Viata, credem ca o cunoastem dar habar nu avem ce este.
O traim sau ne traieste, sigur, nu stim inca. Dar faptul ca suntem in stare sa facem orice vrem noi, sau cel putin suntem in stare sa credem asta, ne face sa ne ascundem de aceasta intrebare, falsificandu-ne propria ignoranta cu argumentul ca , daca traim stim ce este viata.
Repetam viata ca o obisnuinta sau obisnuinta ca o viata.
Traim, inchipuindu-ne tot felul de lucruri si incepem astfel sa credem ca stim sa facem diferentierea dintre ceea ce este adevarat si ceea ce nu este adevarat. Faptul ca ochii nostri vad, ca mintea noastra gandeste si sufletul nostru simte ne face sa traim realitatea aceasta ca pe un fel de adevar al vietii.
De fapt, noi nu suntem in stare sa ne trezim pentru ca dormim cu ochii deschisi, iar asta ne pacaleste usor si in acelasi timp profund. Ce daca privim, vedem, ne miscam si poate traim, cand nu suntem in stare sa simtim ca cea mai mare parte din viata noastra obisnuita sau, din obisnuinta vietii pe care o traim, noi stam cu ochii mintii inchisi.
Oricare ar fi raspunsul, adevarul este ca noi inca ne tinem mintea asezata intr-un intuneric total pe care il construim cu educatie si chiar talent din obisnuintele noastre ce devin pe zi ce trece singura noastra viata la care avem acces.