Statul nostru de azi nu mai este de mult un actor profesionist respectat, care-si joaca rolul sau corect cu profesionalism, ci pare mai degraba ca s-a transformat intr-un cabotin care nu poate sa ne faca decat sa radem sau sa plangem, multumindu-se doar sa ne spuna prin vorbe goale ca este un stat bun chiar fara sa fie.
Statul care isi interpreteaza rolul in batjocura nu poate insa astepta de la oameni mai mult decat indiferenta, pentru ca o armonizare a comportamentelor umane dintr-o societate depinde in mod esential de reciprocitatea celor doua roluri principale, ale statului si ale societatii.
Atunci insa cand un stat nu ia in considerare reactiile societatii la masurile sale, se demoleaza orice relatie de reciprocitate.
Statul nu trebuie sa fie o camasa de forta pentru nici o societate, ci mai degraba un cadru in care sunt fixate prin legi, institutii create pentru ca prin functionarea acestora sa se inleseneasca socializarea oamenilor si sa faca astfel societatea sa evolueze. Importanta acestei socializari consta in coordonarea statului si a societatii pentru ca indivizii sa poata obtine daca nu fericirea macar satisfactia.
Pentru ca orice stat are sens doar daca se afla intr-o relatie permanenta cu societatea, altfel, fara acest statut social orice stat isi pierde nu numai identitatea dar chiar si dreptul de a exista, caci pentru a fi stat trebuie sa ai o societate in care sa-ti exerciti autoritatea iar rolul nu poate fi niciodata unul individual ci doar unul social.
Statul nu poate fi redus nici la o simpla supravietuire institutionala, el trebuie sa fie un domeniu al deschiderii unor noi posibilitati sociale.
Statul nu poate fi legitimat doar prin institutiile sale, cu atat mai mult nu poate fi legitimat prin persoanele care conduc aceste institutii , ci prin relatiile pe care le construieste intre oameni si intre acestia si institutiile sale.
Avand in vedere ca ordinea sociala se afla mereu in schimbare, trebuie sa tinem cont ca in lipsa unor roluri institutionale asumate si guvernate de sisteme de reguli clare si precise care sa structureze comportamentele umane in functie de asteptarile societatii, se lasa un loc considerabil improvizatiei personale. Scenariul unui stat rupt de caracterul sau social, influentat de caractere personale si individuale este cel mai prost scenariu, pentru ca acesta nu poate duce decat la disparitia societatii si implicit a statului.
Statul trebuie sa fie un constructor social al unor regularitati la nivelul actiunilor umane si nu un demolator de relatii sociale.
Ma intreb cum as reactiona eu daca as fi la conducerea statului si habar nu as avea ce sa fac sau cum sa fac sa rezolv problemele tarii.
Probabil ca din teama de a nu pierde puterea, sau de a nu parea ridicol ca nu am nici cea mai vaga idée despre o solutie eficienta utila si corecta as cauta sa ascund acest lucru si as fac ceva, orice imi trece prin minte chiar daca habar nu am ce fac, sau ce efecte dezastruoase as putea sa produc.
Mai rau este ca intrat intr-un asemenea mecanism de deformare a realitatii pentru a-mi ascunde incompetenta, probabil ca m-as incapatina sa sustin orice prostie numai pentru a nu se afla ca de fapt habar nu am de ce trebuia facut, parasind orice interes pentru rezultatele masurilor dispuse, in favoarea eforturilor de a mi apara opiniile, pozitia si considerentele propriilor actiuni. Problema mare insa nu ar fi ca nu stiu ce sa fac, ci ca nu pot accepta ca nu stiu, si mai ale ca simpla recunoasterea a acestui lucru ar putea deschide o posibilitate reala de rezolvare a situatiei.
Poate ca lucrurile nu sunt in mare asa cum ar trebui sa fie si tocmai de aceea cautand valorile evitam sa ne raspundem la intrebarile simple , ce trebuie sa ne dorim si cum trebuie sa ne comportam.
Daca libertatea pentru multi dintre noi a devenit doar un simplu produs de fast food, incepem sa vedem ca aceasta consumata in exces ne umfla pe toti de o speranta obeza ca poate exista si pentru noi totusi o democratie la pret redus.
Balasa Gabriel