Archive for the ‘Despre morala’ Category

Statul roman - instructiuni de folosire

Thursday, June 12th, 2008

Fundalul vietii noastre in societate se formeaza din asezarea unor straturi subtiri: de politica, economie, necesitati amestecate cu dorinte si drame si bucurii, intr-o socializare aproape continua ca un mestecat de guma. Iar toate aceste straturi sunt folosite pentru alcatuirea impermeabilitatii   unei societati ce se apropie de termenul limita pentru gasirea certitudinilor, dupa care fiecare dintre noi aleargam innebuniti, sau poate ca nu.Pe urma vin dimensiunile intereselor individuale sau de grup prin care incercam sa ne uitam esecurile, acceptand neconditionat uniformizarea unui bine aparent in care dorim sa ne inchidem vietile pentru a suferi cit mai putin, chiar cu riscul de a ramine singuri cu noi.

Ma gandesc ca daca statul roman ar avea niste instructiuni de folosire, tare bine ne-ar mai fi prins noua ca popor roman. De exemplu undeva sa scrie mare :

-         Atentie statul poate fi pus in functiune doar prin puteri permanent verificate

-         In timpul functionarii statul poate avea parti calde sau fierbinti, asa ca tineti la distanta persoanele iresponsabile si incapabile

-         Pentru o buna functionare a statului mentineti intotdeauna deschisa comunicarea intre puteri

-         O utilizare intensiva si fortata a statului poate necesita din cind in cind aerisrea si curatarea puterii – Nu ezitati !

-         Daca puterea este dotata cu un capac nu-l blocati, riscati sa fiti aruncati in ”aer”

-         Nu folositi puterea in scopuri particulare pentru ca statul se poate deforma si instabilitatea astfel creata creste pericolul de ”explozii” 

Asa insa, aratam penibili atunci cind ne luam un aer fals intelegator si vrem sa schimbam fara sa stim sau sa realizam macar ce sunt toate aceste “lucruri” pe care le dorim schimbate, actionand in mod stupid asupra unor ”manete” care habar nu avem la ce folosesc cu adevarat si ce efecte creaza in realitatea sociala. Motiv pentru care ma intorc intrigat asupra provocarilor, cautarilor si infatisarilor pe care le are  existenta noastra in Romania de azi.

Ganditi-va la STATUL  roman, eu cel putin cand fac acest lucru nu vad decit o atomizare si o imprastiere ce se apropie de nisipul cel mai fin, dar care a orbit pe multi dintre cei care se intreaba “cine naiba mai sunt si romanii astia?”, iar noi inca mai scuipam la el ca prea ne-a intrat in gura , pe nas si chiar pe caile respiratorii.Statul roman nu poate fi confundat cu vreo motocicleta sau nava pe care sa incerci sa o inmatriculezi pe numele tau si nici cu un tablou pe care sa-l -ti agatat in bucatarie. Pentru ca statul roman este valoarea cea mai importanta a societatii noastre si singura care ne poate da stabilitatea si si fericirea in relatia noastra cu, comunitatea in mijlocul careia existam. De aceea el nu trebuie sa  ramina o esenta abstracta a unei existente stabilita intr-un text constitutional.

In mod clasic, statul a fost infatisat sub trei ipostaze concrete care alcatuiesc “treimea constitutionala” , puterea executiva, puterea judecatoreasca si puterea legislativa. Sau mai bine zis:

 – Forta de a actiona si de a impune chiar prin constringere,

-Puterea de a discerne ceea ce este drept si corect si

  - Autoritatea de a imprima o anumita directie la nivelul general al societatii.

 Aceste trei puteri explicite alcatuiesc in fapt PUTEREA  STATULUI , o putere inclusa  si care se actualizeaza in permanenta atit prin potentialul actiunilor cit si prin potentialul intelegerii sensului deplin al functionarii puterilor statului.Din pacate in textul constitutional nu avem foarte bine infatisata aceasta imagine de treime, punandu-se accentul intr-un mod amagitor pe o contrapunere si o separare a Puterilor.Numai ca cele trei puteri fac parte structural si functional din capacitatea de existenta a statului, iar separarea lor nu priveste decat atributiunile diferite pe care acestea le au si nu functionalitatea lor, caz in care acestea ar fi ca trei motoare pe o barca, amplasate aiurea si a caror putere nefiind coordonata spre o anume directie nu va putea sa duca decat la scufundarea acestei barci ( lucru de care pare ca nu este departe nici statul roman).

Unificarea celor trei puteri este esentiala si ea nu se poate face decat de catre stat, pentru ca orice stat trebuie sa se manifeste ca unul singur, la fel cum omul nu poate fi azi ceea ce spune, maine ceea ce gandeste, sau poimaine ceea ce face, ci intregul personalitatii si caracterului sub care acesta se manifesta si care include toate aspectele pe care le poate cuprinde. De altfel universalitatea modelului treimic ne duce intotdeauna catre intreg, aratindu-ne inselatoria credintei in separarea acestuia in parti. Astfel, Puterea inclusa a statutui este cea care face ca cele trei puteri sa actioneze in mod integrator fara posibilitatea unor discrepante care sa le opuna  pe una celorlalte. Aceasta reprezinta de fapt un continuum de intregire a celor 3 puteri intr-una singura – cea  a unei entitati statale sub acoperamantul careia  ne putem trai in liniste si pace vietile noastre individuale. Iar orice negare a acesteia prin separarea celor 3 puteri nu va face decat sa uzurpe in mod artificial unitatea vietii noastre spre care fiecare tindem constient sau nu. De fapt disocierea celor 3 puteri a fost facuta nu cu scopul de a slabi statul ci cu scopul  de a-l intari prin construirea unui model al  autoritatii reintegratoare, care poate cuprinde mult mai mult in interiorul sau. Pentru ca statul nu trebuie sa reprezinte o ruptura in trei, a puterii sale de a tine la un loc un popor.

 Asa ca in agitatia existentelor noastre trebuie sa fim foarte Atenti la puterea disimulata in forta, si care se indeparteaza de puterea adevarata a statului, putind  duce  la o polarizare si mai mare a conflictelor ,intr-o lume in care statul doar se lupta sa supravietuiasca, sufocat de o salbaticie paradoxala a  unei cunoasteri simplificate, lipsita de orice inspiratie si fracturata de lipa unui sens pentru vietile noastre.

 Si daca este sa va Ganditi la Statul roman, atunci  nu va concentrati doar pe ”accidentele” unei puteri si nici pe neintelegerile tot mai mari in ceea ce priveste functionarea acestuia, mai bine ginditi-va la el ca la un intreg de putere neseparat de  nimeni si de nimic, si in care adevarata si singura alegere trebuie sa fie Omul, si nu politica, sau justitia, ori altceva, oricit de tare ni s-ar parea ca este cineva la un moment dat.

 Nu risipiti Puterea Statului roman pe niste lupte personale, si nu scurtcircuitati Puterea Statului Roman schimband legaturile de la bornele unei puteri cu cele ale altei puteri, dar mai ales nu incercati sa luati puterea doar pentru voi, pentru ca adevarata Putere a Statului roman trebuie sa fie posedata pentru toti romanii.

 Balasa Gabriel 

Putem face mai mult decat sa supravietuim

Thursday, August 23rd, 2007

Care poate fi raspunsul de azi  la pozitia romanilor, care este una de permanenta victimizare? Peste tot, romanii, printre care ma numar si eu, incearca sa creeze un tipar fals al realitatii, si ma intreb de ce. Ne consideram intotdeauna nedreptatiti, loviti de cele mai tari conspiratii, fugind de fapt de asumarea problemelor pe care le avem  si refuzind sa ne apropiem de motivele dificultatilor pe care le avem, cauza din care sfarsim prin a ne situa intotdeauna intr-o pozitie de inferioritate dar pe care imediat incercam sa o punem mai sus decat cea de superioritate la care de buna voie am renuntat, lucru care ne arunca intr-o anxietate obsesiva, si in acel umor fortat prin care incercam sa ne cistigam simpatia acelora mai puternici decit noi.  

Adoptam cu o asemenea repeziciune modelele celor tari si puternici, ca nu  ma pot opri sa nu ma gandesc la un fel de mascota al carei comportament nu este deloc unul simplu, pentru ca prin acesta se cauta de fapt un mod mai complicat de a dobandi o pozitie de control. Si pentru asta suntem gata sa fim draguti, amuzanti si ascultatori chiar daca in gindul nostru deja injuram si ne plangem de situatia respectiva.

Inlauntrul nostru suntem insa dominatori si plini de pretentii dar niciodata nu ne aratam asa cum suntem daca simtim ca altcineva este mai puternic decit noi, atunci preferam sa ne mobilizam toate resursele pentru a ne modela in asa fel incit sa-i multumim pe cei puternici, de fapt esenta noastra consta in setea noastra de manipulare, si pentru acest lucru suntem gata sa ne prezentam ca o caricatura trista a romanului idealizat de istorie, victima mereu a celor prea puternici ca el sa le tina piept.

Poate ca este timpul sa recunoastem ca toate acestea nu reprezinta decit parti ale unei strategii de supravietuire, si ca in prezent se pare ca am ajuns intr-un loc in care putem face mai mult decat sa supravietuim. De aceea cred ca ar fi timpul sa recunoastem aceste lucruri si sa ne indreptam atentia asupra modului in care traim, gandim si mai ales asupra modului in care dorim sa facem aceasta  azi si nu  maine, sa incepem sa simtim ca Romania ne apartine cu adevarat cu oamenii acestia care suntem noi si care o locuim chiar daca nu suntem perfecti, chiar daca nu suntem nemti sau alte natii mai ordonate, ca aceasta este mai mult decat un loc de refugiu si de supravietuire, este locul in care noi putem trai fericiti cu ce avem si cu ceea ce putem face pentru ceilalti si pentru noi.

BG

Manifest pentru normalitate

Thursday, August 23rd, 2007

Dupa mine, lucrul cel mai  important azi este sa vedem  ca intre realitate si normalitate trebuie facuta o diferentiere. In timp ce realitatea poti sa ti-o creezi singur din gindurile pe care le ai, vorbele pe care le spui, faptele pe care le faci, normalitatea este firescul natural care apartine unei anumite continuitati si comunitati cu ceilalti.

Este adevarat ca azi in societatea noastra foarte multi confunda realitatea cu normalitatea si ajung astfel sa fie insetati de cautarea unei normalitati pe care nu o mai recunosc in viata lor.Pentru ca realitatea apartine mai mult de dorintele pe care le au in timp ce normalitatea corespunde unui nivel mai general in care se regasesc nevoile tuturor, iar satisfacerea uneia sau alteia dintre acestea le poate aduce un echilibru in care importante sunt extremele, sau dimpotriva un echilibru in care important este punctul de stabilitate si armonia ce decurge din acesta.

Asa ca orice lupta cu ceilalti nu este decat o retragere din lumea aceasta, nu este decat o alta realitate construita doar pentru tine spre deosebire de realitatea obisnuita pe care fiecare ar trebui sa o construim in afara noastra pe baza raporturilor cu ceilalti si lumea inconjuratoare de care trebuie sa tinem seama si impreuna cu ei nu separati cu orice pret.

Normalitatea  nu este doar o simpla stare ci este o valoare, si din pacate o valoare care lipseste din ce in ce mai mult azi din societatea romaneasca.

Normalitatea nu este o iluzie pe care sa o indepartam cu ajutorul luptelor impotriva celorlalti, sau cu condamnarea celor care gresesc si cu gasirea cuiva pe care sa dam vina pentru ca lucrurile merg prost.

Normalitatea este mai mult decat toate acestea si o putem regasi in responsabilitatea pentru tot ceea ce se intimpla in Romania indiferent de cine a creat situatia, pentru ca cei care cred ca ei nu sunt responsabili se inseala ei raman responsabili macar de curatenia pe care trebuie sa o faca daca nu vor sa accepte murdaria facuta de altii.

Normalitatea nu exista intr-o Romanie unde oamenii politici coboara politica la nivelul interesului pentru puterea ce vor sa si-o confirme prin votul citor mai multi alegatori, si unde oamenii simpli devin doar victime ale manipularilor acceptand povestiri lacrimogene sau condamnari nevalidate de adevar.

Normal este insa ca ROMANIA SI ROMANII  SA UITE ROLUL DE VICTIMA CU CARE S-AU OBISNUIT DE ATITA VREME, ei trebuie sa inteleaga ca doar de ei depinde sa aleaga ce vor sa li se intimple in viata, ca ei pot sa impuna o politica care sa fie facuta de oameni si nu de politicieni, tocmai pentru ca pe om il intereseaza omul iar pe politician din pacate il intereseaza doar politica pierzind pe drum interesul adevarat pentru om.

Unde este starea noastra de  normalitate? Iata o intrebare care ar trebui sa fie pe buzele tuturor celor care se intreaba de ce in  Romania se intimpla ceea ce se intimpla azi, ieri, si probabil ca si maine.Se pare ca inainte de a ne naste noi, Romania a pierdut contactul cu normalitatea, cu starea fireasca si naturala care reprezenta o valoarea pentru potrivirea noastra cu natura, cu noi insine si cu ceilalti. Probabil ca datorita unei mutatii la nivelul cugetului noastru (cind in sinea noastra am hotarat ca ma bine sa moara si capra vecinului ) ne-am indepartat de valoarea unei   normalitati, si ne-am apropiat de obisnuinta  unei stari pe care am acceptat-o si am sfarsit prin a o valoriza la nivelul unei normalitati cistigate din raportarea la interesul individual  si nu la cel al unei comunitati prin care toti sa fie cistigati in favoarea unei solidaritati ce ne putea strange umar linga umar indiferent de scopul pe care ni-l propuneam, pentru ca mai important ar fi fost firescul si naturalul care trebuia sa caracterizeze orice stare de normalitate in care oamenii sunt uniti intre ei nu atit prin rezultatul pe care-l cauta cit mai mult prin convingerile si prin rolul pe care-l aleg in viata lor si al comunitatii din care fac parte.

In acest caz tare imi este frica ca dorinta si speranta  unora intr-o normalitate a firescului nu-si poate gasi atit de curind implinirea pentru Romania, Nimeni nu poate fi normal intr-o societate unde normalitatea inseamna sa faci ceea ce fac ceilalti si strigand la ei ca gresesc, nimeni nu poate fi normal intr-o societate unde smecheria care nu este decat o indemanare de a supravietui, este ridicata la valoarea unui tipar demn de urmat.

Nimeni nu poate fi normal intr-o societate in care uni sunt gata sa sacrifice interesele Romaniei numai pentru a ajunge sa-i pedepseasca pe cei care gresesc azi .

Nimeni nu poate fi normal daca-si  face iluzii ca Uniunea Europeana este indragostita de romani, ca cei din U.E. nu doresc decat sa faca ceea ce este mai bine pentru Romania, ca trebuie sa le cerem ajutorul pentru orice lucru care ne scapa de sub control si in acelasi timp sa si asteptam sa ni-l rezolve asa cum vrem noi fara a ne sanctiona in nici un fel, pentru ca urmarea va fi  trecerea pe o lista neagra a repetentilor pe care este mai bine sa-l pedepsesti daca nu poti scapa de el, pentru ca oricum nu crezi in viitorul lui si nici nu te doare asa de tare acesta atita timp cat el, repetentul, vine la tine si te roaga sa-l pedepsesti. Si asta cu siguranta nu este normal.

Poate ca Normal este ca azi sa se trezeasca nu reformatorul X sau omul providential Y ci ROMANUL, scris cu litere mari, pentru ca acesta trebuie sa reprezinte caracteristica uniformitatii pe care trebuie sa o construim in interiorul nostru pentru a putea reda ROMANIA normala celor care traiesc  in aceasta tara.

Poate ca Normal este sa nu ne mai batem uni cu alti pirindu-ne pe la straini care nu ne cunosc si a caror singura apreciere consta in cit de mult le ascultam ordinele si le respectam autoritatea.

Poate ca Normal este sa-i  respectam pe ceilalti cu care nu suntem de acord, sa ajungem impreuna cu ei la o normalitate unde solidaritatea sa fie valoarea esentiala a prezentului pe care-l traim si a viitorului pe care vrem sa-l construim. 

Poate ca normalitatea nu poate fi gasita in evenimentele de azi, dar cu siguranta trebuie sa instalam normalitatea imediata in raporturile noastre cu ceilalti pentru ca evenimentele sa nu se/ne mai  tulbure.

Pentru aceasta normalitate, noi ROMANII in loc sa strigam numele unui politician sau al unui partid, ar fi mai bine sa strigam NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE! NORMALITATE!

 …….pentru ca normalitatea este legatura intima si imediata cu interesele ROMANIEI si ale fiecaruia dintre noi, este legatura perfecta fara nici o distanta in timp intre ROMANIA si ROMANI, intre normalitate si solidaritate !!!!!!!!

BG

Libertatea si adevarul

Thursday, August 23rd, 2007

Nu sunt filozof, dar imi place sa ma gandesc la anumite cuvinte, la semnificatia si intelegerea acestora, iar acest lucru il fac de cele mai multe ori impins de o nevoie inconstienta de a crea ceva nou in fiinta mea, nevoie care de multe ori ia mai intai forma unei confuzii a carei presiune ma impinge intotdeauna spre o ordonare relativa a lucrurilor si gandurilor ingramadite in aceasta realitate istorica in care imi interpretez viata mea. As vrea sa am mereu o perspectiva clara in tot ceea ce simt, gandesc si realizez, in schimb imi dau seama ca nu pot decat sa lipesc bucatile de idei si de simitire pe care reusesc sa le scot temporar din amestecul acesta al unei umanitati care tinde dintotdeauna spre o constructie a omului din afara in interiorul sau.

Presupunind ca Libertatea  si Adevarul fac parte din conditia umana (desi mai am inca unele indoieli) ma intreb ce semnificatie au acestea in contextul general al unei vieti materiale din care rareori reusim sa mai ne inaltam capetele catre o dimensiune spirituala. Pentru multi dintre noi, Libertatea si Adevarul sunt doua valori esentializate de o acceptare sociala si anume apartenenta la o comunitate construita pe baza unor afirmatii blocate in realitatea cotidiana a experientelor practice pe care le traim.

Mie mi se pare ca acestea sunt din ce in ce mai mult manifestari exterioare ale limbajului nostru si nu ale unei credinte care sa ne faca sa traim ceea ce suntem noi insine in interiorul nostru. Limbaj care devine din ce in ce mai mult un creator de idei, in timp ce din ce in ce mai putine idei reusesc sa creeze noi limbaje, iar lucrul acesta se observa in alegerile indreptate spre manipularea celor mai multi dintre noi. Sunt cuvinte care asezate intr-un anumit mod ne conduc pe toti doar la o anumita idee care se si vrea aleasa de catre toti ca fiind personala, tocmai pentru a se obtine o anumita alegere,  una care in aparenta sa fie libera, si care in aparenta sa semnifice un adevar.

Chiar daca pe lume mai exista si oameni care sunt aiurea si care nu merg totusi spre ideile spre care vor sa ne conduca unii cu ajutorul cuvintelor, acestia sunt o minoritate care niciodata nu vor reusi mai mult decat sa starneasca o curiozitate de circ printre cei multi. Intelegerea mea despre Libertate si Adevar este inca nedefinita, dar cu toate acestea pot spune care sunt sentimentele mele pentru acestea.

 Libertatea nu este posibilitatea de alegere, nu este independenta de manifestare, ea pare sa fie mai degraba locul gol in care noi putem sa ne descoperim fiinta, locul gol care ne poate ajuta sa iesim din orice confuzie si sa ne ordonam gandurile in idei, ideile in cuvinte, cuvintele in fapte, si faptele in valorile libertatii.

Adevarul nu este dorinta de a ne explica realitatea, nu este nici forma sub care ne manifestam convingerile, el pare sa fie mai degraba credinta intr-o ordine universala a lucrurilor care ne arata mereu si mereu slabiciunea intemerii umanitatii noastre spre locurile din care putem sa ne folosim de noi insine si de ceilalti fara a ne putea baza insa niciodata pe fiinta din noi insine.

Sentimentele mele sunt insa din pacate inutile pentru vietile  intortocheate printre zilele si noptile cuvintelor pe care am ajuns sa le traim mai mult decat pe orice din fiinta noastra libera si adevarata.

Critica este pentru ceilalti

Thursday, August 23rd, 2007

Cineva spunea ca “E mult mai usor sa fii critic decit sa fii corect”, lucru cu care sunt total de acord si la care as mai adauga ceva, e mult mai usor sa vedem “pacatele” altora decat sa le vedem pe ale noastre.

Azi traim intr-o realitate in care mintile noastre vad doar greselile celor de langa noi, in care inima noastra cantareste doar greutatile pe care le atarnam de faptele altora parasind cu desavarisire grija pentru dobandirea de catre noi a unui spirit luminat.

Azi unim pierderile noastre cu grija pe care vrem sa o aruncam pe umerii celorlalti pentru a ne ascunde neputintele pe care ni le gatim cu ajutorul cuvintelor in dorintele si proiectele pe care am doar spunem ca am dori sa le punem in slujba celor de linga noi.

Azi folosim lacrimile pentru a ne “curata” hainele ce le purtam si dupa care suntem judecati.

Azi suntem potrivnici oricarei intelegeri ce ne-ar putea scoate din confuzia extraordinara in care traim, numai si numai pentru ca vrem sa ne “pazim” avantajele pe care noi credem ca le avem asupra celorlalti.

Azi ii amagim pe toti cei care sunt linga noi prin amagirile de sine care  ne raman mereu neluate in seama si neintelese chiar de catre noi insine.

Si totusi, Azi sunt din ce in ce mai putini oameni care ar putea sa recunoasca toate acestea ca fiind in primul rand adevarate pentru ei, cu totii fiind in schimb gata sa jure ca ceilalti cu siguranta chiar asa sunt……pentru ca:

Cel caruia i se pare ca este cel mai bun, are sufletul gol.

Cel caruia i se pare ca este plin de intelepciune, nu va primi niciodata adevarul. Cel care se maguleste cu aprecierea celorlalti, nu va fi decat tradat mereu si mereu.

Cel care se increde in parerea lui sau a altora, numai dupa parere va fi judecat.

Cel care se crede plin de virtuti, sfarsit de patimi va termina.

Cel care pe oameni ii foloseste ca pe niste unelte, va fi inselat de “uneltele” de care s-a folosit.

Cel care semet se vrea indreptator al celorlalti orbecaind in necunoasterea proprie, se va taia in subtirimea propriei existente. 

Cel care se crede  vultur va fi ranit mai grav daca ii tai o unghie decat daca il lovesti peste plisc.

Azi insa toate sunt posibile, si cele pe care le-am spus dar cu siguranta si cele pe care nu le-am spus.

BG

Romania pe care o cautam

Tuesday, July 17th, 2007

Romania de azi este nedesavarsita, pentru ca este Romania pe care noi o criticam zi de zi, fara sa vrem sa recunoastem ca Romania suntem de fapt noi, ca Romania nu exista ca un taram separat de mintile, vietile, vointele si actiunile noastre ce o construiesc secunda de secunda si minut de minut. Este Romania in care si azi mai avem destule zone intunecate pe care fiecare le populeaza cu “basme” si “povesti” de care pina la urma ajungem sa ne speriem singuri, pentru ca acest intuneric nu este periculos prin ce ascunde ci mai ales prin frica care ii da putere sa se perpetueze mai departe. Este Romania pe care noi am construit-o doar undeva in afara noastra si in care am uitat sa mai punem si ceva din sufletul noastru. Este Romania in care ne hranim doar cu iluzii.

Insa Romania de maine pe care o cautam este acea Romanie la gandul careia zimbim ca si cum am gusta o bucurie. Este Romania care ne implineste sensul unei intelegeri pentru ceea ce ne dorim sa fim noi romanii in Romania, o Romanie care sa nu tina doar o zi, un an sau un deceniu, ci secole de acum incolo. Este Romania care ne deschide o poarta in noi insine si prin care lumina ne daruieste pacea si linistea pentru o existenta impacata cu lumea. Este Romania dinlauntrul viselor noastre la care privim cu invidie impiedicati de propriile bariere pe care singuri ni le-am ridicat in Romania de azi. Este Romania in care experimentam realitatile intelepciunii, iubirii, bunatatii si adevarului.

Binele si Raul nu sunt forte, ci doar limite

Saturday, July 14th, 2007

Binele si Raul au intrat atit de mult in mintea noastra incit acestea au devenit un intreg, si nimeni nu mai poate sa separe acum binele de rau, pentru ca fiecare este vazut ca o parte a celuilalt.

Dar oare chiar asa stau lucrurile?

Ma intreb acest lucru pentru ca binele pare azi atit de putin si parca are din ce in ce mai mari greutati in a ajunge la toata lumea, in timp ce raul se leaga parca de toate zilele oamenilor.

Eu cred ca de fapt nici binele si nici raul nu exista, si ma refer aici la acea existenta care nu se datoreaza vreunui inceput “nascut”. Pentru ca asa cum vad eu lumea, aceasta reprezinta doar niste raze ce tisnesc din intregul divinitatii necreate si care nu se opresc niciodata, iar omul privit ca o asemenea raza, nu este decat o prelungire a acestei divinitati.

Numai ca omul a inceput sa puna limite acestor raze ce reprezinta insasi esenta sa, si asa a fost inventat Binele si Raul.

In timp ce Binele este limita care este pusa dincolo de om, inaintea acestuia ca si cum s-ar incerca oprirea razei de a merge mai departe, Raul este limita care se pune intre om si intregul divin din care venim.

Si Binele si Raul le-am transformat in instrumente prin care constient sau nu cautam cu disperare sa avem acces la cat mai multe placeri pe care le strangem cu acrivie, pentru ca de la o anumita cantitate in sus sa ne putem iluziona cu speranta unei fericiri, cel mai bun si important crez al oamenilor aici pe pamant si in acelasi timp cea mai falsa credinta pentru inimile lor.

De fapt pina la urma si Binele si Raul nu sunt altceva decit cunoasterea noastra in existenta fizica si rezistenta in fata tentatiei de a patrunde in templul inimii noastre unde nici o credinta nu ne pune la incercare, unde nu exista succese sau esecuri ci doar pace, si unde nu exista limite puse intre noi si intreg si nici intre noi si univers.

Binele si Raul nu sunt FORTE ci doar limitele noastre pe care noi singuri ni le-am pus in calea noastra pentru a ne ingreuna drumul reintoarcerii catre intreg, catre DUMNEZEU !