Oamenii se schimba, am auzit de atitea ori aceasta fraza, incat mult timp am crezut ca lumea aceasta poate ajunge foarte usor la perfectiune, o perfectiune eliberata de mii si milioane de schimbari.
Numai ca aceasta schimbare perceputa de noi nu este chiar o schimbare, ea pare mai degraba o renuntare, o renuntare la lucrurile pe care le-am dorit, la comportamentele pe care ni le-am imaginat, la oamenii care simteam ca putem fi, si toate astea doar pentru a avea sansa sa reusim in aceasta lume, si mai ales sa fim pe placul acesteia.
Cel mai bine am vazut asta la mine insumi, am vazut cum prefer sa astept situatiile extreme pentru a face ceva ce mi-am propus demult timp, am vazut ca schimbarea in care am crezut consta aproape in totalitate in observarea modului in care functionez, o observare care-mi induce iluzia unei miscari catre altceva decat cel care sunt acum, ca un om impins in alt om in care sper sa-mi ating limitele, dar nu este asa.
Nimic si nimeni nu poate sa atinga limita, deoarece fiinta noastra este infinita, ea este chiar universul care ne inconjoara si in care ni se pare doar ca traim ca niste entitati separate.
Ne predam viata noastra cuvintelor pe care le-am invatat si speram ca adevarul sa se intrepatrunda la un moment dat cu acestea.
Cine detine insa viata, detine insasi existenta, iar binele si raul indiferent daca inseamna victorie sau infrangere au ramas singurele noastre mijloace de a invata sa intelegem acest proces al schimbarii.
Uneori vorbim despre schimbare pentru ca simtim ca nu suntem siguri de nimic din ceea ce este in interiorul sau in exteriorul nostru, pentru ca simtim nevoia sa ne traim vulnerabilitatea din care se hranesc emotiile noastre si mai ales pentru ca vrem sa fim utili. Alteori pur si simplu vrem sa-i schimbam pe altii pentru ca nu ne plac asa cum sunt.
Avem motive sa dorim schimbarea, pentru ca niciodata lumea nu ne-a oferit o imagine care sa ne convina, pentru ca intotdeauna lumea s-a multumit cu o supravietuire frustranta in timp ce ne indeamna sa cautam o alta parte mai buna din ea.
Sa recunoastem insa, ca toate schimbarile pe care le vrem sunt gandite nu pentru acum, pentru clipa aceasta, ci pentru viitor, ele se hranesc cu timpul nostru si pina la urma nu fac altceva decat sa ne manipuleze aparentele dualitatii in care suntem captivi inca de la prima noastra socializare.
Poate ca este timpul sa ne schimbam modul de a intelege principiul schimbarii, sa vedem ca schimbarea nu este atit de dificila pe cit pare, pentru ca de fapt schimbarea nu inseamna timp si nici sacrificii, nu inseamna ca noi sau ceilalti sa devenim altcineva, ci din contra, schimbarea inseamna in modul cel mai simplu sa fim noi insine fara sa ne lasam condusi, manipulati sau ignorati de limitele celor pe care le dorim.
In aceasta privinta putem vedea cum in viata noastra de toate zilele, ne folosim foarte mult de memorie si mai ales de o cunoastere superficiala pe care ne construim realitatea in care traim, adapostindu-ne convingerile noastre sub nevoia unei sigurante pe care o justificam oricum si oricat, indiferent de adevarul sau iluziile pe care ne sprijinim.
Si tocmai de aceea, schimbarea perfecta este pur si simplu schimbarea modului de a ne privi pe noi insine in aceasta lume, pentru ca cei care vor sa schimbe cu adevarat nu au nevoie de timp, nu au nevoie de cine stie ce scoli, nu au nevoie de ajutorul altora, de programe, de miracole sau de revolutii, ci doar de intelegerea faptului ca ei pot fi asa cum simt ca trebuie sa fie, acum in aceasta clipa, lasindu-i la o parte pe toti cei care vor sa schimbe doar o imagine cu o alta imagine.
Si mai cred ca schimbarea nu inseamna ca ai ceva in minus, ci inseamna ca ai ceva in plus fata de personalitatea pe care ti-ai construit-o, tocmaai pentru ca fiecare dintre noi se are pe el insusi intreg, sub toata confuzia aceasta in care traim.
Noi suntem!
Noi suntem intregi!
Noi suntem neschimbati!
Balasa Gabriel