Chiar daca pina acum am avut incredere in individualismul meu profesional, nu pot sa nu ma intreb ce nu este in regula cu acesta.
S-a transformat oare acesta intr-o armura ce ma copleseste cu greutatea propriei sale autojustificari?
Poate acesta sa fie privit si altfel decat intr-un sens strict tehnic?
Este adevarat ca exista multe intrebari fara raspuns in societatea romaneasca, la fel cum exista si multe raspunsuri fara nici o intrebare de care se pare ca nimeni nu are nevoie.
Dar mai ales exista un blocaj evident, pe care incercam sa-l depasim cu niste tertipuri de pareri personale pe care dorim sa le impunem tuturor ca niste perspective autolimitante, pentru a ne amagi ca totusi noi facem ceva.
Probabil ca toate acestea ne-au adus azi intr-o multitudine de confuzii, pe care le hranim cu lucrurile gresit intelese si sperante fara nici o substantialitate.
Problema pe care eu o vad, nu este rezolvarea unor situatii, sau imprejurari, sau a cauzelor care stau la baza acestora. Ci, doar ar trebui sa facem lucrul cel mai simplu posibil si sa ne eliberam de aceasta confuzie.
Numai ca procesul de inlaturare a confuziei nu este chiar asa de usor atita vreme cat la baza societatii noastre pare sa stea un individualism bolnav care a devenit starea noastra normala.
Un individualism instinctual si obsesiv care de cele mai multe ori se ascunde sub o falsa libertate de gandire si a unui drept nelimitat si autoritar la propria opinie.
Un individualism pe care societatea romaneasca l-a conceput ca un filtru ce ne separa de cele mai multe ori de o perceptie directa a realitatii in care traim.
Un individualism al lui ”eu stiu, eu cunosc, eu fac, eu spun” care nu ne poate feri totusi de indoiala pentru incertitudinea si dezordinea societatii in care traim.
Un individualism folosit ca un instrument pentru mentinerea cu orice pret a ideilor noastre, sau ca o arma pentru manipularea celorlalti.
Un individualism care nu reprezinta din pacate cautarea unei dezvoltari noi, ci doar efortul de a ne mentine la adapost de orice schimbare reala.
Un individualism a carei proprie existenta se limiteaza doar la o barfa mentala si manipulativa care ne invaluie egoul.
Un individualism care nu mai poate sa absoarba nimic si care incepe doar sa mimeze, de la acceptarea altor idei sau opinii la urmarirea unor teluri sau ideologii, ori de la lucrurile cele mai simple la valorile cele mai mari.
Acest individualism se manifesta din pacate in toata societatea, in economie, in politica si chiar in mediile profesionale.
Un individualism care doreste in primul rand sa se protejeze de ceilalti individualisti.
Un individualism care vrea sa se impuna cu de-a sila si care se pare ca a luat-o razna, fiind incontrolabil.
Da, exista la noi in Romania un individualism profesional care incearca sa converteasca orice inspre propriul folos, si care ne-a sedus prin crearea unei mistificari gigantice, aceea de dezvoltare a personalitatii umane.
In esenta insa, acest individualism nu ne ajuta cu nimic la construirea unei lumi mai bune, ci doar ridica si mai complicate ziduri de aparare in jurul fiecaruia dintre noi pentru a nu mai putea fi strapunse de ceilalti.
In justitie, individualismul profesional se manifesta sub forma independentei, in baza careia fiecare judecator se simte indreptatit sa pronunte solutia pe care el personal o crede cea mai buna.
Si acest lucru, in lipsa unui mecanism care sa aiba capacitatea de a ordona solutiile fara sa le limiteze, in tipare unitare de practica nu poate decat sa mareasca neputinta instantelor in crearea unei jurisprudente unitare.
Problema este ca acest individualism profesional ar trebui sa reprezinte doar expresia preciziei si claritatii in solutiile pronuntate, si nu sa fie distrugatorul sentimentului de dreptate din societate.
Pentru ca in partea lui buna, individualismul profesional ar trebui sa se identifice doar cu imbogatirea dreptului prin toata cultura si ratiunea de a fi a judecatorilor care realizeaza justitia.
Daca ar fi sa evaluam situatia divergentelor de jurisprudenta ce se regasesc chiar in cadrul aceleiasi instante, fara sa ne incadram activitatea in clisee suprapuse, trebuie sa recunoastem ca acest individualism profesional incalca grav principiul esential al echitatii care este punctul de echilibru al oricarei justitii intr-un stat de drept.
Pentru ca fundamentul echitatii este alcatuit din ”principiul identitatii de judecata in uniformitate de speta si de principiul diversitatii de judecata in eterogenitate de speta”.
Individualismul nostru profesional trebuie sa se manifeste ca un tezaur de experienta prin punerea in valoarea a tuturor opiniilor si nu prin respingerea de plano a acestora.
El trebuie sa ramana viu si sa accepte ”actualizarea” prin participarea la cunoasterea celorlalti, devenind in mod firesc o calitate a noastra si nu o simpla amagire a unei autoritati.
Daca vrem sa abordam direct sperantele si asteptarile pe care societatea le are, trebuie sa asezam acest individualism profesional pe calea cea buna a unei inteligente naturale, patrunzatoare, precise si directe care se deschide tuturor, renuntand la orice prejudecati.
Stiu ca suntem capabili de asa ceva, avem insa nevoie si de un mecanism care se poate crea foarte simplu prin modificarea regulamentului instantelor.
Pentru ca daca justitia se legitimeaza prin ordinea spre care tinde, ordinea se legitmeaza prin mecanismele functionale care ne ajuta sa o obtinem.
Putem astfel crea sub autoritatea instantei, sau sectiei o practica unitara pe baza discutiilor si a votului majoritar, care sa devina obligatorie pentru acestea, bineinteles cu pastrarea posibilitatii de schimbare atunci cand conditiile care au stat la baza adoptarii s-au schimbat.
De asemenea prin acelasi mecanism ( pana la o schimbare a structurii institutionale si crearea unei Curti de Casatie) putem stabili ca orice astfel de stabilire a unei practici unitare la nivelul unei instante sau al unei sectii sa fie adusa la cunostinta CA pentru o eventuala sesizare cu un recurs in interesul legii, tocmai avand in vedere ca opiniile divergente se creeaza de regula in jurul problemelor de drept ce necesita o reglementare unitara.
Balasa Gabriel