Multi critica statul roman, il lovesc, alti pur si simplu il abandoneaza, iar unii chiar vor sa-l desfiinteze, putini dintre noi insa, stim sa descoperim in acest stat ceea ce conteaza pentru noi. Poate ca statul roman se afla azi la o rascruce, poate ca multi se bucura de aceasta greutate, eu cred insa, ca trebuie sa trecem prin aceasta experienta incalcita pentru a reusi sa-l facem functional, pentru ca statul se poate pune in miscare prin fiecare dintre noi.
Statul inseamna o anumita forma de organizare a societatii, organizare care conduce la o anumita ordine al carei obiectiv nu trebuie sa fie doar acela de a conduce, sau de a controla oamenii ci, trebuie sa fie acela de a proteja interesele si drepturile sociale si individuale ale acestora, si mai ales de a da nastere unei ”fiinte” a statului respectiv. Nici o discursivitate a limbajului potentata chiar la maxim nu poate inlocui actiunea efectiva a statului pentru nasterea si pastrarea acestei ”fiinte”.
O critica permanenta fara a accepta mai intai existenta celor criticate sau fara a vedea cu adevarat pe cel sau pe cele judecate, ne lipseste de exercitiul construirii realitatii unei fiinte a statului care sa poata fi efectiv simtit de oameni. Statul trebuie sa fie de fapt conexiunea subtila dintre necesitatile oamenilor si posibilitatile indeplinirii acestora, innobilata cu energia unei viziuni solidare cu sperantele oamenilor pentru o viata fericita, pentru ca binele nu mai este din pacate de ajuns azi . Problema e ca aceasta conexiune este azi atat de slaba pana aproape de inexistenta, iar asta ne face poate sa simtim de cele mai multe ori existenta statului ca fiind perturbatoare, stresanta si chiar amenintatoare uneori.
Daca statul pare azi imbolnavit de violente ideologice, verbale sau materiale, si inecat intr-o separare disperata a intregii societati romanesti, aceasta doar reflecta ca o oglinda ceea ce se afla in fata sa, adica un blocaj total, ascunzand cele din spatele sau care din pacate functioneaza mai bine decat oricand.
Statul trebuie sa fie insa o stare in care problemele cu care oamenii se confrunta constituie de fapt motorul principal de actiune al acestuia, pentru ca lasarea acestor probleme in afara oricarei preocupari reale, concrete si efective nu poate sa duca decat la o scoatere a statului in afara societatii.
Pentru ca Statul nu reprezinta doar un teritoriu cu granite, ori un numar de oameni ce vorbesc aceeasi limba sau care au o istorie comuna si nici un loc unde politicienii au voie sa se lupte oricum si cu oricine pentru putere. Statul reprezinta mai ales o identitate reala care exista datorita existentei pure si simple a acestuia in inimile noastre. Iar lucrul cel mai important pentru orice stat este implinirea pe care o da omului simplu in ceea ce priveste sentimentul de a fi ceea ce este, inclus intr-o identitate acumulata de toti inaintasii sai.
Stiu ca multi sunt nemultumiti de statul roman, eu cred insa ca, nemultumirile acestea nu privesc doar statul ci si pe noi, pentru ca atunci cand statul roman merge prost, inseamna ca nici noi, fiecare in dreptul sau nu mergem deloc prea bine, iar acest lucru sta numai in putinta noastra sa schimbam.
Si degeaba vorbesc toti despre reforma statului roman atata timp cat acestia nu au vointa si puterea de a se reforma mai intai pe ei insasi, schimbandu-si doar cuvintele.
Nici cu cei care critica mereu pe politicienii care conduc azi statul, nu sunt de acord pentru ca daca acestia conduc prost statul, atunci asta inseamna ca si noi am votat prost, iar eu unul nu am auzit pe nimeni dintre romani sa ceara ceva concret politicienilor inainte ca acestia sa primeasca voturile, toti multumindu-ne doar cu promisiunile largi si vagi ale acestora. Poate ca ar fi timpul unei schimbari in modul de abordare, de exemplu sa nu mai asteptam ca acestia sa promita, ci sa le cerem noi mai intai ceea ce dorim de la ei si de la statul roman, pentru ca puterea statului nu trebuie data doar pe baza unui act unilateral reprezentat de o promisiune de diligenta a politicienilor, ci pe baza unui contract, a unui acord de vointe, prin care politicienii platesc efectiv pentru voturile primite prin executarera intocmai a obligatiilor pe care oamenii le cer indeplinite de catre acestia, si nu altfel.
Adevarul este ca nici noi nu am ajutat foarte mult acest stat sa functioneze. Pentru ca in primul rand noi nu am stabilit un standard prea ridicat in ceea ce priveste increderea in statul in care traim dar si in ceea ce am asteptat intotdeauna de la aceasta, respectiv grija, intelegerea si actiunea acestuia pentru ca noi sa traim o viata fericita.
Noi nu am cerut niciodata explicit ca puterea statului sa nu fie construita prin forta ci prin intelepciune, noi suntem cei care nu am spus, si nu am repetat mereu si mereu, ca de fapt puterea statului nu este de fapt puterea conducatorilor acestuia de a face ceea ce acestia vor sau cred ca trebuie facut, ca puterea statului trebuie sa fie puterea de a ne solidariza impreuna pentru a putea trai cu toti in acest stat asa cum simtim ca ar fi normal sa o facem. Important este sa intelegem ca nu statul este cel care face alegerea directiei in care va merge, ci noi suntem cei care facem aceasta alegere, sau cei care ar trebui sa o faca.
Pentru ca statul nu este undeva sus, separat de noi, statul incepe intotdeauna de la noi insine spre societate, iar noi suntem cei care transfera catre stat zi de zi valorile noastre mai degraba nefunctionale decat functionale.
Statul roman este insa atat de amestecat cu asteptarile noastre incat nici el nu stie incotro merge si mereu asteapta o minune care sa-l schimbe.
Statul trebuie sa fie acea lume in care fiecare dintre noi se simte acasa, acel loc in care omul poate fi fericit cu experienta vietii sociale pe care o traieste.
Statul nu este ceva rigid, in esenta sa statul nu este decat un flux de energie care leaga oamenii si evenimentele traite separat de acestia intr-un amestec cu o identitate proprie. Statul este acel nivel la care te cunosti pe tine prin ceilalti si mai ales in care vrei sa te simti in siguranta si acceptat. Acest Stat isi poate dezvolta propria fiinta numai daca noi il pretuim si credem in el, cerandu-i in acelasi timp un comportament rational, corect si avand ca scop fericirea noastra, prin organizarea societatii in care traim.
De fapt nu statul este cel care ne supara, ci experimentele pe care acesta le face cu vietile noastre . De aceea este necesar sa constientizam ca statul nostru trebuie sa existe in prezent si nu doar in trecut, el trebuie sa existe in fata oamenilor si nu doar in spatele unor usi inchise. Ajutandu-ne pe noi oamenii sa ne gasim locul in acest prezent, el trebuie sa dea la o parte tot ceea ce este fals in experientele noastre pentru a ne elibera de limitarile impuse sau autoimpuse.
Iar scopul statului ar trebui sa fie acela de a permite oamenilor sa se simta cu adevarat liberi si in stare sa depaseasca orice fel de experinte prin care trec si nu doar o infuzie de placere cu flori de ingamfare pentru cei care-l conduc.
Poate daca ne-am gandi astfel la statul roman, acesta ar putea fi si pentru noi acel stat din care nimeni nu incearca sa evadeze, un stat in care toti gasim o usurare in a ne trai vietile noastre, si mai ales un stat in care avem incredere, pentru ca fara incredere in statul in care traiesti, acesta nu va putea niciodata sa mearga inainte.
Balasa Gabriel