Puterea nu este o lumina, ea este mai mult instrumentul cu ajutorul caruia poti sa faci lumina daca il folosesti corect. De cele mai multe ori insa, aceasta putere este folosita prost, pentru ca nu se incearca obtinerea unei lumini in mod direct ci doar in mod indirect ca un efect al unei alte actiuni, de exemplu dand foc mai intai si distrugand altceva pentru ca sa poti sa spui ca ai obtinut si ceva lumina, fara sa-ti mai pese insa de cenusa pe care o lasi in urma.
De aceea orice putere este costisitoare, ea este ca niste bilute cu memorie retardata pe care tot frecandu-le in maini risti sa le incalzesti asa de mult incat sa te arzi destul de rau.
In general o lumina este mereu aprinsa imprejurul puterii chiar daca aceasta vine de la incendii devastatoare, iar noi oamenii ne strangem involuntar spre acel loc rau luminat, incercand sa simtim si noi putin din aceasta putere in apropierea careia mintea noastra se incalzeste si incepe sa se abureasca de tot felul de vise ce ne dau impresia ca aceasta ne-ar putea apartine si sa ne simtim astfel mai speciali, mai diferiti si in orice caz mai buni si mai superiori decat ceilalti.
Puterea incearca mereu sa arate ca o dimensiunea domestica a unei societati, ce consta in libertatea de a ne conduce vointa noastra si manifestarea in relatiile cu ceilalti dupa un scenariu, crezand ca acesta ii da si drepturile de autor chiar asupra vietilor noastre.
Atunci cand puterea intra in criza insa, oamenii incep sa vada minciunile unei libertati fara libertate si isi aduc aminte de libertatea adevarata si reala care nu poate exista fara existenta unor valori in care noi sa credem si spre care sa tindem.
La nivelul societatii puterea exista doar prin raportarea fortei cu care aceasta poate domina poate stapani si poate conduce pentru ca oamenii sa se simta bine si in siguranta. Puterea insa devine mai devreme sau mai tarziu o consumatoare a fortei care a propulsat-o, o consumatoare a unui sacrificiu continuu al societatii, in numele unei necesitati al carei sens si interes este dat numai si numai de ea.
Atunci cand puterea isi pierde sensul ei real de dimensiune a iubirii fata de societatea care a creat-o, atunci cand aceasta nu mai poate sa daruiasca nimic ci doar se inchide pentru a strange forta pe care sa o aplice asupra societatii, atunci o astfel de putere devenita o consumatoare a vietilor, se transforma intr-o forta ce-si intareste scoarta propriei bunastari prin sacrificarea intereselor societatii, devenind astfel o putere fortata.
Orice forta duce insa, la acumularea de tensiuni si acest lucru poate aduce un moment in care se poate schimba si raportul dintre orice putere activa si puterea aparenta si pasiva a societatii, caci prin dezvoltarea continua a unei tensiuni efective se poate ajunge ca puterea pasiva sa devina reactiva si sa domine astfel orice fel de putere activa.
Raportul social intre controlul putere vs deomocratie a fost demult explicat in sintagma “bona fides” derivata din preceptele primordiale ale dreptului intuite de “parintii dreptului ( poporul roman) – ” honeste vivere- neminen laedere- sum jus cuique tribuere”.
Aceste precepte au evoluat mult in ziua de azi putandu-se “scana” si identifica cu usurinata abuzul puterii prin utilizarea celor 4 fapte psihologice cuprinse in conceptul de Onestitate convertite in drept sub forma juriica a Bunei credinte :
ONESTITATEA – elemente morale ale bunei credinţe : – (honestum)
Loialitatea, sinonimă cu probitatea, este un fapt psihologic de conştiinţă care se referă la observarea riguroasă a îndatoririlor morale, precum şi la respectarea unei conduite drepte, ambele conducând la încrederea reciprocă între membrii societăţii.
Prudenţa, constă în acel fapt psihologic de conştiinţă care determină persoana umană de a prevedea şi a evita greşelile şi pericolele.
Ordinea, ca fapt psihologic ce presupune canalizarea faptelor omului în limitele normelor stabilite în viaţa socială.
Temperanţa, o trăsătură a conştiinţei umane care moderează dorinţele şi pasiunile, limitându-le la ceea ce este permis de principiile eticii.
BUNA CREDINŢĂ – elemente morale cu impact juridic:31 – (bona fides)
Cele patru valori morale ale onestităţii descrise mai sus în conţinutul lor larg moral se structurează şi se traduc ulterior în plan juridic în următoarele elemente:
INTENŢIA DREAPTĂ – ca rezultantă a loialităţii sau probităţii, implică totdeauna absenţa dolului, fraudei şi violenţei, precum şi fidelitatea în angajamente; de asemenea, probitatea sau loialitatea antrenează lipsa îndoielii. Ignoranţa corectă şi justificată (eroarea) poartă numele drept de eroare scuzabilă (de aici şi teoria aparenţei ca o concesiune făcută bunei credinţe )
Diligenţa – corespondentă a valorii morale a prudenţei; determină săvârşirea de act sau fapte cu prevederea rezultatului circumscris în limitele legii.
Liceitatea – adică săvârşirea unor acte cu conţinut licit, este faţeta juridică a ordinii ca valoare morală.
Abţinerea de la vătămarea sau de la păgubirea altuia -cu ocazia instrumentării actului juridic sau cu ocazia perfecţionării unui raport juridic – ea derivă din valoarea morală a temperanţei şi este echivalentul perceptului roman “alterum non laedere”.
Detalii se pot regasi in :
http://avocatanghelus.blogspot.com/search/label/Paradigma%20Psihologica%20a%20Bunei%20credinte%20in%20Statul%20de%20Drept%20-%20DEONTICA%20BONA%20FIDES%20THE%20PSIHOLOGICAL%20PARADIGM%20GOOD-FAITH%20ON%20LAW%20ESTATE%20-LA%20PARADIGME%20PSIHOLOGIQUE%20DES%20BONNE%20FOIS%20DANS%20L%27ESTAT%20DE%20DROIT
b) TEZA BONA FIDES v. abusus (sau teza conflictului originar). Această teză vine ca o aplicaţie necesară a bunei credinţe ce trebuie să existe între părţile implicate într-un raport juridic contradictoriu, antagonist.
Ea se bazează pe acel principiu major de etică confirmat de istoria vieţii juridice şi prezent dintotdeauna în drept – combaterea abuzului ordinar, în general şi a abuzului de drept, în special – în virtutea generoasei idei potrivit căreia buna credinţă este şi trebuie protejată prin ea însăşi. Această teză numai prelungirea firească a ideii etico-juridice de prezentare a bunei credinţe (a intenţiei drepte, diligenţei, licitării şi a obţinerii de la lezare), ci este chiar spiritul imanent al celor două ştiinţe.
Etica şi Dreptul, care condamnă conduita deviată şi abuzivă a indivizilor încercând să impună o conduită morală adecvată cu principiile general acceptate în societate.
Verdictul dat de aceste două ştiinţe este foarte tranşant – comportamentul este adevărul.
Tocmai de aceea este important de reţinut, ideile pe care le consider fundamentale ale tezei bona fides versus abusus:
– Pentru că abuzul provine din reaua credinţă, trebuie ca buna credinţă să stopeze abuzul – şi faptul că – orice conflict este întreţinut în mod artificial numai prin reaua credinţă manifestă, care tinde la exercitarea abuzivă a drepturilor sau a obligaţiilor de către părţile implicate, creându-se cu timpul un cerc vicios din care nu se poate ieşi decât prin buna credinţă exercitată ca atare.
Modelul bunei credinţe vine în întâmpinarea spiritului marilor teorii moderne apărute sub influenţa raţionalismului sec. al XVIII-lea, respectiv teoria statului de drept (Kant), teoria separaţiunii puterilor în stat (Montesquieu) şi nu în ultimul rând teoria contactului social (J.J. Rousseau).
Aşa cum am afirmat în acest capitol, buna credinţă nu poate fi ignorată sub nici o formă în organizarea instituţională a statului de drept. Deoarece legea fără sprijinul voinţei umane, bazată pe buna credinţă, are toate şansele să fie anihilată de abuzul de drept, de perfidie, de ilicitate ş.a.m.d.
Să nu uităm formula celebră a lui Montesquieu, prin care acesta a consacrat principiul separaţiei puterilor în stat: „Pentru a nu se abuza de putere, trebuie ca puterea să oprească puterea”. (L’esprit de lois 1748).
Totuşi, în principiu, cum se realizează acest transpunerea acestui deziderat în fapt? Prin dol (viclenie)?, prin ilicitate?, prin abuz de drept?, prin fraudă?…
Nu, bineînţeles că nu, ci prin intenţie dreaptă, licitate, diligenţă şi abţinere de la prejudiciere.
Deci, regula este că acest control permanent între cele trei puteri egale ale statlui de drept (executivă, judecătorească şi legislativă) nu se realizează aşa oricum, la latitudinea oricărui om politic, ci numai pe baza legii în limitele deontologice ale bunei credinţe.
Pentru că altfel echilibrul societăţii civile ar fi grav afectat, prin înfrângerea legii, de chiar reprezentanţii acestor puteri care au obligaţia primordială de a garanta asigurarea legalităţii şi promovarea ordinei de drept (iar nu să o încalce ei înşişi prin implicarea iresponsabilă în luptele declanşate de tot felul de interese meschine (de grup) ale reprezentanţilor unei puteri în contra altei puteri statale).
Pentru că Jus, lex şi bona fides trebuie să prevaleze în faţa oricăror considerente subiective iscate de ideologiile de partid, vehiculate în viaţa politică de zi cu zi, iar manipularea şi reaua credinţă manifestă trebuie să apună în faţa preceptelor peremptorii ale dreptului.
Modelul bunei credinţe ne apare cu mult mai indispensabil dacă se ia în consideraţie şi baza contractuală pe care se structurează organizarea societăţii moderne a statului de drept.
Este deja un truism. Să reamintesc faptul că însuşi Kant (sub influenţa lui Rousseau) privea organizarea statului de drept ca având o bază contractuală în care trebuie să se presupună consensul şi acordul liber al componenţilor săi. El exprima cu claritate, înlăturând orice echivoc, că „statul trebuie să fie (nu că a fost) constituit conform ideii unui contract social”. Contractul este baza juridică ideală a statului, acesta trebuind să se organizeze bazându-se pe recunoaşterea drepturilor persoanei ca sinteză a libertăţii umane.
Kant vedea statul ca „reunirea unei multitudini de oameni sub legi juridice”, dar această multitudine de oameni trebuie concepută ca asociată în virtutea unui contract prin voinţa tuturor – În acest sens contractul devine un principiu regulativ, un criteriu de evaluare a legităţii unui stat (del Vecchio – op. cit. p. 114-115)
(…)Buna credinţă este puterea virtuală care mijloceşte actul de justiţie , este dreptul imprescriptibil al puterii judecătoreşti de a ţine cont de buna credinţă a justiţiabililor dar este şi obligaţia slujitorilor ei, de a crede în ea şi de a o aplica.
Buna credinţă este sabia cu două tăişuri, cu care justiţia retează “lanţul slăbiciunilor” umane şi cu care împarte dreptatea de zi cu zi, este instinctul ancestral de conservare al omului social privit sub specie juris şi este prin urmare singura cale către DREPTATE.
10 ANI DE LA PROTESTUL IMPOTRIVA JUSTITIEI DIN FATA GUVERNULUI
DUPA 20 DE ANI DE REFORME IN JUSTITIE SUNTEM CEA MAI CORUPTA TARA DIN UNIUNEA EUROPEANA SI NU VOM FI PRIMITI IN ‘ SCHENGEN ‘ DATORITA CELOR 6000 DE MAGISTRATI.
10 ANI DE LA PROTESTUL OFICIAL DIN FATA GUVERNULUI IMPOTRIVA CORUPTIEI SI ABUZURILOR COMISE IN SOLUTIONAREA IN JUSTITIE A ACCIDENTELOR RUTIERE.
ACTIUNEA DE PROTEST A FOST ORGANIZATA DE CORNELIA GALAVAN, INFIRMA IN CARJE IN URMA UNUI ACCIDENT RUTIER IN URMA CARUIA A RAMAS INFIRMA SI CARE A ADUS PENTRU PRIMA DATA IN ROMANIA IN FATA INSTANTEI DE JUDECATA UN EXPERT JUDICIAR TEHNIC AUTO, CONDAMNAT PENTRU EXPERTIZA FALSA ASCUNSA SI INSUSITA DE MAGISTRATI, PRODUCAND EFECTE TIP DE 13 ANI IN ‘ MALAXORUL JUSTITIEI ‘.
Actiunea de protest ce a avut loc pe 01.01.2001, la inceput de secol si mileniu impotriva a abuzurilor si coruptiei din justitie referitoare la solutionarea tragediilor rutiere a fost mentionata de cotidianul ‘ Ziua ‘ si inregistrata de PROTV (Amalia Enache).
Despre tragedia unei victime a tragediilor rutiere devenita ulterior si victima magistraturii si a actului de justitie inechitabil timp de 13 ani au mai scris ziaristi ca Adrian Artene, Petre Niteanu, Viorel Ilisoi, Silviu Alupei, Alexandra Sararu, Gabriela Artene, Viorel Patrichi, Andi Topala, iar mai recent pentru credibilitate puteti citi articolele ‘ Cornelia Galavan, femeia in carje care a invins sistemul ‘ aparut luna acesta in Jurnalul National pe 3.09.2010 sau articolul ‘ Victima unui accident rutier isi cauta de 12 ani dreptatea aparut in Evenimentul zilei anul trecut pe 3.11. 2009.
O parte din jiaristii mentionati mai sus la care se adauga si reportaje tv au mentionat si implicarea civica si * in premiera in Romania in care au fost organizate proteste publice impreuna cu mai multe victime ale accidentelor rutiere sau urmasii celor decedati si care au stat la baza initiativei infiintarii ASOCIATIEI VICTIMELOR ACCIDENTELOR DE CIRCULATIE – AVAC, condusa de Presedintele Marian Nedelescu care ulterior a indepartat-o pe Cornelia Galavan si pe sotul acesteia Ioachim Galavan care avea calitatea de membru fondator !
Tot ca implicare civica, ca urmare a ‘ injustiei accidentelor rutiere ‘ ziaristii au mentionat proiectul ‘ LACRIMA RUTIERA ‘ initiat si demarat cu mari eforturi inca din 2001 la sala Arcub din Bucuresti prin care pentru prima data sunt comemorate victimele ‘ genocidului rutier ‘ din Romania in care din periaoa 1990-2010 au decedat peste 62.000 de OAMENI, iar peste 100.000. au ramas infirmi, majoritatea nevinovati, iar
‘ asasinii soselelor ‘ au fost condamnati cu executarea pedepsei in penitenciar in proprtie de …10% !?
Proiectul ‘ LACRIMA RUTIERA ‘ care nu este agreeat de institutiile statului, si care are loc in Piata Universitatii din Bucuresti se desfasoara anual cu ocazia Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier asa cum s-a intamplat si anul trecut pe 21.11.2010 cand cei prezenti au aprins o lumanare, au depus flori si au varsat in amintirea celor dragi o ‘lacrima rutiera’.
Proiectul datorita criticilor sale aduse institutiilor statului fata de ineficienta planului national de siguranta rutiera si a lipsei unei justitii rutiere reale este cunoscut si apreciat de asociatii si organizatii din Europa fiindpreciat chiar si de Presedintele Comisiei Europene, Manuel Barroso, iar in lume proiectul aste cunoscut si apreciat de organisme ale ONU – OMS, care a invitat proiectul LACRIMA RUTIERA la Conferinta Mondiala pentru Siguranta Rutiera a ONG – urilor ce a avut loc anul trecut pe 7-8 mai 2009 la Brussels, fiind sigura invitatie din Romania.
Iar mai recent Cornelia Galavan infirma in carje, umilita in justitie timp de 13 ani, ca apreciere si recunoastere a impicarii civice inedire si singulare ca forma de manifestare a fost primita in cadrul organizatiei La Prevention Routiere International – PRI, alaturi de Asociatia Victimelor Accidelor de Circulatie – AVAC Romania, care a fost infiintata din initiativa acesteia, asociatia avand la baza infiintarii si existentei sale ulterioare infirmitatea si implicarea civica in premiera a acesteia, mentionata la vremea respectiva de mass-media.
IN ROMANIA CRIZA MORALA PRIN EFECTELE SALE ESTE MAI GRAVA DECAT CRIZA ECONOMICA. SI AFECTEAZA GRAV STATUL DECI CETATEANUL.
AVEM CRIZE MORALE PESTE TOT, IAR IMORALITATEA INVINGE MORALITATEA IN CEA MAI CORUPTA TARA DIN UNIUNEA EUROPEANA SI AFECTEAZA SI ADERAREA LA SPATIUL DEMOCRATIEI REALE ‘ SCHENGEN ‘.
LA MULTI ANI ?
Cornelia Galavan – Cetatean