Gabriel Bălaşa

           Peretele lumii de care ne sprijinim pare ca se misca ingrijorator si nu ne mai ofera nici o siguranta.

        Oare se apropie timpul in care lumea aceasta va deveni nici o lume?

   Gandurile mi se inmbulzesc spre ochii mintii, care se strang insa inchizandu-se cu teama de a nu se pierde in agitatia acestora.

   Mi se pare ca am pierdut timpul, dar nu timpul meu ci timpul acestei lumi, fara a castiga nimic in schimbul acestuia. Nici cunoastere, nici iubire, nici intelepciune, nici liniste, nici  fericire.

Peste tot se vad  doar bucatele mici de unsuroase placeri, pe care vietile noastre aluneca intr-un mod deloc controlat si ordonat.

Poate ca nimeni dintre noi nu a stiut dinainte ce e bun si ce e rau la aceasta lume.

  Dar ne-a placut ignoranta aceasta si oricat de mult ne-am indoit de cunoasterea pe care o aveam, ne-am incapatanat sa ne indepartam de cautarea adevarului fiintei noastre.

Si mai ales ne-am absolutizat multumirea unei simple supravietuiri, atarnati de idei false si de prejudecati intr-o realitate autolimitata.

Pana la urma aceasta lume care risca sa devina nici o lume, ne-a ramas mereu o straina. Pentru ca noi nu am stiut sa facem din aceasta lume straina, o lume pentru noi insine.

O lume in care sa ne regasim fiinta.

O lume in care partea de dincolo, din afara, sa ne poata arata chiar drumul spre interiorul nostru, drumul spre noi insine.

 Balasa Gabriel

  Lumea aceasta in care existam  se afla pe un nivel al perceptiei materiale din care evadam  cateodata pe nivelul perceptiei spirituale tragand dupa noi adevarul unei realitati lipsite de orice libertate a unei alegeri proprii.

       Am trecut demult de perceptia limitata aflata pe nivelul necestitatilor, fara insa a baga de seama ca aceasta limitare ne dadea cel mai important si esential nivel al realitatii noastre.

      Am ajuns acum pe nivelul informational unde suntem bombardati cu tot felul de informatii ce ne dau iluzia ca stim foarte multe fara insa, sa intelegem nimic din toata aceasta entropie creata in lumea in care ne traim vietile. O lume debusolata in care cei care o conduc incearca in zadar sa se opuna unei demolari continue a realitatii bombardata de contradictii, framantari, dezechilibre si manipulari.

    Si in aceasta modernitate a unui negativism informational, cel mai bine se asorteaza stilul de a fi impotriva a ceva. Un stil care prinde radacini adanci intr-o lume ce si-a pierdut mult din puterea de a discerne intre un simt al informatiei si un simt al cunoasterii.

     Suprasaturati cu informatii oglinda in care mintea noastra nu patrunde pentru a cunoaste locul de unde provin, scopul lor si adevarata tinta,  ne lasam inconjurati de norii de emotie provocati de acestea si pur si simplu reactionam si le adoptam cu usurinta, dupa care la randul nostru le aruncam asupra celorlalti fara sa ne pese catusi de putin de efectele  asupra realitatii in care traim.

        Asistam neputinciosi la o infrangere a simtului cunoasterii, ce ne vaduveste de acel nivel de intelegere si de credinta ca acesta ne apartine.

         Am uitat se pare, ca informatiile trebuie transformate prin alchimia cunoasterii in ceva ce ne apartine si le lasam pur si simplu sa ne manipuleze si sa ne instraineze de noi insine.

       Omul actual nu intelege ca  toata aceasta multa informatie ce ne inconjoara micsoreaza de fapt libertatea individului si ca  numai cunoasterea este cea care poate sa largeasca libertatea.

         Din pacate insa,  sunt din ce in ce mai putini cei care vor sa adune cunoastere, iar majoritatea se multumesc sa se simta importanti prin alaturarea la o majoritate ce ii copleseste cu puterea unei conformari dincolo orice esenta.

       Degeaba avem informatie, caci fara cunoastere suntem doar niste  neputinciosi  cu diplome si cu suflete goale pe care nu sunt lipite decat impresiile pe care le lasam celorlalti ca moneda de schimb pentru informatiile primite.

Balasa Gabriel

         Imi imaginez ca in mijlocul unei metropole pline de oameni, produse si bani, as incerca sa aplic tehnicile de supravietuire necesare unui om aflat in salbaticie, si imi dau seama ca nu numai ca nu este acceptabil, dar purtarea mea va deveni agresiva atat pentru cei din jurul meu cat si pentru mine insumi.    

Supravietuirea are o legatura directa cu puterea si controlul pe care cautam sa-l dobandim asupra a ceea ce se afla in exteriorul nostru  tocmai pentru a ne putea bucura de experienta vietii si a indeparta cat mai mult efectul unei anihilari ce ne-ar scoate din aceasta viata.   

   Supravietuirea nu este numai un instinct, dar in atatea secole de functionare, aceasta a devenit un tipar obligatoriu al fiintei noastre ce ne conditioneaza  nu numai viata dar si dezvoltarea spirituala.      

  Ne-am obisnuit atat de mult cu ea incat aceasta  s-a transformat dintr-un tipar, intr-un mijloc esential prin care  ne traim vietile si  astfel dintr-un simplu instrument a ajuns  conducatorul suprem ale carei ordine le executam fara cracnire si intr-o inconstienta hipnotica.         

           Supravietuirea- conducatorul nostru suprem, este cea care in ziua de azi cand nevoile noastre nu o mai slujesc, se foloseste acum de vietile noastre , de relatiile noastre, de societatile noastre si de politicile noastre, pentru simpla sa supravietuire, regasindu-si scopul aparitiei sale  prin jertfirea vietilor omenesti , jertfa care devine esenta si motorul propriei supravietuiri.    

    Nici nu este de mirare ca societatea si lumea  au ajuns sa dezvolte o intelepciune si un spirit bazat pe supravietuire, atata timp cat noi nu am fost in stare sa inlocuim acest tipar  destinat exteriorului  cu un tipar care  sa ne poarte spre imparatia din interiorul noastru, unde un intreg univers ne asteapta sa crestem spiritual.   

     Din pacate durerea supravietuirii care nu mai este satisfacuta de nevoile noastre, a devenit durerea noastra si criza prin care lumea moderna trece astazi este doar un exemplu al unei supravietuiri care nu se mai potriveste deloc  cu  globalizarea in care traim .

         Tocmai de aceea   in locul unei supravietuiri depasite pe care nici o putere din exterior nu o mai poate satisface, cred ca este timpul sa privim in interiorul nostru si sa apreciem energia sufletului din care  poate creste cu adevarat o putere spirituala care sa ne impinga dincolo de supravietuire.

Balasa Gabriel

        Iluzia este ca o lentila,   care chiar daca nu te ajuta sa vezi realitatea asa cum este ea, iti poate spune foarte multe lucruri despre tine.

     Nici o iluzie nu ne ajuta sa ajungem la adevar, si cu toate acestea fiecare iluzie are capacitatea de a intensifica rezonanta la acest taram al adevărului.

   Iluzia poate fi alegerea de a depasi o limitare ce nu te lasa sa fi în armonie cu tine.

  Ea poate fi capatul unui  univers in care  puterea de a gandi în viitor creste mai mult decat orice povara a trecutului …

  De multe ori iluzia iti poate arata slabiciunea   a ceea ce traiesti in exteriorul tau, in comparatie cu frumuseata si importanta a ceea ce traiesti in inima ta.

Iluzia, ne apropie sufletul nostru de mintea noastra, pentru a-l putea vedea mai bine cum este simtit si nu gandit, si pentru a ne putea da seama cat de importanta este experienta acestui suflet pentru noi.

Suflet, de care zilnic incercam inconstienti sa ne departam pentru a ne  putea misca nestingheriti in aceasta lume in care traim, desi el este singurul care poate face diferenta intre realitate si noi.

    Si daca valoarea unei iluzii sta de multe ori doar in intelegerea simtitoare a inteligentei, atunci cu siguranta pretul acesteia va fi mereu o lupta cu influentele pragmatice ale realitatii, unde regulile ne invata ca nu putem sa traim doar cu inima ci mai ales cu mintea.  

Desi, în adevar nu este asa ci, doar in superficiala noastra supravietuire, unde traim alaturi de multi alti oameni pe care nu-i cunoastem cu sufletul, si langa care ne vine mai usor sa stam cu mintea noastra decat cu inima noastra.

 Balasa Gabriel

        Orice sistem presupune o datorie, viata insa nu este decat o soapta de credinta pe care doar cei mai linistiti dintre noi o pot auzi asa cum este ea in adevar si nu intr-o realitate trasata de prejudecati si opinii transante,   cu care nu ne putem cladi decat  turnuri de griji  ce ne despart uni de alti.   

       Ne place sa credem ca stim, ne place sa credem ca intelegem, ne place sa credem ca traim, ne place sa-i judecam pe ceilalti,  si cu atatea placeri ai putea zice ca toata viata noastra este o placere si ca traim un succes.            In adevar insa, si nu in realitate, de cele mai multe ori nu intelegem nimic din aceasta lume.          

           Pentru ca cel mai simplu  este sa realizam ca nu putem sti nimic din ceea ce nu cunoastem. Si cine mai are nevoie de cunoastere in acest timp al nostru, in care multe lucruri ne sunt prezentate  ca fiind  adevarate, si cand noi nu mai ajungem decat cel mult sa contorizam  aceste cunostinte care nu ne apartin in nici un fel. 

      Poate tocmai de aceea nu este de mirare, ca fara sa cunoastem nu suntem decat raspanditori de ignoranta. Sau poate ca a venit timpul sa ne intoarcem la acea stiinta nestiutoare, in care dorinta noastra de a cunoaste sa fie mai puternica decat tiparele trasate ale unor realitati despre care nu stim nimic, dar mai ales in care nu credem.

Balasa Gabriel

Se vorbeste azi din ce in ce mai mult despre testul democratiei, ca si cand aceasta ar reprezenta o materie asupra careia ne sunt examinate cunostintele si de sustinerea si trecerea caruia depinde chiar viata noastra. Multi din cei care vad democratia ca pe un test grila la care se raspunde simplu prin alegerea unei variante, nu se dau in laturi nici de la a privi democratia si ca pe o speta a carei rezolvare corecta constituie deja un scop in sine, chiar daca pe multi alti aceasta rezolvare i-ar face sa planga.

De aceea nu m-am putut opri de a ma intreba singur, pana la urma ce este totusi democratia?

In primul rand as spune ca democratia nu este o lumina pe care ti-o aprinde cineva si tu nu mai ai pe urma nici o grija. Poti chiar sa te plictisesti nefacand nimic si neinteresandu-te nimic pentru ca lumina va ramane mereu aprinsa.

De fapt, cred ca aici este marea capcana, pentru ca lumina democratiei sta aprinsa atata timp cat are un combustibil care o ajuta sa existe, iar acest combustibil este participarea efectiva a oamenilor la o comunitate a cetatii. Pentru ca esenta democratiei este data de unitatea si exercitarea unei puteri care apartine poporului. Si daca acesta ar fi combustibilul am putea spune ca izolarea si dezbinarea nu pot fi decat elementul care poate stinge aceasta lumina.

Democratia este construita din cateva reguli simple dar esentiale la fel ca un drum drept si numai drept, bine delimitat intr-un plan. In momentul in care acest drum incepe sa fie curbat prin fortarea sau interpretarea esentei lui, acesta nu mai este luminat si intra in intuneric, iar democratia ramane un simplu cuvant pe care uni il vor denumi adevar iar alti minciuna, dar care va ramane doar un simplu cuvant si atat.

Democratia inseamna mult mai mult decat institutiile care o sustin dar si decat intentia noastra de a avea si de a trai in democratie.

Democratia nu se limiteaza doar la impunerea unor reguli sau a unei puteri de reprezentare, pentru ca democratia prin esenta ei insasi, imbratiseaza toate domeniile vietii si existentei noastre intr-o singura unitate de traire a fiintei care suntem.

Democratia nu confunda niciodata puterea adevarata a poporului cu reprezentarea acestei puteri, pentru ca democratia limitata doar la modul in care reprezentantii oamenilor exercita puterea incredintata lor, nu este decat o abordare a dependentei noastre de lipsa de responsabilitate sub semnul careia exista mintea noastra. De fapt nu exista reprezentanti ai puterii ci, doar reprezentanti ai oamenilor, iar puterea institutiilor folosita impotriva oamenilor nu este de fapt o putere adevarata ci doar o fortare silnica a acestora.

Democratia adevarata este cea care are intotdeauna de partea ei puterea oamenilor simpli si mai ales constientizarea, exercitarea si trairea acesteia pentru ca intr-adevar oamenii sa ramana stapani pe ei insisi, si sa nu se transforme in simple cifre sau procente.

Puterea intr-o democratie este intotdeauna un lucru normal si simplu, ea devine insa ceva extraordinar de pretios pentru uni atunci cand felul in care este folosita devine mult mai important decat interesele oamenilor simpli carora le apartine de fapt acea putere.

Iar adevarul puterii in democratie este unul firesc care consta tocmai in necesitatea ca puterea sa se arate intotdeauna si de fiecare data dezbracata in toata goliciunea ei fara a fi ascunsa de nimeni si de nimic altceva. Pentru ca numai in democratie puterea se exercita la vedere, sub privirile tuturor fara a fi ascunsa de nimeni si nimic, si mai ales poate fi atinsa de oricine isi asuma propria responsabilitate.

Democratia care este acoperita de reguli, legi si instituti si care nu este dezvaluita in intregime tuturor oamenilor, nu mai este decat o democratie care nu crede in lacrimi, pentru ca in fapt aceasta nu exista, nu traieste si nu este decat o imagine desenata si incremenita pe un panou.

BG

Viata, credem ca o cunoastem dar habar nu avem ce este.

O traim sau  ne traieste, sigur, nu stim inca. Dar faptul ca suntem in stare sa facem orice vrem noi, sau cel putin suntem in stare sa credem asta, ne face sa ne ascundem de aceasta intrebare, falsificandu-ne propria ignoranta cu argumentul ca , daca traim stim ce este viata.

Repetam viata ca o obisnuinta sau obisnuinta ca o viata.

Traim, inchipuindu-ne tot felul de lucruri si incepem astfel sa credem ca stim sa facem diferentierea dintre ceea ce este adevarat si ceea ce nu este adevarat. Faptul ca ochii nostri vad, ca mintea noastra gandeste si sufletul nostru simte ne face sa traim realitatea aceasta ca pe un fel de adevar al vietii.

De fapt, noi nu suntem in stare sa ne trezim pentru ca dormim cu ochii deschisi, iar asta ne pacaleste usor si in acelasi timp profund. Ce daca privim, vedem, ne miscam si poate traim, cand nu suntem in stare sa simtim ca cea mai mare parte din viata noastra obisnuita sau, din obisnuinta vietii pe care o traim, noi stam cu ochii mintii inchisi.

Oricare ar fi raspunsul, adevarul este ca noi inca ne tinem mintea asezata intr-un intuneric total pe care il construim cu educatie si chiar talent din obisnuintele noastre ce devin pe zi ce trece singura noastra viata la care avem acces.

 Lumea aceasta este in criza, iar criza este un haos pe care toti suntem obligati sa-l acceptam. Aproape toti ne striga ca nu poate exista o ordine perfecta, si deja cei mai multi dintre noi am acceptat haosul in care traim ca pe o realitate careia nu incercam decat sa-i rezistam cat mai mult  printr-o metoda a minimei rezistente si sa ne simtim fericiti ca inca mai suntem aici.

De fapt lumea aceasta ne comunica un lucru important, acela ca noi nu putem sa o schimbam dar ca ea poate sa ne schimbe, si ne schimba vietile in fiecare zi fara ca nici unul dintre noi sa mai indrazneasca sa mai spuna ceva sau sa spere ca ar mai putea schimba ceva la aceasta lume.

Problemele lumii par fără soluţie, instituţiile ei sunt de neschimbat, si nimeni nu ştie cum ar putea începe o schimbare a acestei lumi mondializate.

Si totusi uitam un lucru simplu si atat de neimportant pentru mai marii lumii care ne conduc destinele, uitam ca de fapt lumea asta mare este formata din oameni simpli ca mine si ca tine, uitam ca cea mai simpla schimbare a lumii  poate sa inceapa  prin schimbarea oamenilor.

Lumea aceasta nu se va schimba până când nu se vor schimba inimile şi minţile oamenilor, iar acest lucru nu se mai poate face printr-o revolutie sociala mincioasa in spatele careia sa ne ascundem mai departe defectele si lasitatile noastre care sa fie purtate la vedere doar de cei care ne conduc.

 Cred ca singura schimbare reala a lumii in care traim nu se poate face decat prin schimbarea fiecaruia dintre noi, ca o revolutie individuala in care sa ne cucerim propria libertate si spiritualitate pentru a putea sa trezim in sfarsit lumea aceasta aflata in criza.     

         Sunt multi oameni care vor sa aiba controlul asupra altora, si multi dintre noi nu stiu ce sa faca pur si simplu, pentru ca ne simtim undeva mai jos de acestia si nu avem curajul sa le spunem decat ceea ce vor sa auda sau cel mult o injuratura. Daca sistemul este prost, trebuie sa avem curajul sa –I indemnam pe cei care ne conduc sa incerce sa schimbe acest sistem in asa fel ca el sa functioneze pentru oameni si nu pentru institutii sau pentru structuri politice ori economice agatate de  contexte sociale ce sunt rupte de orice legatura cu individualitatile umane care exista si traiesc cu adevarat. Să nu spuneţi că e imposibil, chiar daca revolutii vor mai fi.

Cred ca deja traim intr-o dimensiune  care nu ne convine deloc, dar  la care am fost obligati de cuvintele pe care le-am folosit in acest spatiu al existentei noastre. 

 Este adevarat ca limbajul nostru reprezinta gandirea noastra, iar gandirea este inceputul actiunilor noastre, dar acum se pare ca prin schimbarea limbajului nu mai putem determina schimbarea gandirii si nici schimbarea actiunilor noastre, pentru ca puterea limbajului s-a pierdut odata cu inventarea acestuia ca stereotip pentru obtinerea unui anumit efect.

Si astfel, am ajuns sa  devalorizam gandirea si actiunile prin inventarea unui limbaj manipulativ care trece cu usurinta in folosinta comuna a unei societati slabe si lenese.

Spatiul in care traim azi pare sa aiba ca unica frontiera minciuna.  Iar acest lucru ne da iluzia unor creatii  ce par sa umple o societate golita de lumina si culoarea binelui social. 

Intr-o societate a nimanui, jocul cel mai important nu poate fi decat minciuna, iar  atunci cand ti se spune ca adevarului i se spune si minciuna incepe adevarata problema, cea a regasirii esentei de la care se poate incepe din nou construirea unei noi realitati. 

Stim ca minciuna fie ca este politica sau casnica are ca scop descompunerea unei intelegeri corecte, pentru ca partile din aceasta sa fie folosite asa cum este convenabil pentru atingerea unor scopuri pur egoiste.

Atitudinea societatii de azi tradusa prin sentimentele cetăţenilor  reflecta   o stare generală de rău care poate reprezenta baza unei dezordini,  ca si o intelegere limitata si slaba a sensului corect spre care trebuie sa se indrepte.

Atitudinea generală a comunităţilor faţă de adevăr o putem vedea din usurinta cu care acestea adopta   iluziile populare relevate de un limbaj excesiv si manipulativ.

 Nimic nu este insa imbatabil si cu atat mai mult minciuna dintr-o societate, oricat de excesiva ar fi aceasta.Iar vindecarea acestei societati  s-a nascut deja in interiorul nostru,  nefiind altceva decat un exces care se vindeca pe sine insusi prin  bunul simt, ce actioneaza conform propriului mecanism de supravietuire al fiintei umane.

Astfel, bunul simt este un aspect social important aflat deseori in contradictie cu o inteligenta care face parte din individualismul egoist al personalitatii.  Si daca bunul simt nu devine niciodata problematic pentru o societate, inteligenta excesiva merge deseori impotriva societatii, avand tendinta de a apara personalitatea omului printr-o inversare a bunului simt cu satisfactia gasita in simtirea binelui propriu.

In acest razboi pe care inteligenta il poarta deseori cu bunul simt, inteligenta are la indemana numeroase tactici si strategii de a se opune bunului simt, urmarind doar recompensarea unei satisfactii proprii calificata intr-o partinire dincolo de orice morala.

Numai ca pana la urma trebuie sa intelegem ca inteligenta oricat de mare ar fi aceasta, este greu sa mentina de una singura integralitatea unei societati, in afara unui bun simt, despartit de orice disciplina, ordine si echilibru.

 Balasa Gabriel