Avem parte azi parca mai mult decit oricand de discutii care nu mai suporta discutii.
Iar toate pornesc din multele informatii pe care le adunam constient sau involuntar si pe care in majoritatea cazurilor le transformam fara sa vrem in neghiobii pe care le repetam altora asa cum noi nu le-am inteles. Toate acestea ne chinuiesc si ne incurca lumea in care traim zi de zi, pentru ca nu avem puterea de a renunta pur si simplu la a vorbi despre ceea ce nu intelegem , si a ne limita la putinele cunostinte pe care intr-adevar le pricepem si cu ajutorul carora am putea spune si noi lucruri mai simple dar poate mai corecte.
La ce este bun, va intreb, sa ne vaitam, sa hulim, sa criticam, daca toate aceste cuvinte pe care le spunem se transforma intr-o sabie cu doua taisuri cu care mai inainte de a-i taia pe altii, ne injunghiem pe noi insine fara sa simtim sau sa realizam ca am rezolvat cu adevarat ceva din tot ceea ce am strigat la ceilalti. Sunt ticalosi parlamentarii, nu functioneaza justitia, este viata din ce in ce mai grea…., cuvinte si iar cuvinte pe care le aruncam intr-un zid al plingerilor unde speram sa fim auziti si sa se schimbe ceva, din pacate insa aceste cuvinte nu au nici un pic de magnet, sunt niste simple tinte de fier care doar lovesc un zid de fier calit in nemultumirile noastre amare, si se strimba odata cu sufletul nostru, si nu se lipesc, cazind in neputinta de a incerca mai intai sa ne schimbam pe noi insine si nu pe ceilalti.
Poate ca intr-adevar avem azi multe cunostinte, poate ca multi dintre noi sunt inteligenti si avem idei extraordinare, poate ca stiinta este din ce in ce mai desavarsita, insa nimic din toate acestea nu ne sunt folositoare daca noi ramanem sa privim lumea printr-o logica seaca care ne desparte de pacea si echilibrul launtric al fiintei noastre, si care nu ne face decat sa ne invartim tulburati (de ceea ce nu stim) in jurul celor multe si nefolositoare pe care le cunoastem deja. Pentru ca de multe ori ceea ce vedem si putem atinge inseamna mai putin decit ceea ce simtim, iar pentru ca in noi sa incapa simtirea cea buna trebuie sa daruim din aceasta mereu tuturor.
Balasa Gabriel