Stiu ca s-a vorbit si se vorbeste mult despre reforma in Romania, stiu ca de multe ori cei care vorbesc despre aceasta nu urmaresc decat sa spuna ceva interesant, la fel cum stiu ca nu este greu sa faci azi o schimbare in numele unei reforme, greu este insa sa nu o regreti maine.
De aceea, fara a judeca daca o reforma este corecta sau nu, daca exista modele mai bune sau mai putin bune, as vrea sa incerc acum, doar sa ma intreb cu sinceritate :
– Ce este aceasta reforma?
Reforma poate fi profunda dar nu poate fi permanenta, pentru ca reforma nu dureaza decat o singura clipa, ea are loc in momentul in care alegi sa nu te mai cramponezi de obisnuinte si te detasezi de acestea alegand normalitatea indiferent de disconfortul renuntarii la cunostintele pe care le-ai acumulat.
Reforma inseamna sa realizezi ca schimbarea nu este nici buna nici rea, ca ea inseamna in primul rand neutralizarea mecanismelor care s-au blocat, sau care incep sa dizolve orice posibilitate de realizare a normalitatii.
Reforma inseamna constientizarea potentialului de care dispunem, ea nu trebuie sa ne ofere solutii sau dogme ci, doar sa ne poata asigura functionarea organismului social inlauntrul caruia ne cream fiecare destinele individuale.
Reforma nu inseamna acoperirea unor pagini sau a unor vieti cu o groaza de cuvinte sub care sa ne incalzim “fericiti” sufocantele noastre mandrii, si sub care sa ingropam impacati orice incercare de schimbare adevarata.
Reforma este in schimb cea care face sa curga din nou viata aceasta trecatoare, scapandu-ne de constipatia unei inteligente lacome si doritoare doar sa discute despre virtuti si nu sa le traiasca.
Reforma nu poate fi construita pe opinii sau pareri, oricat de majoritare ar fi acestea, pentru ca reforma nu se poate face cu simpla ridicare a acestor opinii la rangul de reguli, norme sau chiar legi, fara ca acestea sa fie asezate dincolo de orizontul limitat al unei supravietuiri prin automatisme.
Pentru ca orice reforma inseamna sa incerci si sa poti vedea dincolo de aparentele standardizate ale unei realitati lipsite de esenta unor valori concrete.
Orice reforma inseamna sa incerci si sa poti obtine satisfactie pentru o existenta libera in spirit si acceptabila in plan material.
Orice reforma incepe mai intai cu o renuntare, si orice renuntare nu reprezinta decat un instrument de care te poti folosi pentru a invata sa accepti lucruri mai bune, si nu un scop in sine.
Orice reforma inseamna curajul de accepta noul, chiar daca la inceput ne lipseste o tehnica adecvata pentru acesta, intrucit de multe ori ne ajunge doar faptul ca ne-am dat seama ca suntem capabili de aceasta.
Reforma nu trebuie sa fie o sperietoare, pentru ca reformele se petrec cateodata si fara sa ne dam seama, ca atunci cind are loc doar o schimbare mica in interiorul nostru si care ne da senzatia ca totul ramane la fel, desi aceste lucruri marunte duc uneori subtil la o rasturnare de situatie radicala.
Si indiferent daca ne-am mintit sau am incercat sa spunem adevarul, indiferent daca am inteles sau nu, indiferent daca am fost tulburati sau incurcati de REFORME, trebuie sa intelegem ca atunci cind in interiorul nostru ceva se schimba, acel ceva poate schimba la randul sau intreaga lume.
Pentru ca nu legile pot schimba o tara, un popor, sau oamenii, ci doar idealurile si credinta in acestea, iar orice reforma fara un ideal nu este decat o minciuna ce nu are valoare si care mai ales nu poate crea modele.
Daca privim justitia si puterea judecatoreasca vedem ca acestea nu au putut gasi modelul unei reforme care sa aduca echilibru si incredere in societatea romaneasca, ramanand incremenita intr-o « suprematie a legilor », unde dreptul apare mai mult ca un suspin romantic si retoric al celor flamanzi de dreptate.
Poate ca este timpul sa vedem ca pretentia unei durabilitati absolute si aplicabilitati generale transforma de multe ori legea intr-o statuie rigida si care nu poate fi facuta sa se miste spre problemele concrete ale oamenilor daca nu ar exista « magia dreptului ».
Poate ca este timpul sa vedem ca « nebunia legislativa » de azi nu este decit un semn clar al unei lipse a dreptului autentic, drept, pe care modificarile legislative aproape zilnice incearca iluzoriu sa-l suplineasca.
Poate ca este momentul sa recunoastem ca legile sunt importante, dar ele nu sunt decit niste simple pietre, in timp ce dreptul este insasi templul pe care-l putem construi cu ajutorul acestora si la care adaugam si dreptatea, morala si corectitudinea.
Legea poate fi semnul de la care justitia incepe, dreptul insa este drumul pe care noi il putem face de la semnul unei legi mai departe de aceasta pastrand o traiectorie ideala a justitiei, in orice situatie.
O lege fara drept poate fi legala, dar aceasta legalitate nu poate niciodata sa ne indrepte spre un ideal, acest lucru il poate face doar dreptul care este un ansamblu functional alcatuit din legi, jurisprudenta, morala si dreptate.
De aceea reforma justitiei ar trebui sa inceapa dupa mine cu o simpla declaratie, cea a recunoasterii « suprematiei dreptului » inlocuind astfel acea « suprematie a legii » carei ii lipseste calitate dreptului de a fi mereu actual.
Pentru ca reforma nu trebuie sa fie doar un mod artificial de a schimba, astfel incit sa nu fi nevoit sa o experimentezi, reforma trebuie sa fie un simbol perfect al evolutiei.
Asa ca nu va lasati inselati de orice schimbari, mai bine priviti direct la inceputul drumului unei reforme care este in acelasi timp si idealul ei.
Balasa Gabriel