Corectitudinea poate fi un alt nivel social si real al luptei dintre bine si rau.
Azi peste tot in lume, asa cum vedem, exista din pacate o contradictie intre o corectitudine sociala si o corectitudine politica.
Corectitudinea sociala pleaca de la bunul simt in timp ce corectitudinea politica pleaca de la scopul pur politic urmarit, si in timp ce prima poate ajunge la o morala a societatii, cea de-a doua se opreste in calcule egoiste ale caror rezultate mincinoase sunt asumate ca mari adevaruri.
Daca folosim corectitudinea politica doar ca un zgomot al unor emotii folosite pur si simplu pentru obtinerea rapida a unor reactii aproape inconstiente, pierdem sensul unei intelegeri importante a aspectului social in ceea ce priveste comunitatea in care traim.
Corect nu inseamna doar a fi acceptabil in limbaj ci inseamna a exista o identitate intre limbaj, gandire si actiunea pe care o exerciti mai intai asupra ta insuti si apoi si asupra altora.
Corectitudinea nu exista atunci cand inteligenta renunta la bunul simt.
Corectitudinea oricarei autoritati politice trebuie sa insemne in primul rand ordine, o ordine care insa trebuie sa vina dintr- o autodisciplinare si o autoretinere a respective autoritati, si nu dintr-o forta excesiva cu functie de blocare pur si simplu a tuturor aspectelor care nu convin autoritatii.
Atunci cand unei autoritati ii lipseste autoretinerea si autodisciplina, acestea lipsesc cu siguranta si societatii, iar incorectitudinea unei autoritati nu poate sa nasca niciodata decat o incorectitudine la nivel social.
Falsul respect al autoritatii duce la o lipsa generala de respect ce nu poate duce la nasterea corectitudinii, iar o autoritate incorecta nu face decat sa justifice dispretul cetatenilor pentru respectarea unor reguli care nu inseamna decat un flux nesfarsit de legi fara nici o recunoastere a corectitudinii acestora si a celor care le-au adoptat.
Ordinea este corecta atunci cand aceasta urmareste sa atinga scopul sau principal, evitarea haosului si vietuirea comuna a oamenilor in societate.
Lipsa unei ordini incepe prin pierderea bunului simt al autoritatii , si se ajunge la pierderea moralitatii prin impunerea conceptului politic correct, ca o exceptie de la regulile generale ceea ce duce la atacarea substantei ordinii publice.
Corectitudinea politica este fundamental diferita de corectitudinea bunului simt, pentru ca in timp ce prima sintagma presupune sa spui ceea ce trebuie sa spui indiferent de ceea ce gandesti sau ceea ce trebuie sa faci, in cazul celei de-a doua sintagme realitatea a ceea ce spui, faci si esti este substanta insasi a oricarui proiect.
Intelegerea situatiei din prezent ma duce cu gandul la imaginea unor fiinte ce topaie intr-un singur picior, chinuindu-se in lipsa oricarui echilibru sa inainteze catre ceva sau macar sa aiba impresia ca inainteaza. Inchiputi-va aceste societati de fiinte care sar intr-un singur picior, unele sar cu ajutorul unui picior mai musculos numit putere iar alti cu ajutorul unui picior osos numit sarcini sau suportarea consecintelor ori responsabilitati. Ce conteaza ca unii dintre acestia cred ca ei sar mai bine si mai frumos decat ceilalti atata timp cat fiecare dintre ei au lipsa un picior si din aceasta cauza nu-si pot gasi echilibrul.
Adevarul este simplu, autoritatile politice trebuie sa invete cetatenii si societatea sa mearga in doua picioare, un picior al puterii si unul al responsabilitatii, pentru ca o despartire a acestora nu ne poate duce decat la absurdul situatiei de azi in care cu toti topaim chinuindu-ne intr-o lipsa de echilibru evidenta.
Cei care au putere trebuie sa inteleaga ca echilibrul nu si-l pot gasi niciodata in mai multa putere ci doar in responsabilitatea pentru societate pe care trebuie sa o manifeste in exercitarea acestei puteri, in timp ce, cei care sunt striviti de responsabilitati si de sarcini trebuie sa inteleaga la randul lor ca echilibrul lor nu consta numai intr-o acceptare tacuta ci si in partea de putere pe care ei si-o asuma in societate.