Am trait putina vreme pe muntele singuratatii inimii mele, si datorita “aerului” rarefiat de liniste, vorbele mi-au inghetat in clipe mari de gand, acum insa cind m-am indepartat de acesta incep parca sa simt atingerea clipelor marunte din cimpia cuvintelor si descopar iar placerea miscarii acestora, ca intr-un joc pe care nu l-am jucat niciodata pina la capat.
Si intrand in acest joc imi inchipui ca daca as fi un “JUDECATOR” cu adevarat ar trebui sa pot gasi drumul spre un consens al ideii de dreptate, pentru ca niciodata aceasta nu v a putea fundamenta o justitie care nu numai ca utilizeaza destul de rar acest cuvint, dar care nici nu face eforturi pentru a-l scoate din sfera unor simple notiuni si nici nu cauta sa-l umple de un continut asupra caruia sa existe o acceptare cit mai mare din partea tuturora.
Din pacate eu nu sunt un “JUDECATOR”, eu sunt doar un functionar care trebuie sa rezolve “conflictele” prin incadrarea acestora in tiparele, uneori prea strimte si nefolositoare, ale unor legi si care foloseste dreptatea mai curand ca un fals argument pentru crearea unei aparente de obiectivitate, aparenta ce devine uneori mai importanta decat insasi dreptul. Chiar daca nu sunt insa un “JUDECATOR” am pastrat in mine visul unei dreptati, si mai ales dorinta de a o implini, pentru ca imi place sa cred ca as putea sa-i fac si pe alti sa zboare cu aripile mele.
Si de aici, de jos, din campia clipelor mele marunte, realizez ca am invatat la facultate, cum trebuie sa separ adevarul de adevarul judiciar, pe urma in instanta m-am vazut nevoit sa separ legea de spiritul ei, interesul reclamantului de interesul paratului, activitatea mea intreaga de practica judiciara unitara si nu de putine ori am ajuns chiar sa separ dreptatea de lege.
Din pacate insa niciodata in toate aceste separari nu cred ca au contat bunele intentii pe care le-am avut, pentru ca ceea ce a contat cu adevarat a fost doar aceasta “marcare” a separarii prin aplicarea de multe ori stricta a legii pentru a nu incalca principiul constitutional al “suprematiei legii”.
Numai ca intr-un context limitat al “suprematiei legilor” de multe ori se renunta la rolul activ al judecatorului care doar cauta sa gaseasca legea aplicabila spetei si nu sa spuna dreptul, sa-l creeze si sa perfectioneze astfel uneori legile pe care le aplica, perfectionare ce consta de fapt in adaptarea lor la conditiile concrete in care sunt aplicate.
De fapt eu cred ca dreptul nu este legea, ci dreptul este ceea ce judecatorii proiecteaza cu ajutorul legilor asupra societatii, proiectie al carei continut nu poate fi decat dreptatea, pe care de multe ori oamenii o simt ca pe un sentiment ce le echilibreaza fiecaruia balanta din pieptul lor, si in care pun pe o parte ceea ce este si pe cealalta parte ceea ce ar trebui sa fie.
Dreptul este viata acestor legi dupa ce ele sunt publicate, si aceasta este de fapt lucrul cel mai important, esenta si motivatia pentru care aceste legi exista, iar dreptul pe care judecatorii il spun nu duce la anihilarea lor ci din contra la o existenta cat mai indelungata si echilibrata cu viata oamenilor.
In justitie, vorbim de multe ori despre spiritul legilor si consideram gasirea acestuia ca pe o sarcina fundamentala , uitam insa de multe ori ca in fata legilor stau oameni adevarati
si ca trebuie sa incercam sa gasim si spiritul acestor oameni, sa-i intelegem cu toate gesturile lor normale sau anormale, cu toate faptele lor bune sau rele, cu toate emotiile lor traite sau doar inchise in frustari ce le depasesc propria capacitate de intelegere si de actiune.
Iar dincolo de orice incercare de a fi un “JUDECATOR” , eu cred ca adevarata baza de putere a justitiei o reprezinta tocmai asezarea dreptului in contextul actual al vietii pe care o traim cu luarea in considerare mult mai evidenta a “OMULUI”, tocmai pentru ca dreptatea face parte din dimensiunea spirituala a acestuia, o dreptate care nu este curajul de a spune altceva decat altii ci, doar lumina care te impaca cu ceilalti si caldura care-ti odihneste sufletul departe de orice separare a ta de oameni si de tine insuti.
Balasa Gabrielment.write(‘