Toate lucrurile in aceasta lume tin de o anumita “ordine”, chiar si atunci cind aceasta arata mai mult a haos, pentru ca esentialul pentru orice ordine este ca mai intai sa ai, si apoi sa cunosti bine motivatia acesteia si scopul pe care vrei sa-l atingi prin impunerea ei. Da, este corect impunere, pentru ca orice ordine trebuie impusa, incepind de la cea mai simpla pina la cea mai complexa, chiar daca multi dintre noi ar dori sa transforme reactia de acceptare intr-o adevarata participare.
Necesitatea existentei ordinei tine de o strategie de autoconservare a omului, de o acceptare a unui echilibru pe care noi luati individual inca nu l-am gasit.
Iar la nivelul societatii, avem asezate in cercuri concentrice mai intai : ordinea sociala cu cele mai mari limite, din care se naste ordinea politica, si din care la randul ei se naste ordinea de drept, punctul central al tuturor acestor ordine fiind « individul », care in mod paradoxal este si singurul ce poate da adevarata masura a acestora, pentru ca el reprezinta temelia lor, adica scopul esential.
Ordinea de drept fiind cea mai apropiata de individ, este si cea care il poate influenta cel mai mult, de aceea mi se pare interesanta analizarea acesteia.
Astfel orice ordine trebuie impusa prin forta, iar forta apartine unei puteri anume. Ordinea de drept care urmareste « conturul »unei ordine sociale, ia nastere prin puterea legiuitoare, este executata si aplicata de puterea executiva si este administrata de puterea judecatoreasca. Echilibrul unei ordine de drept este dat in mod direct de echilibrul puterilor intre ele, prin care se incearca sa se pastreze conturul unei anumite ordine sociale in deplin acord cu drepturile si interesele individului.
O examinare atenta a ordinei de drept in Romania, ne arata ca aceste trei puteri :legislativa, executiva si judecatoreasca , nu sunt inca in echilibru, ca fiecare dintre acestea isi amplifica sau isi reduc activitatea fiind departe de orice echilibru.
De fapt puterea legislativa exagereaza prin umplerea a mii de pagini cu legi care nu-si au originea intr-o nevoie sociala autentica si care de multe ori se contrazic sau sunt considerate la putin timp de la adoptare ca fiind proaste si sunt iarasi schimbate, numarul mare al acestora anulind calitatea si eficienta lor.
Puterea executiva exagereaza la randul ei prin emiterea de « norme metodologice »date in aplicarea si executarea legilor, care de fapt modifica legile, pentru ca aceste norme nu pot avea decat un caracter intern ce tine de organizarea executarii legilor, ele fiind insa in mod gresit transformate in adevarate parti ce complinesc legile adoptate de legislativ, si care sunt impuse indivizilor ca si niste legi, desi nu au deloc acest caracter.
In timp ce puterea judecatoreasca este singura care si-a redus ingrijorator activitatea de administrare a ordinei de drept la o simpla aparenta de legalitate.
Aceasta activitate de administrare, inseamna “administrarea legilor”, adica urmarirea in permanenta a legitimitatii sociale care reprezinta in mod esential scopul pentru care acestea au fost adoptate si pentru care trebuiesc respectate si executate, si nu in ultimul rand activitatea de reglare a societatii in raporturile acesteia cu drepturile individuale ale oamenilor. Iar legitimitatea, este starea de conformitate a ordinei sociale cu ordinea politica, a ordinei politice cu ordinea de drept, si a ordinei de drept cu individul si drepturile fundamentale ale acestuia.
Daca aceste lucruri sunt reale, atunci este clar ca echilibrul adus de puterea judecatoreasca lipseste din principiul unei ordine sociale in Romania.
.
Balasa Gabriel