Gabriel Bălaşa

           Statul nostru de azi nu mai este de mult un actor profesionist respectat, care-si joaca rolul sau corect cu profesionalism, ci pare mai degraba ca s-a transformat intr-un cabotin care nu poate sa ne faca decat sa radem sau sa plangem, multumindu-se doar sa ne spuna prin vorbe goale ca este un stat bun chiar fara sa fie.      

   Statul care isi interpreteaza rolul in batjocura nu poate insa astepta de la oameni mai mult decat indiferenta, pentru ca o armonizare a comportamentelor umane dintr-o societate depinde in mod esential de reciprocitatea celor doua roluri principale, ale statului si ale societatii.    

              Atunci insa cand un stat nu ia in considerare reactiile societatii la masurile sale, se demoleaza orice relatie de reciprocitate.   

      Statul  nu trebuie sa fie  o camasa de forta pentru nici o societate, ci mai degraba un cadru in care sunt fixate prin legi, institutii create pentru ca prin functionarea acestora sa se inleseneasca socializarea oamenilor si sa faca astfel societatea sa evolueze.   Importanta acestei socializari consta in coordonarea statului si a societatii pentru ca indivizii sa poata obtine daca nu fericirea macar satisfactia.          

        Pentru ca orice stat are sens doar daca se afla intr-o relatie permanenta cu societatea, altfel, fara acest statut social orice stat isi pierde nu numai identitatea dar chiar si dreptul de a exista, caci pentru a fi stat trebuie sa ai o societate in care sa-ti exerciti autoritatea iar rolul nu poate fi niciodata unul individual ci doar unul social.   

        Statul nu poate fi redus nici la o simpla supravietuire institutionala, el trebuie sa fie un domeniu al deschiderii unor noi posibilitati sociale.    

             Statul nu poate fi legitimat doar prin institutiile sale, cu atat mai mult nu poate fi legitimat prin persoanele care conduc  aceste institutii , ci prin relatiile pe care le construieste intre oameni si intre acestia si institutiile sale.        

   Avand in vedere ca ordinea sociala se afla mereu in schimbare, trebuie sa tinem cont ca in lipsa unor roluri institutionale asumate si guvernate de sisteme de reguli clare si precise care sa structureze comportamentele umane in functie de asteptarile societatii, se lasa un loc considerabil improvizatiei personale. Scenariul unui stat rupt de caracterul sau social, influentat de caractere personale si individuale este cel mai prost scenariu, pentru ca acesta nu poate duce decat la disparitia societatii si implicit a statului.      

    Statul trebuie sa fie un constructor social al unor regularitati la nivelul actiunilor umane si nu un demolator de relatii sociale.     

          Ma intreb cum as reactiona eu daca as fi la conducerea statului si habar nu as avea ce sa fac sau cum sa fac sa rezolv problemele tarii.        

            Probabil ca din teama de a nu pierde puterea, sau de a  nu parea ridicol ca nu am nici cea mai vaga idée despre o solutie eficienta utila si corecta as cauta sa ascund acest lucru si as fac ceva, orice imi trece prin minte chiar daca habar nu am ce fac, sau ce efecte dezastruoase as putea sa produc.      

   Mai rau este ca intrat intr-un asemenea mecanism de deformare a realitatii pentru a-mi ascunde incompetenta, probabil ca m-as incapatina sa sustin orice prostie numai pentru a nu se afla ca de fapt habar nu am de ce trebuia facut, parasind orice interes pentru rezultatele masurilor dispuse, in favoarea eforturilor de a mi apara opiniile, pozitia si considerentele propriilor actiuni. Problema mare insa nu ar fi ca nu stiu ce sa fac, ci ca nu pot accepta ca nu stiu, si mai ale ca simpla recunoasterea a acestui lucru  ar putea deschide o  posibilitate reala de rezolvare a situatiei.   

        Poate ca lucrurile nu sunt in mare asa cum ar trebui sa fie si tocmai de aceea cautand valorile evitam sa ne raspundem la intrebarile simple , ce trebuie sa ne dorim si cum trebuie sa ne comportam.    

     Daca libertatea pentru multi dintre noi a devenit doar un simplu produs de fast food, incepem sa vedem ca aceasta consumata in exces ne  umfla pe toti  de o speranta obeza  ca poate exista si pentru noi totusi o democratie la pret redus.

Balasa Gabriel

          Cu totii am auzit de efectul placebo,este tratamentul prin care pacientilor li se spune ca li se administreaza un medicament sau chiar ca li se face o operatie, fara ca in realitate sa li se dea ceva care sa aiba o proprietate vindecatoare sau sa li se faca vreo operatie. Si totusi pacientii cred ca ceva se face, cred ca tratamentul ii va ajuta sa se insanatoseasca, iar in prezenta acestei credinte corpul lor reactioneaza ca si cand ar fi luat medicamentul sau ca si cand operatia ar fi fost reala, iar vindecarea acestora apare ca un miracol.

        Esenta acestui efect placebo consta de fapt in credinta pe care o construiesc sau o regasesc pacientii, si la care corpul acestora reactioneaza, vindecandu-se pur si simplu singur.

        Aceasta  Credinta, este un subiect asupra caruia discutiile noastre nu merg deseori in profunzime, pastrandu-ne doar la marginile unor aparente, fara insa sa acceptam sa discutam deschis despre rolul pe care il joaca credinta in viata noastra dincolo de orice discutie sau opinie.

       Motivul pentru care nu ne intrebam prea des ce este credinta, este datorat faptului ca aceasta reprezinta o convingere proprie si subiectiva, este experienta noastra pe care o traim singuri si pe care ne este  greu sa o impartasim cu ceilalti.          

        Cea mai buna explicatie a credintei am gasit-o intr-o carte, unde  cineva definea credinta ca fiind acceptarea care vine din ceea ce credem in mintea noastra ca este adevarat, unit cu ceea ce simtim in inima noastra ca este adevarat.

         Toti avem credinte, experientele noastre sunt insa diferite, important este insa sa constientizam faptul ca orice credinta reprezinta o putere personala cu ajutorul careia putem alege orice schimbare vrem sa facem.

          Daca  ne intoarcem la placebo, vedem ca acesta este un cuvant latin care este folosit in Psalmul 114 cu 9 Placebo Domino in regione vivorum  si care se traduce Bine voi placea Domnului, in pamantul celor vii, deci placebo inseamna  voi placea, iar indemnul meu este haideti sa incercam in fiecare zi de Duminica la ora 12 un  Placebo pentru Romania !

        Nu va grabiti sa spuneti ca este o naivitate, pentru ca cercetarile stintifice au aratat ca totul este posibil. Astfel in timpul razboiului dintre Israel si Liban, care a inceput in 1982, cercetatorii au pregatit un grup de oameni care prin meditatie sa simta pacea in corpurile lor, gandindu-se ca ea exista deja si nu rugandu-se pentru ea ca sa apara. In timpul acestui experiment activitatile teroriste au incetat, rata crimelor a scazut chiar si incidenta accidentelor rutiere s-a redus, iar cercetatorii au ajuns sa identifice de cati oameni care impartasesc aceasta stare de pace era nevoie, inainte ca aceasta sa schimbe realitatea, acest numar la care au ajuns este  radacina patrata a unui singur procent din populatie, de exemplu cam 100 de oameni la 1 milion de locuitori. Studiul a devenit cunoscut sub numele International Peace Project din Orientul Mijlociu, iar rezultatele au fost publicate in The Journal of Conflict Resolution in 1988.

          Astazi insa, cand aproape toata Romania aplica efectul nocebo adica aproape toti credem ca suntem intr-o situatie care ne ameninta vietile, ca nimic nu mai merge asa cum trebuie pe plan economic, social si politic, putem schimba acest lucru printr-o credinta in credinta insasi care sa aiba puterea de a schimba in bine toate aceste lucruri din Romania, care sa vindece toate rautatile si relele pe care le-am acumulat de-a lungul secolelor si care ne ranesc vietile noastre de zi cu zi.

         Daca ne traim viata pe baza a ceea ce credem,  si din pacate credem mereu ceea ce ne spun altii, atunci este clar ca niste credinte gresite fac ca vietile noastre sa arate asa cum arata astazi  Romania. Putem vedea astazi cum credintele generale de tristete, frica, ura si separare ne distrug pe fiecare dintre noi si distrug chiar Romania.

           Placebo pentru Romania inseamna in primul rand sa credem ca  schimbandu-ne credintele noi schimbam insasi lumea in care traim.      

         Fiti siguri ca in prezenta credintei limitele economice, sociale si politice pe care le cunoastem astazi pot ajunge sa apartina trecutului iar realitatea poate fi creata in mod constient de fiecare dintre noi, vindecand ranile noastre cele mai adanci, dand viata celor mai mari bucurii si facand sa functioneze o Romanie pentru fericirea noastra a tuturora.

        In univers totul este conectat, ultimele cercetari stintifice confirma ca exista un camp energetic care tine totul laolalta, iar credintele isi produc efectele dincolo de corpurile noastre.

         Placebo pentru Romania incepe din inimile noastre care produc cea mai puternica energie electrica si magnetica din corp, iar atunci cand in inima, coboara un gand pe care il simtim si-l transformam astfel in sentimente si credinte ce creaza unde electrice si magnetice pe care le transmitem dincolo de corpurile noastre, veti vedea ca pe masura ce ne schimbam credintele shimbam si energia care in final shimba insasi Romania in care traim.

          Daca credinta este atat de puternica, haideti sa ne folosim puterea noastra prin credinta ca  Romania functioneaza bine, ca economia merge iar oamenii traiesc linistiti departe de grija zilei de maine, ca politica a lasat in urma nevointele sale si  este orientata spre fericirea oamenilor pe care-i slujeste, ca in comunitatile in care fiecare traim, iubirea ne vindeca suferintele si bolile oricat de grele ar fi acestea.

Balasa Gabriel

     Incerc sa privesc cu detasare situatia prin care trece azi Romania, strecurandu-ma  coplesit printre nedumeriri, nelinisti si spaimele aruncate de peste tot asupra noastra.

       Romania pare sa aiba o mare problema si nimeni nu stie ce trebuie facut, ca si cum toti au uitat  ca intotodeauna exista cel putin o solutie la orice fel de problema creata de oameni.

         Iar solutia cea mai simpla se afla acolo la inceputul problemei si nu la sfarsitul acesteia. Poate ca ar trebui sa ne detensionam un pic si sa ne gandim cum functioneaza azi libertatea pe care am cucerit-o in 1989.

         Am strigat atunci libertate, am dorit-o si am avut-o, numai ca libertatea intr-un labirint nu valoreaza prea mult. Iar noi am fost dusi intr-un labirint al problemelor pe care ar trebui sa le rezolvam, fara sa ni se spuna ca exista o cale mult mai simpla de a fi cu adevarat liberi.

         De undeva din afara oricarui labirint imi dau seama ca e mult mai simplu sa spui ca esti liber decat sa fi, pentru ca libertatea fara un scop inseamna de fapt anularea oricarei stari de libertate. 

      Am avut noi romanii un scop in 1989, in afara de a scapa de Ceausescu si de comunism? Se pare ca nu. Am devenit liberi, dar si liberi de orice scop, de orice tinta care sa ne permita trasarea unui ideal in care sa credem si care sa ne dea energia necesara pentru a fi cu adevarat liberi.  

    Probabil ca acum a sosit timpul sa ne luam libertatea de a ne gandi la acest scop, sa alegem o directie in care vrem sa mergem si sa ne dezvaluim pentru noi insusi secretul unei libertati care functioneaza cu adevarat.       

        Libertatea functioneaza intr-adevar numai daca avem un scop si daca alegem constienti directia in care vrem sa mergem, altfel vom fi mereu luati de mana si dusi in cate un labirint de unde nu vom mai reusi sa iesim niciodata.  BALASA GABRIEL

Daca alegem sa privim altfel lucrurile putem vedea ca situatia in care ne gasim azi are legatura cu noi si cu felul in care gandim si ne raportam la noi insine, la ceilalti si la societatea in care traim.

Pentru a trai avem nevoie de energie, iar eu cred ca cea mai importanta energie ne vine din posibilitatea pe care o avem de a ne schimba oricand, in orice moment, indiferent de context, aceasta posibilitate exista mereu la indemana fiecaruia dintre noi.

Din pacate reprimarea oricarui sentiment de schimbare ce incearca sa apara in sufletul nostru ne priveaza de energie, si incepem sa suferim. Atunci nu ne ramane decat supravietuirea, agatata de judecata, jignire si descurajare , ca singura posibilitate de unde ne putem simti inca in viata desi sufletul nostru este aproape mort.

Fiecare om nascut pe aceasta lume este capabil sa se schimbe, dar deseori odata cu trecerea timpului omul isi pierde aceasta abilitate.

Vestea buna este ca aceasta poate fi recastigata, pentru ca fiecare om este capabil de iubire, iar iubirea este o sursa curata de energie care ne poate ajuta sa traim mai mult cu sufletul inviat de schimbarea pe care o putem face.

Daca intelegeti toate acestea, atunci mergeti inainte spre lumina, spre iubire, si nu va mai osteniti sa gasiti tapi ispasitori pentru ca adunati si mai multa amaraciune care nu face altceva decat sa va impiedice sa va dezvoltati, si sa va indreptati cat mai repede catre iubire.

Sa traiti !

Dar sa traiti cu sufletul inviat de iubire !  Balasa Gabriel

         Pacea este o lectie greu de invatat atunci cand acceptam orice lupta pentru a ne apara gandurile si opiniile. Pentru ca nu poti sa ramai niciodata netulburat si senin atunci cand crezi ca celalalt a gresit si te arunci intr-o lupta in care iti tipi cuvintele si argumentele, transformand logica intr-un bat, cu care lovesti neiertator greselile pe care le descoperi fericit in rationamentele adversarului.   

      Pe urma incepi sa vorbesti din ce in ce mai tare, urechea iti este agresata de tipetele celuilalt, si te trezesti ca nu mai vrei nimic altceva decat sa-l dobori, sa-l infrangi.
        Totul devine o nebunie si fara sa-ti dai seama ca suferi ai vrea sa-l faci si pe celalalt sa sufere mai mult decat tine. Vorbim prea tare unul cu celalalt, pentru ca asa cum spunea cineva, inimile noastre sunt atat de departe una de alta ca nu mai pot comunica intre ele.     

   In disperarea confruntarii insa cine sta sa se mai gandeasca la inima celuilalt si chiar la inima sa, totul se indreapta spre mintea care pare singura arma necrutatoare cu care poti sa obti victoria.
         Numai ca mintea nu este totul daca vrem sa scapam de un loc in care rautatea maniei  ne face sa ne simtim hartuiti  si agasati, sau maniosi pentru lipsa de consideratie ce decurge din comparatiile pe care le facem.
          Daca vrei sa cunosti lucrurile trebuie sa te apropii cat mai mult de ele, daca vrei doar sa-ti placa  acele lucruri atunci este bine sa le privesti de cat mai departe, spunea Caragiale. 

        Si cred ca avea dreptate.
         Ceea ce nu inteleg eu, este daca aceste sfaturi se potrivesc si pentru oameni, pentru ca atunci ar insemna ca orice fel de cunoastere a unui om iti va aduce cu siguranta o neplacere.    

      Numai ca noi oamenii avem un neastampar care ne face mereu sa ne apropiem de ceilalti oameni pentru a-i cunoaste mai bine chiar si atunci cand acestia ne plac privindu-i de departe,
         Si facem asta nu din rautate ci, mai mult pentru ca vrem sa spulberam indoiala pe care o avem cu privire la iluziile noastre in care traim.       

    Pentru ca fiecare dintre noi cauta adevarul in felul sau personal. Chiar daca majoritatea dintre noi nu stim ce este adevarul ne aratam gata sa renuntam la toate inluziile noastre cu care traim zi de zi pentru o clipa din acest miraculos adevar.
          Si daca iluziile noastre ar fi ca niste picaturi de ochi ce ne ajuta nu doar sa vedem mai frumos si mai colorat aceasta lume ci, chiar sa ne aparam realitatea pe care am construit-o in vietile noastre, atunci poate ca  adevarul,  ar fi chiar deschiderea  ochilor nostri spirituali  cu care am putea vedea acea parte din lumea ascunsa inca in lumina nevazuta.

          Pentru ca Adevarul care nu este trait ci doar folosit in cuvinte, nu face decat sa salveze minciunile care se spun despre el.
 
Balasa Gabriel

Ma intreb de ce nu ne nastem cu totii maturi, intelepti si plini de iubire?

 De ce oare trebuie sa trecem prin atit de multe incercari si intamplari care lasa asupra noastra atitea semne?

Poate ca viata noastra este o devenire, aceasta insa nu ne reprezinta pe noi ca fiinte, ci noi suntem chemati sa o reprezentam pe aceasta, si din pacate de multe ori suntem candidati mai slabi decat alte multe fiinte care nu se pot lauda cu atitea calitati ca noi, oamenii.

 Iar devenirea  incepe acolo unde se sfarseste multumirea noastra cu datul acestei vieti si incepe constientizarea unei vieti spirituale ce acopera minuscula viata materiala ce este lasata la vedere, dar care poate inseamna pentru multi dintre noi aproape totul.

 Cati dintre noi au insa puterea sa inteleaga viata aceasta pe care noi o traim azi ca pe o abatere de la ceva anume, cati dintre noi rezista in fata unei superioritati pe care oamenii si-au creat-o din lucrurile moarte ascunse intre cuvintele si gandurile acestei vesnice contradictii-personalitatea umana, pe care ne straduim sa o construim fiecare cat mai mare, pentru a o folosi impotriva celorlalti.

Nimeni nu pare sa inteleaga lucrurile confuze si semnele de intrebare, iar asta nu mai pare sa deranjeze pe nimeni asa de mult, atata vreme cat cineva se ocupa de lucrurile cu caracter obligatoriu care pot da un oarecare sentiment de siguranta pentru a nu ni se mai parea totul chiar asa o mare belea.

Mi-e teama ca toti ne grabim atat de tare incat nu mai vedem posibilitatea pe care o avem de a alege sa definim altfel viata pe care o traim azi, si continuam sa ne credem destepti doar pentru ca vedem cu ochii nostrii ceea ce noi numim realitate, uitand ca cine are ochi vede oricum ceva.

         Cine aude strigatul normalitatii? 

– Vreau sa-mi recunoasteti existenta! 

          Poate ca nimeni, pentru ca fiecare tipa cat mai tare pentru a-i putea acoperii pe ceilalti.

          Si uneori normalitatea chiar pare mai periculoasa decat toata aceasta anormalitate innebunitoare in care traim, incat nu pot sa nu ma intreb, chiar nu mai doreste nimeni NORMALITATEA. Eu cred ca da, sunt multi cei care asteapta dezvoltarea unei normalitati indiferent de vremurile pe care le traim.  

         Numai ca noi amanam aceasta recunoastere cat putem de mult, pentru a  putea sa ne obisnuim cu ideea de a avea o relatie adevarata cu normalitatea , pentru ca ne simtim stingheriti de aceasta, dar mai ales pentru a putea sa ne depasim teama de realitatea care este manifestata de societatea noastra ca un fel de  tehnica a indepartarii noastre de orice fel de speranta pentru existenta unei normalitati.

            Poate ca exista azi mai mult ca oricand o piata a normalitatii, da ati auzit bine o piata a normalitatii realizata insa din piese false, de unde fiecare se aprovizioneaza cu un pic de normalitate pe care doreste sa o puna in realitatea in care traieste pentru a-i da acesteia gustul normalitatii. Numai ca un pic de normalitate, si aceea trucata asezata intr-un context anormal pe de-a intregul nu poate sa schimbe nimic, sau poate ca dorul nostru neconstientizat dupa normalitate este atat de mare incat ne dorim sa ne lasam pacaliti pentru a putea trece mai departe in zilele ce vor urma.  

        Multi vor spune ca ne descurcam si fara normalitate, ca ne adaptam, numai ca tot ce facem este sa ne inselam singuri ca lucrurile par sa mearga bine, pentru ca noi stim si simtim ca nu este deloc asa.  Ne ferim uneori prea mult de recunoasterea anormalitatii in care traim, fara sa realizam ca numai atunci cand ne acceptam aceasta anormalitate se naste si pentru noi posibilitatea intoarcerii la normalitate, acolo unde nebunia realitatii in care traim incepe sa para imposibila.

          Normalitatea nu este neaparat ceea ce uni sau alti doresc sa ne prezinte, normalitatea este adevarul care ne deschide fata de ceilalti si fata de noi. Atunci cand noi mai mult ne inchidem si cautam sa-i pacalim pe toti,  atunci cu siguranta aceasta nu este decat o falsa normalitate in care nimeni nu va crede desi va fi acceptata probabil de majoritatea oamenilor. 

        Normalitatea nu este tacerea fortata in problemele care ne separa uni de alti pe diferite criterii inventate sau mai degraba manipulate, normalitatea este strigatul adevarului pe care nu-l putem auzi decat daca avem curajul de a-l asculta.  

          Poate ca uni vor se ne creeze o normalitate in care ei sa fie cu totul si cu totul deasupra noastra si sa aiba puterea de a ne face sa avem temeri pentru a putea sa ne stapaneasca, numai ca pana la urma fiecare dintre noi va simti, si va vedea lipsa de sens in vietile noastre astfel conduse.  

        Normalitatea nu poate fi rezultatul unei gandiri bazate pe frica, ea ne arata ce reprezinta cu adevarat gandurile, vorbele si faptele oamenilor pentru aceasta lume in care traim.   

       Daca cineva face ceva gresit si noi acceptam acest lucru, invitam anormalitatea in vietile noastre pe usa cea mare a amagirilor. Degeaba il transformam pe acesta intr-un tap ispasitor, pentru ca si noi la randul nostru putem spune sau face ceea ce oricine spune sau face, si uneori intr-un mod pervers chiar ne place asta, pentru ca ne face sa credem in micsorarea distantei dintre cei puternici si noi. 

        Normalitatea nu poate fi cucerita, nu poate fi impusa ci doar traita de fiecare dintre noi, si mai ales exprimata prin comportamentul nostru cotidian.  

         Normalitatea nu este de fapt decat un canal de comunicare cu sinele interior al nostru si al celorlalti oameni care ne poate ajuta pe fiecare sa ne exprimam propriul potential fara a ne fi teama de gandirea ingusta care ne  sugruma uneori mintea.  

       Normalitatea nu inseamna perfectiune, dar inseamna cunoasterea greselilor si invatarea din acestea, inseamna acceptarea provocarilor pe care trebuie sa le transformam in ocazii de a evolua. 

        Normalitatea nu este o  simpla alternativa la realitatea pe care o traim, ci este chiar momentul cel mai potrivit pentru a cauta iubirea in inimile si mintile celorlalti.

         Normalitatea este modul in care noi putem sa punem problema unei constientizari a vietilor noastre, este cea care ne ajuta sa ne deschidem mai mult spre o recunoastere  a prezentei spirituale in lumea in care traim. 

        Cei care nu vad sensul normalitatii, sunt cei care percep lumea prin teama ca nu sunt intelesi . Ei nu stiu ca normalitatea nu limiteaza nimic, ci chiar ne ajuta sa renuntam la multe idei sau opinii fixe. 

        Normalitatea este cea care inlatura orice bariera care ne separa de adevarata noastra identitate, este cea care ne aduce o anumita ordine in viata noastra si in aceea a societatii.

          Normalitatea nu te obliga la cumintenie pentru ca ai primit o prajiturica, normalitatea te indeamna sa gandesti si sa simti constientizand totul ca pe o solutie reala la viata in care traiesti.  

       Si sigur va spun, normalitatea nu ingrasa,nu ingrasa ca nesimtirea cea plina de ea cu care suntem deseori tratati atunci cand ne dorim sa stabilim o legatura cu spiritul adevarului din lumea in care traim.  

      Normalitatea nu se manuieste, pentru ca este prea mare pentru a intra doar pe o singura mana, puterea ei vine din cunoasterea unei parti foarte mari din intregul in care traim, simtim si suferim.    

     Normalitatea nu este usoara pentru ca ea aduce cu sine greutatea unei responsabilitati pe care fiecare dintre noi trebuie sa o poarte singur.       

    Normalitatea nu este o usa pe care poti intra sau iesi, pentru ca usa este doar anormalitatea vietii in care traim azi, normalitatea este chiar sursa de unde ne putem lua energia pentru evolutia fiintei noastre. 

       Normalitatea nu inseamna libertatea nevrozata a realitatii in care traim, ci mai degraba alegerea completa a innoirii unei deschideri si a unui respect pentru adevarul valorilor morale si spirituale pe care le avem in comun.          

       Normalitatea trebuie sa fie relevanta si cu adevarat apropiata de fiecare dintre noi pentru a ne putea angaja la cel mai profund nivel al nostru asupra experientei din viata noastra.

        Normalitatea este constientizarea intregului si descoperirea a ceea ce este cu adevarat important pentru fiecare dintre noi si pentru societatea in care traim, dar mai ales este stabilirea acestui lucru ca prioritate si actiunea pentru ca acesta să se indeplineasca. 

       Este adevarat ca intotdeauna avem o alta alternativa, si daca noi renuntam la normalitate, alternativa nu poate fi decat viata trista si goala pe care o avem azi.

         Deci daca va doriti normalitatea nu mai asteptati, pentru ca niciodata nu ati fost mai pregatiti ca acum pentru trairea normalitatii, iesiti din aceasta realitate falsa care va tine prizonieri ai unei anormalitati ce doreste sa ne pastreze tematori fata de orice schimbare.   

     Normalitatea este castigarea de catre fiecare dintre noi a puterii de a ne crea o viata plina de sens. Este parasirea rolului de victima a celui care nu are nici o putere de a alege sau de a schimba ceva.  

     Normalitatea nu te lasa sa urmaresti ceea ce se intampla fara a te lasa implicat, nu te lasa sa privesti de la distanta fara sa participi.

       Normalitatea este  cea care ne arata neadevarul realitatilor in care traim!  

      Normalitatea inseamna schimbarea, la fel cum schimbarea este cel mai normal lucru care ni se poate intampla.

 Balasa Gabriel

Se vorbeste azi peste tot despre haosul din societatea romaneasca. Eu stau si ma intreb insa:

-Care societate????

-Chiar avem noi  azi o societate in Romania?

Teama imi este ca in Romania  nu avem inca o societate. Da, putem spune ca avem 22 milioane de oameni, care insa nu sunt in stare sa formeze mai mult de o multime. Iar o multime nu este decat o gramada de oameni cu tendinte de supunere oarba si subordonare la temelia carora stau ignorarea, nerecunoasterea si nerespectarea valorilor si normelor comunitare.

O multime care se aduna destul de repede ca atunci cand ne asezam la o coada pentru a cumpara ceva sau pentru a ne plati taxele si care se rispeste la fel de repede.

O multime care se strange curioasa la orice scandal si care este gata sa urle de placere atunci cand simte puterea  unei  maini conducatoare, ce  poate  da iluzia stabilirii unei relatii simple de impartasire a unei opinii indiferent cat de corecta sau incorecta este aceasta, si care se destrama cand puterea acestei maini scade.

 O multime care nu este in stare sa depaseasca o raza destul de restransa de actiune a unor  judecati agresive si  perpetue a celorlalti in detrimentul celei mai simple constientizari de sine.

Poate ca acest lucru al existentei unei multimi in locul unei societati adevarate, face ca totul in Romania sa fie paradoxal, si asa cum bine spunea cineva………  ”cu cat ajungem sa cunoastem mai bine Romania cu atat incepem sa o intelegem mai putin”.

Multe lucruri sunt aiurea in Romania, pentru ca noi continuam sa acordam o atentie prea mare indivizilor care nu sunt in stare sa creeze decat aceasta stare de Multime in detrimentul unei evolutii la o stare de societate  si aceasta  cred ca poate fi cauza fundamentala a tuturor problemelor noastre.

Pentru ca nu este de ajuns sa vorbim despre societate,  atunci cand aceasta nu exista decat la nivelul primitiv al unei stari sociale pe care  o atingem doar prin simpla si insuficienta strangere laolalta a unor oameni ce nu au nimic in comun uni cu ceilati.

Daca vrem sa avem o societate in Romania, trebuie ca mai intai sa constientizam  distanta infinita care exista si va exista intotdeauna intre MULTIME si SOCIETATE, tocmai datorita faptului ca acestea se gasesc pe nivele diferite de intelegere a fiintei sociale care este omul.

O societate nu presupune doar o simpla si naturala stare  de grup sau de colectiv a unor oameni care nu au nici o legatura uni cu ceilalti.

O societate este acea stare in care oamenii sunt uniti de orientarea in viata dupa anumite valori.

O societatea este acea stare in care oamenii creaza o comunitate, aceasta fiind reprezentata nu doar de o legatura intre membrii sai dar si de o relatie deschisa si corecta a acestora cu institutiile statului create tocmai pentru slujirea societatii.

O societate este aceea unde exista solidaritate iar oamenii coopereaza pentru atingerea unui scop comun.

O societate este aceea unde  statul garanteaza si respecta drepturile oamenilor, prin aceasta stabilindu-se relatia sa cu societatea si implicit functionarea normala a institutiilor sale.

O societate este aceea in care  respectul pentru organele statului este egal cu respectul pentru cetateanul cel mai simplu.

O societate nu este doar un sistem social, filosofic, sau politic, pentru ca o societate este mai intai si mai intai deschiderea de gandire, credinta si cultura in legatura dintre oameni si dintre demnitatea acestora si respectul statului in care traiesc. 

O societate este aceea in care oamenii se asociaza constienti de puterea lor si de locul unde sunt dar si de cel spre care vor sa mearga.

O societatea este aceea in care orice individ conştientizează  drepturile obligaţiile pe care le are dar  şi responsabilităţile pe care trebuie să le respecte şi să şi le asume.

 O societate este aceea care pe linga asteptarile pe care le are de la indivizi, are si un rol important  prin formarea unei identitati spirituale generate ca un raport de complementaritate pentru dezvoltarea personala a fiecaruia dintre acestia.

O societate este aceea  care poate participa activ la viata individuala si sociala a oamenilor care o alcatuiesc pe axa semnificatiei unei stari de normalitate.

De fapt societatea este apartenenta oamenilor la civilizatie si dreptul nostru de a da un sens  in ceea ce priveste construirea unor valori care sa ne indeparteze de simpla supravietuire si  care sa devina o sursa puternica pentru crearea unei societati democratice.

In absenta unei societati care sa fie in acelasi timp scop si mijloc pentru evolutia oamenilor, nu poate exista niciodata ordine si nici un spatiu adevarat al libertatii, pentru ca orice libertate se  va reduce la o simpla vointa individuala.

 Eu cred ca  SOCIETATEA este in primul rand credinta interioara a indivizilor ca au nevoie uni de ceilalti, ea este liantul care leaga o comunitate, si care nu poate fi inventat de nimeni pentru ca societatea se realizeaza ceas de ceas si zi de zi in realitatea convietuirii noastre umane.

 Balasa Gabriel