Singuri in clipe de slabiciune
Avem cu totii clipele noastre de slabiciune, cind ne simtim atit de singuri, incat am fi in stare sa imbratisam si niste ciulini, ca sa scapam de ciudata senzatie de scufundare a spiritului, si de sufocare in problemele pline de aparenta materialului cu care ne luptam.
Avem cu totii din cind in cind parte de o constrangere a unei frici pe care nu o intelegem si ne vedem impinsi de plasmuirile imaginare ale acesteia intr-o deznadejde unde nu mai exista nici o speranta, si unde toate drumurile noastre pe care le-am construit si pe care am mers duc parca intr-un desert, fara nici o picatura de bucurie.
Avem cu totii zilele noastre proaste, si cu siguranta acestea nu sunt usor de suportat, mai ales atunci cind descoperim dintr-o data ca niciunul din lucrurile pe care le stiam nu ne mai ajuta, ca indoiala a aprins toate dorintele noastre si nu mai avem deloc rabdare sa mai asteptam, si mai ales ca toata puterea noastra s-a redus la o nerabdare aproape salbaticita.
Cu totii am trecut prin multe din aceste perioade, si poate vom mai avea de trecut prin altele, important insa mi se pare sa nu cadem prada disperarii pentru ca disperarea este acea prapastie care ne asteapta ca timpul nostru sa se impiedice de ea.Numai ca asa cum moare tristetea mingaiata de nedejdea noastra, la fel moare si disperarea.
Putem sa ne amintim in continuare de intamplarile din trecut, si chiar daca mai luam in seama lucrurile de altadata, noi trebuie sa mergem insa cu timpul nostru inainte pentru a ne innoi, pentru a fi o cale catre descoperirea unei intelegeri dupa care tinjim in permanenta.
Balasa Gabriel