Archive for February, 2008

Omul este dincolo de orice masca

Tuesday, February 26th, 2008

Ma intreb cum de am devenit ce sunt acum. Poate ca atunci cind m-am nascut am fost doar om, pe urma insa omul din mine a fost acoperit de copilul care se straduia sa faca pe placul parintilor sai, de elevul care incerca sa para destept, de adultul care dorea sa fie precum cei mari si tari, de functionarul care incerca sa dovedeasca ca nu a invatat degeaba si ca merita mai mult pe plan profesional, pina ce am avut la rindul meu copii. Din pacate insa, intre timpul acesta de la om la masca, am uitat de omul care ma nascusem, si nu m-am desteptat decat intr-o zi cind copii mei crescusera la rindul lor acoperindu-si omul  din ei cu o groaza de masti.

 Poate ca aceste masti par folositoare, pentru ca mastile pe care le port  ma tin departe de intrebarile celorlalti, si le da acestora confortul  aparentelor linistitoare, tocmai  pentru ca dincolo de mastile mele nu se afla nici un om ci doar alte masti si alte masti. In aceste masti insa ne inchidem sufletele pe care le ferim de lumina cunoasterii sinelui nostru. Caci ce sunt mastile noastre daca nu chiar strambaturile sufletului nostru chinuit de iluziile si constrangerile unei realitati minuscule rupta din singuratatea intregului.

Si doamne, tare greu e sa renunti la o masca care este sudata de tine prin slabiciunea ambitiilor care-ti umfla ignoranta intr-un fel de balon-mindrie frumos colorat si pe care fiecare dintre noi incercam sa-l inaltam mai sus decat ceilalti.

Privindu-ma in oglinda insa, nu vad decat masca unui bou, a unui bou care accepta jugul si chiar il iubeste in ascuns pentru ca sa aiba de ce se plinge celorlalti, este boul care se crede puternic desi forta lui nu sta decat in comparatiile pe care le face cu cei mai mici decat el, iar aceasta masca sunt sigur ca o voi parasi la prima ocazie de a-mi pune o masca noua pe care ceilalti nu o cunosc inca si pe care ar putea sa o admire.  

Acesta este un adevar care trebuie rostit nu pentru a fi cunoscut ci pentru a fi inteles, pentru ca numai atunci pot incerca in linistea sufletului meu  sa scap de mastile pe care omul din mine le-a purtat de-a lungul vietii. Acestea insa se  rascoala si incep sa  strige la mine ca ele imi acopera uratenia chipului si ma feresc de dispretul celorlalti, iar  celelalte masti de linga mine incep sa strige si ele ca sunt nebun, numai ca eu stiu deja ca nebunia aceasta s-ar putea transforma atunci in pretul platit pentru ca omul din mine sa fie din nou liber.

 Oare  care a fost prima mea masca, sincer nu mai imi amintesc si poate nici nu este asa de important, pentru ca mai important mi se pare sa  reusesc sa scap de toate mastile pline de inchipuirile unor impliniri care nu exista cu adevarat in omul din mine.

Si pentru asta stiu,  ca mastile nu pot sa suporte prezentul , ca ele nu traiesc decat in spatiul dintre un trecut care nu mai exista si un viitor pe care nu putem inca pune mina, asa cum stiu ca toate mastile iubesc insemnatatea lor, si ca nu pot fi distruse decat de umilinta si nestiinta omului din noi, un om care acum este orb si surd si mut dar care are maini ce pot imbratisa oamenii simpli fara nici o masca, si poate ca aceste imbratisari si strangeri de mina ne pot ajuta sa intelegem ca pina la urma omul este dincolo de orice masca doar ceea ce Dumnezeu a creat pentru ca sa poata sa ajunga la mine si la tine.  

Balasa Gabriel

Echilibrul intre politica si justitie

Friday, February 8th, 2008

 ”Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale ”

Din aceasta fraza inscrisa in Constitutia Romaniei  eu extrag mai inainte de a privi spre definitia relationala a celor trei puteri, esenta statutului nostru, care este functionalitatea si utilitatea unei puteri privita insa in mod unitar si care trebuie sa reprezinte interesele poporului roman, tocmai pentru a se putea asigura ordinea si coerenta interna pentru un guvernamant bun si acceptat de oameni .

 Revenind la separatia si echilibrul celor trei puteri, nu pot decat sa observ ca in Romania accentul s-a pus mai intotdeauna pe separarea acestora si mai putin pe echilibrul dintre ele, probabil considerandu-se ca importanta este aceasta separare in timp ce echilbrul nu reprezinta decat un efect al acestei separari.

Dupa mine insa, echilibrul puterilor constitutionale nu este un simplu efect al separarii acestora, ci echilibrul este un element la fel de esential ca  si separarea, daca nu si mai important decat aceasta.

Mai mult, echilbrul reprezinta chiar elementul integrator ale celor trei puteri intr-un sistem functional care defineste sau ar trebui sa defineasca statul roman.

Numai ca la o analiza mai atenta, cele trei puteri constitutionale sunt doar doua:

 1) puterea politica constituita din executiv (presedinte+guvern) si legislativ ,

2) si justitia alcatuita din puterea judecatoreasca,

iar din aceasta relatie putem extrage faptul ca avem de-a face cu o putere majora - respectiv puterea politica si o putere minora apolitica prin esenta ei - respectiv puterea judecatoreasca, ceea ce face ca  un echilibru sa fie  destul de greu de obtinut, daca nu chiar temerar.

Si totusi echilibrul trebuie sa existe, oricat de grea ar parea sa fie atingerea acestuia, el trebuie sa intervina nu pentru ca este prevazut in constitutie ci mai ales pentru ca datorita acestuia, statul capata stabilitate si eficienta functionala.

Echilibrul constitutional nu trebuie sa fie neaparat doar rezultatul unui compromis, el chiar trebuie sa mentina o balanta printr-o distribuire egala a puterilor in vederea asigurarii unei stabilitati si ordini sociale in statul roman. 

 De aceea o incercare de explicare a naturii si a functionarii echilibrului constitutional ca o “balanta” de puteri cred ca ar putea sa ne ajute in evaluarea si aprecierea utilitatii acestuia in mecanismul constitutional al statului.  

In vremurile de azi, echilibrul nu mai este demult doar o simpla atitudine, din ce in ce mai mult acesta se transforma intr-o lupta  strategica  prin care sa se obtina un anumit control dupa care se poate accepta si un anumit echilibru care sa fie insa valorificat doar in favoarea unei anumite puteri.

 Un echilibru il poti realiza atit la un nivel inferior, asa cum poti sa realizezi un echilibru la un nivel superior, iar asemanarea dintre aceste echilibre este mult mai mica decit diferenta dintre acestea. 

In timp ce asemanarea lor se opreste la o anumita stabilitate pe care acestea o aduc, diferenta o fac situatiile care sunt stabilizate prin aceste echilibre, pentru ca una este sa stabilizezi o situatie de rahat in care toti se multumesc sa piarda cat mai putin, si alta este sa stabilizezi o situatie de exceptie in care toata lumea are de castigat.

 Diferenta intre un echilibru inferior si un echilibru superior  consta in faptul ca in echilibrul inferior totul pare sa se faca pentru ca lucrurile sa se pastreze asa cum sunt si pentru a nu se mai inrautati, in timp ce in echilibrul superior totul se face pentru ca lucrurile sa functioneze, iar aceasta diferenta este esentiala pentru ca noi sa intelegem prezentul nostru  in care ne batem cu fantomele trecutului si suntem bantuiti de grijile viitorului.

Din pacate chiar si echilibrul constitutional al celor trei puteri din statul roman este un echilibru inferior care se doreste obtinut prin actiunea fiecareia dintre puteri impotriva celorlalte, lucru ce duce mai mult la o lupta, iar echilibrul oricarei lupte nu poate fi decat unul inferior.

 Pentru ca orice lupta presupune o fortare, o presiune pe care o aplici nu pentru a crea un echilibru in primul rind, ci mai ales pentru a obtine un cit de mic avantaj in fata celorlalti.

Cu siguranta ca Romaniei ii lipseste azi o modalitate noua si corecta de obtinere a unui echilibru superior intre cele trei sau doua puteri constitutionale.

Un echilibru strategic al acestor puteri in stat trebuie sa presupuna in primul rind ca fiecare sa aiba o strategie de functionare proprie si care sa cuprinda un scop vizibil pentru celelalte puteri, tocmai pentru a le putea integra si a obtine un echilibru a carei principala caracteristica sa nu fie inghetarea si rigidizarea unor pozitii, ci mai degraba functionarea acestor puteri impreuna, printr-un factor echilibrator care sa faca statul roman sa functioneze asa cum vor romanii si in asentimentul asteptarilor pe care acestia le au de la cei care le guverneaza destinele intr-un fel sau altul.  

Din pacate sunt destule cazuri in care strategia declarata a unei puteri este una iar exercitiul acesteia este total diferit, sau cind una dintre puteri nu are nici o strategie si se multumeste doar cu strategiile facute de catre celelalte puteri sau chiar  cu declaratiile protectoare pe care acestea le fac.

 Si daca privim bine spre aceste puteri, vedem ca singura care se lasa dominata, ramane puterea judecatoreasca, care ca organism social ramane mai departe destul de apatica.

 Justitia pare in imposibilitate de a se acomoda statutului de putere minora, si convinsa ca acest statut  nu-i va permite niciodata obtinerea unui echilbru in raport cu puterea majora(puterea politica), incearca in  schimb sa devina o balanta de putere intre puterile politice prin potentarea neutralitatii sale, lucru care nu este in acord cu echilibrul prevazut de Constitutie.

Nu stiu daca justitia poate deveni cu adevarat o putere echilibratoare in mecanismul statal, observ insa ca “jocul” echilibrului de putere impinge de multe ori justitia in corzi, iar aceasta in loc sa atraga atentia asupra totalei lipse de echilibru intre puterile constitutionale, 

 incearca sa transfere aceasta presiunea spre gestionarea problemelor din sistem de catre judecatori.  Numai ca judecatorii luati individual nu pot sa gestioneze problemele din justitie,  si majoritatea dintre acestia se lasa marcati de acest esec al echilibrului care de fapt apartine sistemului si nu lor.

 Pentru ca un echilibru perfect nu se poate obtine decat prin colaborarea celor trei puteri constitutionale si nu prin presiuni exercitate de una asupra celorlalte, iar semnul  unui echilibru perfect este functionalitatea corecta a statului si a institutiilor acestuia.

Cautarea echilibrului puterilor constitutionale trebuie sa inceapa prin stabilirea si identificarea “punctului fix de echilibru” al statului roman,  si  care nu poate fi decat fericirea si prosperitatea poporului roman, iar de modul in care cele trei puteri constitutionale inteleg acest punct fix de echilibru depinde soarta noastra si a Romaniei.

Puterea judecatoreasca ar trebui sa arate ca un echilibru nu se poate obtine prin asezarea ei la mijloc intre celelalte doua puteri politice constitutionale, ci doar prin asezarea unei balante intre o putere politica si o putere apolitica, intre o putere al carei sens consta in a guverna si o putere al carei sens este doar acela de a veghea la siguranta si stabilitate relatiilor sociale dintre cetateni si dintre acestia si stat, si de a nu interveni decat in cazurile de exceptie, tocmai pentru ca siguranta si stabilitate ar trebui asigurate in primul rand prin guvernare de catre puterea politica . Pentru ca echilibrul poate insemna si folosirea puterilor constitutionale in acord cu scopul pentru care acestea au fost instituite,  fara a incerca depasirea limitelor trasate de catre Constitutie dar si fara a renunta la actiunile necesare care le revin potrivit legii fundamentale prin care au fost constituite. 

Prezentul ne arata insa ca atunci cind situatiile de exceptie devin regula, echilibrul se limiteaza doar la un calcul teoretic care nu poate sa indeplineasca niciodata rolul unui instrument de corectare al relatiilor dintr-un stat, si care potenteaza slabiciunea acestuia aducind prejudicii tuturora de la simpli cetateni la institutii.

Pentru ca esenta oricarui echilibru consta tocmai in posibilitatea de corectare a erorilor prin care puterile par sa se departeze de cadrul unui stat de drept.

Balasa Gabriel 

- Din ce putere face parte Curtea Constitutionala ?

Friday, February 8th, 2008

Recunosc ca nu sunt un specialist in drept constitutional, dar am o mare nelamurire pe care doresc sa v-o impartasesc:

- Din ce putere face parte Curtea Constitutionala ?

Pentru ca potrivit art.1 alin.4 din Constitutie se arata clar ca in statul roman exista 3 si doar 3 puteri :

- puterea legislativa

- puterea executiva

- puterea judecatoreasca

Or, Curtea Constitutionala nu  face parte din autoritatile publice prevazute de Titlul III din Constitutie, titlu care reglementeaza cele trei puteri constitutionale prevazute in art.1 din Constitutie, ci din Titlul V.

 Curtea Constitutionala care in mod gresit cred eu, este vazuta ca fiind apropiata de  puterea judecatoreasca nu face parte din aceasta putere, si acest lucru cred ca este simplu de vazut din Constitutia pe care o avem.

Atunci nu pot sa nu     ma      intreb, Curtea Constitutionala este o structura care se afla deasupra celor 3 puteri constitutionale si careia Constitutia i-a acordat de fapt intr-un mod indirect dreptul de a controla statul roman prin controlul ce-l  poate exercita asupra puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca ?

Sau poate ca trebuie sa vedem cine numeste judecatorii de la Curtea Constitutionala pentru a vedea apoi  care dintre puterile constitutionale sunt cele reprezentate in aceasta Curte Constitutionala ?

Din pacate nu gasesc inca un raspuns clar la aceasta problema, raspuns care cred eu ca ar lamuri putin actele si  deciziile Curtii Constitutionale, precum si jocurile care se fac cu ajutorul acesteia.

Iar de aici incolo am putea sa ne intrebam daca avem intr-adevar nevoie de o asemenea Curte Constitutionala, sau daca nu cumva este nevoie de o reglementare mai clara in ceea ce priveste statutul acestei curti, statut care da pina la urma si sensul in care trebuie sa  functioneze   aceasta Curte Constitutionala.

Si  mai important decat cele aratate mai sus, cred eu ca este stabilirea unui principiu potrivit caruia orice putere trebuie sa aiba o limita, limita constituita in primul rind din conformitatea acesteia cu scopul si vointa societatii din care face parte, si care pina la urma trebuie sa legitimeze  exercitarea oricarei puteri constitutionale.

Balasa Gabriel

Cine face politica justitiei ?

Tuesday, February 5th, 2008

La bilantul instantei ,o colega se intreba :

- De ce trebuie sa intram cu 100 de dosare pe sedinta?

- Cum de  nu se mai maresc schemele de judecatori pentru ca sa putem judeca cu adevarat lipsiti de presiunea unor sedinte asa de mari?

- De ce nu avem legi mai clare care sa nu se contrazica intre ele?

……. lucru care  mi-a prilejuit ca de obicei cateva reflectii.

Astfel, de mult timp ma gandesc ca justitia a devenit mai mult o expresie publicitara prin care cei mai multi cauta obtinerea unei aprecieri personale. Toti se grabesc sa vorbeasca despre justitie, sa dea retete si sfaturi, multumindu-se doar cu recompensele unei qvasi-autoritati conferite tocmai de “atacarea” acestei probleme, foarte putini  dintre acestia sunt interesati insa cu adevarat de crearea unei justitii cu adevarat eficiente.

 Majoritatea dintre cei care vorbesc despre justitie se supraestimeaza si isi ascund lipsa unor obiective si principii  reale si valoroase sub masca unor opinii inflamate si exagerate.

Justitia a ajuns sa depinda astfel mai mult de aprobarile sau dezaprobarile acestor opinii lipsite de orice baza structurala si sa se indrepte mai mult spre o autoaprobare a unei conformitati de conjunctura cu aceste opinii.

Este adevarat ca nu avem inca o justitie care sa functioneze perfect, ca aceasta la fel ca orice activitate umana are si erori.

Nu stiu insa daca o justitie socializata care sa depinda atit de mult de imaginea pe care societatea o accepta despre ea, poate fi o justitie eficienta.

Asa cum nu stiu daca esential pentru justitie este presiunea sociala.

 Stiu insa ca justitia ar trebui sa se foloseasca de aceasta presiunea sociala pentru a arata modul defectuos de organizare si care face vulnerabila insasi functionarea justitiei privita ca mecanism social.

La fel cum cred,  ca esenta justitiei depinde de un model motivational pe care aceasta trebuie sa-l stabileasca si sa si-l insuseasca.

Iar esential pentru functionarea unei justitii eficiente este existenta unei politici de justitie care sa fie facuta in primul rand de catre Puterea Judecatoreasca si nu doar de oamenii politici.

Tocmai din cauza faptului ca nimic nu poate bloca mai mult functionarea justitiei decat o politica a  justitiei care este facuta doar de guvern, parlament si presedinte, cu excluderea Puterii Judecatoresti, in timp ce acesteia din urma ii ramane doar responsabilitatea pentru aplicarea acestor politici cu care de  multe ori nu numai ca nu  este de acord , dar nici macar nu le intelege.

Problema mare in aceste relatii este ca Puterea Judecatoreasca nu prea exista, aceasta putere care este prevazuta in Constitutie se reduce la un CSM rigidizat intr-un nivel administrativ, la o Inalta Curte de Justitie si Casatie blocata de imposibilitatea constituirii unei practici judiciare unitare, si la instantele judecatoresti care nu au absolut nici o putere, in afara aceleia de a se pronunta in cazurile concrete pe care le judeca.

Puterea judecatoreasca  nu are la indemana nici macar instrumentul unei initiative legislative in ceea ce priveste organizarea si functionarea justitiei, iar la multe din aceste legi nu a fost nici macar consultata de forma.

Dupa mine, acordarea unei initiative legislative in materia organizarii si functionarii justitiei ar putea sa stea la baza unei fundamentari a responsabilitatii Puterii Judecatoresti, iar acest lucru ar duce si la eficientizarea unei politici a justitiei ale carei efecte ar fi simtite in primul rand de justitiabili.

Si mai trist decat lipsa posibilitatii unei politici a justitiei proprii, mi se pare faptul ca aceasta Putere Judecatoreasca nu are o filosofie a sa, care sa o orienteze spre modele motivationale si comportamentale ce pot crea la randul lor standarde interioare acestei profesii si care sa conduca apoi la responsabilitatea propriului sistem de valori.

“Fragilitatea” actualei inflatii legislative in domeniul organizarii justitiei nu face decat sa mimeze ipocrit importanta pe care uni par sa o acorde justitiei, iar opiniile acestora din ce in ce mai elaborate sunt greu de combatut de catre o putere judecatoreasca care este discreditata nu atat din cauza propriei sale ineficiente ci mai mult de catre functionarea datorata unei proaste organizari ce nu-i apartine.

Politica Justitiei trebuie facuta in primul rand de Puterea Judecatoreasca, acesta este raspunsul la intrebarile pe care si le punea colega mea, intrebari pe care mi le-am pus si eu si pe care sunt convins si le-au pus multi alti.

Balasa Gabriel

Noi putem alege binele chiar si din rau !

Friday, February 1st, 2008

Eu cred ca noi romanii traim intr-o mare iluzie. Este iluzia ca nimeni nu are dreptate in afara justificarilor si argumentarilor pe care noi le construim, ca oricine ne contrazice savarseste o mare nedreptate, si uite asa devenim brusc deranjati si atacam tot ce se poate ataca in speranta ca vinovatia pe  care o aruncam asupra celorlalti ne va face sa ne simtim mai buni si mai bine, si poate chiar sa credem ca procedind astfel reusim sa schimbam ceva cu adevarat in Romania.

Si totusi, priviti la ceea ce am realizat noi romanii in 18 ani de zile !

Am reusit sa generalizam o culpabilizare patologica in societatea romaneasca.

Am reusit sa percepem totul doar prin prisma acuzatiilor, pe care ni le aducem uni altora pentru toate vinovatiile  cu care judecam  ceea ce se intampla cu noi.

Am reusit sa ne situam pe o spirala descendenta, creata de o negativitate pe care am proiectat-o in speranta de a  schimba ceva in societatea noastra.

 Am reusit sa ne pacalim fugind de orice responsabilitate pentru ceea ce gandim, facandu-ne un stindard din schimbarea celorlalti pentru ca sa ne simtim mai bine  cu noi insine.

Am reusit sa ne construim o singuratate permanenta, straduindu-ne cu imbecilitate sa percepem doar ceea ce este rau, fara sa ne dam seama ca acest lucru ne defineste chiar sistemul nostru de gandire  pe care-l vom trai cu adevarat.

Am reusit sa fim tematori, sa ne simtim vinovati, si sa credem ca suntem ultimii oameni de pe acest pamant care ar putea sa aiba pretentii de normalitate, sa devenim victime perfecte in circul romanesc, in care fiecare se plange ca numai el are dreptate.

 Cam acesta este romanescul prezent pe care-l traim, si pentru care nu putem sa gasim scuze sau explicatii. Pentru ca multi dintre noi  refuzam sa recunoastem aceste comportamente, multumindu-ne cu trairea chinuita a complexelor de inferioritate pe care le avem fata de alte popoare din vest, sau chiar acceptarea faptului ca suntem condamnati sa suferim.

Daca privim insa, fara panica si suficient de atenti la ceea ce am strins in inima si in mintea noastra in toti acesti ani, trebuie sa acceptam ca noi am facut toate acestea, ca noi am creat toata aceasta suferinta si am manifestat-o uneori chiar cu placere pentru a putea sa ne  plangem singuri de mila, iar din pozitia victimei  sa putem apoi ataca la randul nostru pe oricine si orice, traind astfel placerea bolnavicioasa de a ne gasi dusmani si tapi ispasitori care sa ne care vina noastra de a nu ne putea ierta noi pe noi insine.

Libertatea de sub aceasta apasatoare inchisoare a vinovatiilor si a tapilor ispasitori nu o putem cistiga decat prin iertarea care va intrerupe condamnarile noastre « justificate », pentru ca noi sa putem sa alegem binele chiar din raul cel mai rau, la fel cum acum alegem raul prin interpretarile pe care le facem, din orice.

Pentru ca viata pe care o traim este doar ceea ce noi am dat vietii, nimic mai putin sau mai mult nu se manifesta in Romania de azi.

 Oricat de mult am vrea noi sa ne schimbam, atita vreme cit nu invatam sa gandim altfel despre lume si despre viata, ramanem mai departe tulburati si blocati de suferinta unei supravietuiri strategice in care raul va avea intotdeauna o valoare mai mare decat binele. 

 Balasa Gabriel