Oamenii s-au temut mereu de necunoscut. O teama care iti da fiori si care totusi te atrage, te indeamna sa mergi mai aproape, sa incerci sa simti mai mult, pana cand dintr-o data ceva te sperie atat de tare ca o iei la fuga si te indepartezi respirand cu nesat usurarea ce iti urca din piept spre gat, de parca ai fi scapat de ceva foarte rau.
Exista atata necunoscut in jurul nostru ca de cele mai multe ori ne vedem nevoiti sa mintim si sa ne mintim, incercand sa ne convingem ca totusi ceva, ceva, mai stim si noi din tot acest necunoscut.
Exista insa necunoscut mai ales in interiorul nostru, un necunoscut de o calitate mai aparte decat cel din afara noastra, un necunoscut mai rapid pe care nu ai cum sa-l pacalesti atunci cand reusesti sa-l stergi putin intr-un colt cu atentia pe care i-o dai.
Este un necunoscut asupra caruia cuvintele nu au nici un efect, un necunoscut plin de lumina care nu te ajuta deloc sa vezi dar din a carei putere poti sa-ti incarci oricand sufletul.
Este un necunoscut uitat de multi dintre noi, un necunoscut unde nu exista vre-o gravitatie a scopurilor sau motivelor pentru a ne atrage in nici o lupta, un necunoscut unde fiecare dintre noi poate simti un alt fel de confort emotional decat cel dat de orice MODEL de a face ceva sau de a avea ceva.
In linistea acestui necunoscut iti dai seama ca omul a incercat intotdeauna sa fuga de el si pentru asta omul a incercat sa se construiasca pe el in afara lui creindu-si iluzia ca poate fi el insusi fara se se cunoasca cu adevarat.
Omul pe care l-am creat in afara noastra, este omul-personalitate, omul care construieste,creaza, minte,tradeaza, iubeste,lupta,scrie dar care din pacate nu se traieste pe el insusi.
Necunoscutul din interiorul nostru ne spune ca noi nu suntem tiparele acestor constructii exterioare pe care s-au construit insasi structurile sociale, economice, culturale si politice ale acestei lumi.
Lumea ajunsa la limita trebuie sa perceapa intelesul adevarat al acestei limite de la care orice schimbare nu se va mai putea face decat daca vom incepe sa traim cu noi insine, cei necunoscuti din interior si nu cu experientele unei personalitati construite in afara noastra.
Traim in aceasta lume dar nu suntem din aceasta lume, iar viata noastra nu inseamna experientele prin care trecem si nici scopurile si motivele noastre, si nici ceea ce facem sau ceea ce avem, ci doar ceea ce ne ingaduim noua insine sa devenim in acest straniu si minunat necunoscut din interiorul nostru.
Balasa Gabriel
Buna ziua,
este atat de adevarat ce spuneti in acest articol. Imi doresc mult sa imi gasesc o clipa de liniste interioara, sa ma accept, sa ma iubesc, sa imi recunosc si meritele si reusitele si sa accept ca multa lume chiar ma iubeste. vreau sa simt ca traiesc si nu stiu cum si de unde sa incep. am mare nevoie de ajutor pentru ca nu vreau sa ma sting definitiv!! Va rog!!
Cineva spunea ca lumea este un teatru, unul se infatiseaza ca un filozof si nu este, altul ca un rege fara sa fie, un altul ca doctor fara sa fi ingrijit nici macar un lemn, altul face pe sclavul cu toate ca este liber, masca ne-o da inchipuirea care nu face mincinoasa firea, ci numai ii ascunde adevarul. Lumea e teatrul, iar mastile sunt starile noastre sufletesti, puterea, saracia, bogatia si slabiciunea, supunerea si revolta, sunt masti cu toate, sunt lucruri bune si lucruri rele.