Traim zi de zi un paradox in care suntem prinsi cu totii, iar atunci cand cedam refuzului de a vedea si de a crede ca si lucrurile bune si cele rele au in aceasta lume un rost ce se poate afla de multe ori dincolo de intelegerea noastra ne simtim blocati in realitatea faptului de a nu putea schimba nimic.
Iar singura solutie intr-o astfel de realitate mi se pare a fi cea a intelepciunii blandetii si iubirii. Trebuie sa fim blanzi si iubitori cu noi si cu ceilalti ori de cate ori ne propunem sa facem un bine iar ceilalti ni se impotrivesc. Pentru ca de cele mai multe ori ar trebui sa ne intrebam pe cine ajutam cu adevarat cu ajutorul nostru, oare nu este totul un joc, oare nu este o iluzie sa credem ca-i putem ajuta sau salva pe ceilalti atata vreme cat nu suntem in stare sa-i intelegem asa cum sunt ei, cu cele rele si cu cele bune.
Privind la Romania de azi, imi vine sa scutur capul si sa intreb unde si cum poate fi privita perfectiunea in aceasta tara ?
Poate ca exista posibilitatea sa vedem aceasta Romanie imperfecta si altfel, prin acceptarea ca si greselile noastre sunt perfecte, fie in relatiile cu ceilalti, fie in munca, si in orice alte situatii, dar aceasta nu este o viziune asa de simpla care sa poata fi sustinuta in mod obisnuit de catre oameni, pentru ca ne este greu oricat de intelegatori am fi sa cautam si sa gasim perfectiunea ascunsa in toate aceste imperfectiuni.
Stiu ca s-ar putea spune pur si simplu ca avem o intelegere mai dezvoltata a imperfectiunii decat a perfectiunii, dar pina la urma nici un cuvant nu are puterea de a ne ridica greutatea de pe umerii nostri. Probabil ca nu stim sa apreciem perfectiunea, probabil ca nu credem in perfectiune si suntem deja convinsi ca aceasta nu poate exista.
Pentru ca perfectiunea tine in mod organic de ordine, de felul potrivit si echilibrat in care idealurile, lucrurile, gandurile, si vietile noastre sunt aranjate in aceasta tara. Iar ordinea pare sa nu aiba in Romania un rol prea mare, pentru ca niciodata aceasta nu a fost un far calauzitor in viata noastra a romanilor, noi fiind mult mai apropiati de parerile personale dupa care ne judecam unii pe altii .
Ordinea ca si perfectiunea aduc in orice realitate in care exista un sens in care oamenii se dezvolta spre ceea ce ar putea si ar trebui sa fie aceasta lume.
Ordinea si perfectiunea sunt de fapt doua nivele ale aceluiasi intreg, un nivel material in care ordinea este asezata in mod simplu fara prea multe exceptii, sau complicatii si un nivel spiritual in care perfectiunea ne ajuta sa intelegem cu intelepciune si iubire toate experientele acestei vieti.
Acceptarea unei ordini ca reactie a unui simt de raspundere pentru vietile noastre si ale celorlalti poate fi inceputul perfect pentru trezirea unei constinte care sa ne impinga spre o imagine a unei Romanii perfecte.
Avem noi romanii un simt dezvoltat al umorului care ne ajuta de multe ori sa privim in ansamblu atat dreptatea cat si nedreptatea din intreaga drama a existentei acestei lumi. Iar acest umor trebuie sa-l folosim pentru a imbratisa lumea in care traim si nu pentru a-i lovi pe ceilalti sau pentru a-i trage inapoia noastra cu scopul de a ramane in fata acestora mereu, indiferent de adevarul dramelor noastre personale.
In ce fel am putea privi Romania ca aceasta sa fie perfecta ?
Sincer sa fiu inca nu stiu cum. In nici un caz insa, nu cred ca impunerea cu forta a unei ordini care nu este acceptata poate fi o modalitate de intelegere a perfectiunii, pentru ca ordinea in sensul ei cel mai profund nu inseamna o aranjare mecanica si intamplatoare a unor lucruri, ganduri sau chiar institutii, ci ordinea inseamna in primul rand echilibrul oamenilor in interiorul acestora si in relatiile cu ceilalti.
Perfectiunea nu este o conditie.
Perfectiunea este intotdeauna un echilibru al interactiunilor noastre cu noi, cu ceilalti si cu lumea in care traim.
Perfectiunea este capacitatea de a privi dincolo de roluri sau de aparentele exterioare cu ochi sufletului deschisi de puterea mintilor noastre.
Perfectiunea nu poate veni niciodata din comparatie, ea este castigarea sufletului acestei lumi, care exista desi nimeni nu ne vorbeste despre el.
Perfectiunea nu ne poate ajuta niciodata sa fim altcineva decat suntem, ea este insa implinirea spirituala a goliciunii cu care ne nastem.
Balasa Gabriel