Gabriel Bălaşa

Viziunea mea este aceea a infiintarii unui -CENTRU DE PROIECTE SI PROGRAME PENTRU ROMANIA– centru in care sa se poata construi de catre oamenii care vor mai bine si mai spiritual pentru Romania, aceste proiecte si programe  care apoi sa fie proiectate ca  niste raze pe intreaga circumferinta a puterii politice din Romania.

 In acest centru constituit ca o asociatie de construire a viziunilor despre o Romanie nu numai de azi dar si de maine,  sa poata fi primite orice idei care doresc sa faca din Romania o tara mai buna pentru cei care traiesc in ea, si din acesti locuitori sa faca niste romani fericiti. In cadrul acestui centru sa se poata  dezbate orice idei despre viziunea asupra Romaniei, si in sfarsit cu ajutorul acestora sa se poata construi proiecte si programe,  care sa fie trimise apoi spre toate locurile de unde se pot transforma in realitate. 

De fapt acest centru ar putea fi considerat ca o banca de idei si proiecte de la care oamenii politici se pot imprumuta gratis fara nici o dobanda, pentru ca acesta va urmari doar cistigul colectiv al unei Romanii ce apartine tuturor romanilor, si ceea ce este mai important va fi tocmai faptul ca pe nimeni sa nu-l intereseze sa pastreze paternitatea vreunui proiect, pentru ca orice proiect care va iesi din acest centru va fi al Romaniei si oricine va putea daca considera ca merita, sa si-l insuseasca si sa-l aplice pentru Romania.

 Va dati seama ca dupa constituirea unui asemenea centru s-ar putea  supune dezbaterii orice proiect care in acest fel va capata nu numai vizibilitate dar si un plus de credibilitate si de acceptare destul de mare.

 Acesta este unul din visurile mele, pentru ca intotdeauna am crezut ca Romaniei i se potriveste mai bine rolul unei radacini  care desi nu se vede, si nu poate fi admirata ca o floare sau un fruct, este acel loc ascuns dar esential de unde noi ne tragem existenta.

Daca considerati ca aceasta viziune poate fi si a dumneavoastra putem incerca sa incepem constructia unui astfel de centru, unde cu siguranta ni se vor alatura destui oameni ce vor sa construiasca  Romania de aici, din interiorul inimilor noastre, singura cerinta va fi aceea de a accepta cu toti acest rol de radacina si de a renunta la cel de floare.

Balasa Gabriel

Daca imi pare rau de ceva in aceasta viata, este faptul ca nu sunt in stare sa inteleg  tot ce imi apare in fata sau in spate, in dreapta sau in stanga. Degeaba citesc si cred ca am inteles cate ceva, pentru ca foarte repede vine o vreme cand  imi dau seama pe propria mea piele ca de fapt nu prea am inteles  si nu stiu mai  nimic din tot ceea ce se intampla in jurul meu.

Imi inchipui uneori ca mintea mea este ca un om surd si prea vorbaret, care desi nu aude deloc ceea ce ii spun ceilalti, totusi continua sa vorbeasca  ”palavragind” mereu la nesfarsit cu speranta ridicola ca odata si odata  va putea sa inteleaga  chiar si ea ceea ce spune , repetand mereu si mereu cuvinte, pe care ceilalti le pot lua uneori din pacate ca sprijin pentru existenta lor.

Sincer sa fiu imi pare rau ca nu am ajuns inca la acea capacitate in care sa-mi pot opri mintea sa mai palavrageasca si  sa o fac sa asculte cu adevarat ceea ce spun ceilalti.

Numai ca uneori din aceasta palavrageala a mintii, ca intr-o magie cineva imi arata semne infinitezimale de o claritate  extraordinara pe care nu indraznesc sa le incui in mine si sa le ascund, avand eu inca  speranta ridicola, ca orice om, ca acestea ma vor ajuta, daca vreodata ma voi rataci rau de tot, sa ma intorc macar la cel pe care-l stiu acum, asa imperfect cum sunt, dar macar cu putinta de a avea un confort minim dat de obisnuinta pe care o am cu mine insumi.

Uni dintre noi sunt insa chiar ghinionisti atunci cand cad fara sa vrea si  sunt raniti de cuvintele transformate in arme de catre oameni ce se amuza desfatandu-se cu ideea unei inteligente superioare celorlalti.

Din pacate parca nimeni dintre noi nu simte nevoia sa infrumuseteze aceasta lume in care traim, nimeni nu vrea cu adevarat sa o faca sa arate mai bine, sa o armonizeze, parca toti suntem mai mult preocupati sa ne chinuim cu ingrosarea tuselor de rautati, nedreptati si atacuri pentru a putea apoi sa strigam  si sa ne plangem de uratenia acestei lumi.

Daca vreti un exemplu simplu de cuvant pe care eu nu l-am inteles, atunci va spun ca acesta este cuvantul ”Reforma”.  Daca este sa privim dincolo de acest cuvant si in jurul lui vom vedea ca aproape toti am inteles ca ”Reforma” INSEAMNA de fapt  rezolvarea problemelor noastre.

Si atunci tot am incercat sa ne rezolvam problemele din societate cu o reforma in justitie, cu una in administratie, cu o reforma in invatamant sau in sanatate, numai ca plecand de la o intelegere gresita a acestui cuvant, nu numai ca nu am reusit sa rezolvam nimic din toate acestea, dar mai mult decat atat ne-am trezit azi si mai dezorientati de toata zbaterea aceasta facuta fara nici o intelepciune.

Pentru ca tacerea si ascultarea acestui cuvant ”Reforma” nu poate decat sa ne aduca la intelegerea corecta a acestuia, dupa care, reforma inseamna chiar o transformare radicala, o transformare a lumii in care traim si a institutiilor pe care le investim cu puterea noastra, o transformare a noastra si a gandurilor noastre, o transformare cuvintelor  si a intelegerii noastre despre greutatile pe care le traim.

De ce nu am invatat sa ascultam?

Nu am invatat sa ascultam pentru ca umanitatea este inca prinsa in capcana vechimii sale  care s-a intarit doar in violenta, in ura si in minciuna ca intr-un tipar in care este demult blocata.  Pentru ca indiferent daca peste toate acestea s-a aplicat acel strat de lac subtire si lucios de civilizatie, acesta nu ne poate conduce spre o noua umanitate asa cum forta creativitatii ne indeamna sa o construim intr-o noua normalitate dupa care existenta noastra tanjeste.

De aceea cred ca a venit timpul sa le spunem oamenilor, mai ales celor care ne conduc:

– Lasati palavrageala! ….pentru ca intelepciunea nu apartine niciodata cuvintelor.

 Intelepciunea nu poate sta nici in frumusetea cuvintelor, nici in duritatea  sau in smecheria acestora, si nici in inteligenta sau increderea pe care am putea sa le recunoastem oamenilor care le spun.

Intelepciunea sta doar in intelegerea gandului din care au fost plamadite  cuvintele si in intentia acesteia  de a construi mereu ceva spiritual  pentru oamenii din aceasta lume.

 Si cum aceasta intelegere ne poate apartine noua, tuturor celor care stim cu adevarat sa ascultam toate cuvintele acestea ce se pravalesc peste noi ca o ceata sub care se ascund uneori lucrurile ce nu se vor spuse sau aratate in mod direct, sa luam aminte oameni buni si sa incepem sa ne recunoastem aceasta intelepciune care ne apartine, in zilele si in anii ce vor urma.

Balasa Gabriel  

       Multi critica statul roman, il  lovesc,  alti pur si simplu il abandoneaza, iar unii chiar vor sa-l  desfiinteze,  putini dintre noi insa, stim sa descoperim in acest stat ceea ce conteaza pentru noi.  Poate ca statul roman se afla azi la o rascruce, poate ca multi se bucura de aceasta greutate, eu cred insa, ca trebuie sa trecem prin aceasta experienta incalcita pentru a reusi sa-l facem functional, pentru ca statul se poate pune in miscare prin fiecare dintre noi.  

    Statul inseamna o anumita forma de organizare a societatii, organizare care conduce la o anumita ordine al carei obiectiv nu trebuie sa fie  doar acela de a conduce, sau de a controla  oamenii ci, trebuie sa fie   acela de a proteja interesele si drepturile sociale si individuale ale acestora,  si mai ales de a da nastere unei ”fiinte” a statului respectiv. Nici o discursivitate a limbajului potentata chiar  la maxim nu poate inlocui actiunea efectiva a statului pentru nasterea si pastrarea acestei ”fiinte”.   

        O critica permanenta fara a accepta mai intai existenta celor criticate sau fara a vedea cu adevarat pe cel sau pe cele judecate, ne lipseste de exercitiul construirii realitatii unei fiinte a statului care sa poata fi efectiv simtit de oameni.         Statul trebuie sa fie de fapt conexiunea subtila dintre necesitatile oamenilor si posibilitatile indeplinirii acestora, innobilata cu energia unei viziuni solidare cu sperantele oamenilor pentru o viata fericita, pentru ca binele nu mai este din pacate de ajuns azi . Problema e  ca aceasta conexiune este azi atat de slaba pana aproape de inexistenta, iar asta ne face poate sa simtim de cele mai multe ori existenta statului ca fiind perturbatoare, stresanta si chiar amenintatoare uneori.

                  Daca statul pare azi imbolnavit de violente ideologice,  verbale sau materiale, si inecat intr-o separare disperata a intregii societati romanesti, aceasta doar reflecta ca o oglinda ceea ce se afla in fata sa,  adica un blocaj total, ascunzand cele din spatele sau care din pacate functioneaza mai bine decat oricand.

       Statul trebuie sa  fie insa o stare in care problemele cu care oamenii se confrunta constituie de fapt motorul principal de actiune al acestuia, pentru ca lasarea acestor probleme in afara oricarei preocupari reale, concrete si efective nu poate sa duca decat la o scoatere  a statului in afara societatii.

        Pentru ca Statul nu reprezinta doar un teritoriu cu granite, ori un numar de oameni ce vorbesc aceeasi limba  sau care au o istorie comuna si nici un loc unde politicienii au voie sa se lupte oricum si cu oricine pentru putere. Statul reprezinta mai ales o identitate reala care exista datorita existentei pure si simple a acestuia in inimile noastre. Iar lucrul cel mai important pentru orice stat este implinirea pe care o da omului simplu in ceea ce priveste sentimentul de a fi ceea ce este, inclus intr-o identitate acumulata de toti inaintasii sai.              

Stiu ca multi sunt nemultumiti de statul roman, eu cred insa ca, nemultumirile acestea nu privesc doar statul ci si pe noi, pentru ca atunci cand statul roman merge prost, inseamna ca nici noi, fiecare in dreptul sau nu mergem deloc  prea  bine, iar acest lucru sta numai in putinta noastra sa schimbam.    

Si degeaba vorbesc  toti despre reforma statului roman atata timp cat acestia nu au vointa si puterea de a se reforma mai intai pe ei insasi, schimbandu-si doar cuvintele.         

Nici cu cei care critica mereu pe politicienii care conduc azi statul, nu sunt de acord pentru ca daca acestia conduc prost statul, atunci  asta inseamna ca si noi am votat prost, iar eu unul nu am auzit pe nimeni dintre romani sa ceara ceva concret politicienilor inainte ca acestia sa primeasca voturile, toti multumindu-ne doar cu promisiunile largi si vagi ale acestora. Poate ca ar fi timpul unei schimbari in modul de abordare,  de exemplu sa nu mai asteptam ca acestia sa promita, ci sa le cerem noi mai intai ceea ce dorim de la ei si de la statul roman, pentru ca puterea statului nu trebuie data doar pe baza unui act unilateral reprezentat de o promisiune de diligenta a politicienilor, ci pe baza unui contract, a unui acord de vointe, prin care politicienii platesc efectiv  pentru voturile primite prin  executarera intocmai a obligatiilor pe  care oamenii le cer indeplinite de catre acestia, si nu altfel.

        Adevarul este ca nici noi nu am ajutat foarte mult acest stat sa functioneze. Pentru ca in primul rand noi nu am stabilit un standard prea ridicat in ceea ce priveste increderea in statul in care traim dar si in ceea ce am asteptat intotdeauna de la aceasta, respectiv grija, intelegerea si actiunea acestuia pentru ca noi sa traim o viata fericita.

        Noi nu am cerut niciodata explicit ca puterea statului sa nu fie construita  prin forta ci prin intelepciune, noi suntem cei care nu am spus, si nu am repetat mereu si mereu, ca de fapt puterea statului nu este de fapt puterea conducatorilor acestuia de a face ceea ce acestia vor sau cred ca trebuie facut, ca  puterea statului trebuie sa fie puterea de a ne solidariza impreuna pentru a putea trai cu toti in acest stat asa cum simtim ca ar fi normal sa o facem.           Important este sa intelegem ca nu statul este cel care face alegerea directiei in care va merge, ci noi suntem cei care facem aceasta alegere, sau cei care ar trebui sa o faca. 

        Pentru ca statul nu este undeva sus, separat de noi, statul incepe intotdeauna de la noi insine spre societate, iar noi suntem cei care transfera catre stat zi de zi valorile noastre mai degraba nefunctionale decat functionale.   

      Statul roman este insa atat de amestecat cu asteptarile noastre incat nici el nu stie incotro merge si mereu asteapta o minune care sa-l schimbe. 

       Statul trebuie sa fie acea lume in care fiecare dintre noi se simte acasa, acel loc  in care omul poate fi fericit cu experienta vietii sociale pe care o traieste. 

              Statul nu este ceva rigid, in esenta sa statul nu este decat un flux de energie care leaga oamenii si evenimentele traite separat de acestia intr-un amestec cu o identitate proprie.  Statul este acel nivel la care te cunosti pe tine prin ceilalti si mai ales in care vrei sa te simti in siguranta si acceptat.  Acest Stat isi poate dezvolta propria fiinta numai daca noi il pretuim si credem in el, cerandu-i in acelasi timp un comportament rational, corect si avand ca scop fericirea noastra, prin organizarea societatii in care traim.   

    De fapt nu statul este cel care ne supara, ci experimentele pe care acesta le face cu vietile noastre . De aceea este necesar sa constientizam ca statul nostru trebuie sa  existe in prezent si nu doar in trecut, el trebuie sa existe in fata oamenilor si nu doar in spatele unor usi inchise.  Ajutandu-ne pe noi oamenii sa ne gasim locul in acest prezent, el trebuie sa dea la o parte tot ceea ce este fals in experientele noastre pentru a ne elibera de limitarile impuse sau autoimpuse. 

     Iar scopul statului  ar trebui sa fie acela de a permite oamenilor sa se simta cu adevarat liberi si in stare sa depaseasca orice fel de experinte prin care trec si nu doar o infuzie de placere cu flori de ingamfare pentru cei care-l conduc.

        Poate daca ne-am gandi astfel la statul roman, acesta  ar putea fi si pentru noi acel stat din care nimeni nu incearca sa evadeze, un stat in care toti gasim o usurare in a ne trai vietile noastre, si mai ales un stat in care avem incredere, pentru ca fara incredere in statul in care traiesti, acesta nu va putea niciodata sa mearga inainte.

Balasa Gabriel

Ne moare tara oameni buni, si nimeni parca nu vede cum aceasta este asezata in mormant, batoasa si slabanoaga si cum ne zambeste saraca din mormantul peste care uni vor sa arunce déjà primul pumn de tarana.

Sa stiti insa ca Romania nu a murit, tara noastra mai misca odata cu credinta romanilor care se roaga pentru ea. Puteti să radeti, dar mie, mi-e draga Romania chiar si asa cum este ea acum, cu drumuri facute praf, cu oamenii, sarmanii, care nu mai inteleg nimic din toate cuvintele ce sunt aruncate asupra lor ca niste lucruri, cu ajutorul carora se vor acoperite adevarurile putine si coltoase din aceasta tara. Pentru ca Romania, este tara mea, singura mea tara in care m-am nascut si am crescut, in care vreau sa traiesc si sa mor ingropat cu iubirea pentru aceasta.

Traim vremuri grele de criza, este adevarat, si vor veni poate altele si mai grele, dar pentru acestea nu Romania este de vina, pentru ca Romania sufera si ea odata cu noi, o doare si pe ea ca si pe noi, este folosita si ea la fel cum suntem folositi si noi, si mai ales este condusa si ea asa cum suntem condusi si noi.

Romania nu este un concept, o idée generala, abstracta despre o tara oarecare, Romania suntem noi, Romania este realitatea noastra in care traim zi de zi, Romania este energia care ne ajuta sa trecem peste toate greutatile si sa o luam mereu de la capat. De aceea eu nu-I pot intelege niciodata pe romanii care spun ca ”s-au saturat de Romania”, doar pentru ca sunt suparati de lipsurile ce le experimentaza, fara insa, sa vada ca doar Romania le poate arata cine sunt si cum vor si pot sa se exprime pe ei insisi in aceasta lume, refuzand sa recunoasca relatia directa cu Romania care le-a construit viata si personalitatea, care le-a deschis inteligenta si creativitatea.

Este adevarat ca Romania nu este o putere, asa cum sunt alte tari, conceptul de putere este insa lipsit de orice continut daca manifestarea acesteia se face doar la nivelul de cauza, rupta de orice legatura cu efectele. Exista totusi putere in Romania, si sistemul constitutional desemneaza cele 2 puteri, legislativa si executiva care reprezinta statul. Numai ca romanii, vad ca in general, Puterea ce se manifesta azi,, nu este de fapt puterea Romaniei. Iar reducerea puterii doar la un instrument pentru a conduce si a-ti pune in aplicare vointa, ca si lacomia manifestarii acestei puteri se pare ca a blocat Romania. Si cand Romania este blocata, si noi romanii suntem blocati.

Puterea adevarata a Romaniei trebuie curatata ca si lentilele murdare ale unor ochelari prin care imaginile nu se mai vad asa bine si clar. Si pe masura ce o vom curata vom vedea ca recunoastem mai bine conexiunea noastra cu Romania, vom vedea ca incepem sa comunicam mai bine uni cu alti, sa fim mai deschisi, si sa ii ascultam pe oameni chiar si atunci cand nu suntem de accord cu ei.

Pentru aceasta este necesar insa, sa trecem peste intelegerea simplista a Puterii, dupa care puterea este doar pentru a conduce, si mai ales sa intelegem ca Puterea inseamna doar a administra, a ajuta oamenii sa traiasca aceasta viata, a-I proteja si a avea grija de modul in care regulile pe care le stabileste actioneaza in vietile acestora.

Romania spune azi, prin felul cum arata, prin viata pe care noi o traim, ca ea nu are nevoie de conducatori ci de administratori, iar diferenta dintre acestia este imensa.

Astfel in timp ce un coducator se ingrijește de construirea unei structuri piramidale a puterii, crezandu-se in varful lantului trofic si ca totul se afla ”sub el”, mai jos și trebuie sa se conformeze hotararilor lui, singura lui responsabilitatea fiind cea de pastrare a puterii, un administrator are in primul rand responsabilitatea celorlalti oameni, un administrator incearca sa aiba grija ca prin masurile ce le ia, prin regulile pe care le creaza sa aduca cu adevarat binele in vietile oamenilor.

Daca un conducator rigidizeaza Puterea la nivelul unei simplificari prin taierea a tot ce I se pare in plus, un administrator reda Puterii sensul profund al acesteia prin construirea unei vieti mai bune pentru oameni si prin integrarea lor intr-o societate mai buna cu toata lumea.

 Daca un conducator priveste orice schimbare prin prisma puterii pe care o are de a controla totul, un administrator experimenteaza el insusi viata oamenilor si ceea ce li se intampla acestora cautand sa se asigure ca oamenii au cu ce se hrani, au unde locui si unde munci, dar mai ales au incotro sa priveasca, iar toate acestea aduc liniste, pace, si intelegere in societate.

Daca vrem ca puterea Romaniei sa se manifeste cu adevarat spre binele nostru, al romanilor, atunci  trebuie sa intelegem ca Puterea nu trebuie sa comande, ea trebuie sa se ingrijeasca de efectele pe care le produce in vietile noastre, ca Puterea trebuie vindecata de placerea de a conduce si invatata sa-si asume responsabilitatea pentru o aranjare logica a vietilor noastre.

Puterea in esenta sa trebuie sa protejeze oamenii si societatea, ea trebuie sa se ingrijeasca de felul in care regulile create permit oamenilor sa reactioneze in modul pe care ei il simt just si correct, si nu de simpla  nerespectarea a acestora.

 Romania are nevoie de reguli, are nevoie de legi, dar mai ales are nevoie de o logica a cauzalitatii acestora, pentru ca atunci cand le respecti te astepti ca acest lucru sa aduca ceva bun in viata ta, sa-ti aduca un nivel bun de trai, siguranta si de ce nu putina fericire. Atunci cand insa,  puterea ignora aceasta cauzalitate, si cauta sa schimbe societatea doar cu ajutorul a cator mai multe reguli si legi fara nici un discernamant, aceasta se inscrie intr-o logica simplificata a unei reactii, fiind lipsita de orice reflectie profunda asupra problemelor oamenilor si a cauzelor acestora, a relatiilor si raporturilor care au condus la aceste probleme, si in definitiv lipsita de orice solutie reala.

De aceea va rog, nu ingropati inca Romania pentru ca Romania traieste  in sufletele oamenilor care o iubesc neconditionat, si de acolo ea ne spune ca Puterea a pierdut de mult simtul directiei, ca Puterea nu este pur si simplu PUTERE ci este si nevoia de a topi limitele dintre oameni, de a-I conecta uni cu alti si de a crea o comunitate.

Si mai ales sa luam aminte dragilor, la faptul ca uneori, o criza economica, nu este doar o criza economica.

Balasa Gabriel

                     Suntem in criza,  numai uni dintre noi sau poate toata lumea, in esenta insa conteaza faptul ca inca mai suntem, noi inca existam aici in aceasta lume, si singuri sau impreuna vorbim, tipam si ne temem de aceasta criza, pentru ca inlauntrul nostru simtim primejdia cea mare, adevarul despre amagirea pe care ne-am asezat vietile noastre pana acum, inselandu-ne cu trairea unei increderi in tot ceea ce avem sau putem avea din aceasta lume.       

  Degeaba ametim lasandu-ne invartiti de teama acestei crize, pina la urma criza nu este doar un fapt exterior noua, si daca am incerca sa fim atenti mai mult la noi decat la aceasta criza, am vedea ca ea simbolizeaza cu siguranta o anume stare interioara, o stare ajunsa la limita ei naturala, si care este gata pregatita pentru o shimbare cu adevarat mare.        

   Avem doua posibilitati, sa cautam cauzele acestei crize, in obiectivul reprofilat al unei povesti despre noi, pe care fiecare si-o spune lui insusi si celorlalti, mereu imbunatatita si infrumusetata si sa ne multumim, cu o economie de criza, o politica de criza, o justitie de criza, o viata de criza, sau cealalta posibilitate, sa mergem inainte unde criza inca nu a ajuns.       

   Apropo de o justitie de criza, mai ales in aceste zile cand se vorbeste atat de mult, trebuie sa realizam ca legile nu pot reactiona, ele au rigiditatea necesara oricarei ordini alcatuite intotdeauna din elemente bine fixate. Viata oamenilior inseamna insa o reactie continua, de la gandurile ce ne fura linistea si ne arunca in desertul ars al grijilor, la cuvintele cu care incercam disperati, nu numai sa vorbim, ci si sa auzim, sa vedem si mai ales sa traim.       

   Legile pot fi bune sau rele, oricum ar fi insa ele nu pot proteja viata care se schimba in fiecare moment pe care-l traim, ci doar pot crea niste trasee pe care fiecare se poate gandi sa le foloseasca pentru a ajunge la ceea ce el considera ca este dreptatea lui.          Justitia insa, a introdus elementul uman pentru a compensa aceasta lipsa de reactie a legilor. O justitie in care judecatorul are intotdeauna de facut alegeri dificile, pentru ca el este cel care determina reactia unei legi la o viata mereu in schimbare. Legile sunt oxigenate de justitie, ele raman stranse in coridorul stramt al unei rutine, pe care judecatorul incearca cu puterea pe care o are sa le atraga spre luminarea unei cunoasteri adevarate a faptelor si pentru a elibera o hotarare, prin care sa arate lucrurile corecte, asa cum ar trebui sa fie. Poate ca astazi este criza, in justitie insa a existat intotdeauna o criza a legilor, si semnul acesteia este lipsa de incredere.  

         Orice criza ne aduce aminte de jertfe, tu sau eu, nu mai suntem aceiasi ca cei care am fost ieri, in fiecare clipa din noi se desprinde ceva si in acelasi timp in noi se naste altceva. Poate ca asa s-a nascut si omul, ca o criza a vietii.      

     Neputinta care nu ne mai ingaduie sa ne dezvoltam energiile, poate fi o criza,  insa dupa mine, aceasta criza nu este decat un consum prostesc al unei intelegeri ce ne scufunda calatoria vietii in de ce-uri pe care nu le vom gasi niciodata. De fapt criza trebuie sa insemne ceva mult mai important pentru noi, ea este semnul ca suntem pregatiti pentru a termina o etapa, pentru a ne desparti de trecutul care nu ne mai lasa sa traim in el, si mai ales este indemnul cel mai vizibil pentru a merge inainte.      

     Nu va mai ganditi la criza, pentru ca aceasta nu este decat o furtuna de frica in care sunt prinse gandurile si actiunile noastre lipsite de posibilitatea oricarei miscari, intr-o imobilitate ce nu se mai desparte de zilele si noptile noastre, ducandu-le departe, fara mila, de sufletul nostru.       

  Nu mai vorbiti atata despre criza, sunt atatea cuvinte amestecate cu idei savante ca parca a-ti incerca sa faceti din ea o religie. Ceea ce s-a intamplat, s-a intamplat, putem sa traim cu ceea ce ne ofera prezentul sau sa ramanem sclavii unor amintiri pe care ni le repetam obsedant, spunandu-ne, ce bine era pana la criza.         Tocmai de aceea nu cred ca o criza are nevoie de explicatii, eu vad doar ca o usa ne inchide drumul spre ce a fost, spre ce am avut, este criza, de fapt un mod brutal de a ne forta sa mergem inainte, atunci cand ne incapatanam sa ramanem pe loc sau mai grav, sa ne intoarcem intr-un loc care nu mai exista.      

Lumea noastra de azi nu este se pare atat de mare pe cat am crede.

Lumea noastra adevarata se limiteaza la ceea ce facem noi, la gandurile noastre, la certurile pe care le avem cu ceilalti, la bucuriile pe care  le traim ca si cand am fi furat un mar de aur pe care-l strangem la piept ascunzandu-l pentru a-l tine numai pentru noi, si poate la cei cativa oameni de care ne simtim legati in vietile noastre.

Si totusi atat de multi dintre noi vorbesc de lumea aceasta in care traim incercand sa se refere la ”toata lumea”, incit pe multi dintre noi ne ia valul si incercam in iluzia noastra sa ne mutam vietile in aceasta lume ”mare”, uitand de fapt ca noi suntem inca prizonieri in lumea noastra ”mica” unde de fapt ne traim bucuriile si tristetile,  zilele mai bune sau mai grele, disperarile sau sperantele.

 Dar poate  ca lumea  este ca si apa, care exista pe pamant si care este una si aceeasi din toate apele mai mari sau mai mici, sau ca oglinda a unui cer interior.

De fapt lumea este doar un spatiu mai mic sau mai mare care ne stimuleaza trairea inconstienta, unde importanta este dorinta, pe care ne mintim singuri ca o controlam.

 Si nu de multe ori ne apare ca o alternativa  care este lasata in aparenta cu totul la aprecierea omului, ce-si poate spune parerile, si ideile, sau poate chiar visa si lupta pentru acesta .

 Este lumea in care ne imaginam vietile noastre privind cu ochii inchisi la noi insine, si in care simtim atat de multe lucruri si sentimente si ganduri incat nu mai putem intelege adevaratul scop al acestora.

Imaginati-va, sau mai bine deschide-ti bine ochii si vedeti ca lumea in care traim, este cea in care se arunca la cosul  vietilor noastre si se marcheaza cu promisiuni si iluzii, pentru ca tot acest ”antrenament” sa ne ofere satisfactia ca existam.

Si de multe ori lumea  aceasta ”mare” devine un fel de ideal sub a carui simulare lumile noastre ”mici” se frang. O forma sub care tipam dupa intelegerea celorlalti, dar in dedesubtul careia este vorba despre mine, separat  de tine, de el, de noi si de voi toti, stransi intr-o profunzime neclara si  mereu tacuta a unei libertati personale virusate de exercitiile din ce in ce mai proaste pe care societatea ni le pune la dispozitie.

Este o lumea in care mergem, gandim, actionam, iubim, uram, si traim automat pentru ca vrem un zbor care  sa fie numai zborul nostru, doar ca noi, ca persoane ramanem mereu sub umbra acestui zbor, unde  nu gasim decat limitarile noastre de zi cu zi.

Nu conteaza cat de frumos zambim sau cat de importanti ne credem in aceasta lume ”mare”, atata vreme cat noi suntem tradatorii cei mai mari ai idealurilor noastre, pentru ca am ajuns sa ne falsificam lumea noastra ”mica” pentru a putea sa semene cu lume  cea ”mare”.

Degeaba vrem sa ajutam lumea cand noi nu ne putem ajuta pe noi, problema este insa ca fara sa vedem sau sa simtim aceasta lume, ne trezim singuri si mai confuzi.

Lumea aceasta ”mare” care ne vorbeste despre dezvoltare, despre sanse, despre trenduri, este de fapt o lume a trecutului care doreste sa cladeasca si viitorul, numai ca pentru acesta  este important sa ne ascultam ”simtul” venit de undeva din lumea noastra ”mica”.

Poate ca ar trebui sa ne gandim la faptul ca viata noastra  depinde mult mai putin decat s-ar crede de aceasta lume ”mare”, si ca esential este cum anume stau lucrurile in interiorul lumilor noastre ”mici”.

Degeaba lumea aceasta ”mare”  are drepturi pe care ni le ofera, are justificari care ne linistesc, are limite care ne usureaza de povara libertatii, pentru ca ceea ce conteaza este in noi, acolo de unde vin reactiile noastre, atitudinile noastre si mai ales credintele fara de care nici o ordine nu poate exista in noi sau in afara noastra.

Ganditi-va ca intr-o lume ”mare”  oricui ii este usor sa devina un tragator si sa nimereasca cerul, mai greu este sa punem  sufletul nostru in libertate pentru ca acesta sa rezoneze cu lumea ”mica” a fiecaruia.

Si mai greu insa, mi se pare sa ne asumam aceasta lume, pentru ca astfel vom vedea ca totul devine responsabilitatea si viata noastra adevarata.

Privim aceasta lume si vedem ca nu prea mai functioneaza, iar asta ne sperie si vrem  sa intelegem separarea dintre lumea cea ”mare” si lumea cea ”mica”, fara insa, sa stim sa tragem linia acolo unde trebuie  intre acestea.

 De fapt lumea aceasta ”mare” nu ne intelege  niciodata , ea doar ne forteaza sa traim mai putin din noi insine, si sa ne uitam mai mult la ceilalti, dupa care ne daruieste o libertate pe care nu o putem folosi acolo unde vrem sa fim liberi  Poate ca daca am  fi constienti ca  lumea aceasta este o  sabie si noi suntem intotdeauna varful acesteia, am putea imbratisa tot spatiul ei micsorandu-l in acel punct esential care este singurul ce poate gauri universul in care existam.

 Si mai ales am putea sa vedem ca atunci cand lumea incearca sa monitorizeze si sa restranga limitele noastre, nu este de fapt vorba decat despre un tipar vechi ce incearca sa reziste fluxului de energie care se manifesta deja la un alt nivel.

Poate ca lumea aceasta ne poate obliga la multe lucruri, uneori cred ca ea ne obliga chiar sa traim, si totusi noua oamenilor ne ramane  cel mai important lucru, sa descoperim cine suntem, pentru ca numai de aici poate incepe sensul pentru viata pe care o ducem si mai ales pentru lumea in care traim.

Pentru ca toate strategiile pentru evitarea esecului nu ne pot da in aceasta lume un loc de siguranta ci, doar ne-o transforma de fapt intr-o singura lume mai ”mica”, unde ne va fi din ce in ce mai greu sa ne regasim fiinta din centrul nostru !

Balasa Gabriel  

   Curajul nostru merge agatandu-se de frica ce ne blocheaza de multe ori drumul, si sfarseste prin a fi impins de catre aceasta sub rotile timpului. De fapt  curajul nostru nu este normal, pentru ca noi nu avem curaj decat atunci cind ne aflam pe marginea ”prapastiei”, numai de acolo pare ca poate sa inceapa lupta noastra, cand nu mai avem nimic cu adevarat de pierdut.

Caci iata, desi suntem, se pare, intr-o situatie de criza care se presupune ca este dureroasa atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere social, si despre care toti vorbim in fiecare zi, totusi nimeni nu se grabeste sa actioneze pentru a indeparta aceasta ”durere”.

De fapt cred ca noi romanii suntem ”geniali” pentru ca  am gasit  singura modalitatea perfecta de a evita orice schimbare adevarata, ADAPTAREA. Ne adaptam in cativa pasi simpli la orice, oricat si oricum transformandu-ne vietile intr-un fenomen de relativizare cristalizat in acceptarea oricarei situatii.

Chiar daca multi dintre noi intelegem toate aceste lucruri, ramanem totusi in acelasi stadiu dintr-un motiv foarte simplu dar esential, nu suntem destui care sa simtim aceste lucruri, sa le simtim pana la durere, pina la insuportabilitate. Pentru multi dintre noi, pielea noastra  ne fereste de acest lucru, si de aceea orice schimbare reala pare ca este inca departe de noi.

Cautam fericirea si tarziu ne dam seama ca nu o putem muta in casele pe care le-am construit, nu o putem plimba cu masinile pe care le-am cumparat si nu o putem cuceri prin patimile  noastre traite. Iar acum se pare ca ni se inchide si calea larga si usoara a sperantei pe care fiecare dintre noi puteam merge atunci cand existenta noastra devenea mai grea, pentru ca multora dintre noi sa nu ne ramana decat poteca mica si alunecoasa a suferintei si depresiei.

Parca nici nu mai reusim  asa de bine sa ignoram Universul acesta in care traim, pentru a ne conduce doar dupa vointa , sau legile noastre obosite care ne arata stagnarea si nivelul inferior al energiei la care am ajuns.

Priviti la timpul nostru care nu este decat un ochi primitiv prin care sufletul incearca sa ne traga dupa el, si la spatiul care inca, mai suna in inima noastra plina doar de pasii vechi ai lui Dumnezeu !  

Daca ziua de maine este ziua de azi, si ziua de azi este ziua de ieri, atunci acesta este mersul unei lumi intregi  in care spiritul sta pe loc.

 Si cu toate astea, eu cred  ca slabiciunile noastre ne pot fi pana la urma de ajutor, pentru ca niciodata curajul nu a fost tovarasul celor puternici, si chiar atat de adaptati pe cat suntem noi romanii, parca din ce in ce mai multi dintre noi simt ca in curand va veni si timpul  curajului nostru, si din ce in ce mai multi isi rotesc sfera constiintei intr-un echilibru de cerc aproape perfect peste clipele ce le traim.

 Poate ca intr-adevar, noi romanii avem multe defecte, dar trebuie sa intelegem ca nici un defect nu ne poate impiedica sa avem si o virtute, pentru ca numai asa o sa cunoastem cit valoram cu adevarat fara ele.

        Din cand in cand mai citesc si eu cate ceva, si cu fiecare pagina imi maresc bagajul de vorbe pe care le strang la nivelul unei cunoasteri superficiale.

        Poate ca este corect sa spun ca eu cunosc vorbele pe care le spun uni sau alti dar nu inteleg mereu perspectivele pe care aceste vorbe si cunoasteri de vorbe le pot deschide, pentru ca intotdeauna cuvintele sau vorbele nu sunt decat niste puncte prin care fiecare incearca sa duca dreapta intelegere a lumii in care traim.

        Numai ca in zilele noastre prea putini mai sunt cei care incearca sa duca aceasta dreapta intelegere, si mai toti oamenii se multumesc sa-si cladeasca fiecare, asa cum se pricepe, o lume a lui din vorbe fara nici o valoare. Si din atatea lumi fara valoare, inghesuite in singura lume in care totusi traim fara insa a o intelege, noi nu ne alegem decat cu  o ameteala jalnica, pe care o numim stres, sau confuzie.

         Daca am fi construit  lumile noastre in directia cea buna in care lumea principala a fost construita,  ne puteam lipsi atunci de discontinuitatea vietilor noastre, avand macar nadejdea de apropierea primitoare a adevarului.

      Vorbele noastre insa au devenit importante, mult prea importante, atit de importante, incat acum ele tin loc si de cunoastere, si de intelegere, si de iubire, si de stiinta, si de ganduri, si de toate…

        Noi, oamenii de pe acest pamant am ajuns sa locuim  intr-o imparatie a vorbelor si suntem sclavii nebuni ai acestora, sclavi care se cred de fapt stapani, saracii nebuni.

       Daca voi credeti ca azi vorbele sunt doar simple vorbe si gandurile doar simple ganduri, va inselati, pentru ca vorbele si gandurile noastre sunt lucruri mult mai solide decat orice materiale, lucruri cu care ne aglomeram vietile si de care ne lovim, care ne sufoca si ne fac sa ne simtim atat de prost uneori.

     Eu cred ca este mult mai usor sa darami o casa, decat o vorba sau un gand. Vorbele si gandurile noastre sunt materiale solide din care ne construim fara sa stim, vietile noastre.  Lucruri puternice care ne obstructioneaza orice vedere si intelegere a lumii in care traim, constructii pe care daca le-am vedea cu ochii nostri am fi ingroziti de uratenia lor, si de lipsa oricarei armonii.

      De fapt esenta materialismului sta acum in forma gandurilor si cuvintelor noastre pe care le aruncam peste lume, si de aceea va doresc sa tineti cat mai mult in inimile voastre valurile de ganduri si cuvinte pentru a lumina puterea vietii in aceasta lume, si numai cu multa atentie sa le dati drumul catre ceilalti oameni, pentru ca tot noi  vom fi primii incurcati de acestea.

    Si totusi.. cuvant adevarat este, Isus s-a nascut, Hristos fericit !

Balasa Gabriel