“Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale ”
Din aceasta fraza inscrisa in Constitutia Romaniei eu extrag mai inainte de a privi spre definitia relationala a celor trei puteri, esenta statutului nostru, care este functionalitatea si utilitatea unei puteri privita insa in mod unitar si care trebuie sa reprezinte interesele poporului roman, tocmai pentru a se putea asigura ordinea si coerenta interna pentru un guvernamant bun si acceptat de oameni .
Revenind la separatia si echilibrul celor trei puteri, nu pot decat sa observ ca in Romania accentul s-a pus mai intotdeauna pe separarea acestora si mai putin pe echilibrul dintre ele, probabil considerandu-se ca importanta este aceasta separare in timp ce echilbrul nu reprezinta decat un efect al acestei separari.
Dupa mine insa, echilibrul puterilor constitutionale nu este un simplu efect al separarii acestora, ci echilibrul este un element la fel de esential ca si separarea, daca nu si mai important decat aceasta.
Mai mult, echilbrul reprezinta chiar elementul integrator ale celor trei puteri intr-un sistem functional care defineste sau ar trebui sa defineasca statul roman.
Numai ca la o analiza mai atenta, cele trei puteri constitutionale sunt doar doua:
1) puterea politica constituita din executiv (presedinte+guvern) si legislativ ,
2) si justitia alcatuita din puterea judecatoreasca,
iar din aceasta relatie putem extrage faptul ca avem de-a face cu o putere majora – respectiv puterea politica si o putere minora apolitica prin esenta ei – respectiv puterea judecatoreasca, ceea ce face ca un echilibru sa fie destul de greu de obtinut, daca nu chiar temerar.
Si totusi echilibrul trebuie sa existe, oricat de grea ar parea sa fie atingerea acestuia, el trebuie sa intervina nu pentru ca este prevazut in constitutie ci mai ales pentru ca datorita acestuia, statul capata stabilitate si eficienta functionala.
Echilibrul constitutional nu trebuie sa fie neaparat doar rezultatul unui compromis, el chiar trebuie sa mentina o balanta printr-o distribuire egala a puterilor in vederea asigurarii unei stabilitati si ordini sociale in statul roman.
De aceea o incercare de explicare a naturii si a functionarii echilibrului constitutional ca o “balanta” de puteri cred ca ar putea sa ne ajute in evaluarea si aprecierea utilitatii acestuia in mecanismul constitutional al statului.
In vremurile de azi, echilibrul nu mai este demult doar o simpla atitudine, din ce in ce mai mult acesta se transforma intr-o lupta strategica prin care sa se obtina un anumit control dupa care se poate accepta si un anumit echilibru care sa fie insa valorificat doar in favoarea unei anumite puteri.
Un echilibru il poti realiza atit la un nivel inferior, asa cum poti sa realizezi un echilibru la un nivel superior, iar asemanarea dintre aceste echilibre este mult mai mica decit diferenta dintre acestea.
In timp ce asemanarea lor se opreste la o anumita stabilitate pe care acestea o aduc, diferenta o fac situatiile care sunt stabilizate prin aceste echilibre, pentru ca una este sa stabilizezi o situatie de rahat in care toti se multumesc sa piarda cat mai putin, si alta este sa stabilizezi o situatie de exceptie in care toata lumea are de castigat.
Diferenta intre un echilibru inferior si un echilibru superior consta in faptul ca in echilibrul inferior totul pare sa se faca pentru ca lucrurile sa se pastreze asa cum sunt si pentru a nu se mai inrautati, in timp ce in echilibrul superior totul se face pentru ca lucrurile sa functioneze, iar aceasta diferenta este esentiala pentru ca noi sa intelegem prezentul nostru in care ne batem cu fantomele trecutului si suntem bantuiti de grijile viitorului.
Din pacate chiar si echilibrul constitutional al celor trei puteri din statul roman este un echilibru inferior care se doreste obtinut prin actiunea fiecareia dintre puteri impotriva celorlalte, lucru ce duce mai mult la o lupta, iar echilibrul oricarei lupte nu poate fi decat unul inferior.
Pentru ca orice lupta presupune o fortare, o presiune pe care o aplici nu pentru a crea un echilibru in primul rind, ci mai ales pentru a obtine un cit de mic avantaj in fata celorlalti.
Cu siguranta ca Romaniei ii lipseste azi o modalitate noua si corecta de obtinere a unui echilibru superior intre cele trei sau doua puteri constitutionale.
Un echilibru strategic al acestor puteri in stat trebuie sa presupuna in primul rind ca fiecare sa aiba o strategie de functionare proprie si care sa cuprinda un scop vizibil pentru celelalte puteri, tocmai pentru a le putea integra si a obtine un echilibru a carei principala caracteristica sa nu fie inghetarea si rigidizarea unor pozitii, ci mai degraba functionarea acestor puteri impreuna, printr-un factor echilibrator care sa faca statul roman sa functioneze asa cum vor romanii si in asentimentul asteptarilor pe care acestia le au de la cei care le guverneaza destinele intr-un fel sau altul.
Din pacate sunt destule cazuri in care strategia declarata a unei puteri este una iar exercitiul acesteia este total diferit, sau cind una dintre puteri nu are nici o strategie si se multumeste doar cu strategiile facute de catre celelalte puteri sau chiar cu declaratiile protectoare pe care acestea le fac.
Si daca privim bine spre aceste puteri, vedem ca singura care se lasa dominata, ramane puterea judecatoreasca, care ca organism social ramane mai departe destul de apatica.
Justitia pare in imposibilitate de a se acomoda statutului de putere minora, si convinsa ca acest statut nu-i va permite niciodata obtinerea unui echilbru in raport cu puterea majora(puterea politica), incearca in schimb sa devina o balanta de putere intre puterile politice prin potentarea neutralitatii sale, lucru care nu este in acord cu echilibrul prevazut de Constitutie.
Nu stiu daca justitia poate deveni cu adevarat o putere echilibratoare in mecanismul statal, observ insa ca “jocul” echilibrului de putere impinge de multe ori justitia in corzi, iar aceasta in loc sa atraga atentia asupra totalei lipse de echilibru intre puterile constitutionale,
incearca sa transfere aceasta presiunea spre gestionarea problemelor din sistem de catre judecatori. Numai ca judecatorii luati individual nu pot sa gestioneze problemele din justitie, si majoritatea dintre acestia se lasa marcati de acest esec al echilibrului care de fapt apartine sistemului si nu lor.
Pentru ca un echilibru perfect nu se poate obtine decat prin colaborarea celor trei puteri constitutionale si nu prin presiuni exercitate de una asupra celorlalte, iar semnul unui echilibru perfect este functionalitatea corecta a statului si a institutiilor acestuia.
Cautarea echilibrului puterilor constitutionale trebuie sa inceapa prin stabilirea si identificarea “punctului fix de echilibru” al statului roman, si care nu poate fi decat fericirea si prosperitatea poporului roman, iar de modul in care cele trei puteri constitutionale inteleg acest punct fix de echilibru depinde soarta noastra si a Romaniei.
Puterea judecatoreasca ar trebui sa arate ca un echilibru nu se poate obtine prin asezarea ei la mijloc intre celelalte doua puteri politice constitutionale, ci doar prin asezarea unei balante intre o putere politica si o putere apolitica, intre o putere al carei sens consta in a guverna si o putere al carei sens este doar acela de a veghea la siguranta si stabilitate relatiilor sociale dintre cetateni si dintre acestia si stat, si de a nu interveni decat in cazurile de exceptie, tocmai pentru ca siguranta si stabilitate ar trebui asigurate in primul rand prin guvernare de catre puterea politica . Pentru ca echilibrul poate insemna si folosirea puterilor constitutionale in acord cu scopul pentru care acestea au fost instituite, fara a incerca depasirea limitelor trasate de catre Constitutie dar si fara a renunta la actiunile necesare care le revin potrivit legii fundamentale prin care au fost constituite.
Prezentul ne arata insa ca atunci cind situatiile de exceptie devin regula, echilibrul se limiteaza doar la un calcul teoretic care nu poate sa indeplineasca niciodata rolul unui instrument de corectare al relatiilor dintr-un stat, si care potenteaza slabiciunea acestuia aducind prejudicii tuturora de la simpli cetateni la institutii.
Pentru ca esenta oricarui echilibru consta tocmai in posibilitatea de corectare a erorilor prin care puterile par sa se departeze de cadrul unui stat de drept.
Balasa Gabriel