceasta discutie de la PRINCIPIUL unei egalitati intre puterile statului, la vulgaritatea unei dorinte pline de lacomie de a castiga mai multi bani, dupa  care se  aduce ca un argument al refuzului aplicarii acestei relatii de echilibru intre Puterile Constitutionale  o functionare proasta a Puterii Judecatoresti.

Totul este fals insa atata timp cat acest argument nu este folosit si pentru celelalte doua Puteri, care asa cum vede si stie toata lumea functioneaza mult mai prost decat Puterea Judecatoreasca. In rest nu vedem decat o mimare a unui interes artificial fata de problemele ridicate de Puterea Judecatoreasca, sub care se ascunde un refuz clar  de a solutiona cererile si  de a-i acorda acesteia  PUTEREA  pe care Constitutia o prevede in mod clar si imperativ.   

 Exista insa, un mare Pericol atunci cand Puterea politica numai poate asigura functionarea normala a societatii, moment in care aceasta isi pierde autoritatea, si cu aceasta si legitimitatea pe care o castigase, iar indivizii pierd orice siguranta in exercitarea drepturilor si libertatilor pe care le au. Atunci,  singura solutie  apare ca fiind punerea in functiune a mecanismelor de obtinere   a unei legitimitati, semnul fiind dat de faptul ca discursul sub diversitatea formelor sale de manifestare retorice si manipulative nu mai este eficient in a castiga credibilitate pentru legitimarea pretentiilor sale de stabilire a  unor reguli care  sunt contestate de societate.

 Pentru ca orice putere se termina acolo unde incepe neincrederea si se pierde speranta.

Putem impusca toti magistratii, asa cum ne indemna un jurnalist azi (vezi Mircea Marian articol postat în ediţia on line a gazetei “Evenimentul Zilei” din 11 septembrie 2009) si desfiinta Puterea Judecatoreasca, pentru a lasa doar o singura PUTERE in acest STAT daca asta se urmareste,  dar eu nu cred ca oamenii asta doresc.

Ganditi-va  bine la faptul ca acest lucru nu va face ca economia STATULUI  sa mearga mai bine sau ca dumneavoastra sa traiti mai bine si mai fericiti, dar mai ales  nu va face ca drepturile si libertatile oamenilor sa fie respectate, restul este doar manipulare si poate va deveni doar tacere grea si apasatoare, sub care nimeni dintre noi nu va mai putea sta drept si demn in fata unor autoritati pline de forta.

Stiu ca in viata nu putem infaptui mereu lucruri mari, putem insa infaptui lucruri marunte cu o mare constinta, cum ar fi sustinerea si lupta pentru o functionare normala a STATULUI  de Drept cu toate cele trei puteri constitutionale care sa  echilibreze manifestarea acestuia in vietile noastre si nu prin lasarea societatii la mana unei singure Puteri,  oricui ar putea apartine aceasta.

 Balasa Gabriel     

Cuvantul justitie poate fi o  putere adevarata la care oamenii spera sa gaseasca ajutor, sau se poate transforma intr-o simpla metafora, totul fiind legat de rolul si semnificatia care i se acorda justitiei.

        Eu cred ca justitia pe care noi o infaptuim nu poate fi decat una temporara si relativa, dependenta de realitatea pe care o construim zi de zi, si  mai ales de adevarul pe care reusim sa-l descoperim in constiinta noastra.

       Dintotdeauna m-am intrebat, de ce este necesara justitia?

      Raspunsul nu este atat de convenabil dar, este totusi simplu printr-o intelegere inteleapta a situatiei existente in societatea noastra;

…..pentru ca noi oamenii nu suntem perfecti,

…. pentru ca nu ne purtam unii cu altii asa cum ar trebui sa o facem,

…. pentru ca lipseste un standard de moralitate,

…..pentru ca nu ne place sa respectam regulile,

…..pentru ca nu suntem mereu constienti de efectele a ceea ce gandim, vorbim si facem celorlalti,

…..pentru ca de multe ori nu stim  sa iubim si ne este frica sa nu fim luati drept prosti,

…..pentru ca vrem sa ne razbunam,

…..pentru ca ne dorim mereu mai multe lucruri si mai multi bani.

         Intr-o lume dominata de dorinta noastra de putere, de a avea si de a controla, toate acestea sunt transformate in ucigasii increderii in noi insine si in constiinta noastra.

         In definitiv, justitia nu reprezinta o stare de normalitate, ci doar un raspuns fortat, o reacţie la realitatea ce ne  inconjoara.

           Pentru ca intr-o societate perfecta justitia nu ar fi necesara, dar noi nu traim decat intr-o societate care a abandonat de mult orice cautare a perfectiunii, si pe care a inlocuit-o cu o perfectibilitate a realitatii convenabila fiecaruia dintre noi, pentru a nu fi obligati sa ne schimbam cu adevarat.

         Cum sa gasim o justitie perfecta, cand insasi justiţia reprezinta un efect al imperfectiunii noastre?

            Putem insa incerca sa facem din justitie un drum spre perfectiunea societatii in care traim, tocmai prin sublinierea acestui paradox, in care justitia a inceput prin a fi un efect al lipsei de moralitate, iar acum a ajuns sa doreasca sa reprezinte o cauza in stabilirea unei moralitati.

           Este insa acest lucru o solutie ?

           Sau se doreste doar o  normativitate a unei moralitati lipsite de orice substanta, limitata la reguli si la respectarea acestora fara sa intereseze pe nimeni si efectele ei?

           Raspunsul pe care eu l-am gasit nu mi s-a parut deloc satisfacator, de aceea cred ca limitarea aceasta poate fi depasita totusi prin crearea unui mesaj direct și explicit prin care să le spunem oamenilor  sa fie atenti la ei insisi, pentru ca ceva nu este in ordine cu ei daca au ajuns in fata justitiei, iar critica justitiei nu poate acoperi in nici un caz problemele pentru care ei au ajuns aici.

           Privind in retrospectiva, vedem ca inclestarea in vechea paradigma a dreptatii nu face decat sa ne indeparteze de la adevarul constiintei noastre, singurul in stare sa explice anomaliile realitatii in care traim azi.

            Asa se intampla cand apelam din ce in ce mai des la justitie, din cauza slabiciunilor  noastre care ne arunca in neintelegeri, in ura si dusmanie, in lupte si conflicte, in care fiecare incearca sa obtina mai mult decat ceilalti uitand ca si el face parte din ceilalti .

           Si astfel justitia devine importanta pentru noi, care numai realizam ca acest lucru se intampla doar atunci cand societatea decade si nu mai poate functiona in mod corect singura, fara ajutorul unei institutii care sa ne dea iluzia unei oarecari ordini.

           De aceea, in loc sa discutam despre necesitatea justitiei si functionarea acesteia, mi se pare ca mult mai corect  ar fi  sa trecem direct la problema fundamentala, adica posibilitatea unei armoni in societate.

           Aceasta armonie care ar face inutila justitia nu poate fi adusa insa decat de constiinta noastra, ca o modalitate de a percepe intregimea proprie in cea a universului.

          Este timpul cred, sa vedem unde ne aflam, cine suntem si ce perspectiva avem asupra noastra si asupra lumii, si sa recunoastem  ca ne axam in mod gresit pe justitie cand constiinta noastra ne-ar putea oferi o altfel de intelegere a relatiilor umane si a existentei noastre.

         Pentru ca nu justitia este de vina pentru ca noi ne tinem atat de departe de constiinta  noastra,

          ….nu justitia poate sta la baza valorilor noastre, pentru ca aceasta nu poate reprezenta decat o limitare impusa moralitatii noastre,

          …..nu justitia ne poate intari responsabilitatea noastra personala,

           ….si mai ales nu avem nevoie de justitie pentru ca  moralitatea sa poata functiona in societatea noastra.

        Mi se pare o atitudine demodata incercarea de a face din justitie un surogat pentru constiintele necoapte pe care ne convine sa le restrictionam si sa le pastram la un nivel inferior, pentru a ramane stapani asupra unei subiectivitati ce o consideram valoroasa doar daca ne este bine noua, sau mai bine zis doar daca nevoile noastre sunt satisfacute.

         Din fericire, justitia nu poate oferi decat o responsabilitate limitata la propria persoana, ca si o valoare la fel de limitata.

         Ea ramane o problema indreptata asupra altor probleme care nu poate sa-i faca pe oameni decat sa reactioneze si nu sa evolueze.

         Justitia nu poate reprezenta prin contrabalans raspunsul la o constiinta de cele mai multe ori invizibila, atata timp cat in societate nu suntem educati sa apreciem decat cantitatea de lucruri sau de merite pe care o detinem in plus fata de ceilalti, ca pe ceva semnificativ si profund si nu constiinta care poate face intr-adevar ceva pentru noi insine  si pentru societate.

         Si aceasta potentare a rolului justitiei cred ca este gresita, ea nu face altceva decat sa ne slabeasca si mai mult constiintele, si sa punem la indoiala intotdeauna  responsabilitatea altora si nu pe a noastra. Cu cat  justitia are un rol mai mare cu atat decade mai mult  societatea noastra contemporana, iar rolul acesteia este mai mult  unul de dublura care pe nedrept a luat locul actorului principal care este –   Constiinta noastra.

         Constiinta care reprezinta fata de justitie o viziune a unei ordini superioare, pentru ca in aceasta ordine exista o corelatie a ceea ce traim in interiorul nostru cu evenimentele din viata noastra, oferindu-ne astfel accesul la o realitate de nivel mai inalt decat simpla supravietuire cotidiana, trebuie sa devina mai importanta decat justitia.

         Si daca  justitia  o percepem intotdeauna ca pe o cale simpla de rezolvare a unor probleme pe care le avem cu ceilalti oameni sau cu statul, care nu ne obliga la multe analize interioare,  constiinta dimpotriva ne obliga sa ne identificam cu convingerile si credintele noastre si mai ales ne obliga sa fim responsabili pentru acestea.

         Orice constiinta atinge la un moment dat, un punct al cunoasterii de sine revelatoriu, care exista in sufletul fiecaruia dintre noi, si acesta poate fi folosit mereu ca punctul de sprijin in evolutia noastra. Poate daca am deveni mai constienti de chemarea divina a intregului am putea sa ne orientam cu adevarat spre o schimbare interioara, spre o ordine in care spiritul nostru sa fie deasupra ratiunii.

          De aceea intre justitie si constiinta eu aleg constiinta ca fiind esentiala pentru evolutia mea si a societatii din care fac parte, si cred ca trebuie subliniata diferenta dintre tensiunea, agitatia si conflictul justitiei si intelegerea a ceea ce ni se intampla la nivelul totalitatii constiintei noastre.

        Constinta noastra care nu inseamna personalitatea noastra, desi cei mai multi dintre noi le confundam.

        Constiinta noastra care inseamna identitatea noastra si uneori chiar durerea de a afla cine suntem cu adevarat, dar si bucuria de a deveni ceea ce vrem.

          In acest context, justitia nu poate deveni o forta relevanta, si ea trebuie sa-si accepte mereu relativitatea intr-o lume fragmentata si divizata, constiinta noastra insa, are un acces nelimitat la  realizarea unei unitati in armonie cu intregul. Iar calitatea energiilor implicate in justitie ramane mereu la nivelul cel mai de jos al justificarilor, pe cand calitatea energiilor constiintei este ridicata la un nivel energetic mult mai puternic cu ajutorul caruia se poate influenta cu adevarat evenimentele din lumea noastra.

                    Dacă vrem cu adevarat să schimbăm ceva, atunci trebuie să ne indreptam spre o calitate a  principiilor, a puterii de convingere, a densităţii adevărurilor pe care ni le descoperă  constiinta, pentru ca aceasta sa devina un model de realitate mai important decat justitia, asa cum este normal de fapt sa fie normalul, in locul unui model, in care Justitia inseamna lipsa unei constiinte, si aceasta lipsa devine cauza justitiei.

  Balasa Gabriel

 Orice critica este buna, doar in masura in care te face să munceşti mai bine, atunci însă când prin ea poţi distruge în loc să ajuţi, aceasta îşi pierde orice valoare. Azi foarte mulţi oameni critică justiţia, şi dacă justiţia este pentru mulţi, judecătorul scris cu litere mari, orice critică a sistemului este în fapt o critică la adresa judecătorilor.

Nimeni nu îi întreabă însă pe cei care critică, dacă ei consideră justiţia un lucru bun sau rău?

 Cu siguranţă că cei mai mulţi oameni sunt atât de încărcaţi cu dezamăgirile vieţii de zi cu zi, încât nu i-ar interesa prea mult acest lucru, atâta vreme cât nu au nimic de câştigat, iar răspunsul lor probabil s-ar umple de conţinutul cel mai la îndemână dat de „opinia publică”.

 Pentru că justiţia, nu este ceva ce-şi doresc în condiţii normale oamenii, o lume ideala ar fi o lume fara justitie in care toti oamenii sunt multumiti si nimeni nu se considera nedreptatit.  Necesitatea justitiei exista datorita problemelor cauzate de aplicarea gresita a legii de institutiile statului sau de interpretarea gresita data de societate, motiv pentru care insasi existenta ei este legata dramatic de problemele si necazurile oamenilor ce vin in fata acesteia. Justitia fiind ultima lor sansa pentru a li se face dreptate, fara insa ca aceasta sa fie cauza determinanta a problemelor pe care le au, este considerata totusi de majoritatea oamenilor singura vinovata. Parca nimeni nu doreste sa constientizeze faptul ca justitia funcţionează doar în situaţii de conflict şi de criză, niciodata in situatii normale in care nu exista nici o neintelegere.

Şi sunt atâtea conflicte care se rostogolesc prin viaţă, şi care lasă urme de supărare peste toate lucrurile cu care vin în contact, încât pentru mulţi oameni, justiţia nu înseamnă decât lucruri rele, ameninţare, răzbunare, şi sancţiune. Iar soluţiile date de justiţie sunt de multe ori privite, ca nişte tensiuni suplimentare ce nu satisfac niciodată pe deplin aşteptările oamenilor, şi care nu le rezolvă problemele în totalitate. Poate si din această cauză aceştia nu pot preţui justiţia, ceea ce face ca aceasta să capete un caracter negativ în conştiinţa lor.

Cu siguranţă, sunt şi oameni care sunt mulţumiţi de justiţie. Dar cine poate ţine minte binele prea mult, când acesta se potriveşte aşa de bine cu discreţia şi tăcerea? Cum poţi insa, să vorbeşti despre bine în lumea de azi, când peste tot se vorbeşte numai de scandaluri, se bârfeşte şi se aruncă zvonuri greu controlabile ce caută să ne convingă că nu numai justiţia este mai rea decât se crede, ci totul în societatea noastră este la fel.

Toate această lipsă de armonie nu s-a epuizat, şi nici nu cred că se va epuiza vreodată, lucru care, însă nu trebuie să ne împiedice să experimentăm şi un alt mod de a ne alege soluţiile în funcţie de care vrem să apreciem ceea ce se petrece în justiţie.

Şi una din modalităţi, o poate reprezenta şi analizarea din interior a contactului pe care justiţia îl are cu realitatea.

Balasa Gabriel