Lumea asta ruginita
Lumea aceasta in care traim si la care ne uitam mereu a ruginit, nu datorita ploilor si umezelii ci, datorita spiritului nostru rastignit pe crucea nemiscarii si a uitarii, intr-o incercare disperata de nastere a unei certitudini macar, chiar daca aceasta ne vine doar dintr-o absoluta nemiscare asezata frumos intr-un tablou al imobilismului care ne caracterizeaza azi.
Nu mai avem curajul sa ne gandim si la ipoteza in care nu exista certitudini, in care totul nu este decat o potentialitate extraordinara aflata doar la limita curajului de a incerca sa fim noi insine, si atunci cand nu reusim sau nu ne mai place de noi, de curajul de a trece peste aceasta limita si de a incerca sa ne reinventam asa cum ne-ar place sa fim.
Suntem atat de ocupati in zilelele si noptile noastre ca am renuntat sa ne mai cautam lumea noastra prin aceasta lume mare in care ne simtim ca niste copiii pierduti.
De fapt lumea noastra mica, cea a fiecaruia dintre noi este o lume plina de buruienile ingrijorarilor care ne-au napadit vietile aproape sufocandu-le.
Mai simtim ceva azi in afara de agitatia extraordinara a lumii mari in care traim, de anxietatea care fumega ca un semn de pericol deasupra gandurilor noastre ?
Daca nu, atunci este trist si starea noastra este doar una plina de goliciunea care ne secatuieste mintile si ne raneste sufletele.
Poate ca a sosit timpul sa facem mai mult decat sa existam in acest desert al unei obisnuinte, savurand o certitudine care nu exista de fapt, care este nereala.
Sa ne oprim un moment si sa ne gandim la noi, sa nu ne mai blocam mintea cu ingrijorarile care ne rapesc din forta vietilor noastre, pentru ca avem puterea de a determina ceea ce gandim.
Sa ne aducem mai intai in mintile noastre tot ceea ce ne dorim pentru ca numai astfel vom aduce aceste lucruri si in lumea noastra, pentru ca de acolo sa le daruim cu totii acestei lumi mari in care traim hranind-o nu cu certitudini iluzorii ci cu ceea ce fiecare dintre noi este in stare sa gandeasca si sa faca. Balasa Gabriel