Gabriel Bălaşa

Lumea noastra de azi nu este se pare atat de mare pe cat am crede.

Lumea noastra adevarata se limiteaza la ceea ce facem noi, la gandurile noastre, la certurile pe care le avem cu ceilalti, la bucuriile pe care  le traim ca si cand am fi furat un mar de aur pe care-l strangem la piept ascunzandu-l pentru a-l tine numai pentru noi, si poate la cei cativa oameni de care ne simtim legati in vietile noastre.

Si totusi atat de multi dintre noi vorbesc de lumea aceasta in care traim incercand sa se refere la ”toata lumea”, incit pe multi dintre noi ne ia valul si incercam in iluzia noastra sa ne mutam vietile in aceasta lume ”mare”, uitand de fapt ca noi suntem inca prizonieri in lumea noastra ”mica” unde de fapt ne traim bucuriile si tristetile,  zilele mai bune sau mai grele, disperarile sau sperantele.

 Dar poate  ca lumea  este ca si apa, care exista pe pamant si care este una si aceeasi din toate apele mai mari sau mai mici, sau ca oglinda a unui cer interior.

De fapt lumea este doar un spatiu mai mic sau mai mare care ne stimuleaza trairea inconstienta, unde importanta este dorinta, pe care ne mintim singuri ca o controlam.

 Si nu de multe ori ne apare ca o alternativa  care este lasata in aparenta cu totul la aprecierea omului, ce-si poate spune parerile, si ideile, sau poate chiar visa si lupta pentru acesta .

 Este lumea in care ne imaginam vietile noastre privind cu ochii inchisi la noi insine, si in care simtim atat de multe lucruri si sentimente si ganduri incat nu mai putem intelege adevaratul scop al acestora.

Imaginati-va, sau mai bine deschide-ti bine ochii si vedeti ca lumea in care traim, este cea in care se arunca la cosul  vietilor noastre si se marcheaza cu promisiuni si iluzii, pentru ca tot acest ”antrenament” sa ne ofere satisfactia ca existam.

Si de multe ori lumea  aceasta ”mare” devine un fel de ideal sub a carui simulare lumile noastre ”mici” se frang. O forma sub care tipam dupa intelegerea celorlalti, dar in dedesubtul careia este vorba despre mine, separat  de tine, de el, de noi si de voi toti, stransi intr-o profunzime neclara si  mereu tacuta a unei libertati personale virusate de exercitiile din ce in ce mai proaste pe care societatea ni le pune la dispozitie.

Este o lumea in care mergem, gandim, actionam, iubim, uram, si traim automat pentru ca vrem un zbor care  sa fie numai zborul nostru, doar ca noi, ca persoane ramanem mereu sub umbra acestui zbor, unde  nu gasim decat limitarile noastre de zi cu zi.

Nu conteaza cat de frumos zambim sau cat de importanti ne credem in aceasta lume ”mare”, atata vreme cat noi suntem tradatorii cei mai mari ai idealurilor noastre, pentru ca am ajuns sa ne falsificam lumea noastra ”mica” pentru a putea sa semene cu lume  cea ”mare”.

Degeaba vrem sa ajutam lumea cand noi nu ne putem ajuta pe noi, problema este insa ca fara sa vedem sau sa simtim aceasta lume, ne trezim singuri si mai confuzi.

Lumea aceasta ”mare” care ne vorbeste despre dezvoltare, despre sanse, despre trenduri, este de fapt o lume a trecutului care doreste sa cladeasca si viitorul, numai ca pentru acesta  este important sa ne ascultam ”simtul” venit de undeva din lumea noastra ”mica”.

Poate ca ar trebui sa ne gandim la faptul ca viata noastra  depinde mult mai putin decat s-ar crede de aceasta lume ”mare”, si ca esential este cum anume stau lucrurile in interiorul lumilor noastre ”mici”.

Degeaba lumea aceasta ”mare”  are drepturi pe care ni le ofera, are justificari care ne linistesc, are limite care ne usureaza de povara libertatii, pentru ca ceea ce conteaza este in noi, acolo de unde vin reactiile noastre, atitudinile noastre si mai ales credintele fara de care nici o ordine nu poate exista in noi sau in afara noastra.

Ganditi-va ca intr-o lume ”mare”  oricui ii este usor sa devina un tragator si sa nimereasca cerul, mai greu este sa punem  sufletul nostru in libertate pentru ca acesta sa rezoneze cu lumea ”mica” a fiecaruia.

Si mai greu insa, mi se pare sa ne asumam aceasta lume, pentru ca astfel vom vedea ca totul devine responsabilitatea si viata noastra adevarata.

Privim aceasta lume si vedem ca nu prea mai functioneaza, iar asta ne sperie si vrem  sa intelegem separarea dintre lumea cea ”mare” si lumea cea ”mica”, fara insa, sa stim sa tragem linia acolo unde trebuie  intre acestea.

 De fapt lumea aceasta ”mare” nu ne intelege  niciodata , ea doar ne forteaza sa traim mai putin din noi insine, si sa ne uitam mai mult la ceilalti, dupa care ne daruieste o libertate pe care nu o putem folosi acolo unde vrem sa fim liberi  Poate ca daca am  fi constienti ca  lumea aceasta este o  sabie si noi suntem intotdeauna varful acesteia, am putea imbratisa tot spatiul ei micsorandu-l in acel punct esential care este singurul ce poate gauri universul in care existam.

 Si mai ales am putea sa vedem ca atunci cand lumea incearca sa monitorizeze si sa restranga limitele noastre, nu este de fapt vorba decat despre un tipar vechi ce incearca sa reziste fluxului de energie care se manifesta deja la un alt nivel.

Poate ca lumea aceasta ne poate obliga la multe lucruri, uneori cred ca ea ne obliga chiar sa traim, si totusi noua oamenilor ne ramane  cel mai important lucru, sa descoperim cine suntem, pentru ca numai de aici poate incepe sensul pentru viata pe care o ducem si mai ales pentru lumea in care traim.

Pentru ca toate strategiile pentru evitarea esecului nu ne pot da in aceasta lume un loc de siguranta ci, doar ne-o transforma de fapt intr-o singura lume mai ”mica”, unde ne va fi din ce in ce mai greu sa ne regasim fiinta din centrul nostru !

Balasa Gabriel  

This entry was posted on Friday, February 20th, 2009 at 02:22 and is filed under Puncte de vedere. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.