Gabriel Bălaşa

A fost o vreme cind am crezut ca pot sa invat din carti, sa invat  despre ceilalti, despre mine, despre viata, despre orice si oricat. Acum vad insa ca m-am inselat, pentru ca din carti nu pot decat sa incerc sa produc acea  miscare magica a constiintei mele, miscare care sa-mi aduca in lumina intelepciunii cele pe care sufletul meu le-a ascuns de mintea mea atit de plina, deseori de confuzie si de prostie, pentru ca numai sufletele ne pot  apropia atunci cand mintile noastre ne despart.Si ceea ce scriu acum este scris cu sufletul, un suflet in genunchi, deceptionat in mod egal de conformismul necesar impus de societate si de individualismul imprevizibil descoperit instinctual. Cum as putea oare sa gasesc intelegerea, cind ma aflu inconjurat pe de o parte de tentatii si atasamente si pe de alta parte de dulcele gust al unei renuntari si aureola pasivitatii.

Nu, cu siguranta nu pot intelege cu adevarat tot ceea ce se intimpla azi cu noi, si cu lumea din noi care a ajuns din pacate sa o imite fara nici o masura pe cea de linga noi, dar pot incerca sa vad cu limitele pe care le am, servitutile acestei existente care ca un vierme inalta ziduri din gindurile alese la intimplare pe care ne construim si ne jertfim clipa de clipa aceasta viata.

Si daca viata noastra ar fi o mare atunci cu siguranta pe creasta valurilor sale ar pluti nu lucrurile profunde, “cu greutate”, ci doar cele usoare pe care slabiciunea noastra nu le lasa sa coboare in adincurile unde se ascund nepretuite  comori.

Iar usor, usor este sa judeci si sa-i condamni pe ceilalti, sa incerci sa gasesti vinovati, ca si cind acest lucru ar presupune o constructie extraordinara.

 Si din nefericire sunt multi cei care judeca si condamna facandu-si din aceasta o virtute . Peste tot se pare ca s-a descoperit solutia miraculoasa a tuturor problemelor, gasirea vinovatilor si aruncarea lor in cusca leilor sau in piata publica pentru a fi batuti cu pietre, ce distractie nu?

 Cu cita pasiune iau parte oamenii la aceste executii publice, si cu cita placere isi inchipuie ca ei sunt mai buni, mai morali, mai drepti, mai curati, pentru ca nu se afla in locul acelor condamnati.

 Cata iluzie risipita Doamne pentru ca sa ne faci sa intelegem ca suntem cu toti doar oameni.

Oare chiar socotiti ca a gasi vinovati si vinovatii este ceva de lauda?

 Oare chiar credeti ca rautatea si critica si condamnarea celorlalti ne fac pe noi mai buni?

Chiar credeti ca aruncind cu pietre asupra celor pe care-i consideram vinovati devenim luptatori ai binelui?

Ma indoiesc de toate acestea, pentru ca asa cum nici un doctor nu poate sa vindece ranile doar aratandu-le cu degetul si laudandu-se ca el este sanatos, la fel nici oamenii nu pot lupta impotriva raului doar osindindu-i pe cei care-l fac.

Cat oare vom mai putea rezista cu sufletele in genunchi, tirindu-ne prin neputinta tuturor vinovatiilor pe care ni le aruncam uni altora cu asa de mare placere?

Nu stiu cit, dar stiu in schimb ca nu trebuie sa saruti oamenii pentru a iubi lumea, asa cum nu tebuie sa gasesti vinovati pentru a crede in tine.
Si mai stiu ca aceasta condamnare continua a celorlalti este o aritmetica simpla si mincinoasa in care singura operatie este scaderea, eu fara el, fara ea, fara tu, fara voi, fara ei, fara ele, numai EU. Ce trist, ce singur si ce mic este acest EU pe care incercam sa-l umflam, si sa-l scriem cu litere cit mai mari.

Asa ca lasati judecatile, si vinovatii, pentru ca fiecare dintre acestia isi vor primi “rasplata” si fara sa aruncam noi  cu “pietre”in ei, mai bine ganditi-va la FERICIRE, pentru ca avem dreptul macar sa ne gandim la aceasta, nimeni nu ne interzice si nimeni nu rade de noi  daca vrem sa fim fericiti manifestandu-ne bunatatea iubitoare fata de ceilalti care ne elibereaza de toate “orbirile”si toate conflictele noastre, pentru ca orice ras al acestora nu ar fi decat plinsul suferintei lor pe care nu si-au cunoscut-o inca.

Ganditi-va la FERICIRE, pentru ca aceste ganduri sunt cele care ne construiesc in interiorul nostru gandurile bune si viata curata.

Balasa Gabriel

This entry was posted on Monday, December 3rd, 2007 at 23:50 and is filed under Puncte de vedere. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.