Ne place mult sa ne incredem in noi insine, si uneori chiar cind vedem oameni care traiesc greu, strangand fier vechi sau cersind, multi dintre noi ne gandim cu mandrie ca noi ne putem purta mai bine si singuri de grija, ca noi nu am ajuns in starea acestora, dar oare cat este de adevarat acest lucru.
Poate ca avem o locuinta buna, avem un salariu din care ne permitem sa cheltuim chiar mai mult decat ar fi necesar, si credem ca putem face multe lucruri cu puterea materiala de care dispunem, iar uneori chiar putem sa-i ajutam pe cei mai putin norocosi decit noi, insa din pacate nu vrem sa vedem slabiciunea sufleteasca in care suntem prinsi de comoditatea in care traim. Putem avea toate lucrurile din lumea aceasta, numai ca valoarea lor adevavarata nu este decat cea pe care o putem simti cu sufletele noastre si nu cea mincinoasa pe care dorintele noastre incearca sa o mareasca cu pretuirea falsa a unei bunastari aparent linistitoare.
De prea multe ori faptele noastre vin mai ales din fricile pe care le avem si care se potrivesc cu aparentele acestei lumi, decat cu sufletele nostre uitate in colturile cele mai intunecate ale acestei luminoase ratiuni ce ne stapaneste.Suntem multi cei care nu am invatat inca adevarul singuratatii, pentru ca atunci cind trecem prin incercari grele sau depasim obstacole si ni se pare ca suntem singuri, de fapt adevarul sta in unitatea intregului din care vine sufletul nostru, si de acolo putem lua cu adevarat putere si pentru greutatile acestei vieti, si pentru forta de a usura greutatile celorlalti oameni.
Numai ca noi am pierdut de mult urmele inimii, si incercam in mod ”genial” sa descoperim iubirea fata de aproapele nostru ca pe o inovatie sociala nemaipomenita, cind de fapt nu ar trebui decat sa ne intoarcem spre noi insine ascultindu-ne sufletul umbrit de prea multa lumina a cunoasterilor invatate pe de rost.
Balasa Gabriel